Contestaţie la executare. Titlu executoriu fiscal. Necompetenţa tribunalului. Competenţa judecătoriei


Prin acţiunea înregistrată sub nr. …/87/2014 reclamantul GA a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROŞIORII DE VEDE solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1000R, anularea titlului executoriu nr. 647/22.10.2014 şi a somaţiei nr. 648/22.10.2014, precum şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, atât titlul executoriu, cât şi somaţia emise de SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROŞIORII DE VEDE sunt nelegale, întrucât nu a efectuat niciun act sau activitate în calitate de administrator sau asociat al societăţii MSV S.R.L.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 169 – art. 173 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, iar în dovedirea acesteia, au fost depuse, în copie, somaţia nr. 648/22.10.2014, titlul executoriu nr. 647/22.10.2014, procesul-verbal de audiere nr. 106848/04.04.2014.
Pârâta AJFP TELEORMAN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Teleorman cu privire la soluţionarea contestaţiei la executare, pe considerentul că, potrivit prevederilor art. 713 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, republicat, contestaţia se introduce la instanţa de executare, care, în cauză, este Judecătoria Roşiorii de Vede.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare, susţinând că prin cererea formulată nu se aduc critici actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1000R, ci deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 50892/13.02.2014, emisă de AJFP ARGEŞ.
În susţinerea afirmaţiilor, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri, filele 18 – 24.
Examinând cu prioritate, conform art. 248 din Codul de Procedură Civilă, republicat, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman, invocată de pârâtă prin întâmpinare, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată şi, din considerentele ce se vor expune, urmează a fi admisă.
În conformitate cu prevederile art. 28 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL ROŞIORII DE VEDE i-a fost transmisă decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de AJFP ARGEŞ nr. 127412/29.04.2014, în sarcina reclamantului GA pentru obligaţiile fiscale înregistrate de debitorul S.C. MSV S.R.L. şi, întrucât debitorul are domiciliul în jud. Teleorman, în baza art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data de 19.06.2014 organele de executare din cadrul SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL ROŞIORII DE VEDE au emis titlul executoriu cu nr. 647/22.10.2014 şi somaţia nr. 648/22.10.2014 pentru suma de 626459 lei, reprezentând 461548 lei debit, 95801 lei dobândă şi 69110 penalităţi de întârziere.
Prin acţiunea de faţă, reclamantul GA a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROŞIORII DE VEDE solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1000R, anularea titlului executoriu nr. 647/22.10.2014 şi a somaţiei nr. 648/22.10.2014, precum şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei.
În conformitate cu prevederile art. 172 – art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva titlului executoriu se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 713 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, republicat, contestaţia se introduce la instanţa de executare.
În raport de prevederile art. 650 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, republicat, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Roşiorii de Vede, aceasta fiind instanţa de executare, în circumscripţia căreia se află organul de executare.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 130 alin. 2 coroborate cu prevederile art. 132 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, republicat, se va admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Teleorman, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi se va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede.