Contestaţie la executare.  Lipsa dovezii calităţii de reprezentant


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, urmând ca instanţa să analizeze excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
În temeiul art. 151 alin. 4 C.pr.civ., când cererea este făcută prin reprezentant, reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.
Conform art. 82 alin.1 C.pr.civ., când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
Instanţa constată că contestatoarei i-a fost comunicată obligaţia de a face dovada calităţii de reprezentant la data de 14.04.2015 (fila 104). Faţă de lipsa depunerii dovezii la dosarul cauzei instanţa va admite excepţia urmând a anula cererea pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.