Plângere contravenţională – a intervenit prescripţia răspunderii contravenţionale. Contravenţii. Închisoare contravenţională


Plângere contravenţională – a intervenit prescripţia răspunderii contravenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 43/14.01.2010, pronunţată de Judecătoria Găeşti a fost admisă în parte plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. N. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa şi a fost anulat în parte procesul verbal contestat, cu privire la contravenţia prevăzută de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, cu consecinţa exonerării petentei de plata amenzii în cuantum de 1500 lei.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat ca neîntemeiată solicitarea petentului de a se dispune înlocuirea amenzii cu avertisment în privinţa contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 161/2006, respingând-o.

Pentru a hotărî astfel, în privinţa primei contravenţii, instanţa a reţinut că susţinerile agentului constatator care a încheiat procesul verbal contestat nu corespund realităţii, deoarece între societatea petentă şi martora S.E. se încheiase un contract individual de muncă anterior efectuării controlului de către inspectorii ITM şi anterior întocmirii procesului verbal, respectiv la data de 19.10.2009. Acest contract a fost înregistrat la ITM la data de 23.10.2009, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 1 din Legea nr. 130/1999.

Din declaraţia martorei mai sus amintite a reieşit că, la momentul efectuării controlului, aceasta se afla în prima zi de lucru în cadrul societăţii petente, contractul individual de muncă încheindu-se cu o zi înaintea verificării realizate de inspectorii ITM. Contractul individual de muncă nu a putut fi prezentat întrucât se afla în posesia administratorului societăţii, iar în ceea ce priveşte declaraţia dată de martoră în faţa inspectorilor ITM, aceasta a arătat că a scris ceea ce i s-a dictat, aflându-se la acel moment în eroare cu privire la faptul dacă a încheiat sau nu un contract individual de muncă.

Instanţa a reţinut şi faptul că declaraţia dată de martoră în faţa inspectorilor ITM este neclară şi scrisă pe un formular şi nu poate să răstoarne situaţia de fapt care a reieşit din declaraţia dată nemijlocit în faţa instanţei de judecată. În plus, instanţa a apreciat că procesul verbal de contravenţie nu este susţinut de declaraţiile altor martori sau de alte mijloace de probă.

Cu privire la cea de-a doua contravenţie reţinută în sarcina petentei, aceea prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 161/2006, instanţa a apreciat că, din probele administrate în cauză, reiese că situaţia reţinută de agentul constatator corespunde realităţii, în sensul că petenta nu a respectat obligaţia de a transmite la ITM Dâmboviţa registrul în formă electronică până la data precizată de H.G. nr. 161/2006, respectiv 31.03.2007. Mai mult decât atât, instanţa a constatat că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, aflându-se în limitele prevăzute de lege, astfel că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 ind. 1 din Cod procedură civilă.

A susţinut că suntem în prezenţa unei contravenţii omisive, în cazul căreia legea sancţionează neîndeplinirea unui act, contravenţia fiind considerată a fi comisă la momentul la care exista obligaţia de a efectua actul respectiv. Atunci când legea instituie un termen până la care un act trebuie efectuat, contravenţia este comisă la momentul expirării acestui termen.

Prin decizia nr. 447/28.04.2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul declarat de petiţionară şi a modificat sentinţa civilă, în sensul că a admis plângerea şi a anulat în totalitate procesul verbal de contravenţie.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că, întrucât contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 161/2006 a fost comisă la expirarea termenului până la care actul trebuia efectuat, respectiv data de 31.03.2007, iar procesul verbal prin care i s-a aplicat petentei sancţiunea a fost întocmit la data de 22.10.2010, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii contravenţionale, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care arată că aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.