Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti nr. X/P/2013 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În motivarea actului de sesizare s-a arătat că la data de 22.10.2013 în jurul orelor 2313, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma unui control de rutină au procedat la oprirea autoturismului marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare B-X-…., ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana inculpatului V.L.. Întrucât inculpatul emana vapori de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca DRAGER, seria ARRZ0247 stabilindu-se că inculpatul avea o concentrație de 0.72 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la INML unde s-a stabilit că acesta avea în sânge la ora 0010, o alcoolemie de 1,20 gr.%o, iar la ora 0110, o alcoolemie de 1,00 gr.%o, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12/10857/2013 din data de 16.12.2013. Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, în cauză s-a dispus şi efectuat raportul de expertiza medico-legală nr. A12/10857/2013 din data de 14.05.2014 din care rezultă că inculpatul putea avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o în funcţie de ritmul individual de absorbţie al alcoolului în organism.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu sunt menţionate următoarele mijloace de probă:
Situaţia de fapt astfel descrisă prin actul de sesizare a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale respectiv prin: procesul verbal de depistare (f.6 d.up.), procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliţie, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere (f.7 d.up.), rezultatul testării cu aparatul etilotest (f.9 d.up),
Buletin de examinare clinică (f.10 d.up), Buletin de examinare toxicologică (f.11d.up), raport de expertiză medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f.15-16 d.up) şi declaraţiile inculpatului (f. 20-24 d.up), declaraţie martor (f.25f.29 d.up).
În cursul cercetării judecătoreşti, constatând conform art. 349 C.pr.pen. că probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei și ținând cont de cererea numitului V. L., care a recunoscut fapta așa cum acestea a fost reținută prin actul de sesizare al instanței solicitând aplicarea procedurii prevăzută art. 374 alin.5 C.pr.pen, instanţa constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat a dispus ca judecarea cauzei sa se fac numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală motiv pentru care va soluționa cauza penală dedusă judecății conform acestei proceduri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare este corect reţinută şi pe deplin dovedită.
Astfel, în data de 22.10.2013 în jurul orelor 2313, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma unui control de rutină au procedat la oprirea autoturismului marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare B-X-…, ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana inculpatului V. L.. Întrucât inculpatul emana vapori de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca DRAGER, seria ARRZ0247 stabilindu-se că inculpatul avea o concentrație de 0.72 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la INML unde s-a stabilit că acesta avea în sânge la ora 0010, o alcoolemie de 1,20 gr.%o, iar la ora 0110, o alcoolemie de 1,00 gr.%o, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12/10857/2013 din data de 16.12.2013. Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, în cauză s-a dispus şi efectuat raportul de expertiza medico-legală nr. A12/10857/2013 din data de 14.05.2014 din care rezultă că inculpatul putea avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o în funcţie de ritmul individual de absorbţie al alcoolului în organism.
Pentru a reține această stare de fapt instanța a avut în vedere urătoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare (f.6 d.up.), procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliţie, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere (f.7 d.up.), rezultatul testării cu aparatul etilotest (f.9 d.up), Buletinul de examinare clinică (f.10 d.up), Buletinul de examinare toxicologică (f.11d.up), raportul de expertiză medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f.15-16 d.up), declaraţiile inculpatului (f. 20-24 d.up), declaraţie martor (f.25f.29 d.up).
Astfel, din procesul verbal de depistare încheiat la data 22.10.2013 în prezenţa martorilor asistenţi în care nu au fost trecute obiecţiuni, rezultă că acesta a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B-X-… pe un drum public, din rezultatul testării cu aparatul etilotest, buletinul de examinare clinică şi declaraţiile inculpatului rezultă că anterior acesta consumase băuturi alcoolice. Totodată expertiza medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei rezultă că numitul V.L. avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o.
În drept, conform art. 15 alin.2 din Constituţia României “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” iar potrivit. art.5 din Legea 286/2009 privind Codul Penal în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel aplicarea legii penale mai favorabile are un caracter obligatoriu iar pentru a aplica dispoziţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite mai multe condiţii precum: succesiunea de reglementări ulterior comiterii faptei, prezenţa unui element de continuitate între cele două reglementări precum şi existenţa unor diferenţe intre pedepsele aplicabile.
Pentru a determina legea penală mai favorabilă instanţa instanţa urmează a se raporta la o serie de elemente cum ar fi: condiţiile de incirminare, cuantumul sau conţinutul pedepselor, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare participaţie şi la recidivă.
Instanţa constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeaşi dată a intrat în vigoare şi Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
În ceea ce priveşte data săvârşirii faptei, instanţa constată că infracţiunea de care este acuzat inculpatul a fost săvârşită la data de 22.10.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Penal.
Atât art. 87 din OUG 195/2002 cât şi art. 336 alin. 1 C.p. incriminează conducerea unui vehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, existând o continuitate între cele două legislaţii, mai mult instanţa constată că între cele două reglementări nu există nicio diferenţă legiuitorul preferând sa transpună în Noul Cod Penal vechea legiuire intru totul.
Sub aspectul laturii obiective ale infracţiunii elementul material constă în acţiunile de conducere având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80gr/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată o constituie vătămarea relaţiilor sociale referitoare la siguranța circulației rutiere pe drumurile publice și constă în nașterea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată, se prezumă și astfel nu trebuie dovedită deoarece cele fapte penală sunt infracțiuni de pericol.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit fapta cu forma şi modalitatea de vinovăţie a intenţiei indirectă cunoscând consumând băuturi alcoolice şi ulterior deplasându-se cu autoturismul personal, acceptând posibilitatea că îmbibaţia alcoolică din sânge poate depăşi limita ce diferenţiază incriminarea contravenţională şi cea penală.
Primele două condiţii enumerate anterior sunt îndeplite motiv pentru care determinarea legii penale mai favorabile urmează a fi stabilită raportat la difenţele existente raportat la pedepsele aplicabile inculpatului.
Instanţa constată că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituţională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituţie şi cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeaşi măsură, instanţa de contencios constituţional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curţii Constituţionale de către instanţele de judecată, arătând că art.5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art.5 din Codul penal.
Faţă de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, instanţa constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de faţă este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri şi de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa constată că limitele de pedeapsă prevăzute atât în OUG nr.195/2002, cât şi în art.336 alin.1 C.pen. 2009 pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt aceleaşi – respectiv închisoarea de la unu la 5 ani (de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. ca urmare a recunoaşterii faptei de către inculpat şi solicitarea sa admisă de instanţă de a fi judecat potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii). Având în vedere faptul că art. 336 alin.1 din C.p. reglementează posibilitatea aplicării unei amenzi penale la o primă analiză legea mai favorabilă o reprezintă Noul Cod Penal, însă instanţa urmează a continua raţionamentul raportat la modul de comitere al faptei precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului, pentru a stabili o eventuală pedeapsă pe care instanţa o consideră necesară a fi aplicată inculpatului, considerând ca prin limitarea la simpla posibilitate a aplicării amenzii contravenţionale nu poate determina legea penală mai favorabilă.
Analizând circumstanţele reale de comitere a faptei de care inculpatul este acuzat, instanţa consideră că aceasta prezintă un pericol social redus.
Astfel raportat la nivelul alcoolemiei în valoare de 1,15 gr.%o, aplicând principiul in dubio pro reo, instanţa consideră că valoarea acesteia este scăzută faţă de valoarea care delimitează răspunderea contravenţională de cea penală, diferenţa fiind numai de 0,25 gr.%o.
Totodată conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a fost comisă în jurul orei 2300, într-o zi de joi, astfel încât pericolul concret pentru ceilalţi participanţi la trafic este unul foarte redus, având în vedere ora înaintată, precum şi faptul că a doua zi era una lucrătoare astfel încât este de la sine înţeles că traficul auto era la un nivel foarte redus, iar riscul accidentării unui pieton reprezenta o eventualitate puţin probabilă.
De asemenea la dosar au fost depuse acte medicale care confirmă cele susţinute în faţa instanţei, respectiv că la momentul comiterii faptei inculpatul a fost chemat de urgenţă de soţia prietenului său B. N. întrucât acesta se simţea rău, şi având în vedere istoricul medical al acestuia, numitul V. L. a preferat să se deplaseze la domiciliul lui cu autoturismul personal chiar dacă anterior consumase băuturi alcoolice. Instanţa reţine că în cauză nu poate fi vorba de o stare de necesitate, că inculpatul putea să beneficieze de serviciile unui taximetru, precum şi de faptul că asistenţa medicală pe care putea să o ofere nu era una aptă a înlătura pericolul în care se afla numitul B. N. având în vedere că, deşi numitul V. L. deţine cunoştinţele necesare a acorda asistenţă medicală de specialitate, pentru tratarea stării de sănătate în care se afla numitul B. N. era necesară aparatură medicală ce se regăseşte numai într-un spital, însă toate aceste circumstanţe trebuie raportate şi la starea de fapt creată la momentul săvârşirii faptei. Astfel la o primă vedere acţiunea inculpatului este una iraţională având în vedere că finalitatea actului său, de deplasare la domiciliul prietenului, nu era capabilă de a produce un rezultat apt de a îmbunătăţii starea medicală a numitului B. N., însă în situaţii de acest gen, de urgenţă, este puţin probabil ca faza internă a infracţiunii, respectiv apariţia ideii infracţionale, deliberarea şi luarea hotărârii să se fi petrecut într-o perioadă lungă de timp. Instanţa consideră că inculpatul, fără a analiza ca o persoană detaşată emoţional, posibilitate comiterii unei infracţiuni şi riscurile la care se expune el cât şi la pericolul în care îi putea pune pe ceilalţi participanţi la trafic, ori eventualii pietoni, a acţionat mai mult instinctiv şi nu ca o persoană raţională, motiv pentru care periculozitatea socială a faptei este mult redus. Scopul urmărit de inculpat era acela de a înlătura un pericol şi nu de crea altul, fiind deci improbabil ca numitul V. L. să fi analizat la momentul comiterii faptei acţiunea sa sub toate aspectele posibile.
În acelaşi timp instanţa se raportează la nivelul de educaţie al inculpatului, acesta fiind medic de profesie, motiv pentru care se subînţelege că acesta poate conştientiza necesitatea respectării legilor şi a normelor juridice, fapt care reprezintă pentru instanţă o garanţie că numitul V. L. nu va mai comite nici un fel de infracţiuni. Lipsa antecedenţelor penale, deşi constituie o stare de normalitate, pentru o persoană în vârstă de 68 de ani, poate fi interpretată ca o asigurare că fapta de care inculpatul este acuzat, reprezintă în mod cert o întâmplare şi nu o obişnuinţă.
Totodată instanţa constată că inculpatul nu mai are drept de a conduce de aproximativ un an şi patru luni, suspendarea dreptului de a conduce pe perioada desfăşurării cercetărilor fiind în sine o sancţiune pentru inculpat, având în vedere dreptul de a conduce, nu constituie într-adevăr o necesitate, dar este o facilitate care îi poate aduce un venit suplimentar prin efectuarea zilelor de gardă la spitalul din Franţa în care profesează. Astfel inculpatul a învederat că nu locuieşte în oraşul în care profesează ci în apropierea acestuia, iar suspendarea dreptului de a conduce nu i-a mai permis încaseze acest câştig suplimentar, ce are o pondere ridicată în venitul său lunar.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti nr. X/P/2013 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În motivarea actului de sesizare s-a arătat că la data de 22.10.2013 în jurul orelor 2313, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma unui control de rutină au procedat la oprirea autoturismului marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare B-X-…., ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana inculpatului V.L.. Întrucât inculpatul emana vapori de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca DRAGER, seria ARRZ0247 stabilindu-se că inculpatul avea o concentrație de 0.72 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la INML unde s-a stabilit că acesta avea în sânge la ora 0010, o alcoolemie de 1,20 gr.%o, iar la ora 0110, o alcoolemie de 1,00 gr.%o, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12/10857/2013 din data de 16.12.2013. Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, în cauză s-a dispus şi efectuat raportul de expertiza medico-legală nr. A12/10857/2013 din data de 14.05.2014 din care rezultă că inculpatul putea avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o în funcţie de ritmul individual de absorbţie al alcoolului în organism.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu sunt menţionate următoarele mijloace de probă:
Situaţia de fapt astfel descrisă prin actul de sesizare a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale respectiv prin: procesul verbal de depistare (f.6 d.up.), procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliţie, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere (f.7 d.up.), rezultatul testării cu aparatul etilotest (f.9 d.up),
Buletin de examinare clinică (f.10 d.up), Buletin de examinare toxicologică (f.11d.up), raport de expertiză medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f.15-16 d.up) şi declaraţiile inculpatului (f. 20-24 d.up), declaraţie martor (f.25f.29 d.up).
În cursul cercetării judecătoreşti, constatând conform art. 349 C.pr.pen. că probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei și ținând cont de cererea numitului V. L., care a recunoscut fapta așa cum acestea a fost reținută prin actul de sesizare al instanței solicitând aplicarea procedurii prevăzută art. 374 alin.5 C.pr.pen, instanţa constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat a dispus ca judecarea cauzei sa se fac numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală motiv pentru care va soluționa cauza penală dedusă judecății conform acestei proceduri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare este corect reţinută şi pe deplin dovedită.
Astfel, în data de 22.10.2013 în jurul orelor 2313, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma unui control de rutină au procedat la oprirea autoturismului marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare B-X-…, ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana inculpatului V. L.. Întrucât inculpatul emana vapori de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca DRAGER, seria ARRZ0247 stabilindu-se că inculpatul avea o concentrație de 0.72 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la INML unde s-a stabilit că acesta avea în sânge la ora 0010, o alcoolemie de 1,20 gr.%o, iar la ora 0110, o alcoolemie de 1,00 gr.%o, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12/10857/2013 din data de 16.12.2013. Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, în cauză s-a dispus şi efectuat raportul de expertiza medico-legală nr. A12/10857/2013 din data de 14.05.2014 din care rezultă că inculpatul putea avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o în funcţie de ritmul individual de absorbţie al alcoolului în organism.
Pentru a reține această stare de fapt instanța a avut în vedere urătoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare (f.6 d.up.), procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliţie, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere (f.7 d.up.), rezultatul testării cu aparatul etilotest (f.9 d.up), Buletinul de examinare clinică (f.10 d.up), Buletinul de examinare toxicologică (f.11d.up), raportul de expertiză medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f.15-16 d.up), declaraţiile inculpatului (f. 20-24 d.up), declaraţie martor (f.25f.29 d.up).
Astfel, din procesul verbal de depistare încheiat la data 22.10.2013 în prezenţa martorilor asistenţi în care nu au fost trecute obiecţiuni, rezultă că acesta a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B-X-… pe un drum public, din rezultatul testării cu aparatul etilotest, buletinul de examinare clinică şi declaraţiile inculpatului rezultă că anterior acesta consumase băuturi alcoolice. Totodată expertiza medico legală nr. 223/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei rezultă că numitul V.L. avea o concentraţie de circa 1,15 gr.%o – 1,25 gr.%o.
În drept, conform art. 15 alin.2 din Constituţia României “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” iar potrivit. art.5 din Legea 286/2009 privind Codul Penal în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel aplicarea legii penale mai favorabile are un caracter obligatoriu iar pentru a aplica dispoziţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite mai multe condiţii precum: succesiunea de reglementări ulterior comiterii faptei, prezenţa unui element de continuitate între cele două reglementări precum şi existenţa unor diferenţe intre pedepsele aplicabile.
Pentru a determina legea penală mai favorabilă instanţa instanţa urmează a se raporta la o serie de elemente cum ar fi: condiţiile de incirminare, cuantumul sau conţinutul pedepselor, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare participaţie şi la recidivă.
Instanţa constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeaşi dată a intrat în vigoare şi Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
În ceea ce priveşte data săvârşirii faptei, instanţa constată că infracţiunea de care este acuzat inculpatul a fost săvârşită la data de 22.10.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Penal.
Atât art. 87 din OUG 195/2002 cât şi art. 336 alin. 1 C.p. incriminează conducerea unui vehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, existând o continuitate între cele două legislaţii, mai mult instanţa constată că între cele două reglementări nu există nicio diferenţă legiuitorul preferând sa transpună în Noul Cod Penal vechea legiuire intru totul.
Sub aspectul laturii obiective ale infracţiunii elementul material constă în acţiunile de conducere având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80gr/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată o constituie vătămarea relaţiilor sociale referitoare la siguranța circulației rutiere pe drumurile publice și constă în nașterea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată, se prezumă și astfel nu trebuie dovedită deoarece cele fapte penală sunt infracțiuni de pericol.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit fapta cu forma şi modalitatea de vinovăţie a intenţiei indirectă cunoscând consumând băuturi alcoolice şi ulterior deplasându-se cu autoturismul personal, acceptând posibilitatea că îmbibaţia alcoolică din sânge poate depăşi limita ce diferenţiază incriminarea contravenţională şi cea penală.
Primele două condiţii enumerate anterior sunt îndeplite motiv pentru care determinarea legii penale mai favorabile urmează a fi stabilită raportat la difenţele existente raportat la pedepsele aplicabile inculpatului.
Instanţa constată că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituţională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituţie şi cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeaşi măsură, instanţa de contencios constituţional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curţii Constituţionale de către instanţele de judecată, arătând că art.5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art.5 din Codul penal.
Faţă de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, instanţa constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de faţă este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri şi de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa constată că limitele de pedeapsă prevăzute atât în OUG nr.195/2002, cât şi în art.336 alin.1 C.pen. 2009 pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt aceleaşi – respectiv închisoarea de la unu la 5 ani (de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. ca urmare a recunoaşterii faptei de către inculpat şi solicitarea sa admisă de instanţă de a fi judecat potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii). Având în vedere faptul că art. 336 alin.1 din C.p. reglementează posibilitatea aplicării unei amenzi penale la o primă analiză legea mai favorabilă o reprezintă Noul Cod Penal, însă instanţa urmează a continua raţionamentul raportat la modul de comitere al faptei precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului, pentru a stabili o eventuală pedeapsă pe care instanţa o consideră necesară a fi aplicată inculpatului, considerând ca prin limitarea la simpla posibilitate a aplicării amenzii contravenţionale nu poate determina legea penală mai favorabilă.
Analizând circumstanţele reale de comitere a faptei de care inculpatul este acuzat, instanţa consideră că aceasta prezintă un pericol social redus.
Astfel raportat la nivelul alcoolemiei în valoare de 1,15 gr.%o, aplicând principiul in dubio pro reo, instanţa consideră că valoarea acesteia este scăzută faţă de valoarea care delimitează răspunderea contravenţională de cea penală, diferenţa fiind numai de 0,25 gr.%o.
Totodată conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a fost comisă în jurul orei 2300, într-o zi de joi, astfel încât pericolul concret pentru ceilalţi participanţi la trafic este unul foarte redus, având în vedere ora înaintată, precum şi faptul că a doua zi era una lucrătoare astfel încât este de la sine înţeles că traficul auto era la un nivel foarte redus, iar riscul accidentării unui pieton reprezenta o eventualitate puţin probabilă.
De asemenea la dosar au fost depuse acte medicale care confirmă cele susţinute în faţa instanţei, respectiv că la momentul comiterii faptei inculpatul a fost chemat de urgenţă de soţia prietenului său B. N. întrucât acesta se simţea rău, şi având în vedere istoricul medical al acestuia, numitul V. L. a preferat să se deplaseze la domiciliul lui cu autoturismul personal chiar dacă anterior consumase băuturi alcoolice. Instanţa reţine că în cauză nu poate fi vorba de o stare de necesitate, că inculpatul putea să beneficieze de serviciile unui taximetru, precum şi de faptul că asistenţa medicală pe care putea să o ofere nu era una aptă a înlătura pericolul în care se afla numitul B. N. având în vedere că, deşi numitul V. L. deţine cunoştinţele necesare a acorda asistenţă medicală de specialitate, pentru tratarea stării de sănătate în care se afla numitul B. N. era necesară aparatură medicală ce se regăseşte numai într-un spital, însă toate aceste circumstanţe trebuie raportate şi la starea de fapt creată la momentul săvârşirii faptei. Astfel la o primă vedere acţiunea inculpatului este una iraţională având în vedere că finalitatea actului său, de deplasare la domiciliul prietenului, nu era capabilă de a produce un rezultat apt de a îmbunătăţii starea medicală a numitului B. N., însă în situaţii de acest gen, de urgenţă, este puţin probabil ca faza internă a infracţiunii, respectiv apariţia ideii infracţionale, deliberarea şi luarea hotărârii să se fi petrecut într-o perioadă lungă de timp. Instanţa consideră că inculpatul, fără a analiza ca o persoană detaşată emoţional, posibilitate comiterii unei infracţiuni şi riscurile la care se expune el cât şi la pericolul în care îi putea pune pe ceilalţi participanţi la trafic, ori eventualii pietoni, a acţionat mai mult instinctiv şi nu ca o persoană raţională, motiv pentru care periculozitatea socială a faptei este mult redus. Scopul urmărit de inculpat era acela de a înlătura un pericol şi nu de crea altul, fiind deci improbabil ca numitul V. L. să fi analizat la momentul comiterii faptei acţiunea sa sub toate aspectele posibile.
În acelaşi timp instanţa se raportează la nivelul de educaţie al inculpatului, acesta fiind medic de profesie, motiv pentru care se subînţelege că acesta poate conştientiza necesitatea respectării legilor şi a normelor juridice, fapt care reprezintă pentru instanţă o garanţie că numitul V. L. nu va mai comite nici un fel de infracţiuni. Lipsa antecedenţelor penale, deşi constituie o stare de normalitate, pentru o persoană în vârstă de 68 de ani, poate fi interpretată ca o asigurare că fapta de care inculpatul este acuzat, reprezintă în mod cert o întâmplare şi nu o obişnuinţă.
Totodată instanţa constată că inculpatul nu mai are drept de a conduce de aproximativ un an şi patru luni, suspendarea dreptului de a conduce pe perioada desfăşurării cercetărilor fiind în sine o sancţiune pentru inculpat, având în vedere dreptul de a conduce, nu constituie într-adevăr o necesitate, dar este o facilitate care îi poate aduce un venit suplimentar prin efectuarea zilelor de gardă la spitalul din Franţa în care profesează. Astfel inculpatul a învederat că nu locuieşte în oraşul în care profesează ci în apropierea acestuia, iar suspendarea dreptului de a conduce nu i-a mai permis încaseze acest câştig suplimentar, ce are o pondere ridicată în venitul său lunar.
Numitul V. L. a recunoscut săvârşirea faptei, iar atitudinea acestuia a fost pe tot parcursul procesului una regret astfel încât, astfel încât instanţa apreciază conduita acestuia, atât anterior datei de 22.10.2013, cât şi ulterior ca fiind ireproşabilă, specifică unui om integrat în societate care până la vârsta de 68 de ani nu a avut contact cu legea penală.
Astfel analizarea circumstanţelor concrete de săvârşirea a faptei precum şi circumstanţele personale ale numitului V. L., denotă o gravitate extrem de redusă a faptei, aceasta neconstituind infracţiune in opinia instanţei.
Conform art. 181 C.p. din 1969 nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.
Totodată conform art. 19 din legea 255/2013 atunci când, în cursul procesului, se constată că in privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal, sunt aplicabile dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penala mai favorabila, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedura penala.
Pentru aceste motive instanţa va dispune în baza art. 386 C.pr.pen. rap. la art. 5 C.pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin actul de sesizare, din infracţiunea pre. Şi ped. de art. 336 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. în infracţiunea prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 5 C.pen..
În bază art. 396 alin. 5 C.pr. pen rap. la art. 19 din Legea nr.255/2015 şi art. 18 ind.1 C.pen. din 1969 va achita pe inculpatul V. L., fiul lui V. şi I, născut la data de 08.04.19XX în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, bd. A. nr. XX, et.X, ap.X, sector 1, CNP 146……., posesor C.I. seria … Nr. 7….. sub aspectul săvârşirii infracţiunii pre. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep..
În baza art. 18 ind.1 alin.3 C.p. din 1969 rap. la art. 91 alin.c C.pen. din anul 1969 va aplica inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 de lei.
În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 386 C.pr.pen. rap. la art. 5 C.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute prin actul de sesizare, din infracţiunea pre. şi ped. de art. 336 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. în infracţiunea prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 5 C.pen..
În bază art. 396 alin. 5 C.pr. pen rap. la art. 19 din Legea nr.255/2015 şi art. 18 ind.1 C.pen. din 1969 achită pe inculpatul V.L., fiul lui V şi I, născut la data de 08.04.19XX în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, bd. A. nr. XX, et.X, ap.4, sector 1, CNP 146……., posesor C.I. seria … Nr. 76XXXX sub aspectul săvârşirii infracţiunii pre. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep..
În baza art. 18 ind.1 alin.3 C.p. din 1969 rap. la art. 91 alin.c C.pen. din anul 1969 aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 de lei.
În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2015.
