Legea specială, 188/1999 nu reglementează un regim specific pentru termenul de decădere prevăzut de art.85 alin.1, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în această materie, respectiv dispoziţiile art. 2550 alin. 2 din Noul Cod Civil.
Potrivit acestui text organul de jurisdicţie este obligat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber.
Aşa cum rezultă din conţinutul său judecătorul nu are numai dreptul dar şi obligaţia de invoca decăderea, astfel că, în speţă, chiar în lipsa invocării sale de către reclamantă a acestei sancţiuni, trebuia să se dea eficienţă prevederilor art. 2545 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit cărora neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 7752/12 noiembrie 2014. În acelaşi sens, decizia nr. 7753/12 noiembrie 2014 şi 7762/12 noiembrie 2014.
Prin Sentinţa nr. 1151/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ a fost respinsă ca nefondată acţiunea în contencios – administrativ formulată de reclamanta V.M. împotriva pârâtului PRIMARUL ORAŞULUI A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
În susţinerea recursului înţelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, din următoarele considerente:
Întrucât drepturile salariale au fost acordate prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.284/2010, incidente devin dispoziţiile Legii nr.84/2012. Astfel instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile Legii nr.84/2012 deoarece, la data emiterii dispoziţiei atacate ele erau în vigoare, astfel că executarea deciziei Curţii de Conturi nu se mia putea realiza.
Curtea a ridicat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică privind decăderea pârâtului din dreptul de a emite decizia de imputare.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
Potrivit art.488 alin 1 din Codul de procedură civilă 2010 casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar reclamantul a înţeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cu privire la dispoziţiile
Potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr.188/1999 Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În ceea ce priveşte natura juridică a termenului se apreciază că este vorba despre un termen de decădere, norma ce-l reglementează având caracter imperativ.
Legea specială, 188/1999 nu reglementează un regim specific pentru acest termen astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în această materie, respectiv dispoziţiile art. 2550 alin. 2 din Noul Cod Civil.
Potrivit acestui text organul de jurisdicţie este obligat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber.
Aşa cum rezultă din conţinutul său judecătorul nu are numai dreptul dar şi obligaţia de invoca decăderea, astfel că, în speţă, chiar în lipsa invocării sale de către reclamantă a acestei sancţiuni, trebuia să se dea eficienţă prevederilor art. 2545 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit cărora neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.
În speţă decizia de imputare atacată este un act administrativ unilateral cu caracter individual şi ca atare depăşirea termenului legal nu poate avea ca efect decât anularea actului.
Ca atare, curtea reţine că această neregularitate putea şi trebuia să fie invocată din oficiu de către instanţa de fond, independent de poziţia reclamantei.
În cauză, constatarea existenţei pagubei a fost făcută prin decizia nr. 47/25.10.2012 emisă de Camera de Conturi a judeţului S. care a fixat ca termen de recuperare a acesteia la 31.01.2013, dispoziţiile sale fiind menţinute prin încheierea nr. 201/18.12.2012 emisă de Curtea de Conturi a României.
Ca atare, până la data de 31.01.2013 autoritatea publică avea obligaţia de a identifica în concret sumele ce trebuiau recuperate şi persoanele de la care acestea trebuiau recuperate. Faptul că în cuprinsul deciziei emisă de Camera de conturi se regăseau sumele şi persoanele nu o exonera pe Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Agnita de obligaţie, având în vedere competenţa actuală a auditorilor. În consecinţă determinarea întinderii pagubei trebuia realizată până la data de 31.01.2013.
Ca atare, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 31.01.2013.
Emiterea dispoziţiei în sarcina reclamantului s-a făcut cu încălcarea termenului de 30 de zile mai sus menţionat, conducătorul instituţiei publice pârâte fiind decăzut din dreptul de a emite decizie de imputare reclamantei, astfel că decizia emisă în afara acestui termen este nelegală şi se impunea a fi anulată.
Faţă de aceste constatări este lipsit de interes a se analiza incidenţa O.G. nr. 84/2012 asupra obligaţiei reclamantei.
În concluzie hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 85 din Legea 188/1999, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, curtea a admis recursul reclamantei, casând sentinţa şi admiţând cererea de anulare a dispoziţiei nr. 105/18.03.2013 emisă de pârâtul Primarul Oraşului A.
