Prin cererea înregistrată sub nr. /310/2015 la data de 2015 contestatorii M I şi M MA în contradictoriu cu intimatul BEJ Ţ C au formulat contestaţie la executare împotriva încheierii din data de 17.12.2014, pronunţată în dosarul de executare nr. /2014 de către BEJ Ţ C.
Contestatorii susţin în motivarea contestaţiei că intimatul nu luat în calcul cheltuielile în valoare totală de sumelor 92,48 de lei ocazionate cu punerea în executare a titlului executoriu, respectiv următoarele documente:
– bon de carburant nr. 294/16.12.2014 în suma de 82,48 lei, reprezentând costul deplasării Sinaia – Ploieşti, deplasare efectuată pentru a se obţine hotărâre judecătorească şi copii legalizate de pe acestea;
– taxa de timbru de 10 lei pentru legalizarea hotărârilor judecătoreşti.
Se precizează de către cei doi contestatori că neavând domiciliul in Ploieşti, era firesc să se deplaseze cu un mijloc de transport, iar costul deplasării făcute din necesitate şi în vederea executării silite trebuie suportat conform legii de către debitori.
Biroul Executorului Judecătoresc „Ţ C”, cu sediul in Ploieşti, , reprezentata convenţional prin G si Asociaţii SCA, cu sediul profesional in (adresa la care solicita comunicarea tuturor actelor de procedura) prin avocat A Ş telefon , fax 1, e-mail: , in calitate de parată, nu a formulat întâmpinare la contestaţia formulată de contestatorii M I si M M împotriva încheierii de încuviinţare emisa de BEJ „Ţ C” in data de 17.12.2014 in dosarul execuţional nr. /2014.
In drept: art. 632,663, 665, 669, C. proc.civilă (filele 12-15, 91-93). .
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Contestatorii creditori M I si M M s-au prezentat la sediul BEJ Ţ C din mun. Ploieşti in data de 04.12.2014 si au solicitat executarea silita a debitorilor M P si M D, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploieşti , Sentinţa civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploieşti în dosar nr. /2013, pentru recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, şi a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu (fila 5).
Ca urmare a cererii creditorilor a fost deschis dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ţ C.
Cererea de executare a fost admisa in parte prin încheierea din data de 17.12.2014 a BEJ Ţ C, arătându-se în motivarea încheierii executorului judecătoresc faptul că – bonul de carburant Sinaia – Ploieşti dus –întors –se arată de executorul judecătoresc că „acesta nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 632 Cod proc. civilă în ceea ce priveşte titlul executoriu”.
Instanţa constată că bonul de carburant, în cuantum de 82,48 lei, reprezintă costul deplasării creditorilor de la Sinaia- unde au domiciliul – la Ploieşti –, unde este sediul executorului judecătoresc şi unde la data de 05.12.2014, au depus personal cererea de executare silită, după cum s-a arătat, cheltuieli dovedite cu documente justificative depuse odată cu cererea de executare silită, nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 632 Cod proc. civilă, prevedere legală care defineşte titlurile executorii.
Caracterul de titlu executoriu al bonurilor de carburant şi al celui reprezentând taxa de timbru de 10 lei necesară legalizării titlului executoriu, reprezentând cheltuieli de transport şi cheltuieli necesare desfăşurării executării silite, este dat de procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită întocmit de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită, astfel cum dispune art. 638 alin.1 pct.1 Cod proc. civilă rap. la art. 669 alin.6 Cod proc. civilă, care prevede că „pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc”.
Potrivit art. 669 alin.3 pct.6 Cod proc. civilă, reprezintă cheltuieli de executare şi cheltuielile de transport, iar pct.7 prevede că astfel de cheltuieli de executare sunt reprezentate de alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.
De asemenea, textul legal nu distinge cu privire la aceste cheltuieli, în sensul că s-ar referi doar la demersurile efectuate de către executorul judecătoresc in vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, nu cu privire la deplasările creditorului la biroul executorului judecătoresc, astfel că acolo unde legea nu distinge, nu este chemat să distingă nici cel care aplică legea.
De altfel, pe raţionamentul expus de executorul judecătoresc n-ar trebui să constituie cheltuieli de executare nici cele privind taxele de timbru necesare declanşării executării silite sau ale apărătorului ales al creditorilor, deoarece şi ele sunt achitate anticipat începerii executării silite.
Fără dubiu , executorul judecătoresc avea obligaţia admiterii acestora ca şi cheltuieli de executare, sens în care, în temeiul art. 711 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, va fi admisă în parte prezenta contestaţie şi va fi desfiinţată în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 17.12.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ţ C, cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumelor de 92,48 lei, compuse din cheltuieli de transport la data de 16.12.2014 în sumă de 82,48 lei plus taxa de timbru de 10 lei .
Executorul judecătoresc va fi obligat să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă şi sumele sus-menţionate.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă raportat la 451 Cod procedură civilă va obliga intimatul BEJ Ţ C să achite cheltuieli de judecată contestatorilor doar în cuantum de 120,00 lei, respingând celelalte pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca neîntemeiate.
Referitor la cuantumul onorariului solicitat de avocat Covaci Sofia, instanţa se vede nevoită să micşoreze onorariul de avocat pretins de apărătorul contestatorilor , din moment ce instanţa si-ar fi impus să constate că suma de 500 lei solicitată de aceştia ca şi cheltuieli de judecată este disproporţionat de mare faţă de complexitatea şi durata litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. /310/2015 şi faţă de împrejurarea că avocatul ales al contestatorului M I nu a prestat servicii de reprezentare avocaţială decât la un termen de judecată, 10 minute, iar valoarea litigiului are ca obiect recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, şi a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu.
Aşa cum s-a stabilit şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, rambursarea cheltuielilor de judecată nu se poate dispune decât în măsura în care partea dovedeşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil ( cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
Instanţa menţionează că în jurisprudenţa instanţelor naţionale, inclusiv în jurisprudenţa Î.C.C.J., s-a reţinut o prevedere legală care dă dreptul judecătorilor de a micşora onorariul avocaţilor, aceasta reprezentând excepţia de la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a recupera integral cheltuielile de judecată de la partea care a căzut în pretenţii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în practica sa constantă că, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale şi necesare şi, în plus, să aibă un nivel rezonabil (Hotărârea în cauza Latridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă), cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI.
În aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii prin care se cere de către contestatori pe calea contestaţiei recuperarea sumelor 92,48 de lei , cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării determinat de elemente precum complexitatea şi dificultatea cauzei, astfel va aprecia că un onorariu de 120 de lei pentru contestatori este proporţional cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării şi complexitatea acestei pricini, urmând a respinge restul solicitărilor.
Prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arătate, este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Contestatorii susţin în motivarea contestaţiei că intimatul nu luat în calcul cheltuielile în valoare totală de sumelor 92,48 de lei ocazionate cu punerea în executare a titlului executoriu, respectiv următoarele documente:
– bon de carburant nr. 294/16.12.2014 în suma de 82,48 lei, reprezentând costul deplasării Sinaia – Ploieşti, deplasare efectuată pentru a se obţine hotărâre judecătorească şi copii legalizate de pe acestea;
– taxa de timbru de 10 lei pentru legalizarea hotărârilor judecătoreşti.
Se precizează de către cei doi contestatori că neavând domiciliul in Ploieşti, era firesc să se deplaseze cu un mijloc de transport, iar costul deplasării făcute din necesitate şi în vederea executării silite trebuie suportat conform legii de către debitori.
Biroul Executorului Judecătoresc „Ţ C”, cu sediul in Ploieşti, , reprezentata convenţional prin G si Asociaţii SCA, cu sediul profesional in (adresa la care solicita comunicarea tuturor actelor de procedura) prin avocat A Ş telefon , fax 1, e-mail: , in calitate de parată, nu a formulat întâmpinare la contestaţia formulată de contestatorii M I si M M împotriva încheierii de încuviinţare emisa de BEJ „Ţ C” in data de 17.12.2014 in dosarul execuţional nr. /2014.
In drept: art. 632,663, 665, 669, C. proc.civilă (filele 12-15, 91-93). .
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Contestatorii creditori M I si M M s-au prezentat la sediul BEJ Ţ C din mun. Ploieşti in data de 04.12.2014 si au solicitat executarea silita a debitorilor M P si M D, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploieşti , Sentinţa civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploieşti în dosar nr. /2013, pentru recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, şi a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu (fila 5).
Ca urmare a cererii creditorilor a fost deschis dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ţ C.
Cererea de executare a fost admisa in parte prin încheierea din data de 17.12.2014 a BEJ Ţ C, arătându-se în motivarea încheierii executorului judecătoresc faptul că – bonul de carburant Sinaia – Ploieşti dus –întors –se arată de executorul judecătoresc că „acesta nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 632 Cod proc. civilă în ceea ce priveşte titlul executoriu”.
Instanţa constată că bonul de carburant, în cuantum de 82,48 lei, reprezintă costul deplasării creditorilor de la Sinaia- unde au domiciliul – la Ploieşti –, unde este sediul executorului judecătoresc şi unde la data de 05.12.2014, au depus personal cererea de executare silită, după cum s-a arătat, cheltuieli dovedite cu documente justificative depuse odată cu cererea de executare silită, nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 632 Cod proc. civilă, prevedere legală care defineşte titlurile executorii.
Caracterul de titlu executoriu al bonurilor de carburant şi al celui reprezentând taxa de timbru de 10 lei necesară legalizării titlului executoriu, reprezentând cheltuieli de transport şi cheltuieli necesare desfăşurării executării silite, este dat de procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită întocmit de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită, astfel cum dispune art. 638 alin.1 pct.1 Cod proc. civilă rap. la art. 669 alin.6 Cod proc. civilă, care prevede că „pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc”.
Potrivit art. 669 alin.3 pct.6 Cod proc. civilă, reprezintă cheltuieli de executare şi cheltuielile de transport, iar pct.7 prevede că astfel de cheltuieli de executare sunt reprezentate de alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.
De asemenea, textul legal nu distinge cu privire la aceste cheltuieli, în sensul că s-ar referi doar la demersurile efectuate de către executorul judecătoresc in vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, nu cu privire la deplasările creditorului la biroul executorului judecătoresc, astfel că acolo unde legea nu distinge, nu este chemat să distingă nici cel care aplică legea.
De altfel, pe raţionamentul expus de executorul judecătoresc n-ar trebui să constituie cheltuieli de executare nici cele privind taxele de timbru necesare declanşării executării silite sau ale apărătorului ales al creditorilor, deoarece şi ele sunt achitate anticipat începerii executării silite.
Fără dubiu , executorul judecătoresc avea obligaţia admiterii acestora ca şi cheltuieli de executare, sens în care, în temeiul art. 711 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, va fi admisă în parte prezenta contestaţie şi va fi desfiinţată în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 17.12.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ţ C, cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumelor de 92,48 lei, compuse din cheltuieli de transport la data de 16.12.2014 în sumă de 82,48 lei plus taxa de timbru de 10 lei .
Executorul judecătoresc va fi obligat să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă şi sumele sus-menţionate.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă raportat la 451 Cod procedură civilă va obliga intimatul BEJ Ţ C să achite cheltuieli de judecată contestatorilor doar în cuantum de 120,00 lei, respingând celelalte pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca neîntemeiate.
Referitor la cuantumul onorariului solicitat de avocat Covaci Sofia, instanţa se vede nevoită să micşoreze onorariul de avocat pretins de apărătorul contestatorilor , din moment ce instanţa si-ar fi impus să constate că suma de 500 lei solicitată de aceştia ca şi cheltuieli de judecată este disproporţionat de mare faţă de complexitatea şi durata litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. /310/2015 şi faţă de împrejurarea că avocatul ales al contestatorului M I nu a prestat servicii de reprezentare avocaţială decât la un termen de judecată, 10 minute, iar valoarea litigiului are ca obiect recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, şi a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu.
Aşa cum s-a stabilit şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, rambursarea cheltuielilor de judecată nu se poate dispune decât în măsura în care partea dovedeşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil ( cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
Instanţa menţionează că în jurisprudenţa instanţelor naţionale, inclusiv în jurisprudenţa Î.C.C.J., s-a reţinut o prevedere legală care dă dreptul judecătorilor de a micşora onorariul avocaţilor, aceasta reprezentând excepţia de la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a recupera integral cheltuielile de judecată de la partea care a căzut în pretenţii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în practica sa constantă că, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale şi necesare şi, în plus, să aibă un nivel rezonabil (Hotărârea în cauza Latridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă), cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI.
În aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii prin care se cere de către contestatori pe calea contestaţiei recuperarea sumelor 92,48 de lei , cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării determinat de elemente precum complexitatea şi dificultatea cauzei, astfel va aprecia că un onorariu de 120 de lei pentru contestatori este proporţional cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării şi complexitatea acestei pricini, urmând a respinge restul solicitărilor.
Prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arătate, este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii M I, CNP si M M, CNP , ambii domiciliaţi in în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Ţ C cu sediul in jud. Prahova, CUI , cod IBAN cu sediul ales la G si Asociaţii SCA in şi, în consecinţă:
Desfiinţează în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 17.12.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ţ C, cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumelor de 92,48 lei, compuse din cheltuieli de transport la data de 16.12.2014 în sumă de 82,48 lei plus taxa de timbru de 10 lei .
Obligă executorul judecătoresc să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă şi sumele sus-menţionate.
În baza art. 453 Cod procedură civilă raportat la 451 Cod procedură civilă obligă intimatul la cheltuieli de judecată contestatorilor doar în cuantum de 120,00 lei, respingând celelalte pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria Sinaia, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2015.
