Prin sentinţa nr.2168 din 18 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7475/63/2014, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat X, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Y.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat X
În drept, a invocat dispoziţiile art 488 pct 6 şi 8 N.c.pr.civ.
A arătat, în esenţă, că, recurentei nu i s-a solicitat restituirea în termen a vreunei sume de bani, ci intimata a emis direct dispoziţia de imputare, decizia nu cuprinde suma ce a fost acordată în mod nelegal deşi aceasta este titlu executoriu, iar creanţa nu este lichidă şi exigibilă, şi astfel nu este susceptibilă de executare. Susţine că trebuia să se prevadă în concret modalitatea de recuperare a acestor sume din salariul realizat, fiind încălcate astfel dispoziţiile art 728 C.pr.civ, iar hotărârea instanţei de fond cuprinde o contradicţie şi o eroare în această privinţă, reţinând că emiterea unei dispoziţii de impunere presupune în mod obligatoriu cunoaşterea atât a existenţei cât şi a întinderii pagubei.
Cu privire la dispoziţia de reîncadrare arată că instanţa de fond nu a analizat critica potrivit căreia dispoziţia de reîncadrare în funcţia publică încalcă principiul neretroactivităţii.
Susţine că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că Dispoziţia contestată a primit aviz de legalitate de la Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, intimata pârâtă primind avizul de la ANF. În mod eronat s-a reţinut că ar exista temei de drept în preambulul dispoziţiei, indicând un referat, deoarece acesta nu este întemeiat pe niciun document oficial, scris, fiind doar o opinie a unui funcţionar public, care a susţinut că ar fi avut o convorbire telefonică cu un alt funcţionar. În cuprinsul dispoziţiei contestate nu s-a menţionat temeiul de drept reţinut de instanţă, respectiv art 84 lit b, iar recurenta nu se găseşte în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art 84 din Legea nr 188/1999.
Arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, în sensul că nu a analizat critica în ceea ce priveşte lipsa unei motivaţii în aplicarea măsurii, dispoziţia contestată nefiind motivată în fapt.
În consecinţă apreciază că decizia nu îndeplineşte condiţiile de formă, nefiind motivată în fapt şi în drept, nu cuprinde termenul şi instanţa judecătorească la care poate fi contestată.
În drept, a invocat dispoziţiile art 488 alin 6 şi 8 N.c.pr.civ.
Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
În primul rând este întemeiată critica recurentei conform căreia prin actul contestat se încalcă principiul retroactivităţii, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii în speţă. Decizia prin care funcţionarului public, ce se pretinde a fi încadrat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, îi este stabilit retroactiv un alt salariu, este nelegală, fiind emisă cu nesocotirea principiului conform căruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Or, este necontestat caracterul retroactiv al dispoziţiei contestate, recurentei-reclamante modificându-i-se la 24.02.2014 salariul începând cu 01.09.2013. În acest fel se încalcă principiul revocabilităţii actelor juridice care au intrat în circuitul civil, principiu reglementat expres de dispoziţiile art 1 alin 6 din Legea nr 554/2004, conform cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice În acest Curtea apreciază că prin emiterea actului administrativ atacat, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii actelor intrate în circuitul civil, se aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamantei, cu privire la drepturile salariale ce i se cuveneau pentru munca deja prestată, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă ulterior, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, prin emiterea actului administrativ atacat, cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea emitentă, a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului reclamantei de a primi drepturile salariale aferente perioadei anterioare, fără intervenţia instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte dispoziţia de imputare cuprinsă în art 3 al actului contestat se reţine potrivit art 85 din Legea nr 188/1999, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
Fiind vorba de un titlu executoriu creanţa vizată de acesta ar trebui să aibă un caracter lichid. Ori formularea din actul contestat, conform căreia suma totală încasată necuvenit va fi recuperată pe parcursul anului calendaristic nu corespunde exigenţei lichidităţii, care presupune ca obiectul creanţei să fie determinat sau titlul executoriu să conţină elementele care permit stabilirea lui. Cuantumul nu poate fi considerat nici determinabil, întrucât nu este precizată nici perioada exactă şi nici suma pretins încasată lunar necuvenit pentru a se putea stabili cuantumul acesteia pe baza elementelor cuprinse în titlu.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta reclamantă este întemeiat, astfel că în conformitate cu art.488 alin1 pct 8 C.pr.civ şi art 498 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va anula dispoziţia 41/24.02.2014.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat X
În drept, a invocat dispoziţiile art 488 pct 6 şi 8 N.c.pr.civ.
A arătat, în esenţă, că, recurentei nu i s-a solicitat restituirea în termen a vreunei sume de bani, ci intimata a emis direct dispoziţia de imputare, decizia nu cuprinde suma ce a fost acordată în mod nelegal deşi aceasta este titlu executoriu, iar creanţa nu este lichidă şi exigibilă, şi astfel nu este susceptibilă de executare. Susţine că trebuia să se prevadă în concret modalitatea de recuperare a acestor sume din salariul realizat, fiind încălcate astfel dispoziţiile art 728 C.pr.civ, iar hotărârea instanţei de fond cuprinde o contradicţie şi o eroare în această privinţă, reţinând că emiterea unei dispoziţii de impunere presupune în mod obligatoriu cunoaşterea atât a existenţei cât şi a întinderii pagubei.
Cu privire la dispoziţia de reîncadrare arată că instanţa de fond nu a analizat critica potrivit căreia dispoziţia de reîncadrare în funcţia publică încalcă principiul neretroactivităţii.
Susţine că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că Dispoziţia contestată a primit aviz de legalitate de la Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, intimata pârâtă primind avizul de la ANF. În mod eronat s-a reţinut că ar exista temei de drept în preambulul dispoziţiei, indicând un referat, deoarece acesta nu este întemeiat pe niciun document oficial, scris, fiind doar o opinie a unui funcţionar public, care a susţinut că ar fi avut o convorbire telefonică cu un alt funcţionar. În cuprinsul dispoziţiei contestate nu s-a menţionat temeiul de drept reţinut de instanţă, respectiv art 84 lit b, iar recurenta nu se găseşte în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art 84 din Legea nr 188/1999.
Arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, în sensul că nu a analizat critica în ceea ce priveşte lipsa unei motivaţii în aplicarea măsurii, dispoziţia contestată nefiind motivată în fapt.
În consecinţă apreciază că decizia nu îndeplineşte condiţiile de formă, nefiind motivată în fapt şi în drept, nu cuprinde termenul şi instanţa judecătorească la care poate fi contestată.
În drept, a invocat dispoziţiile art 488 alin 6 şi 8 N.c.pr.civ.
Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
În primul rând este întemeiată critica recurentei conform căreia prin actul contestat se încalcă principiul retroactivităţii, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii în speţă. Decizia prin care funcţionarului public, ce se pretinde a fi încadrat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, îi este stabilit retroactiv un alt salariu, este nelegală, fiind emisă cu nesocotirea principiului conform căruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Or, este necontestat caracterul retroactiv al dispoziţiei contestate, recurentei-reclamante modificându-i-se la 24.02.2014 salariul începând cu 01.09.2013. În acest fel se încalcă principiul revocabilităţii actelor juridice care au intrat în circuitul civil, principiu reglementat expres de dispoziţiile art 1 alin 6 din Legea nr 554/2004, conform cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice În acest Curtea apreciază că prin emiterea actului administrativ atacat, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii actelor intrate în circuitul civil, se aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamantei, cu privire la drepturile salariale ce i se cuveneau pentru munca deja prestată, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă ulterior, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, prin emiterea actului administrativ atacat, cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea emitentă, a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului reclamantei de a primi drepturile salariale aferente perioadei anterioare, fără intervenţia instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte dispoziţia de imputare cuprinsă în art 3 al actului contestat se reţine potrivit art 85 din Legea nr 188/1999, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
Fiind vorba de un titlu executoriu creanţa vizată de acesta ar trebui să aibă un caracter lichid. Ori formularea din actul contestat, conform căreia suma totală încasată necuvenit va fi recuperată pe parcursul anului calendaristic nu corespunde exigenţei lichidităţii, care presupune ca obiectul creanţei să fie determinat sau titlul executoriu să conţină elementele care permit stabilirea lui. Cuantumul nu poate fi considerat nici determinabil, întrucât nu este precizată nici perioada exactă şi nici suma pretins încasată lunar necuvenit pentru a se putea stabili cuantumul acesteia pe baza elementelor cuprinse în titlu.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta reclamantă este întemeiat, astfel că în conformitate cu art.488 alin1 pct 8 C.pr.civ şi art 498 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va anula dispoziţia 41/24.02.2014.
