Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr 6091/20.03.2013, definitivă prin neapelare, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr 57801/299/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamanta D. M. şi pârâtul D.I., constatându-se şi faptul că părţile au economisit în timpul căsătoriei suma de 18409,34 euro, ce s-a aflat în contul de depozit nr RO78RNCB0087008187780001 deschis la BCR SA, reprezentând bun comun, părţile având cote de contribuţie egale la dobândirea bunurilor comune, respectiv 50% reclamanta şi 50% pârâtul; totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9204,67 euro, reprezentând cota sa parte de ½ din suma economisită.
Potrivit extrasului de cont din data de 30.01.2013, la data de 08.05.2012 pârâtul a transferat din contul de depozit nr RO78RNCB0087008187780001 în contul pârâtei M. A. suma de 15085 euro (f 89).
Acțiunea revocatorie (pauliană) este acțiunea prin care creditorul poate cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, prejudiciu ce constă în faptul că prin încheierea actului atacat debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.
Potrivit dispozițiilor art.1562 NCC, aplicabil în cauză față de data efectuării operaţiunii de transfer bancar și disp. art.6 din NCC, “dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate”.
De asemenea, art.1563 NCC prevede „creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii”.
Din textele de lege citate se desprind condițiile necesare pentru reușita acțiunii pauliene, respectiv: a) actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, ce constă în faptul că, prin actul atacat, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate; b) frauda debitorului, ce implică faptul că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; c) creditorul să aibă o creanță certă și d) complicitatea la fraudă a terțului contractant, ceea ce presupune că terțul a cunoscut faptul că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.
În virtutea prevederilor legale citate, creditorii pot ataca actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, însă, pe lângă dovada unei creanțe certe, a fraudei debitorului și a complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos, creditorul trebuie să facă dovada producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate a debitorului.
Transpunând aceste condiții la speţa de față și raportând prevederile legale amintite la probele administrate în cauză, instanţa consideră cererea neîntemeiată, apreciind că nu este îndeplinită condiția privind prejudiciul suferit de creditoare ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor.
Astfel, această cerinţă presupune un prejudiciu personal şi actual al creditoarei, constând în faptul că debitorul şi-a creat/mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic. Textul legal confirmă diferenţierea între un act de însărăcire a debitorului, insuficient pentru promovarea acţiunii, şi un act de însărăcire prin care se cauzează/se agravează starea de insolvabilitate. Prin urmare, sunt excluse actele juridice prin care debitorul îşi plăteşte o datorie.
În speţă însă creditoarea reclamantă nu a făcut dovada insolvabilităţii debitorului, deşi sarcina probei îi revenea, conform art 249 NCPC – precizând că nu a demarat executarea silită împotriva pârâtului debitor (f 90) –iar faptul că pârâţii nu s-au prezentat pentru a răspunde la interogatoriu reprezintă, conform art 358 NCPC, numai un început de dovadă scrisă, care nu a fost însă completat cu alte probe.
În raport de cele ce preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse în mod imperativ de art.1562 din NCC, instanța va respinge cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr 6091/20.03.2013, definitivă prin neapelare, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr 57801/299/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamanta D. M. şi pârâtul D.I., constatându-se şi faptul că părţile au economisit în timpul căsătoriei suma de 18409,34 euro, ce s-a aflat în contul de depozit nr RO78RNCB0087008187780001 deschis la BCR SA, reprezentând bun comun, părţile având cote de contribuţie egale la dobândirea bunurilor comune, respectiv 50% reclamanta şi 50% pârâtul; totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9204,67 euro, reprezentând cota sa parte de ½ din suma economisită.
Potrivit extrasului de cont din data de 30.01.2013, la data de 08.05.2012 pârâtul a transferat din contul de depozit nr RO78RNCB0087008187780001 în contul pârâtei M. A. suma de 15085 euro (f 89).
Acțiunea revocatorie (pauliană) este acțiunea prin care creditorul poate cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, prejudiciu ce constă în faptul că prin încheierea actului atacat debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.
Potrivit dispozițiilor art.1562 NCC, aplicabil în cauză față de data efectuării operaţiunii de transfer bancar și disp. art.6 din NCC, “dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate”.
De asemenea, art.1563 NCC prevede „creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii”.
Din textele de lege citate se desprind condițiile necesare pentru reușita acțiunii pauliene, respectiv: a) actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, ce constă în faptul că, prin actul atacat, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate; b) frauda debitorului, ce implică faptul că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; c) creditorul să aibă o creanță certă și d) complicitatea la fraudă a terțului contractant, ceea ce presupune că terțul a cunoscut faptul că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.
În virtutea prevederilor legale citate, creditorii pot ataca actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, însă, pe lângă dovada unei creanțe certe, a fraudei debitorului și a complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos, creditorul trebuie să facă dovada producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate a debitorului.
Transpunând aceste condiții la speţa de față și raportând prevederile legale amintite la probele administrate în cauză, instanţa consideră cererea neîntemeiată, apreciind că nu este îndeplinită condiția privind prejudiciul suferit de creditoare ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor.
Astfel, această cerinţă presupune un prejudiciu personal şi actual al creditoarei, constând în faptul că debitorul şi-a creat/mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic. Textul legal confirmă diferenţierea între un act de însărăcire a debitorului, insuficient pentru promovarea acţiunii, şi un act de însărăcire prin care se cauzează/se agravează starea de insolvabilitate. Prin urmare, sunt excluse actele juridice prin care debitorul îşi plăteşte o datorie.
În speţă însă creditoarea reclamantă nu a făcut dovada insolvabilităţii debitorului, deşi sarcina probei îi revenea, conform art 249 NCPC – precizând că nu a demarat executarea silită împotriva pârâtului debitor (f 90) –iar faptul că pârâţii nu s-au prezentat pentru a răspunde la interogatoriu reprezintă, conform art 358 NCPC, numai un început de dovadă scrisă, care nu a fost însă completat cu alte probe.
În raport de cele ce preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse în mod imperativ de art.1562 din NCC, instanța va respinge cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
