În cauză în cererea principală se solicită obligarea pârâtului la plata diferenţei de preţ, în timp ce prin întâmpinare s-a invocat excepţia neexecutării contractului de către reclamant, iar reconvenţional s-a solicitat obligarea reclamantului-pârât să îi predea documentaţia şi actele utilajului TAF, obiect al vânzării-cumpărării, acte necesare înmatriculării.
Raportat la cererile părţilor Tribunalul apreciază că soluţionarea corectă atât a cereri principale cât şi a celei reconvenţionale se poate realiza doar prin judecarea lor împreună.
Este adevărat că, raportat la momentul depunerii cererii-reconvenţionale aceasta este tardivă, dar aşa cum s-a arătat mai sus, jurisprudenţa în unele cazuri a admis chiar şi în această situaţie posibilitatea judecării celor două cereri deopotrivă, prin conexarea celor două dosare după ce în prealabil acestea au fost disjunse.”
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/R din 28 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 2507 din 1 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul LT în contradictoriu cu pârâta SI şi în consecinţă pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 13.000 lei cu titlu de pretenţii, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu 01.09.2009 până la achitarea integrală a debitului. S-a respins excepţia neexecutării contractului. S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâta PM. Pârâta a fost obligată la plata faţă de reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4851 lei.
În considerentele sentinţei se reţine că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ”contract de vânzare cumpărare” încheiat la 29.06.2009, reclamantul a vândut pârâtei utilajul „TAF” cu suma de 330.000.000 lei vechi, din care s-a achitat suma de 200.000.000 lei vechi, diferenţa de preţ de 130.000.000 lei vechi urmând a fi achitată până la data de 01-02.08.2009.
Instanţa a reţinut că raportat la PM, reclamantul a renunţat la judecată, urmând a se lua act de aceasta.
Cererea reconvenţională a fost disjunsă prin încheierea din 23 octombrie 2012, astfel că excepţia prescripţiei a fost analizată odată cu acţiunea a cărei prescripţie se invocă.
Cu privire la excepţia neexecutării contractului invocată prin întâmpinare ca apărare instanţa a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic este un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.
Partea care invocă excepţia în discuţie obţine, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii până când cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin.
Invocarea excepţiei de neexecutare a contractului are ca temei juridic interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare obligaţie constituie cauza juridică a obligaţiei corelative. Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, împrejurarea că fiecare obligaţie reciprocă este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocare a excepţiei de neexecutare în cazul când simultaneitatea nu este respectată.
În speţă, condiţia reciprocităţii obligaţiilor părţilor este îndeplinită, avându-şi temeiul în acelaşi contract.
Neexecutarea obligaţiei trebuie să fie suficient de importantă din partea celuilalt contractat, chiar dacă aceasta ar fi parţială şi să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia, faptă care să-l fi împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia.
În speţă, deşi părţile au stabilite în sarcina lor obligaţii corelative şi s-ar putea ajunge la situaţia invocării de către fiecare parte a excepţiei de neexecutare a contractului, este evident că prima dată trebuie plătit preţul şi apoi predat bunul cu actele aferente, o interpretare contrară naşte situaţii în care s-ar preda actele fără a se mai achita preţul, acte în prezenţa cărora se prezumă că acel cumpărător este proprietar al bunului mobil.
De altfel, pârâta recunoaşte că a încheiat contractul şi că a achitat o parte din preţ, restul urmând a fi achitat, fără ca în contract să se stabilească vreo condiţie sau să se facă vreo menţiune cu privire la predarea actelor.
Pe de o parte, pârâta invocă în apărare excepţia neexecutării contractului, iar pe de altă parte vicii ascunse ale bunului, nici ea nefiind sigură în privinţa motivului neachitării diferenţei de preţ.
Cum viciile ascunse sunt invocate ca temei al cererii reconvenţionale, acestea au fost analizate odată cu acţiunea pârâtei-reclamante.
Cert este faptul că în ceea ce priveşte neînmânarea actelor şi neînmatricularea utilajului, instanţa reţine că TAF-ul este un utilaj nesupus aceluiaşi regim ca şi autovehiculele şi nu necesită înmatricularea rutieră, ci eventual înregistrarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002,”în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles: 6. autovehicul – vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule”
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar impune înscrierea fiscală sau de altă natură, reclamantul a făcut dovada că a achiziţionat piese şi a construit utilajul, potrivit facturilor depuse, neputându-se nega existenţa lui.
Prin simplul fapt al încheierii convenţiei cu privire la acest utilaj în sensul de bun mobil, în sarcina pârâtei s-a născut obligaţia de a achita contravaloarea lui. Aceasta nu poate invoca nici faptul că a fost în eroare privind bunul pe care l-a achiziţionat, cunoscând că este un utilaj nesupus regimului înmatriculării rutiere, chiar ea făcând reparaţii şi cumpărând piese şi neinvocând cu acea ocazie viciile ascunse.
Reparaţiile ulterioare predării bunului le-a făcut aşadar în calitate de proprietar, transferul dreptului de proprietate asupra realizându-se îndată ce s-a realizat acordul de voinţă, potrivit art. 1295 Cod Civil.
În cauză au fost audiaţi martorii BI şi PI, martori audiaţi în legătură cu reparaţiile efectuate de pârâtă la utilaj, însă din declaraţiile acestora reiese şi faptul că TAF-ul a funcţionat după cumpărarea lui cca o lună, fiind folosit de către pârâtă. Ca urmare a utilizării utilajului de către pârâtă, acesta s-a defectat având nevoie de reparaţii.
Apreciind probele administrate instanţa a considerat că excepţia de neexecutare a contractului nu este întemeiată, fiind respinsă. Pe cale de consecinţă, raportat la argumentele dezvoltate şi în temeiul dispoziţiilor art. 942, 969, 970, 1295, 1361, 1363 vechiul Cod Civil , acţiunea a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la achitarea de 13.000 lei cu titlu de pretenţii, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu 01.09.2009 până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 274 din codul de procedură civilă, pârâta SI, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4851 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorar avocaţial în toate instanţele.
Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva Încheierii din 23 octombrie 2012 a declarat recurs SI care a solicitat în principal, admiterea recursului conform art. 312 Cod procedură civilă, casarea Încheierii din 23 octombrie 2012 şi a sentinţei civile nr. 2057/1.10.2013 raportat la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. În subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
În motivarea recursului se arată că, prin încheierea din 23 octombrie 2012 s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate de pârâta-recurentă şi judecarea ei separată formându-se dosarul nr. 148/307/2013.
Încheierea de disjungere este ilegală, judecătorul fondului încălcând dispoziţiile art. 120 Cod procedură civilă. Cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală, iar excepţia prevăzută în alin. 2 permite disjungerea aprecierea fiind lăsată la aprecierea instanţei. Măsura disjungerii este o situaţie de excepţie.
Obiectul cererii reconvenţionale vizează pretenţii ale pârâtei recurente în strânsă legătură cu obiectul cererii principale a reclamantului, cele două cereri fiind prilejuite de acelaşi raport juridic, astfel că nu se poate dispune judecarea separată a celor două cereri.
Soluţionarea cererii reconvenţionale este intim legată de soluţia irevocabilă ce se va pronunţa în prezentul dosar, deoarece achitarea diferenţei de preţ a utilajului TAF este o obligaţie corelativă cu dreptul reclamantului intim de a preda recurentei toate actele care atestă faptul că, reclamantul este proprietarul utilajului respectiv şi care dau posibilitatea reclamantei de a preda recurentei toate actele care atestă faptul că este proprietarul utilajului şi care dau posibilitatea recurentei de a se înregistra cu acest vehicul aşa cum prevăd dispoziţiile Ordinului Ministerul Administraţiei şi Internelor 150/13.11.2006.
Dacă s-ar accepta motivarea judecătorului referitor la aceea că, în primul rând, trebuie achitat preţul bunului vândut şi ulterior să se predea bunul şi actele aferente s-ar goli de conţinut toate principiile legislaţiei civile, precum şi condiţiile de validitate ale unui act de vânzare-cumpărare. În lipsa actelor care să ateste provenienţa utilajului TAF, actul sub semnătură privată nefiind suficient în faţa organelor de stat, recurenta este împiedicată să folosească acel utilaj până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile care să-l oblige pe reclamantul-intimat la pierderea acelor acte.
Dacă cele două cauze nu s-ar judeca conexual, drepturile recurentei născute din raportul juridic încheiat ar fi încălcate, în timp ce reclamantul-intimat s-ar bucura pe deplin de drepturile născute din acelaşi raport fără respectarea obligaţiei sale corelative.
Intimatul LT prin întâmpinarea depusă (f.11) a solicitat respingerea recursului cu motivarea că, în prima fază procesuală finalizată cu sentinţa civilă nr. 47/12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei recurenta nu a formulat apărări ori cereri proprii. Prin Decizia civilă nr. 173/R a Tribunalului Maramureş s-a reţinut ca motiv de casare cu trimitere exclusiv clarificarea cererii de chemare în judecată a copârâtei PM. În rejudecare s-a apreciat ca fiind tardivă cererea reconvenţională formulată. Tot atunci s-a invocat şi excepţia prescripţiei cererii reconvenţionale.
Analizând sentinţa atacată prin prima motivelor de recurs şi în considerarea dispoziţiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:
La data de 29.06.2009 între LT şi SI s-a încheiat o convenţie prin care primul a vândut utilajul TAF cu preţul de 33.000 lei din care la data întocmirii actului sub semnătură privată se achitase suma de 20.000 lei urmând ca diferenţa de 13.000 lei să se achite până la data de 12 august.
Iniţial în primul ciclu procesual reclamantul LT a solicitat obligarea pârâtei SI la plata sumei de 13.000 lei cu dobânzile legale aferente începând cu luna august 2009.
Judecătoria Sighetu Marmaţiei prin sentinţa civilă nr. 47 din 12 ianuarie 2011 admite acţiunea formulată de reclamant şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 13.000 lei cu titlu de pretenţii cu dobânda legală prevăzută de OG 9/2000.
Tribunalul Maramureş prin Decizia civilă nr. 473 din 22.06.2011 admite recursul declarat de SI casează sentinţa judecătoriei şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu îndrumarul de a se administra noi probe pentru a se stabili care sunt cererile formulate de intervenienta în interes propriu născut în baza înscrisului sub semnătură privată încheiat la 29.04.2009.
În rejudecare la data de 24 ianuarie 2012 pârâta SI a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii reclamantului invocând excepţia neexecutării de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare.
Reconvenţional s-a solicitat obligarea recurentului la predarea către pârâtă a actelor utilajului TAF necesare înmatriculării pe numele pârâtei Stan Ileana, respectiv a certificatului de înmatriculare, carte de identitate, etc., sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la îndeplinirea obligaţiei, precum şi la plata sumei de 10.000 lei cu dobânda legală conform OG 9/2000 începând cu luna octombrie 2009 şi până la plata integrală reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la utilajul TAF pe propria sa cheltuială. (f. 46 dosar de fond). Reclamantul a invocat tardivitatea depunerii cererii reconvenţionale.
La termenul din 23 octombrie 2012 (f. 76) judecătoria disjunge cererea reconvenţională de acţiunea principală, fără nicio motivare, cererea fiind înregistrată sub dosar nou cu nr. 148/307/2013, jurisprundenţa a stabilit că, judecarea separată a cererii principale şi a cererii reconvenţionale nu este posibilă în cazul când soluţia dată cererii reconvenţionale este strâns legată de soluţia dată cu privire la cererea principală,aspect ce este apreciat de către judecător.
Nu poate fi disjunsă cererea reconvenţională dacă atât obligaţia pârâtului cât şi ce a reclamantului decurge din acelaşi titlu, precum şi atunci când judecarea ambelor cereri de impune pentru soluţionarea unitară a procesului.
În cauză în cererea principală se solicită obligarea pârâtului la plata diferenţei de preţ, în timp ce prin întâmpinare s-a invocat excepţia neexecutării contractului de către reclamant, iar reconvenţional s-a solicitat obligarea reclamantului-pârât să îi predea documentaţia şi actele utilajului TAF, obiect al vânzării-cumpărării, acte necesare înmatriculării.
Raportat la cererile părţilor Tribunalul apreciază că soluţionarea corectă atât a cereri principale cât şi a celei reconvenţionale se poate realiza doar prin judecarea lor împreună.
Este adevărat că, raportat la momentul depunerii cererii-reconvenţionale aceasta este tardivă, dar aşa cum s-a arătat mai sus, jurisprudenţa în unele cazuri a admis chiar şi în această situaţie posibilitatea judecării celor două cereri deopotrivă, prin conexarea celor două dosare după ce în prealabil acestea au fost disjunse.
