Cod. pr. penală, art. 365 al.1
Art. 416 al.1 pct.2 lit. a
Declararea apelului în intervalul de 10 zile de la data încarcerării nu poate avea nici o relevanţă juridică în cazul unei inculpal care a fost prezent atât la dezbateri cât şi la pronunţare şi care, aflându-se în stare de libertate, avea la îndemână orice posibilitate de a verifica dacă apărătorul său din oficiu a depus apel pentru persoana sa, demers pe care îl putea, de altfel, efectua şi singur.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală
Decizia nr. 161 din 2.03.2009
Prin sentinţa penala nr. 362/07.10.2008 Judecătoria Câmpina în baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002, a dispus condamnarea inculpatului D. G. aflat in Penitenciarul Ploieşti,, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
S-a făcut aplic.art.71 şi art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
Instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 02.02.2008 a fost depistat de organele de poliţie conducând autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare nr. B 13 ZJU fără a poseda permis de conducere.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D. G. criticând-o ca netemeinică şi nelegală susţinând că nu i-a fost făcută o apărare corespunzătoare de către apărătorul din oficiu care nu a pus în discuţie adevărata situaţie de fapt.
În data de 07.01.2009 s-a pus în discuţie din oficiu excepţia de tardivitate a declarării apelului, în sensul că inculpatul a fost prezent în instanţă la dezbateri însă acesta a declarat apel după ce a fost încarcerat în vederea executării pedepsei aplicate.
Apelantul a susţinut că nu a cunoscut termenul de declarare a apelului şi nici nu a fost consiliat corespunzător de apărătorul său.
Apelantul inculpat a solicitat repunerea în termenul de apel şi pe fond admiterea apelului şi aplicarea disp. art. 81 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 3 din 7.01.2009 a respins apelul ca nefondat apreciind că este real faptul că inculpatul a declarat apel în intervalul de 10 zile de la data încarcerării dar aceasta nu poate avea nici o relevanţă juridică faţă de împrejurarea că persoana respectivă a fost prezentă atât la dezbateri cât şi la pronunţare, dispoziţiile art. 363 al.1 cod procedură penală fiind fără echivoc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D. G. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a învederat că în mod greşit i s-a respins ca tardivă calea ordinară de atac întrucât partea a fost împiedicată să o declare datorită lipsei unei apărări efective din partea avocatului din oficiu pe care l-a avut în cauză. A arătat că i s-a refuzat în acest fel dreptul la un proces echitabil încălcându-se dispoziţiile CEDO.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
În acest sens, potrivit disp. art. 416 alin.1 pct.2 lit. a Cod procedură penală, hotărârea primei instanţe rămasă definitivă la data expirării termenului de apel când nu s-a declarat apel în termen.
Sub acest ultim aspect este de necontestat că inculpatul nu a declarat apel în termen, astfel cum se arată în mod elocvent în considerentele deciziei de apel şi după cum o recunoaşte însuşi inculpatul.
Cu toate acestea, inculpatul D. G. ar fi putut beneficia de dispoziţiile art. 364 Cod procedură penală privind repunerea în termen dacă ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de respectivul text de lege.
Ori, nu este cazul în ceea ce îl priveşte inculpat, întrucât acesta nu a făcut dovada faptului că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Comparaţia cu cauza Lăpuşan contra României este totalmente inoportună întrucât în acea cauză recurentul aflat în stare de arest nu a fost prezent la soluţionarea recursului aşa cum s-a întâmplat cu numitul D. G. care a fost prezent şi s-a aflat în stare de libertate având astfel neîngrădită posibilitatea de a verifica depunerea de către apărătorul său a căii de atac a apelului, demers pe care de altfel îl putea realiza şi singur. Deci nu se poate trage sub nici o formă concluzia că inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil, culpa pentru nedeclararea apelului revenindu-i în primul rând chiar lui însuşi.
În orice caz, în cauză nu sunt prezente motivele de recurs prevăzute de art.3859 alin.1 pct.10 şi 18 Cod procedură penală, invocate de către recurent, recurs care, în raport cu prevederile art. 3851 alin.4 teza I şi vis – a – vis de concluziile anterioare expuse apare ca fiind inadmisibil.
