Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 19.01.2015 sub nr……../259/2015, reclamanta D.N.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul D.V., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, pârâtul să fie evacuat temporar din locuinţă, obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe de cel puţin 10 m faţă de reclamantă şi copiii lor, precum şi interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondenţă cu reclamanta şi copiii părţilor.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat instanţei că a introdus acţiune de divorţ pentru a se desface căsătoria dintre ea şi pârât, care are o atitudine violentă agresându-i fizic şi verbal. Arată reclamanta că pârâtul a ameninţat-o chiar şi cu moartea, fiind nevoită de mai multe ori să formuleze plângeri la organele de poliţie, aşa cum s-a întâmplat şi în noaptea de 16-17.VII.2014, ora 24, când a fost necesară intervenţia organelor de poliţie.
A precizat reclamanta că, întrucât simte un pericol permanent, atât pentru ea cât şi pentru copiii, a fost nevoită să formuleze prezenta cerere de instituire a ordinului de protecţie prin care pârâtul să fie evacuat temporar din locuinţă, având unde sa locuiască – la mama sa D.A. în comuna C….., satul S……, judeţul Prahova, să fie obligat la a purta faţă de reclamantă şi copii o distanţa de minim 10 metri şi să i se interzică orice contact telefonic sau prin corespondenţă cu ei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr.217/2003 şi Legea nr. 25/2012.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: certificatele de naştere ale minorilor D.I.A., D.I.A. şi D.G.-V. (filele 4-7); cărţile de identitate ale părţilor (filele 4-5 dosar).
În susţinerea cererii au fost solicitate încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba cu martori, numiţii D.A., domiciliată în oraşul Mizil, str…….. nr……., bl……., sc. ….., ap….., jud. Prahova.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003.
Prin rezoluţia din data de 20.01.2015, completul căruia i-a fost repartizată cauza a fixat primul termen de judecată la data de 26.01.2015 dispunându-se citarea părţilor, în camera de consiliu.
La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.pr.civ., la data de 26.01.2015, instanţa, din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.pr.civ.., a procedat la verificarea competenţei, constatând că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză în conformitate cu disp. Legii nr. 217/2003, art. 94 C.pr.civ.
Fiind legal înştiinţat cu privire la faptul că are calitatea de parte în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Mizil, pârâtul nu a depus întâmpinare, s-a prezentat personal în faţa instanţei, fiind asistat de avocat desemnat din oficiu, potrivit art. 27 alin.4 din Legea nr. 217/2003.
În cauză au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba testimonială pentru reclamanta D.N.C. la termenul din 26.01.2015.
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanţa constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art.23 al.1 din legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.
Instanţa a apreciat că textul de lege incident indică faptul că cererea de emitere a unui ordin de protecţie vizează o stare de pericol iminent, determinată de acte de violenţă grave şi actuale exercitate chiar de către un membru al familiei şi care reclamă o intervenţie urgentă din partea autorităţilor statului pentru protejarea celorlalţi membri.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că, măsurile instituite prin actul normativ nu vizează orice formă de conflict între membrii unei familii, ordinul de protecţie neputând fi utilizat drept o metodă pentru reglarea diverselor nemulţumiri sau neînţelegeri între aceştia, având ca unică finalitate obţinerea evacuării rapide a unei persoane din domiciliu. Din această perspectivă, instanţa reţine că potrivit art. 249 C.pr.civ. sarcina probei incumbă celui care susţine o anumită situaţie de fapt sau existenţa unui anumit drept înaintea instanţei. Prin urmare, simpla susţinere a exercitării unor acte de violenţă, în lipsa unor mijloace de probă care să ateste o existenţa unei stări de pericol iminent, care să atragă incidenţa procedurii speciale a emiterii unui ordin de protecţie, nu poate fi primită de instanţă.
În speţă, instanţa a constatat că pârâtul D.V. este soţul reclamantei D. N.-C. şi locuiesc împreună în apartamentul situat în Mizil, str……. nr……, sc….., ap……, judeţul Prahova.
Potrivit art. 23 din Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru de familie poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligaţii sau interdicţii(…). Aşadar, pentru a emite un astfel de ordin, instanţa trebuie să constate ca fiind îndeplinite cumulativ următoarele trei condiţii: să existe un act de violenţă în familie; actul de violenţă să provină din partea unui membru de familie; viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violenţă.
În ceea ce priveşte prima condiţie, potrivit Legii nr.217/2003, la art.3 al.1 legiuitorul înţelege prin „violenţă în familie” orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susţinut că pârâtul are un comportament violent, ceea ce a şi impus sesizarea organelor de poliţie în mod repetat. În acest sens, instanţa a reţinut că din administrarea probei testimoniale cu martorul încuviinţat, numita D.A. (filele 17-18) aceasta a făcut dovada unei conduite reprobabile a pârâtului. Astfel a arătat martorul audiat că pârâtul a avut un comportament necorespunzător, atât cu reclamanta, cât şi cu copiii părţilor, fiind violent atât fizic, cât şi verbal. De altfel, tocmai din cauza comportamentului pârâtului, deşi nu a împlinit 18 ani, fata cea mare a soţilor a părăsit apartamentul în care în care locuia cu părinţii şi fraţii săi. A mai arătat martorul că a asistat de mai multe ori, în decursul tipului, la violenţele exercitate de pârât asupra membrilor familiei sale, iar în cursul lunii ianuarie 2015 aceste violenţe s-au manifestat din nou, eveniment la care, de altfel, au intervenit organele de poliţie. În ceea ce priveşte situaţia pârâtului, martorul a arătat că acesta, în cazul admiterii cererii, are unde locui, respectiv la mama sa, care are o locuinţă în comuna C……, sat S……, judeţul Prahova.
Analizând susţinerile reclamantei şi probele administrate de aceasta în cauză, instanţa a apreciat că acţiunile pârâtului pot fi calificate drept „acte de violenţă în familie”, aşa cum sunt definite în Legea nr.217/2003 sub forma prevăzută de art.4 la lit. c din actul normativ menţionat – prin ameninţări cu acte de violenţă la care a fost supusă reclamanta.
Referitor la cea de-a doua condiţie, potrivit Legii nr.217/2003, la art. 5 lit.a, prin „membru de familie” care exercită acte de violenţă în familie se înţelege şi ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude. Coroborând dispoziţii legale cu copiile actelor de stare civilă, instanţa constată condiţia îndeplinită, pârâtul fiind soţul reclamantei şi tatăl copiilor D. I. A., D. I. A. şi D. G. V.
În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, instanţa a apreciat că prin comportamentul violent al pârâtului – dovedit prin susţinerile reclamantei, declaraţia martorului şi sesizările adresate organelor de poliţie, integritatea fizică a reclamantei şi a copiilor săi este pusă în pericol de posibile acte de violenţă ce pot fi săvârşite de D.V. asupra sa.
Drept urmare, constatând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii pentru emiterea unui ordin de protecţie, instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus evacuarea temporară a pârâtului D.V. din imobilul situat în Mizil str.T……. nr…….., sc…….., ap…….., judeţul Prahova, obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă faţă de imobilul în care locuiesc soţia sa şi copiii, faţă de reclamantă precum şi faţă de minorii D.I.A., D.I.A. şi D.G.V.
Nu va admite şi cererea reclamantei privind interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondenţă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că prin astfel de mijloace pârâtul, vreodată, ar fi produs vreun prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, ori ar fi pus în pericol, pe reclamantă şi pe copii.
Totodată, instanţa a stabilit onorariul pentru apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, pentru asistenţa juridică din oficiu asigurată pârâtului, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea părţii adverse, iar în prezenta cauză, instanţa a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata vreunei cheltuieli.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat instanţei că a introdus acţiune de divorţ pentru a se desface căsătoria dintre ea şi pârât, care are o atitudine violentă agresându-i fizic şi verbal. Arată reclamanta că pârâtul a ameninţat-o chiar şi cu moartea, fiind nevoită de mai multe ori să formuleze plângeri la organele de poliţie, aşa cum s-a întâmplat şi în noaptea de 16-17.VII.2014, ora 24, când a fost necesară intervenţia organelor de poliţie.
A precizat reclamanta că, întrucât simte un pericol permanent, atât pentru ea cât şi pentru copiii, a fost nevoită să formuleze prezenta cerere de instituire a ordinului de protecţie prin care pârâtul să fie evacuat temporar din locuinţă, având unde sa locuiască – la mama sa D.A. în comuna C….., satul S……, judeţul Prahova, să fie obligat la a purta faţă de reclamantă şi copii o distanţa de minim 10 metri şi să i se interzică orice contact telefonic sau prin corespondenţă cu ei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr.217/2003 şi Legea nr. 25/2012.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: certificatele de naştere ale minorilor D.I.A., D.I.A. şi D.G.-V. (filele 4-7); cărţile de identitate ale părţilor (filele 4-5 dosar).
În susţinerea cererii au fost solicitate încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba cu martori, numiţii D.A., domiciliată în oraşul Mizil, str…….. nr……., bl……., sc. ….., ap….., jud. Prahova.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003.
Prin rezoluţia din data de 20.01.2015, completul căruia i-a fost repartizată cauza a fixat primul termen de judecată la data de 26.01.2015 dispunându-se citarea părţilor, în camera de consiliu.
La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.pr.civ., la data de 26.01.2015, instanţa, din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.pr.civ.., a procedat la verificarea competenţei, constatând că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză în conformitate cu disp. Legii nr. 217/2003, art. 94 C.pr.civ.
Fiind legal înştiinţat cu privire la faptul că are calitatea de parte în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Mizil, pârâtul nu a depus întâmpinare, s-a prezentat personal în faţa instanţei, fiind asistat de avocat desemnat din oficiu, potrivit art. 27 alin.4 din Legea nr. 217/2003.
În cauză au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba testimonială pentru reclamanta D.N.C. la termenul din 26.01.2015.
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanţa constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art.23 al.1 din legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.
Instanţa a apreciat că textul de lege incident indică faptul că cererea de emitere a unui ordin de protecţie vizează o stare de pericol iminent, determinată de acte de violenţă grave şi actuale exercitate chiar de către un membru al familiei şi care reclamă o intervenţie urgentă din partea autorităţilor statului pentru protejarea celorlalţi membri.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că, măsurile instituite prin actul normativ nu vizează orice formă de conflict între membrii unei familii, ordinul de protecţie neputând fi utilizat drept o metodă pentru reglarea diverselor nemulţumiri sau neînţelegeri între aceştia, având ca unică finalitate obţinerea evacuării rapide a unei persoane din domiciliu. Din această perspectivă, instanţa reţine că potrivit art. 249 C.pr.civ. sarcina probei incumbă celui care susţine o anumită situaţie de fapt sau existenţa unui anumit drept înaintea instanţei. Prin urmare, simpla susţinere a exercitării unor acte de violenţă, în lipsa unor mijloace de probă care să ateste o existenţa unei stări de pericol iminent, care să atragă incidenţa procedurii speciale a emiterii unui ordin de protecţie, nu poate fi primită de instanţă.
În speţă, instanţa a constatat că pârâtul D.V. este soţul reclamantei D. N.-C. şi locuiesc împreună în apartamentul situat în Mizil, str……. nr……, sc….., ap……, judeţul Prahova.
Potrivit art. 23 din Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru de familie poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligaţii sau interdicţii(…). Aşadar, pentru a emite un astfel de ordin, instanţa trebuie să constate ca fiind îndeplinite cumulativ următoarele trei condiţii: să existe un act de violenţă în familie; actul de violenţă să provină din partea unui membru de familie; viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violenţă.
În ceea ce priveşte prima condiţie, potrivit Legii nr.217/2003, la art.3 al.1 legiuitorul înţelege prin „violenţă în familie” orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susţinut că pârâtul are un comportament violent, ceea ce a şi impus sesizarea organelor de poliţie în mod repetat. În acest sens, instanţa a reţinut că din administrarea probei testimoniale cu martorul încuviinţat, numita D.A. (filele 17-18) aceasta a făcut dovada unei conduite reprobabile a pârâtului. Astfel a arătat martorul audiat că pârâtul a avut un comportament necorespunzător, atât cu reclamanta, cât şi cu copiii părţilor, fiind violent atât fizic, cât şi verbal. De altfel, tocmai din cauza comportamentului pârâtului, deşi nu a împlinit 18 ani, fata cea mare a soţilor a părăsit apartamentul în care în care locuia cu părinţii şi fraţii săi. A mai arătat martorul că a asistat de mai multe ori, în decursul tipului, la violenţele exercitate de pârât asupra membrilor familiei sale, iar în cursul lunii ianuarie 2015 aceste violenţe s-au manifestat din nou, eveniment la care, de altfel, au intervenit organele de poliţie. În ceea ce priveşte situaţia pârâtului, martorul a arătat că acesta, în cazul admiterii cererii, are unde locui, respectiv la mama sa, care are o locuinţă în comuna C……, sat S……, judeţul Prahova.
Analizând susţinerile reclamantei şi probele administrate de aceasta în cauză, instanţa a apreciat că acţiunile pârâtului pot fi calificate drept „acte de violenţă în familie”, aşa cum sunt definite în Legea nr.217/2003 sub forma prevăzută de art.4 la lit. c din actul normativ menţionat – prin ameninţări cu acte de violenţă la care a fost supusă reclamanta.
Referitor la cea de-a doua condiţie, potrivit Legii nr.217/2003, la art. 5 lit.a, prin „membru de familie” care exercită acte de violenţă în familie se înţelege şi ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude. Coroborând dispoziţii legale cu copiile actelor de stare civilă, instanţa constată condiţia îndeplinită, pârâtul fiind soţul reclamantei şi tatăl copiilor D. I. A., D. I. A. şi D. G. V.
În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, instanţa a apreciat că prin comportamentul violent al pârâtului – dovedit prin susţinerile reclamantei, declaraţia martorului şi sesizările adresate organelor de poliţie, integritatea fizică a reclamantei şi a copiilor săi este pusă în pericol de posibile acte de violenţă ce pot fi săvârşite de D.V. asupra sa.
Drept urmare, constatând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii pentru emiterea unui ordin de protecţie, instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus evacuarea temporară a pârâtului D.V. din imobilul situat în Mizil str.T……. nr…….., sc…….., ap…….., judeţul Prahova, obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă faţă de imobilul în care locuiesc soţia sa şi copiii, faţă de reclamantă precum şi faţă de minorii D.I.A., D.I.A. şi D.G.V.
Nu va admite şi cererea reclamantei privind interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondenţă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că prin astfel de mijloace pârâtul, vreodată, ar fi produs vreun prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, ori ar fi pus în pericol, pe reclamantă şi pe copii.
Totodată, instanţa a stabilit onorariul pentru apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, pentru asistenţa juridică din oficiu asigurată pârâtului, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea părţii adverse, iar în prezenta cauză, instanţa a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata vreunei cheltuieli.
