Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.02.2015, sub nr. 10790/299/2015, contestatoarea AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR a formulat, în contradictoriu cu intimatul P.V., contestaţie la executare în dosarul de executare nr. 2679/2014 aflat pe SCPEJ OD ŞI NA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea executării silite, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, respectiv suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 şi alin. 3 C.pr.civ., până la soluţionarea prezentei cauze.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin somaţia emisă în data de 28.01.2015, SCPEJ OD şi NA a înştiinţat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor că are de achitat creditorului suma de 94343,18 lei reprezentând debit stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2945/CA/09.07.2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Contestatoarea a învederat instanţei că a dispus încuviinţarea executării silite în temeiul unui act administrativ iar nu al unei hotărâri judecătoreşti ori în cauză sunt incidente prevederile art. 640 ind.1 alin.1 din Cpc astfel că se impune anularea executării silite.
În continuare, contestatoarea a arătat că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitate de debitor începând cu data de 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi de plată a acestora. Contestatoarea a menţionat că, în temeiul art. 3 alin. 2 şi art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor neavând obligaţii pentru plata despăgubirilor.
De asemenea, contestatoarea a arătat că, aşa cum prevede art. 11 alin. 3 din Legea nr. 164/2014, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6 din acelaşi act normativ. Astfel, contestatoarea a apreciat că actele de executare silită sunt nelegale.
Contestatoarea a mai susţinut că somaţia a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, având în vedere că art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituţia publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. Aceasta a arătat că procedura de realizare a unei creanţe împotriva statului sau a unei instituţii publice trebuie să respecte următoarele principii: interpretarea cu bună-credinţă a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a obligaţiilor stabilite în sarcina statului, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, şi nu a debitorului, instituţia publică care trebuia să se comporte exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu, executarea silită (începută prin somaţia emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înţelege că instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii, iar în cazul în care diligenţele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei, ci şi de a executa silit bunuri mobile şi imobile ale instituţiei publice.
Astfel, contestatoarea a susţinut că executorul judecătoresc avea obligaţia emiterii către debitoare a unei somaţii de plată întemeiate pe dispoziţiile anterior menţionate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu, însă acesta a procedat direct la înfiinţarea popririi. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că O.G. nr. 22/2002 are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiţii optime a activităţii acestora şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Aceasta a mai învederat că, în situaţia în care s-ar continua procedura de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 2679/2014, se poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP. Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naţionale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia naţională, între stat, pe de o parte, şi populaţie, pe de altă parte.
Pentru toate aceste consideraţii, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea tuturor formelor de executare silită dispuse prin dosarul de executare nr. 2679/2014, precum şi suspendarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarele de executare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 şi următoarele C.pr.civ., art. 700 alin. 1 şi alin. 3 C.pr.civ., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, Legea nr. 164/2014.
În susţinerea cererii, contestatoarea a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: somaţie din 22.01.2015 emisă în dosarul de executare nr. 2679/2014 (fila 6), înştiinţare emisă în 22.01.2015 (fila 6), , încheiere de stabilire cheltuieli de executare din 22.01.2015 (fila 7), încheierea de încuviinţare a executării silite din 22.01.2015 (fila 8), hotărârea nr. 1725/09.08.2013 (fila 9), hotărârea nr. 1672/26.07.2013 (fila 10).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Prin precizarea din data de 16.02.2015 contestatoarea a menţionat că titlul executoriu ce se pune în executare în dosarul nr. 2679/2014 este reprezentat de Hotărârea nr. 1701/2013 emisă de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti – Comisia pentru aplicarea legii 290/2003 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 1725/2013 iar nu sentinţa civilă nr. 2945/CA/09.07.2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
La solicitarea instanţei, la data de 24.02.2015, prin serviciul registratură, SCPEJ OD şi NA a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 2679/2014 (filele 25-49).
Intimatul nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.
Instanţa a încuviinţat, pentru contestatoare, proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt
Intimatul a solicitat la data de 12.12.2014 (fila 46) punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de Hotărârea nr. 1672/26.07.2013 eliberată de Comisia Mun. Bucureşti pentru aplicarea legii 9/1998, a legii nr. 290/2003 şi a legii 393/2006 şi Hotărărea nr. 1725/09.08.2013.
Prin încheierea din data de 19.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au fost învestite cu formulă executorie cele două titluri (fila 44).
Prin încheierea din data de 22.01.2015 SCPEJ OD şi NA a încuviinţat executarea silită la cererea creditorului P.V. împotriva debitoarei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În drept
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de contestatoare cu privire la lipsa învestirii cu formulă executorie a titlurilor puse în executare instanţa constată că acesta este neîntemeiat, încheierea de învestire cu formulă executorie regăsindu-se în dosarul de executare, fiind depusă la dosarul cauzei (fila 44) şi având dată anterioară încuviinţării executării silite.
Instanţa va respinge şi susţinerile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, având în vedere că art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituţia publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe de o parte, contestatoarea nu a făcut dovada că nu are fondurile necesare acoperirii creanţei.
Pe de altă parte, dispoziţiile normative de mai sus trebuie privite şi în lumina jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ţinând seama de prevederile art. 20 din Constituţia României, care consacră principiul priorităţii convenţiilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a articolului 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, având în vedere faptul că debitoarea este o instituţie publică şi are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Astfel, în cauza Şandor împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 paragraf 1 din Convenţie, întrucât dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi. De asemenea, Curtea a mai precizat că administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinţei, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentinţa, autorităţile naţionale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, iar articolul 6 par. 1 din Convenţie a fost încălcat.
Totodată, în cauza Sabin Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autorităţile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecinţă, obligaţia de a acţiona incumba autorităţilor, iar nu reclamantului şi a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, şi anume ca instanţa să dispună încă o dată autorităţii administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros şi nu ar corespunde cerinţelor art. 35 alin. 1 din Convenţie. Curtea a amintit că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii şi, în consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecinţă, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său şi neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităţilor administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obţine executarea completă constituie o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor, aşa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauza contestatoarea, în calitatea sa de instituţie publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menţionate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească şi că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare şi incidenţă directă în speţă, instanţa va respinge motivul de nulitate invocat.
Instanţa constată totuşi că, între data formulării cererii de creditor şi data încuviinţării executării silite împotriva contestatoarei a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi de plată a acestora. Astfel conform art. 3 alin.2 din actul normativ menţionat „dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
În cauză titlurile executorii au fost emise la data de 27.06.2013 şi 09.08.2013 nefiind efectuată plata, ipoteză reglementată de art.3 alin.2 teza 1 din lege. Conform procedurii reglementată de lege (art. 10), plata despăgubirilor conţinute de actele administrative sau hotărârile judecătoreşti se va face eşalonat prin 5 tranşe anuale. Plata fiecărei tranşe făcându-se de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza titlurilor de plată emise de ANRP, conform art. 10 alin.6 din lege.
Instanţa constată că la data încuviinţării executării silite şi efectuării executării prin poprire, contestatoarea nu mai avea calitatea de debitor pentru a plăti suma stabilită prin actul administrativ ce constituie titlu executoriu. Deşi este adevărat că contestatoarea poate influenţa în mod decisiv efectuarea plăţii prin emiterea sau neemiterea titlului de plată, în ceea ce priveşte obligaţia de plată efectivă a sumelor de bani, calitatea de debitor aparţine Ministerului Finanţelor Publice.
Această soluţie aleasă de legiuitor are ca principal efect amânarea în continuare a efectuării plăţilor , amânarea ce survine altor suspendări dispuse prin OUG nr. 10/2014 şi Legea 112/2014. Deşi soluţia legală are un vădit caracter injust, instanţa nu poate ignora prevederile legii care fac ca, contestatoarea, la data încuviinţării silite să nu mai aibă calitate de debitor.
Pentru aceste considerente instanţa va dispune anularea executării silite efectuate în dosarul de executare silită nr. 2679/2014 de către SCPEJ OD ŞI NA.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a actelor de executare şi a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 700 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori este dispusă de instanţă.
Astfel, având în vedere soluţia care va fi pronunţată în cauză cu privire la contestaţia la executare, instanţa va respinge cererea de suspendare a actelor de executare şi a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 719 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, SCPEJ OD şi NA, după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, , în contradictoriu cu intimatul P.V. cu domiciliul în ….
Dispune anularea executarii silite efectuate în dosarul de executare silită nr. 2679/2014 de catre SCPEJ OD ŞI NA.
Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.04.2015.
