Raportat la faptul că instanţa de fond, invocând principiul rolului activ al judecătorului a încălcat principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, Curtea constată că judecătorul sindic a încălcat prevederile art. 129 alin.6 C.proc.civ şi totodată principiul egalităţii părţilor în proces (noţiune autonomă, în definiţia constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului), producând recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei recurate, pronunţate în aceste condiţii de nelegalitate.
Pentru a concluziona în acest sens, , Curtea constată că acţiunea introductivă cu care a fost sesizată prima instanţă a fost motivată în fapt şi în drept, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 112 C.proc.civ, reclamanta, asistată şi reprezentată de apărător ales,precizând în mod expres cauza cererii de chemare în judecată. În condiţiile în care, prin cauza cererii de chemare în judecată se înţelege situaţia de fapt calificată juridic, Curtea apreciază că disp. art. 129 alin.4 Cproc.civ permit judecătorului să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept, însă nu îi acordă dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenţiei deduse judecăţii. Mai mult, regula iura novit curia nu este de natură să conducă la soluţia că judecătorul este îndreptăţit să schimbe din oficiu cauza cererii cu care a fost învestit, iar calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege reprezintă două operaţiuni distincte, care nu trebuie confundate, sau invocate drept fundament al aplicării principiului rolului activ.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1551/R/2014din 15.09.2014)
Prin sentinţa civilă nr.8944/30.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.19137/3/2013 s-a respins exceptia tardivitatii formularii cererii de repunere in termen, s-a admis cererea de repunere in termen formulata de debitoarea SC R.M.SA, s-a respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei, s-au admis contestatiile formulate de debitoarea SC R.M. SA si creditorii A. S. din SNP P. SA, S.N.P. E. si SC GMG M.B. SA impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea a 126 de marci nationale si o marca comunitara, apartinand debitoarei SC R. Media SA, s-au anulat procesul verbal de licitatie nr 3144/17.04.2012 si contractul de cesiune marci incheiat la data de 18.04.2012 precum si toate actele subsecvente şi s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara.
Pentru a concluziona în acest sens, prima instanţă a reţinut că la data de 14.05.2013, a fost inregistrata sub nr 19137/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Civila, actiunea in anulare formulata de debitoarea SC R. M. SA in contradictoriu cu paratul W.W.B. & L.C.L. solicitand anularea procesului verbal de licitatie nr. 3144/17.04.2012 si a contractului de cesiune de marci incheiat la data de 18.04.2012 precum si a tuturor actelor subsecvente.
In motivarea cererii, debitoarea a aratat ca paratul a fost declarat, la data de 17.04.2012, adjudecatarul marcilor R., conform procesului verbal de licitatie.
Ulterior, prin contractul de cesiune de marci incheiat la 18.04.2012, au fost cesionate catre parat toate drepturile si obligatiile detinute de SC R. M. SA asupra sau in legatura cu marcile R..
Arata debitoarea ca tranzactia nu a fost supusa dezbaterii adunarii creditorilor, nu a fost aprobata de adunarea creditorilor, fiind fraudate interesele creditorilor prin instrainarea tuturor marcilor detinute, la o valoare sub evaluata si derizorie fata de valoarea reala a marcilor si a cotei de piata a acestora.
La data de 05.06.2013 paratul W.W.B. & L.C.L. a depus la dosar intampinare invocand pe cale de exceptie prescriptia si tardivitatea actiunii in anulare, iar pe fond solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata.
La data de 05.06.2013, creditorul A. S. din SNP P. SA a formulat cerere de interventie in interes propriu, aratand ca interesul sau este justificat prin faptul ca este creditor al debitoarei SC R. M. SA si doreste indestularea creantei proprii situatie ce nu se poate realiza decat prin reorganizarea debitoarei si de asemenea este membru in comitetul creditorilor reprezentand interesele tuturor creditorilor in cauza.
La data de 05.06.2013, creditorul SC GMG M.B.SA a formulat cerere de interventie in interes propriu, aratand ca este creditorul majoritar al debitoarei si face parte in prezent din comitetul creditorilor, fiind desemnat presedinte al comitetului creditorilor, avand astfel interesul de a se indestula asupra propriei creante, situatie ce nu se poate realiza prin instrainarea celor 126 de marci care reprezinta patrimoniul debitoarei.
La data de 05.06.2014 creditorul S.N.P. E. a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand constarea nulitatii absolute a procesului verbal de licitatie si a contractului de cesiune de marci, aratand ca interesul sau este justificat prin faptul ca este creditor al debitoarei si doreste indestularea propriei creante si de asemenea face parte in prezent din comitetul creditorilor, reprezentand interesele tuturor creditorilor in cauza.
La data de 05.06.2014 administratorul judiciar H.M.E. IPURL a depus precizari la actiunea formulata impotriva paratului W.W.B. & L.C.L. aratand ca vanzarea marcilor “R.” reprezinta o masura dispusa de administratorul judiciar, aceasta masura fiind validata de un comitet nelegal, care a fost desfiintat in mod irevocabil prin sentinta civila nr 7264/20.06.2012, situatie in care consecintele juridice ale unei hotarari date de un organ nelegal sunt la randul lor nelegale.
Prin incheierea din 26.06.2013, instanta a pus in discutie calificarea cererii introductive in raport de cuprinsul sau si de vointa partilor, precum si de precizarile formulate de administratorul judiciar, ca si contestatie impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea marcilor.
Luand concluziile partilor, instanta a calificat cererea ca fiind contestatie impotriva masurii administratorului judiciar privind vanzarea marcilor, temeiul de drept al acesteia fiind reprezentat de art 21 din legea insolventei.
De asemenea, au fost calificate cererile de interventie formulate ca fiind contestatii impotriva masurii de vanzare a marcilor.
La data de 11.09.2013 debitoarea SC R. M. SA prin administrator judiciar a depus cerere de repunere in termen a contestatiei formulata impotriva masurii de vanzare a marcilor “R.”.
Instanta a reţinut ca institutia contestatiei impotriva masurii administratorului judiciar reglementata de art 21 alin 1 din legea insolventei, prevede un termen procedural de 3 zile, inauntrul caruia partea trebuie sa realizeze demersul juridic, depunand in forma scrisa contestatia formulata, sub sanctiunea decaderii.
Perioada de timp in care se poate intocmi actul procedural, reprezinta durata intermediara intre punctul de plecare astfel cum este prevazut de lege si punctul de implinire al termenului, in acest interval, termenele curgand continuu, de regula neputand fi intrerupte ori suspendate.
In anumite cazuri expres prevazute de lege, termenul poate fi insa intrerupt sau suspendat.
Cauzele de intrerupere reglementate de lege sunt generale, respectiv cele care privesc termenele imperative (art 103 Cod Procedura Civila) si speciale, respectiv cele prevazute de lege (a se vedea art 249, 285 Cod Procedura Civila).
In speta, cauza care a impiedicat formularea contestatiei in termen de 3 zile de la depunerea raportului prevazut la art 21 alin 1 a constituit-o necunoasterea depunerii raportului, insotita de anularea masurii administratorului judiciar si litigiul generat de anularea acestei masuri, litigiu fiind dedus spre solutionare instantelor judecatoresti, fiind finalizat prin pronuntarea deciziei 1063/20.05.2013 a Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a dispus desfiintarea deciziei administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitatie din 17.04.2012 si a contractului de cesiune de marci din 18.04.2012, constatarea nulitatii actului juridic intocmit de administratorul judiciar (considerandu-se ca nu a avut competenta prevazuta de lege) ducand la repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv aceea in care actul de anulare nu a fost incheiat, existand din acest moment, procesul verbal de licitatie si contractul de cesiune de marci.
De la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti, aceasta fiind data la care a incetat cauza de impiedicare a formularii contestatiei, partile aveau la dispozitie potrivit art 103 Cod Procedura Civila, 15 zile pentru formularea demersului procedural al contestatiei.
Conform actelor dosarului, in cauza actiunea a fost inregistrata la data de 14.05.2013, respectiv in interiorul celor 15 zile de la data pronuntarii deciziei nr.1063/20.05.2013, intocmirea actului inainte de inceperea curgerii termenului fiind o facultate a partii, debitoarea formuland contestatie dupa ramanerea in pronuntare la data de 13.05.2013 a deciziei 1063/2013, pronuntarea fiind amanata pana la 20.05.2013.
S-a apreciat ca realizarea calificarii ulterioare a actiunii ca si contestatie impotriva masurii administratorului judiciar nu are relevanta in ce priveste data sesizarii instantei, prin calificarea facuta luandu-se act de vointa exprimata deja de parti.
Astfel, cererea de repunere in termen, desi a fost formulata dupa calificarea contestatiei, grefandu-se pe masura luata de instanta, se raporteaza in fapt la actiunea introductiva, actiune ce a fost formulata in termen legal.
Avand in vedere faptul ca prin decizia civila nr. 1063/20.05.2013, Curtea de Apel Bucuresti a repus partile in situatia anterioara, s-a retinut ca din acest moment curge un nou termen de 3 zile conform art 21 alin 3 din legea insolventei, deoarece pana la momentul pronuntarii deciziei, procesul verbal de licitatie si contractul de cesiune de marci nu existau, fiind anulate, astfel ca neproducand efecte juridice nu puteau fi atacate pe calea contestatiei.
Sanctiunea decaderii pentru nedepunerea actiunii in termenul prevazut de art 21 alin 3 este astfel inlaturata prin chiar decizia Curtii de Apel Bucuresti, legea prevazand ca hotararile irevocabile sunt obligatorii, dispozitiile art 103 alin 1 Cod Procedura Civila stipuland ca sanctiunea decaderii intervine doar daca legea nu dispune altfel, in speta dispunandu-se in baza legii repunerea in situatia anterioara, cu consecinta repunerii in termen ca masura incidenta obligatorie.
Cererea de repunere in termen se fundamenteaza ca atare pe decizia Curtii de Apel Bucuresti vizand si completand actiunea formulata in termenul de 3 zile reglementat de art 21 alin 3, termen ce a inceput sa curga de la data pronuntarii deciziei civile nr 1063/2013.
S-a reţinut ca cererea de repunere in termen este astfel intemeiata, fiind un beneficiu acordat partii la solicitarea acesteia, exceptia invocata de paratul W.W.B. & L.C.L.cu privire la tardivitatea formularii cererii, fiind neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei,s-a apreciat ca si aceasta exceptie este neintemeiata, urmand a fi respinsa, contestatia fiind formulata asa cum am aratat in 3 zile de la data pronuntarii deciziei 1063/2013, ca efect al repunerii in situatia anterioara si curgerii unui nou termen de procedura.
Pe fondul cauzei, instanta a reţinut că prin incheierea din 07.09.2011 judecatorul sindic a admis cererea debitoarei SC R. M. SA si in baza art 32 alin 1 din legea 85/2006 a deschis procedura generala a insolventei impotriva acesteia, desemnand administrator judiciar conform solicitarii societatii debitoare.
A fost fixat ca termen limita pentru depunerea declaratiilor de creanta data de 21.10.2011.
Anterior acestei date, respectiv la 20.10.2011 a fost incheiat contractul de cesiune de creanta dintre actionarul majoritar al debitoarei, respectiv B C LTD, societate de nationalitate cipriota si creditorul E-B. KFT, societate de nationalitate ungara, fiind cesionata suma de 99.938.116 lei cu titlu de imprumuturi acordate debitoarei de actionarul majoritar, creanta cesionata devenind creanta subordonata.
In baza contractului de cesiune incheiat, creditorul E-B. KFT a fost inscris la masa credala, devenind creditor majoritar al debitoarei, hotararile adunarii creditorilor fiind adoptate cu votul sau favorabil.
Ulterior inscrierii creditorului E-B. KFT in tabelul preliminar, respectiv la data de 14.11.2011, administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor in vederea desemnarii comitetului creditorilor, fiind desemnat pe baza autopropunerilor un comitet format din 3 membrii, respectiv E-B. KFT acesta fiind si presedintele comitetului creditorilor, SC O E M. SRL – membru si S.C.LTD – membru.
Comitetul astfel compus a fost ales prin votul favorabil acordat de creditorul majoritar E-B. KFT in cadrul sedintei adunarii creditorilor.
De asemenea, la data de 18.10.2011 a fost desemnat in cauza de catre adunarea generala a actionarilor, prin votul favorabil al actionarului majoritar B C LTD, in calitate de administrator special al debitoarei, numitul E.S.
Administratorul special E.S. a solicitat la data de 13.03.2012, respectiv dupa desemnarea comitetului creditorilor si stabilirea creditorului majoritar, valorificarea marcilor din patrimoniul debitoarei, intocmind in acest sens adresa nr 543/2012, comunicata administratorului judiciar.
Administratorul judiciar a convocat la data de 20.03.2012, la sediul sau, membrii comitetului creditorilor pentru aprobarea solicitarii administratorului special, E-B. KFT si ceilalti doi membrii ai comitetului, votand favorabil, propunerea valorificarii marcilor fiind aprobata.
A fost convocata la data de 09.04.2012 adunarea creditorilor care cu preponderenta votului creditorului majoritar E-B. KFT a decis vanzarea marcilor R., hotarandu-se vanzarea in bloc prin licitatie publica cu strigare.
In termen de 10 zile de la data aprobarii vanzarii de catre Comitetul Creditorilor s-a realizat evaluarea celor 127 marci, termenul mentionat incluzand desfasurarea procedurii privind desemnarea evaluatorului, stabilirea onorariului acestuia, si intocmirea efectiva a raportului de evaluare, raportul fiind aprobat de acelasi comitet al creditorilor, cu participarea creditorului E-B. KFT, la data de 06.04.2012.
Marcile au fost scoase la licitatie la interval de o saptamana de la momentul aprobarii vanzarii de catre adunarea creditorilor, contrar dispozitiilor exprese cuprinse in art 118 alin 4 din legea 85/2006 ce stipuleaza efectuarea vanzarii numai dupa 30 de zile de la data ultimei publicari, la licitatia desfasurata in data de 17.04.2012, prezentandu-se un singur solicitant, respectiv o societate de nationalitate londoneza, cu sediul in Anglia, fara sediu secundar pe teritoriul Romaniei, W.W.B & L.C.L., fiind declarat adjudecatar al marcilor, intocmindu-se a doua zi, respectiv la data de 18.04.2012 contractul de cesiune de marci, avandu-se in vedere mentiunea expresa cuprinsa in art. 43 din regulamentul de vanzare, in sensul ca “transferul dreptului de proprietate are loc la data semnarii contractului de cesiune”, asigurandu-se astfel scoaterea de indata a marcilor din patrimoniul debitoarei.
Ulterior vanzarii marcilor, judecatorul sindic a fost sesizat cu privire la neregulile existente, formandu-se mai multe dosare pe rolul instantei.
Controlul de legalitate exercitat de judecatorul sindic in cadrul procedurii insolventei, in baza sesizarilor efectuate de creditori, a reliefat faptul ca masura valorificarii marcilor R. a fost frauduloasa, bazata pe acte intocmite nelegal, toate actele folosite fiind nule, desfiintate de instanta, nemaiexistand astfel fundament legal al vanzarii marcilor.
Caracterul fraudulos al vanzarii marcilor imbraca si forma unor fapte de natura penala, efectuandu-se in prezent cercetari de catre DNA, emitandu-se un comunicat de presa ce precizeaza ca intrarea debitoarei in insolventa a fost solicitata de catre un invinuit persoana interpusa, care folosindu-se de alte persoane juridice interpuse, s-a erijat in creditor al debitoarei, scopul fiind „sa se inscrie in tabelul definitiv al creantelor cu 52% din totalul creantelor, urmarindu-se instrainarea marcilor SC R. M. SA.”
De asemenea, la dosar au fost depuse acte privind inceperea urmaririi penale impotriva administratorului judiciar pentru instrainarea marcilor R..
Cu referire la actele ce au facut obiectul analizei judecatorului sindic in cadrul procedurii insolventei, s-a retinut ca a fost verificat contractul de cesiune de creanta incheiat la data de 20.10.2011, intre B C LTD si E-B. KFT, contract in baza caruia, E-B. KFT a devenit creditor majoritar, inscris de administratorul judiciar in tabelul preliminar al creantelor, modalitatea inscrierii in tabelul definitiv a creditorului E-B. KFT si de asemenea a fost verificata hotararea adunarii creditorilor din 14.11.2011 prin care a fost desemnat Comitetul Creditorilor, din acesta facand parte si creditorul E-B. KFT.
S-a retinut conform sentintei civile nr 8106/10.10.2013 pronuntata in dosarul nr 41830/3/2012, nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta din 20.10.2011, pentru cauza ilicita, scopul incheierii acestui act nefiind cesiunea de creanta, ci exclusiv creearea unui creditor majoritar in procedura insolventei, probele administrate reliefand faptul ca B C LTD nu detinea impotriva patrimoniului debitoarei o creanta pe care sa o poata transmite, iar E-B. KFT nu a efectuat nicio plata a creantei cesionate, contractul mentionand expres intentia partilor, stipuland ca “in cazul neplatii (creantei) pe o perioada de 3 ani, partile sunt repuse in situatia anterioara, fara nicio formalitate si fara interventia instantei”.
S-a convenit astfel exercitarea drepturilor de creditor majoritar in procedura pe o perioada de 3 ani, fara a se transmite vreo creanta si a se face vreo plata, ulterior, dupa atingerea scopurilor urmarite in procedura, raporturile fictive dintre parti incetand, neexistand niciun fel de obligatii reciproce.
A retinut instanta ca E-B. KFT nu are ca atare calitatea de creditor in procedura, creanta sa fiind fictiva, E-B. KFT reprezentand conform cercetarilor penale efectuate de DNA o persoana interpusa, folosita pentru atingerea scopului urmarit de actionarul majoritar al debitoarei, B.C. LTD prin reprezentantii sai S.O.V. si E.S.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 6210/19.06.2013 pronuntata in dosarul nr. 14660/3/2013 instanta a dispus inlaturarea creditorului E-B. KFT din tabelul definitiv al creantelor, retinand ca inscrierea acestuia in tabel a fost rezultatul unor manopere frauduloase, creanta transmisa provenind din infractiuni de delapidare si spalare de bani pentru care reprezentantul B.C. LTD, S.O.V. a fost trimis in judecata, fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia Penala dosarul nr.36176/3/2012.
Prin sentinta civila nr.7264/20.06.2012 pronuntata in dosarul nr.73077/3/2011, judecatorul sindic a desfiintat hotararea adunarii creditorilor din 14.11.2011, prin care a fost desemnat pe baza propunerilor voluntare comitetul creditorilor, constatand incalcarea dispozitiilor art 16 alin 1 din Legea nr.85/2006, desemnand in cauza un alt comitet al creditorilor, cu asigurarea reprezentarii tuturor categoriilor de creante prevazute de lege si stabilirea unui numar de 5 membrii ai comitetului creditorilor raportat la nr mare al creditorilor inscrisi la masa credala, conform tabelului de creante existent la acel moment fiind inregistrati 450 creditori.
Comitetul creditorilor desemnat prin hotararea ramasa irevocabila a fost format din SC GMG M.B. SA – presedinte, ANAF – membru, S. N. P. E. – membru, A. S. din SNP P. SA – membru, si S.C. LTD – membru, creditorul E-B. KFT neputand face parte din comitetul creditorilor detinand o creanta subordonata, neprevazuta de lege in categoria creantelor ce pot forma comitetul creditorilor, acestea fiind creantele garantate, bugetare si chirografare pure si simple.
Prin sentinta civila nr.7556/27.06.2012 pronuntata in dosarul nr. 58935/3/2011, judecatorul sindic a dispus de asemenea revocarea administratorului special E.S., desemnand in cauza un alt administrator special, retinand ca impotriva numitului E.S. au fost formulate plangeri penale in referire la valorificarea nelegala a marcilor R..
Masura adoptata de administratorul judiciar in baza unor acte nelegale, pusa in aplicare cu concursul determinant al creditorului E-B. KFT, creditor fictiv, creat de B.C. LTD, societate reprezentata la momentul semnarii contractului de cesiune de creanta (ce a constituit baza inscrierii la masa credala) de numitul E.S., fiind astfel un interpus al acestuia, constituie o masura nelegala, urmand a fi desfiintata pe fond de judecatorul sindic, pentru faptele penale comise si cercetate de DNA, urmand a se angaja raspunderea penala a invinuitilor in conditiile legii.
S-a reţinut ca ,astfel cum a fost aplicata masura valorificarii marcilor a fost votata de un comitet al creditorilor nelegal constituit, din care a facut parte creditorul E-B. KFT si de asemenea a fost votata de o adunare a creditorilor cu votul majoritar al creditorului E-B. KFT, “actul de nastere” al creditorului E-B. KFT, respectiv contractul de cesiune de creanta din 20.10.2011 fiind desfiintat, constatandu-se nulitatea absoluta a acestuia, efectele nulitatii fiind retroactive, considerandu-se ca actul nu a fost incheiat niciodata, partile fiind repuse de drept in situatia anterioara incheierii actului, creditorul neputand efectua niciun fel de acte valabile in procedura.
Avand in vedere atat desfiintarea comitetului creditorilor ce a votat masura valorificarii marcilor cat si inlaturarea din procedura cu efect retroactiv a creditorului ce a exprimat votul preponderent in cadrul adunarii creditorilor din 09.04.2011,s-a constat ca masura valorificarii marcilor nu a fost votata in conditii de legalitate, conform legii 85/2006, astfel ca nu poate produce efecte juridice, fiind nula, actele incheiate in baza acesteia fiind nule, reprezentand acte subsecvente, neputand exista in lipsa exprimarii unui vot valabil cu privire la masura valorificarii.
De asemenea instanta a reţinut ca nelegalitatea masurii si a actelor incheiate este subliniata si de lipsa transparentei procedurii derulate, astfel cum rezulta din imprejurarile de fapt existente, constatandu-se ca dupa aprobarea masurii printr-o coniventa frauduloasa, vanzarea efectiva a bunurilor a avut loc cu ocazia sarbatorilor de Pasti ale anului 2012, mizandu-se pe lipsa de vigilenta aferenta acestei perioade si zilele libere prevazute de legislatia muncii, Pastele fiind in data de 15.04.2012, licitatia si adjudecarea marcilor avand loc pe 17.04.2012, respectiv a 3-a zi de Pasti, actele neputand fi astfel cunoscute si contestate.
In acelasi sens, convocarea adunarii creditorilor din 09.04.2012 si publicatia de vanzarea (realizate de administratorul judiciar al debitoarei in scopul exclusiv al creeari unei aparente de legalitate) au avut loc cu cateva zile inaintea sarbatorilor de Pasti, nefiind cunoscute decat de creditorii avizati, ce au urmarit realizarea acestei vanzari, o parte din creditorii debitoarei nefiind prezenti la adunarea creditorilor intrucat nu au avut cunostinta de convocarea acesteia, si de asemenea, nu au cunoscut masura adoptata de administratorul judiciar, nu au cunoscut scoaterea la licitatie a marcilor.
Astfel, in conditii de publicitate minima a vanzarii marcilor R., singura societate ce a luat cunostinta de licitatia desfasurata cu incalcarea termenului de 30 de zile de la publicatia de vanzare, a fost o firma londoneza care a avut asupra sa pretul stabilit prin raportul de evaluare, a indeplinit conditiile impuse prin regulamentul de vanzare si a fost de acord cu intreaga procedura fara a fi necesara studierea documentelor existente, incheind a doua zi dupa desfasurarea licitatiei actul de cumparare, consemnandu-se plata imediata a pretului convenit.
Nelegalitatea masurii vanzarii marcilor R. si instrainarea acestora prin intermediul unor persoane interpuse a fost confirmata de altfel in mod implicit prin decizia administratorului judiciar de anulare a vanzarii marcilor, decizie emisa la data de 23.05.2012, dupa efectuarea de catre creditorii ce nu au fost informati asupra vanzarii a unor sesizari atat de natura civila cat si penala, acestea vizand administratorul judiciar, administratorul special, creditorul E-B KFT, numitii S.O.V. si E. S.
Desi decizia administratorului judiciar a fost validata de judecatorul sindic, actiunea in anularea acestei decizii, formulata de creditorul E-B. KFT si adjudecatarul W.W.B. & L.C.L. LTD, fiind respinsa prin sentinta civila nr 11650/14.11.2012 pronuntata in dosarul nr. 25371/3/2012, Curtea de Apel Bucuresti prin decizia civila nr. 1063 din 20.05.2013 a admis recursul promovat de E-B. KFT si W.W.B. & L.C.L. LTD si a desfiintat decizia administratorului judiciar, retinand ca administratorul judiciar nu avea competenta anularii unor acte juridice.
Analiza pe fond a legalitatii acestor acte, respectiv proces verbal de licitatie si contract de cesiune de marci, a revenit asadar in competenta instantei, partile fiind repuse de drept conform deciziei CAB in situatia anterioara anularii procesului verbal de licitatie si contractului de cesiune de marci, aceste acte considerandu-se existente din momentul pronuntarii deciziei CAB, putand fi ca atare atacate pe fond, supuse controlului de legalitate exercitat de judecatorul sindic in procedura insolventei.
Fata de considerentele expuse, instanta a constatat contestatia formulata de debitoare impotriva masurii administratorului judiciar ca fiind intemeiata.
Instanta a reţinut ca atat contestatia formulata de debitoare cat si contestatiile formulate de creditori, vizeaza aceleasi motive de nelegalitate, acestea fiind intemeiate, urmand a se admite atat contestatia debitoarei cat si contestatiile formulate de creditori, dispunandu-se anularea procesului verbal de licitatie si a contractului de cesiune de marci si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii acestor acte, bunurile aflandu-se in patrimoniul debitoarei.
La data de 23.05.2014 W.W.B. & L.C.L. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 8944/30.10.2013 şi a încheierii din data de 26.06.2013 (în continuare „încheierea recurată”), prin care a solicitat în principal, casarea sentinţei şi a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei şi a încheierii recurate în sensul respingerii cererii formulate de intimaţii reclamanţi, pe cale de excepţie, ca tardiv formulată, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vll-a, reclamanta a solicitat instanţei, „anularea Procesului Verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune mărci încheiat la data de 18.04.2012, precum şi a tuturor actelor subsecvente, ca fiind încheiate în mod fraudulos şi abuziv.”
Se observă aşadar că, din perspectiva motivării în fapt, acţiunea reclamantei a tins să dovedească un pretins caracter fraudulos al procesului verbal de licitaţie şi al contractului de cesiune a mărcilor contestate, iar sub aspectul motivării în drept, acţiunea în anulare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 79 – 81, art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei (în continuare „Legea nr.85/2006″), astfel cum precizează expres aceasta în cuprinsul cererii.
Din această perspectivă, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa de fond a fost învestită de reclamantă să soluţioneze o acţiune în anularea actelor frauduloase, o procedură cu un regim special, reglementată de dispoziţiile art. 79 – 80 din Legea nr. 85/2006.
La termenul din 26.06.2013, deşi din cuprinsul acţiunii introductive rezulta expres atât temeiul de fapt cât şi motivarea în drept a acţiunii, instanţa (chiar cu opoziţia administratorului judiciar) a calificat din oficiu acţiunea în anulare formulată în temeiul art. 79-80 din Legea insolvenţei, în contestaţii la măsura administratorului, întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea insolvenţei.
Tot astfel, în ciuda voinţei exprese a părţilor exprimată atât în scris, cât şi oral în faţa instanţei, la termenul din 26.06.2013, instanţa din oficiu a recalificat şi cererile de intervenţie în interes propriu, respectiv în interesul reclamantei, depuse la dosar, în contestaţii la măsura administratorului, întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea insolvenţei.
La data de 11.09.2013. observând că noua calificare a acţiunii introductive şi a cererilor de intervenţie le expune riscului respingerii ca tardiv formulate, în afara termenului de 3 zile prevăzut de art, 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, reclamanta R. M., prin administrator judiciar şi special, a depus la dosar cerere de repunere în termenul de a formula contestaţie, motivat de faptul că raportul administratorului judiciar ar fi fost depus între termene şi nu ar fi avut cunoştinţă de acesta, fără a dovedi acest aspect şi fără a preciza în concret la care raport se referă.
Astfel, la termenul din 26.06.2013, deşi din cuprinsul acţiunii introductive rezulta expres atât temeiul de fapt cât şi motivarea în drept a acţiunii, instanţa (chiar cu opoziţia administratorului judiciar) a calificat din oficiu acţiunea în anulare formulată în temeiul art. 79-80 din Legea insolvenţei, în contestaţii la măsura administratorului, întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea insolvenţei.
Cu toate că administratorul judiciar s-a opus unei atare calificări, probabil anticipând că o astfel de calificare ar fi atras în mod normal respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, din cele consemnate în încheierea recurată rezultă doar că administratorul judiciar „arată că se doreşte anularea unor acte ale administratorului judiciar” şi că „reclamanta prin avocat arată că este o contestaţie la măsura administratorului judiciar … şi învederează că îşi întemeiază cererea şi pe art. 17, 18 şi 20 din Legea insolvenţei” – fila 1 din încheierea recurată.
De asemenea, în ciuda voinţei exprese a părţilor exprimată atât în scris, cât şi oral în faţa instanţei (astfel cum rezultă din încheierea recurată), la termenul din 26.06.2013, instanţa din oficiu a recalificat şi cererile de intervenţie în interes propriu, respectiv în interesul reclamantei, depuse la dosar, în contestaţii la măsura administratorului, întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea insolvenţei.
Astfel cum a arătat inclusiv la termenul respectiv, măsura instanţei a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, adică „posibilitatea recunoscută de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare”. Or, judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării2.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 129 alin. 6, ale căror prevederi sunt omise de instanţa de fond, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.” în caz contrar, aceştia încalcă regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi sau se pronunţă extra petita, minus petita sau plus petita.
Având în vedere că instanţa a schimbat, din oficiu, obiectul cererii cu care a fost învestită, dar şi cauza si regimul juridic al acesteia, rezultă că hotărârea pronunţată este nelegală.
Prin modalitatea în care instanţa de judecată a înţeles să califice cererea, recurenta a fost vătămată, întrucât instanţa din oficiu, a transformat o cerere inadmisibilă, într-una, de principiu, admisibilă, pe care în final a şi admis-o.
Mai mult, observând considerentele expuse de instanţă, rezultă că aceasta s-a transformat într-un veritabil avocat al reclamantelor identificând pseudo-motive care are fi dovedit o pretinsă conivenţă între organele societăţii aflate în insolvenţă şi subscrisa, care ar fi avut drept scop dobândirea mărcilor într-un mod fraudulos, fără ca vreuna din părţi să invoce astfel de critici în concret.
Sub alt aspect, se arată că soluţia primei instanţe asupra excepţiei tardivităţii este eronată atât din perspectiva depăşirii termenului de depunere a cererii de repunere în termen, cât şi a contestaţiei la măsura administratorului, după cum vom arăta în continuare:
Cererea de repunere în termen formulată de administratorul judiciar, respectiv administratorul special este, în principal, tardiv formulata, iar în subsidiar, nefondată, raportat la prevederile art. 103 C. proc. civ.
Atât administratorul judiciar cât şi reclamanta, prin administrator special, au formulat cerere de repunere în termenul de a formula contestaţie, sesizând probabil că, în urma recalificării de către instanţă, cererea formulată ar trebui respinsă ca tardiv formulată.
Prin această cerere s-a invocat faptul că, deşi administratorul judiciar a încheiat cu .subscrisa contractul la data de 18.04.2012, „termenul de a formula contestaţie nu este un termen predictibil în sensul jurisprudenţei CEDO, persoanele ce au interes în formularea acestor contestaţii neputând cunoaşte data repunerii raportului la registratura instanţei.” Tot astfel s-a arătat că, întrucât termenul acordat în procedura insolvenţei este de 120 de zile, „părţile nu pot lua cunoştinţă de actele depuse la dosar la un termen, decât la termenul de judecată următor.”
Nu în ultimul rând semnatarii cererilor de repunere în termen susţin că administratorul judiciar a anulat iniţial procesul verbal de licitaţi şi contractul de cesiune încheiat ulterior, măsură desfiinţată irevocabil de instanţă prin Decizia nr. 1063/20.05.2013 de către Curtea de Apel Bucureşti.
Aşa cum rezultă din cele expuse, motivele invocate de reclamante au fost preluate aproape mot-a-mot de către instanţa de fond în considerente (fila 4 din sentinţa recurată), fără o analiză concretă a aspectelor invocate de subscrisa, respectiv a neîndeplinirii condiţiilor repunerii în termen. Practic instanţa de fond reţine că, potrivit regulilor de procedură, termenele procedurale pot suporta întreruperi sau suspendări, astfel că cererea de repunere în termen este depusă în termen.
În speţă, cererea de repunere în termenul de a formula contestaţie a fost formulată în afara termenului legal de 15 zile, la data de 11.09.2013, în condiţiile în care reclamantele au cunoscut operaţiunea de înstrăinare a mărcilor dinainte ca aceasta să aibă loc, respectiv la 18.04.2012 (reamintim faptul că măsura valorificării a avut girul tuturor factorilor de decizie implicaţi în insolvenţa societăţii).
Mai mult, societăţile care au formulat cerere de intervenţie în prezenta cauză, chiar au contestat măsura înstrăinării mărcilor, astfel cum am arătat supra 1.3., dosarul fiind înregistrat sub nr. 18806/3/2012. Cum această contestaţie a fost formulată la data de 23.05.2012, iar raportul administratorului judiciar a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolvenţa la data de 03.05.2012 si mărcile înstrăinate la 18.04.2014, este evident că şi această cerere era tardiv formulată, cu depăşirea termenului de 3 zile reglementat de art. 21. alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Trecând peste excepţia tardivităţii, acelaşi judecător sindic a respins cererea ca rămasă fără obiect, soluţie ce nu a fost atacată de reclamante, devenind astfel irevocabilă.
Cu alte cuvinte, măsura înstrăinării mărcilor nu doar că a fost cunoscută de către reclamantele-interveniente din prezenta cauză (contrar celor reţinute de instanţa de fond) însă chiar a fost contestată de acestea, chiar înainte ca subscrisa să înregistreze acţiunea ce a format obiectul dosarului 25371/3/2012, soluţionat irevocabil prin pronunţarea deciziei nr. 1063/20.05.2013 a Curţii de apel Bucureşti, prin care s-a dispus desfiinţarea deciziei administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitaţie din 17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci din 18.04.2012.
Pe cale de consecinţă, termenul de formulare a contestaţiei expirase înainte de înregistrarea dosarului nr. 25371/3/2012, astfel că acest dosar nu ar fi fost în măsură să întrerupă sau suspende termenul aşa cum a susţinut instanţa de fond.
Faţă de aceste aspecte, vă solicităm să constataţi că cererea de repunere în termen este tardiv formulată, întrucât partea a cunoscut şi chiar uzat anterior de mijlocul procedural al contestaţiei.
Asupra cererii de repunere în termen se arată că semnatarii trebuia să facă dovada împrejurării mai presus de voinţa lor care i-a împiedicat să acţioneze, adică să formuleze respectiva contestaţie la măsura administratorului judiciar.
Or, nici pretinsa lipsă a predictibilităţii termenului de formulare a contestaţiei şi nici faptul că termenele în procedura insolvenţei sunt mai lungi, descrise în cuprinsul cererii de repunere în termen, nu se circumscriu împrejurării insurmontabile care împiedică partea să acţioneze.
Astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, semnatarii cererilor au cunoscut operaţiunea de înstrăinare a mărcilor, au contestat-o în dosarul nr.18806/3/2012, s-au mulţumit cu soluţia primită de respingere ca rămasă fără obiect şi nu au atacat această soluţie, pentru a obţine o hotărâre pe fond. Pe de altă parte, întrucât la acţiunea respectivă a fost depusă la 23.05.2012, iar operaţiunea de vânzare s-a finalizat prin semnarea contractului la 18.04.2012, rezultă astfel că inclusiv acea contestaţie a fost formulată tardiv,
Contestaţia la măsura administratorului judiciar a fost tardiv formulata, raportat la prevederile art. 21 alin. 3 din Lenea nr. 85/2006,
Având în vedere că raportul administratorului judiciar a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolvenţa la data de 03.05.2012. iar acţiunea a fost formulată abia la data de 23 mai 2013, astfel că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantele nu au avut cunoştinţă de respectivul raport. Aceasta deoarece prin publicarea în BPI actul de procedură este adus la cunoştinţa tuturor celor interesaţi, procedura publicării fiind asimilată situaţiei în care documentul este comunicat direct persoanei interesate.
Pe fondul cauzei, se arată că instanţa de fond se raportează la o serie de elemente nedovedite sau străine de natura pricinii (declanşarea unor cercetări penale împotriva unor persoane din organele de conducere ale acesteia, respectiv din acţionariat) pentru a încerca să dovedească faptul că actele de înstrăinare a mărcilor ar fi fost afectate de o cauză ilicită.
Instanţa de fapt ignoră faptul că actele a căror anulare se solicită au fost încheiate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, de către administratorul judiciar, cu aprobarea adunării creditorilor, sub supravegherea judecătorului sindic.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, „în afară de cazurile prevăzute la art. 49 (desfăşurarea activităţii curente) soţ; de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule.” Aşadar legea instituie o prezumţie absolută de nulitate a actelor încheiate de debitor, prin organele statutare, după deschiderea procedurii, cu excepţiile prevăzute expres de lege.
Per a contrario, actele încheiate de debitor, prin administratorul judiciar, cu respectarea procedurilor prevăzute de legea insolvenţei, se bucură, la rândul lor, de o prezumţie de legalitate. Legea exclude posibilitatea ca, ulterior deschiderii procedurii, să existe premisele încheierii unor acte în frauda creditorilor chiar de către administratorul judiciar, cu aprobarea adunării creditorilor, pentru evitarea unor astfel de situaţii existând alte filtre care au rolul de a împiedica încheierea unor astfel de acte frauduloase sau dezechilibrate.
Mai mult, întrucât se solicită constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice civile, se impune a preciza că motivele de nulitate trebuie să fie contemporane adoptării actului, iar nu, eventual survenite ulterior.
Astfel cum s-a arătat în prezentarea situaţiei de fapt, iniţiativa valorificării bunurilor mobile (mărci) a aparţinut administratorului special al debitoarei, în vederea demarării procedurii administratorul judiciar al debitoarei a supus votului comitetului creditorilor şi ulterior adunării generale a creditorilor această iniţiativă.
Atât comitetul creditorilor cât şi adunarea creditorilor au aprobat valorificarea acestor bunuri, inclusiv metoda de valorificare (vânzare în bloc prin licitaţie deschisă) şi Regulamentul de vânzare aferent metodei de valorificare aprobate. Scopul valorificării acestor bunuri a fost acela de a aduce în patrimoniul societăţii insolvente o serie de lichidităţi care să permită achitarea unei părţi din datorii şi crearea premiselor pentru reorganizare.
Pe cale de consecinţă este vădit netemeinică susţinerea intimatelor – reclamante, reţinută de instanţa de fond, care arată că „vânzarea tuturor mărcilor R. M. SA s-a efectuat contrar intenţiei acesteia de a se reorganiza”, din moment ce chiar reclamanta prin organele sale a fost cea care a demarat o astfel de procedură, iar demersul a fost aprobat de forurile care reprezentau interesele creditorilor.
Mai mult, în privinţa valorificării mărcilor, votul comitetului creditorilor era unul doar consultativ, măsura înstrăinării nefiind posibilă dacă acest lucru nu ar fi fost aprobat de organul superior – adunarea creditorilor. Or, aceeaşi măsură de valorificare a mărcilor, aşa cum a arătat, a fost aprobată de adunarea creditorilor cu o majoritate de peste 92% care, votând pentru valorificarea în bloc a acestora ji reglementând condiţiile în care se putea face valorificarea, este evident că, în situaţia în care condiţiile respective erau îndeplinite, nu exista nici un impediment ca acest demers să fie realizat. Nici această hotărârea nu a fost contestată vreodată.
În mod vădit eronat instanţa de fond reţine că s-ar fi urmărit fraudarea debitoarei prin înstrăinarea mărcilor la un preţ derizoriu.
Valoarea bunurilor, în cuantum de 5.287.000 lei plus TVA, a fost stabilită de către reclamanta-debitoare, prin administratorul judiciar, în urma întocmirii unui raport de expertiză evaluatorie a mărcilor ce urmau a se înstrăina, astfel cum se stabilise de către Adunarea creditorilor.
Faptul că preţul cesiunii nu ar acoperi decât eventual 1% din masa credală (aşa cum se afirmă în cuprinsul acţiunii) nu constituie un motiv care să demonstreze o pretinsă fraudă, ci doar faptul că societatea insolventă avea o situaţie materială dezastruoasă.
Pe de altă parte, în acţiunea introductivă, reclamanta formulează simple alegaţii în sensul că valoarea mărcilor ar fi fost superioară, fără a explica motivele pentru care, însăşi reclamanta, ar fi stabilit o valoare subevaluată pentru înstrăinarea acestora.
Recurenta a fost desemnată adjudecatar în urma licitaţiei publice deschise, fiind singura care a formulat oferta de cumpărare şi a îndeplinit condiţiile stabilite prin Regulamentul de vânzare aprobat de adunarea creditorilor.
Mai mult, la stabilirea acestui preţ, s-a avut în vedere şi faptul că acest contract a fost unul de tipul „sale & lease back” anume că reclamanta debitoare urma să beneficieze de aceste mărci, la un preţ lunar de aproximativ 82Euro/lună/marcă, pentru o durată de până la 10 ani. în atare condiţii, beneficiul obţinut de reclamanta debitoare nu se reduce doar la încasarea preţului de început al licitaţiei, stabilit de aceasta, ci cu prinde şi dreptul de a utiliza în continuare mărcile astfel încât să poată desfăşura în continuare activitatea de televiziune.
Instanţa de fond retine ca indiciu elocvent al caracterului fraudulos al operaţiunii, faptul ca aceasta ar fi fost finalizata într-o perioada relativ scurta şi că procedura de licitaţie ar fi fost ţinută cu ocazia sărbătorilor de Paşti, în anul 2012.
Or, se arată că faptul procedura de înstrăinare a mărcilor a fost realizată de administratorul judiciar şi aprobată de reprezentanţii creditorilor, fiind în acest sens întocmit un regulament de valorificare.
Examinând sentinţa atacată, Curtea urmează a analiza cu prioritate temeinicia motivelor de casare de natură să implice rejudecarea cauzei în primă instanţă.
Asupra motivului de nelegalitate referitor la încălcarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, Curtea constată că prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat instanţei, „anularea Procesului Verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune mărci încheiat la data de 18.04.2012, precum şi a tuturor actelor subsecvente, ca fiind încheiate în mod fraudulos şi abuziv, acţiune întemeiată în mod expres, în drept pe dispoziţiile art. 79 – 81, art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/200.
Potrivit menţiunilor cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 26.06.2013 , aspecte care fac dovada deplină cu privire la faptele consemnate până la înscrierea în fals, instanţa, invocând principiul rolului activ a apreciat că, în raport de conţinutul concret al acţiunii cu care a fost sesizată, din care rezultă voinţa părţilor în ce priveşte cauza dedusă judecăţii, cererea reprezintă o contestaţie la raportul administratorului judiciar de vânzare a mărcilor, întemeiată pe art. 21 din legea insolvenţei, temeiul juridic indicat de către reclamantă, respectiv art. 79-80 din acelaşi act normative fiind precizat din eroare. Totodată, constatând că prin motivele invocate în cererile de intervenţie nu se solicit un drept propriu, ci anularea măsurii de vânzare a mărcilor efectuată de către administratorul judiciar, a calificat cererile de intervenţie ca fiind contestaţii împotriva măsurii de vânzare a mărcilor.
In aceste condiţii, raportat la faptul că instanţa de fond, invocând principiul rolului activ al judecătorului a încălcat principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, Curtea constată că judecătorul sindic a încălcat prevederile art. 129 alin.6 C.proc.civ şi totodată principiul egalităţii părţilor în proces (noţiune autonomă, în definiţia constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului), producând recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei recurate, pronunţate în aceste condiţii de nelegalitate.
Pentru a concluziona în acest sens, , Curtea constată că acţiunea introductivă cu care a fost sesizată prima instanţă a fost motivată în fapt şi în drept, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 112 C.proc.civ, reclamanta, asistată şi reprezentată de apărător ales,precizând în mod expres cauza cererii de chemare în judecată. În condiţiile în care, prin cauza cererii de chemare în judecată se înţelege situaţia de fapt calificată juridic, Curtea apreciază că disp. art. 129 alin.4 Cproc.civ permit judecătorului să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept, însă nu îi acordă dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenţiei deduse judecăţii. Mai mult, regula iura novit curia nu este de natură să conducă la soluţia că judecătorul este îndreptăţit să schimbe din oficiu cauza cererii cu care a fost învestit, iar calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege reprezintă două operaţiuni distincte, care nu trebuie confundate, sau invocate drept fundament al aplicării principiului rolului activ.
Sub alt aspect, Curtea constată că în situaţia în care reclamanta ar fi înţeles să îşi completeze, precizeze sau modifice acţiunea introductivă, în aplicarea principiului disponibilităţii, avea posibilitatea de a uza de art. 132 C.proc.civ, drept de care nu a uzat în cauza dedusă judecăţii.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art.312 alin.1, 5 C.proc.civ., a admis recursul formulat de recurenta-creditoare W.W.B. & L.C.L.în dosarul nr.19137/3/2013, a casat încheierea de şedinţă din 26.06.2013 şi sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.
