Prin acţiunea civilă reclamanta Edy S.A. în insolvenţa, , în contradictoriu cu pârâta S. C. V SV S.R.La solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale precizate de 12708,29 lei.
În motivare, se arată că reclamanta Edy S.A a efectuat transporturi interne de marfă pentru pârâta V SV S.R.L. emitând în acest sens facturile, conform situaţiei prezentate în tabel după cum urmează: denumirea societăţii fiind VERSYS SV SRL, pentru cele 3 facturi
Până la data formulării prezentei acţiuni, se precizează pârâta nu a achitat de bunăvoie sumele datorate restante.
În probaţiune, au fost depuse facturile indicate, alte înscrisuri.
În drept, acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 194 Cod procedură civilă.
La data de 11 iunie 2013 pârâta S.C. V SV SRL a formulat şi depus la dosar întâmpinare, solicitând instanţei respingerea acţiunii în pretenţii, ca fiind prescrisă şi în subsidiar ca fiind nefondată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că cele trei facturi pe care acţiunea în pretenţii se întemeiază datează din luna mai şi iunie a anului 2009, drept pentru care, faţă de disp. art.1, art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art.6, alin.4 NCC, apreciază că, pretenţiile de care reclamanta înţelege să se prevaleze sunt prescrise, sens în care pârâta solicită instanţei a admite excepţia prescripţiei extinctive şi a se dispune respingerea acţiunii introductive în judecată.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanţei a observa că, facturile pe care se întemeiază cererea nu au fost acceptate prin semnătură de către subscrisă.
Totodată solicită a se observa faptul că, reclamanta nu a indicat modul de calcul al penalităţilor/ dobânzi legale, sens în care această parte din cerere se impune a fi respinsă.
În drept, pârâta invocă prevederile art. 6 C.Civ, art. 205 şi urm. Noul Cod procedură civilă, Decretul Nr. 167/1958, art. 405 Cod pr. civila.
În temeiul art. 258 NCPC, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Asupra excepţiei prescripţiei extinctive invocate de către pârâtă prin întâmpinare:
În cauza de faţă sunt incidente, raportat la art. 6, alin. 4 NCC, dispoziţiile Decretului Lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie fiind termenul general de trei ani care începe să curgă de la data la care sunt scadente facturile deduse judecăţii, din acel moment fiind exigibil dreptul de creanţă al creditoarei- reclamanta din prezentul dosar.
Astfel fiind, termenul de 3 ani începe să curgă de la data de 30.05.2009 pentru facturile fiscale de la filele 6, 7 dos., respectiv de la data de 28.06.2009 pentru factura fiscală de la fila 8 dos. Aparent, termenul de prescripţie este împlinit raportat la data promovării acţiunii ce face obiectul prezentului dosar – 10.05.2013 .
Cu toate acestea, trebuie reţinut că potrivit art. 16, alin.1 din Decretul Lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. În cauza de faţă, în aprecierea instanţei a operat cauza întreruptivă prin efectuare de către pârâtă a unei plăţi parţiale inclusiv din sumele datorate potrivit facturilor mai sus menţionate. Or, această plată a fost efectuată la data de 1.06.2011 , dată de la care, potrivit art. 17, alin.1 şi 2 din Decretul Lege nr. 167/1958, a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani care la data introducerii acţiunii din prezentul dosar nu era împlinit.
Este adevărat că pârâta a arătat că prin plata respectivă au fost stinse alte datorii ale pârâtei faţă de societatea reclamantă, dar nu a dovedit că prin plata respectivă au fost stinse exclusiv alte datorii decât cele deduse judecăţii în prezentul dosar. Or, sarcina probei în acest sens îi incumba pârâtei raportat la art. 249 NCPC. Reclamanta a arătat că au fost stinse şi datorii diferite de cele din prezentul dosar, dar că suma plătită, nefiind precizat căror facturi corespunde, a fost avută în vedere ca plată parţială şi pentru facturile din prezentul dosar Faţă de toate cele de mai sus, instanţa urmează a respinge excepţia prescripţiei extinctive invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Între reclamantă şi pârâtă s-au desfăşurat raporturi contractuale în contextul cărora au fost emise facturile fiscale.
Instanţa, văzând dispoziţiile art. 46 C.com. în vigoare raportat la data la care părţile au realizat acordul de voinţă, apreciază că facturile fiscale mai sus amintite au fost acceptate prin efectuarea unei plăţi parţiale fără rezerve de către pârâtă, aspect dovedit prin înscrisul depus în probaţiune la fila 27 dos..
Întrucât reclamanta recunoaşte că au fost stinse parţial şi debitele ce fac obiectul prezentei acţiuni, instanţa va admite acţiunea cu privire la debitul principal în limitele în care a fost aceasta precizată, respectiv în limita a 9651 lei (faţă de suma de 9785,61 lei cât însumează facturile).
În temeiul art. 43 C.com. în vigoare raportat la data la care părţile au realizat acordul de voinţă, instnaţa reţine că asupra debitului principal se datorează de către pârââtă şi dobândă legală în cuantumul determinat de reclamantă de 3057,29 lei ).
Faţă de toate cele de mai sus, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12708,29 lei.
În motivare, se arată că reclamanta Edy S.A a efectuat transporturi interne de marfă pentru pârâta V SV S.R.L. emitând în acest sens facturile, conform situaţiei prezentate în tabel după cum urmează: denumirea societăţii fiind VERSYS SV SRL, pentru cele 3 facturi
Până la data formulării prezentei acţiuni, se precizează pârâta nu a achitat de bunăvoie sumele datorate restante.
În probaţiune, au fost depuse facturile indicate, alte înscrisuri.
În drept, acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 194 Cod procedură civilă.
La data de 11 iunie 2013 pârâta S.C. V SV SRL a formulat şi depus la dosar întâmpinare, solicitând instanţei respingerea acţiunii în pretenţii, ca fiind prescrisă şi în subsidiar ca fiind nefondată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că cele trei facturi pe care acţiunea în pretenţii se întemeiază datează din luna mai şi iunie a anului 2009, drept pentru care, faţă de disp. art.1, art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art.6, alin.4 NCC, apreciază că, pretenţiile de care reclamanta înţelege să se prevaleze sunt prescrise, sens în care pârâta solicită instanţei a admite excepţia prescripţiei extinctive şi a se dispune respingerea acţiunii introductive în judecată.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanţei a observa că, facturile pe care se întemeiază cererea nu au fost acceptate prin semnătură de către subscrisă.
Totodată solicită a se observa faptul că, reclamanta nu a indicat modul de calcul al penalităţilor/ dobânzi legale, sens în care această parte din cerere se impune a fi respinsă.
În drept, pârâta invocă prevederile art. 6 C.Civ, art. 205 şi urm. Noul Cod procedură civilă, Decretul Nr. 167/1958, art. 405 Cod pr. civila.
În temeiul art. 258 NCPC, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Asupra excepţiei prescripţiei extinctive invocate de către pârâtă prin întâmpinare:
În cauza de faţă sunt incidente, raportat la art. 6, alin. 4 NCC, dispoziţiile Decretului Lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie fiind termenul general de trei ani care începe să curgă de la data la care sunt scadente facturile deduse judecăţii, din acel moment fiind exigibil dreptul de creanţă al creditoarei- reclamanta din prezentul dosar.
Astfel fiind, termenul de 3 ani începe să curgă de la data de 30.05.2009 pentru facturile fiscale de la filele 6, 7 dos., respectiv de la data de 28.06.2009 pentru factura fiscală de la fila 8 dos. Aparent, termenul de prescripţie este împlinit raportat la data promovării acţiunii ce face obiectul prezentului dosar – 10.05.2013 .
Cu toate acestea, trebuie reţinut că potrivit art. 16, alin.1 din Decretul Lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. În cauza de faţă, în aprecierea instanţei a operat cauza întreruptivă prin efectuare de către pârâtă a unei plăţi parţiale inclusiv din sumele datorate potrivit facturilor mai sus menţionate. Or, această plată a fost efectuată la data de 1.06.2011 , dată de la care, potrivit art. 17, alin.1 şi 2 din Decretul Lege nr. 167/1958, a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani care la data introducerii acţiunii din prezentul dosar nu era împlinit.
Este adevărat că pârâta a arătat că prin plata respectivă au fost stinse alte datorii ale pârâtei faţă de societatea reclamantă, dar nu a dovedit că prin plata respectivă au fost stinse exclusiv alte datorii decât cele deduse judecăţii în prezentul dosar. Or, sarcina probei în acest sens îi incumba pârâtei raportat la art. 249 NCPC. Reclamanta a arătat că au fost stinse şi datorii diferite de cele din prezentul dosar, dar că suma plătită, nefiind precizat căror facturi corespunde, a fost avută în vedere ca plată parţială şi pentru facturile din prezentul dosar Faţă de toate cele de mai sus, instanţa urmează a respinge excepţia prescripţiei extinctive invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Între reclamantă şi pârâtă s-au desfăşurat raporturi contractuale în contextul cărora au fost emise facturile fiscale.
Instanţa, văzând dispoziţiile art. 46 C.com. în vigoare raportat la data la care părţile au realizat acordul de voinţă, apreciază că facturile fiscale mai sus amintite au fost acceptate prin efectuarea unei plăţi parţiale fără rezerve de către pârâtă, aspect dovedit prin înscrisul depus în probaţiune la fila 27 dos..
Întrucât reclamanta recunoaşte că au fost stinse parţial şi debitele ce fac obiectul prezentei acţiuni, instanţa va admite acţiunea cu privire la debitul principal în limitele în care a fost aceasta precizată, respectiv în limita a 9651 lei (faţă de suma de 9785,61 lei cât însumează facturile).
În temeiul art. 43 C.com. în vigoare raportat la data la care părţile au realizat acordul de voinţă, instnaţa reţine că asupra debitului principal se datorează de către pârââtă şi dobândă legală în cuantumul determinat de reclamantă de 3057,29 lei ).
Faţă de toate cele de mai sus, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12708,29 lei.
