O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (7), art. 17
în raport de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, inclusiv cele referitoare la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului, la conţinutul lui, nulitatea proce-sului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului şi de a consemna distinct acele obiecţiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 6/R/2008,
portal.just.ro
Prin sentinţa civilă nr. II63/2007, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a admis plângerea formulată de petenta SC A.I. SRL şi s-a constatat nulitatea procesului-verbal de contravenţie seria A/2006 nr. 0030377, încheiat la data de 7 februarie 2007 de către D.G.F.P.
Bistriţa-Năsăud. împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs petentul M.G., în calitate de împuternicit cu al administratorului SC A.I. SRL, şi D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.
Recursul este fondat. Constatarea nulităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru că la rubrica „alte menţiuni” agentul constatator a scris „nu este cazul”, încălcându-se dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, este greşită. Prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în M. Of. nr. 833/2007, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Sccţii Unite, în examinarea recursului în
interesul legii declarat de procurorul general, a statuat că situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001. In raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune că, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, inclusiv cele referitoare la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului, la conţinutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. De aceea, se arată în decizia citată, nerespectarea de către agentul constatator a cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului şi de a consemna distinct acele obiecţiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Prin prisma dispoziţiilor acestei decizii, obligatorie pentru toate instanţele în temeiul art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că motivul de nulitate absolută reţinut de instanţa de fond în temeiul căruia a constatat nulitatea procesului-verbal, precum şi celelalte neregularităţi ale procesului-verbal reţinute şi care privesc locul efectuării controlului, sediul social al socictăţii şi codul de identificare fiscală, domiciliul şi codul numeric personal al contravenientului, ocupaţia şi locul de muncă al acestuia, nu pot constitui temeiuri de anu-labilitate a procesului-verbal decât în măsura în care s-ar fi pricinuit contravenientului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, vătămare ce nu rezultă din actele şi lucrările dosarului. Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat procesul-verbal de contravenţie atacat ca îndeplinind cerinţele legale prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.
Sub aspectul conţinutului contravenţiei reţinute în sarcina administratorului societăţii, cea prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. e) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, comisă prin nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2006, s-a constatat din actele şi lucrările dosarului că aceasta este reală şi persoana sancţionată se face vinovată
de comiterea ei. In ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, respectiv amenda de 1.500 lei, tribunalul a apreciat-o ca fiind excesivă, în condiţiile în care a reţinut că administratorul societăţii era plecat în străi
nătate, iar persoana desemnată cu ţinerea evidenţei contabile a avut o serie de probleme de sănătate, astfel că a admis plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate de 1.500 lei cu sancţiunea „avertisment”, apreciată ca suficientă pentru evitarea săvârşirii unor asemenea contravenţii în viitor, menţinând celelalte constatări ale procesului-verbal.