CASATORIE MINOR.


Prin cererea înregistrată petenta BNR a solicitat autorizarea căsătoriei cu numitul BLH.
În motivarea cererii, a arătat că, este născută în data de 17.02.1996, neavând vârsta legală cerută pentru încheierea căsătoriei.
A menţionat că, are o relaţie cu numitul BLH de mai bine de doi ani, relaţie din care a rezultat copilul BLA, născută la data de 28.01.2012, iar în prezent mai aşteaptă un copil.
În probaţiune au fost depuse în copie acte de stare civilă, scrisoare medicală.
A fost efectuată ancheta socială la domiciliul petentei.
Prezentă în faţa instanţei la termenul din XX mai 2013, numita BM, mama petentei, a arătat că nu este de acord cu căsătoria fiicei sale.
Numitul BI,  legal citat, nu s-a prezentat şi nu şi-a exprimat poziţia în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:
Petenta BNR, născută la data de 17 februarie 1996 este fiica numiţilor BI şi BM.
Din ancheta socială efectuată în cauză reiese că, petenta are o relaţie de aproximativ 2 ani cu numitul BLH. Din această relaţie a rezultat copilul BLA, născută la data de 28.01.2012, iar pentru familia în cauză s-a întocmit planul de intervenţie nr. ……/30.01.2013 în urma solicitării acesteia. Familia a primit servicii de consiliere în urma cărora tatăl şi-a obţinut actul de identitate şi a recunoscut paternitatea copilului, iar în data de 14.03.2013 s-a eliberat noul certificat de naştere, fetiţa fiind în prezent recunoscută de tată. Mama şi copilul au fost înscrişi la un medic de familie, mama fiind dispensarizată şi luată în evidenţă pentru cea de-a doua sarcină. Se mai arată în ancheta socială că, BLH este un tânăr foarte interesat de familia lui, este harnic şi doreşte împreună cu petenta să îşi legalizeze relaţia şi să crească copii împreună. Tinerii comunică şi îşi împart responsabilităţile, fiind foarte cooperanţi şi dispuşi să înveţe diverse lucruri.
Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei CT  a propus autorizarea căsătoriei dacă şi celelalte probe administrate în cauză susţin această decizie.
Potrivit art. 272 alin. 1 si 2 din Noul Cod civil, „(1) Casatoria se poate încheia daca viitorii soti au implinit varsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit varsta de 16 ani se poate casatori in temeiul unui aviz medical, cu incuviintarea parintilor sai sau, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea instantei de tutela in a carei circumscriptie isi are domiciliul minorul. In cazul in care unul dintre parinti refuza sa incuviinteze casatoria, instanta de tutela hotaraste si asupra acestei divergente, avand in vedere interesul superior al copilului”.
In speta, instanta constată ca numitul BLH în vârstă de 23 de ani  si minora BNR  în vârstă de 17 ani doresc sa se casatoreasca.
Instanţa apreciază că, motivul temeinic pentru încheierea casatoriei  îl constituie faptul că, numiţii BLH si BNR  convieţuiesc de mai bine de doi ani, au împreună un copil iar petenta BNR se află în prezent la a doua sarcină .
În aceste condiţii, instanţa apreciază că, încheierea căsătoriei este în interesul minorei BNR,  refuzul numitei BM nefiind justificat, cu atât mai mult cu cât fiica sa împreună cu  numitul BLH, au de aproximativ doi ani, o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi.
Fata de considerentele de mai sus, instanta va admite cererea  formulata de catre  petenta BNR si in temeiul art. 272 alin. 2 din Noul Cod civil,  va autoriza incheierea casatoriei intre minora  minora BNR şi numitul BLH.