Dosar nr 856/324/2006
Prin decizia penală nr. 273/ 27.05.2009 a Tribunalului Galati
S-a hotarat:
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul C A, în prezent deţinut la
Penitenciarul Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 1122/07.11.2006 a Judecătoriei Tecuci.
În baza art. 189 C.pr.pen, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200
lei, se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin 2 C.pr.pen obligă pe apelantul-inculpat să plătească către stat
suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul de
apărător.
In motivarea deciziei s-au retinut urmatoarele:
Prin sentinţa penală 1122/07.11.2006 a Judecătoriei Tecuci a fost condamnat
inculpatul C A la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.
31 alin. 1, 4 lit. a din Legea nr. 75/2002 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod
penal.
A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii prev. de art. 98 alin. 1, 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 37
lit. a Cod penal.
Conform art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul
să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită la 1 an şi 6
luni închisoare.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate
a restului de 1026 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni
închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 641/2002 a Judecătoriei Tecuci,
rest de pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă,
inculpatul urmând să execute în total o pedeapsă de 1 an şi 6 luni şi 1026 zile închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.
64 lit. a şi b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Conform art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 cu referire la
art. 1003 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile T I suma de
4.000.000 lei ROL şi părţii civile M T suma de 3.500.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri
civile (despăgubiri civile la care a fost obligat şi inculpatul B O S prin sentinţa penală nr.
1286/24.11.2004 a Judecătoriei Tecuci.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100,00 lei a fost avansat
din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tecuci.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 180,00lei cu titlu de
cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100.00 lei reprezintă onorariul de avocat.
S-a reţinut printre altele că la data de 10.06.2004 inculpatul însoţit de B O S, s-au
deplasat cu două căruţe, aparţinând familiei B, în pădurea situată pe raza comunei Poiana,
în punctul F – R. De aici cei doi au tăiat un număr de 11 arbori esenţă tei pe care i-au
fasonat şi i-au încărcat în căruţe.
În momentul în care intenţionau să transporte arborii la domiciliu, cei doi autori
au fost surprinşi de organele de poliţie. Inculpatul C A a abandonat căruţa şi a fugit,
motiv pentru carea fost identificat numai B O S. Pentru faptele comise, acesta a fost
trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1488/P/2004 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Tecuci.
Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că arborii au fost tăiaţi din pădurea
aparţinând părţilor vătămate T I şi M T, având o valoare totală de 10.637.500 lei vechi şi
însumând un volum de 8.934 m.c.
După comiterea faptelor, inculpatul C A s-a sustras de la urmărirea penală iar în
prezent există date că a părăsit ţara.
Prejudiciul cauzat părţilor vătămate T I şi M T nu a fost recuperat.
Partea vătămată T I se constituie parte civilă cu suma de 400,00 lei reprezentând
contravaloarea arborilor ce i-au fost tăiaţi şi luaţi fără drept, iar partea vătămată M T prin
procurit Haret Gh. Ionel, s-a constituit parte civilă cu suma de 350,00 lei.
În timpul urmăririi penale inculpatul C A nu a recunoscut săvârşirea faptei
reţinute în sarcina sa. La instanţă inculpatul nu s-a prezentat şi nu a putut fi audiat.
Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită în cauză cu plângerea şi declaraţia
părţilor vătămate T I şi M T, procesul verbal de constatare din care rezultă că atunci când
a fost prins, numitul B O S a declarat că a fost împreună cu inculpatul în pădure, procesul
verbal de cercetare la faţa locului, adresa nr. 4260/21.11.2005 a D.S.V. Galaţi; declaraţia
martorilor B O S şi B V, date atât la urmărirea penală cât şi la instanţă, din care rezultă că
inculpatul împreună cu B O S au mers în pădure şi au tăiat arbori pe care i-au încărcat în
căruţe, moment în care au fost surprinşi de poliţie inculpatul reuşind însă să fugă.
În drept, faptele inculpatului C A care în ziua de 10.06.2004, împreună cu altă
persoană, a tăiat şi a sustras un număr de 11 arbori în valoare totală de 10.637.500 lei
ROL şi un volum de 8.934 mp din pădurile aparţinând părţilor vătămate T I şi M T,
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tăiere şi furt de arbori, prevăzute de
art. 31 alin. 1, 4 lit. a din Legea nr. 75/2002 şi art. 98 alin. 1, 4 din legea nr. 26/1996.
Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel inculpatul C A.
La termenul de judecată din 18.05.2009, pe fondul cauzei, apărătorul inculpatului
a cerut achitarea acestuia conform art. 10 lit. a C.p.p., întrucât a fost condamnat în baza
unei singure declaraţii, a coinculpatului B O S.
Apelul este tardiv.
Inculpatului C A i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 1 an, 6 luni şi 1026 zile
închisoare prin s.p. 1122/07.11.2006 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la
27.11.2006.
S-a emis mandatul de nr. 2420/2006 din 27.11.2006, fiind extrădat în
baza acestuia din Germania. A fost arestat provizoriu în Germania, în vederea extrădării
la data de 01.12.2008 şi încarcerat în România la 16.01.2009, conform datelor
comunicate de Biroul Naţional Interpol.
Inculpatul nu a fost prezent la judecata în fond şi nici la pronunţarea s.p.
1122/2006 a Judecătoriei Tecuci. În aceste condiţii, ţinând cont şi de art. 365 al. 1 C.p.p.,
termenul de apel de 10 zile curge de la data începerii executării pedepsei.
Acest moment al începerii executării pedepsei de către inculpatul C A este data de
01.12.2008, când acesta a fost arestat provizoriu în Germania în vederea extrădării şi i s-a
adus la cunoştinţă toate informaţiile referitoare la privarea sa de libertate, inclusiv
condamnarea şi fapra comisă din sentinţa penală apelată, precum şi conţinutul mandatului
de executare.
Cererea de apel a inculpatului a fost redactată la data de 21.01.2009 şi primită la
instanţă la 30.01.2009, fiind depăşit termenul de 10 zile menţionat anterior. Astfel spus,
apelul a fost tardiv declarat, iar Tribunalul nu mai poate analiza fondul cauzei.