În motivarea cererii, reclamanta a învederat ca a încheiat cu pârâtul mai multe contracte având ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila. În schimbul acestor servicii, beneficiarul s-a obligat a achita facturile emise de catre prestator iar în conformitate cu art. 4.12 din contract, acesta este obligat si la plata penalitatilor în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere. Pâna la promovarea prezentei cereri, debitorul nu a achitat facturile mentionate anterior.
Cererea a fost întemeiata în drept pe prevederile art. 1270 Cod civil, art. 1025-1032 C. proc. civ.
În sustinere, au fost depuse înscrisuri.
Legal citat, pârâtul nu a formulat aparari.
În cauza, a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a ales sa foloseasca procedura prevazuta de art. 1028 si urm. C. proc. civ. referitoare la cererile cu valoare redusa. În acest sens, instanta constata ca au fost respectate dispozitiile legii, sesizarea instantei facându-se în scris, prin completarea formularului aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 359/C/2013.
În lipsa întâmpinarii pârâtei, instanta va aplica dispozitiile art. 1030 alin. 2 C. proc. civ., urmând sa pronunte o hotarâre în baza cererii principale si a actelor care au fost depuse de parte în dosar.
Astfel, instanta retine ca între reclamanta SC O.R. SA, în calitate de prestator si pârâta, în calitate de beneficiar, s-au stabilit raporturi juridice contractuale prin contractarea mai multor abonamente de furnizare a serviciilor de telefonie mobila, dupa cum urmeaza: Abonamentul (…), Abonamentul (…), Abonamentul (…), Abonamentul (…)si Abonamentul (…) având ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila.
Potrivit dispozitiilor Codul civil de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului dintre parti si aplicabil în speta conform art. 102 din Legea nr. 71/2011, pentru angajarea raspunderii civile contractuale este necesara întrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unor raporturi contractuale stabilite între parti, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, existenta unui prejudiciu patrimonial, existenta unei legaturi de cauzalitate între prejudiciu si nerespectarea obligatiilor contractuale, vinovatia partii care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului în întârziere si inexistenta unei clauze de neresponsabilitate prevazute de parti în contract.
Existenta raporturilor contractuale dintre reclamanta si pârât este dovedita prin contractele nr. (…)/06.08.2010, nr. (…)/31.08.2009, nr. (…)/10.12.2012, nr. (…)/14.05.2012 si nr. (…)/31.10.2012.
Pârâtul nu a facut dovada unei cauze exoneratoare de vinovatie cu privire la nerespectarea obligatiilor contractuale, aceea de a plati contravaloarea lunara a abonamentelor contractate, astfel cum rezulta din facturile atasate la dosar, culpa acestuia fiind prezumata, în contract nefiind prevazuta o clauza de neresponsabilitate.
Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind întrunite conditiile raspunderii civile contractuale, instanta va admite primul capat de cerere si, pe cale de consecinta, va obliga pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 1411,49 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise.
În ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de întârziere:
Prin contractul nr. (…)/31.10.2012 partile au prevazut expres care este pretul abonamentului, nu însa si existenta si cuantumul penalitatilor de întârziere. Aceeasi este situatia si în ceea ce priveste celelalte contracte încheiate între partile în litigiu.
Aceste penalitati de întârziere sunt reglementate de Clauzele contractuale de baza, care au continut prestabilit si nu sunt însusite de catre client prin semnatura. Chiar si în ipoteza în care clientul a semnat aceste Conditii (la dosar fiind depuse si Clauze contractuale semnate si unele nesemnate), în ipoteza în care aceste Conditii au fost semnate, din cuprinsul art. 5 al acestora reiese ca reclamanta ar fi îndreptatita sa calculeze penalitati de întârziere, fara a se arata în concret care este cuantumul acestora, situatie în care aplicarea unor penalitati de 0,5% este arbitrara si nelegala, penalitatile reprezentând daunele interese convenite de catre parti de comun acord pentru prejudiciul constând în neexecutarea contractului.
Nici capatul de cerere referitor la plata sumei de 7013,43 lei reprezentând despagubiri datorate de pârât în situatia rezilierii contractelor înainte de perioada minima contractuala nu este întemeiat, pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului „Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.Potrivit art. 82 din aceeasi lege „Contractul trebuie sa stipuleze, cu caractere mari si în imediata vecinatate a locului rezervat pentru semnatura consumatorului, clauza expresa despre dreptul de denuntare unilaterala a contractului, dupa caz, precum si numele si adresa comerciantului fata de care consumatorul poate sa îsi exercite acest drept, conform dispozitiilor legale” În fine, potrivit art. 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului „ Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauza contractuala sau întelegere între parti, în cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate în cazul denuntarii unilaterale”. Aceste prevederi legale au scopul de a împiedica comerciantii sa stipuleze plata unor despagubiri care sunt de natura sa îi descurajeze pe consumatori sa denunte contractul.
Cu privire la clauza inserata în cuprinsul art.3 din Actul aditional nr. (…)/08.04.2013 la Contractul de abonament din 06.08.2010, potrivit careia în cazul denuntarii unilaterale a Actului aditional, Clientul va datora O.R. despagubiri constând în contravaloarea abonamentului lunar …. înmultit cu numarul de luni ramase pâna la expirarea perioadei minime contractuale, instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala încalca dispozitiile imperative enumerate anterior, precum si cele ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti si consumatori. Aceeasi este situatia si cu privire la art. 2 din Actul aditional la Contractul de abonament din data de 24.10.2008, art. 2 din Actul aditional nr. (…)05.02.2012, acestea fiind singurele înscrisuri care poarta semnatura clientului.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens.
În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care: „j)restrâng sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: – profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denuntarii unilaterale;” „r)permit profesionistului obtinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensatiilor în suma echivalenta si pentru consumator, în cazul neexecutarii contractului de catre profesionist”;„s)dau dreptul profesionistului sa anuleze contractul în mod unilateral, fara sa prevada acelasi drept si pentru consumator;”
În cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari fata de pagubele suferite de reclamanta întrucât acestea depasesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare, cât si debitul neachitat.
Totodata, instanta retine ca aceste clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul, Clauzele contractuale de baza fiind cuprinse într-un contract standard, preformulat. De altfel din întreaga modalitate de concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante.
Instanta apreciaza ca despagubirile impuse se afla într-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si în detrimentul consumatorului.
Consecinta constatarii caracterului abuziv al clauzei penale o reprezinta lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 si art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrarii pe care îl urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decât daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel ca, decurgând din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si – aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului national în cauza(constitutie, lege, decret, hotarâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).
În consecinta, aplicarea jurisprudentei CJUE este obligatorie pentru judecatorul national.
2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarât:
„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare în acest sens. Atunci când considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Aceasta obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci când verifica propria competenta teritoriala.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale întruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. „
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeana de Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori si comercianti: „În ce priveste problema daca o instanta învestita cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu în ce masura clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, într-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora”.
Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace atât clauzele contractuale potrivit carora pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati în valoare de 0,5% calculate la aceste sume datorate, cât si cele privind stabilirea despagubirilor în situatiile în care consumatorul denunta unilateral contractul.
În consecinta, instanta urmeaza sa respinga capetele accesorii ale cererii, având ca obiect recuperarea acestor sume.
Fata de solicitarea reclamantei, având în vedere ca pârâtul a cazut în pretentii, fiind retinuta culpa sa procesuala, în temeiul art. 1031 C. proc. civ., instanta îl va obliga la plata catre reclamanta a sumei în cuantum de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
În temeiul art. 1030 alin. 3 C. proc. civ., prezenta hotarâre este executorie de drept.
