Competenta teritoriala a instanţei. Teoria impreviziunii
art.243 şi art.284 alin.2 din codul muncii
Teoria impreviziunii este aplicabilă doar în măsura în care obligaţia contractuală nu mai este susceptibilă de întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată prin contract, astfel ca debitorul care se afla într-o situaţie determinată de schimbarea drastică şi imprevizibila a împrejurărilor economice din momentul executării contractului fata de momentul încheierii acordului de voinţa a părţilor contractante, să prevină falimentul care ar interveni în cazul in care el ar fi ţinut să execute această obligaţie.
(Decizia nr..1676 / 26 august 2009-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin acţiunea introductivă, reclamanta Sindicatul F.A.F., , în numele şi pentru salariaţii membri de sindicat, au chemat în judecată pârâta C.N.C.F. „C.F.R.” SA, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la plata drepturilor băneşti reprezentând ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anii 2006, 2007 şi 2008 respectiv un salariu de bază pentru fiecare an, la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat în raport cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, drept prevăzut de art. 64 alin.1 şi de art. 65 alin. 1 din CCMU.
Deşi legal citată pârâta nu s-a prezentat în instanţa şi nici nu a depus întâmpinare prin care sa formuleze apărări sau să invoce excepţii faţă de acţiunea formulată.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa pronunţată a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta şi a obligat pârâta la plata către reclamanţii reprezentaţi de (F.A.F.) a ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pe anii 2006 şi 2008 în cuantum de câte un salariu de bază pentru fiecare an la nivelul clasei unu de salarizare, iar pentru anul 2007 a diferenţei dintre drepturile prevăzute de CCMU cu ocazia Zilei Feroviarului şi suma de 100 lei deja acordată , toate drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data la care trebuiau acordate şi până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.N.C. F. „ C.F.R” – S.A., invocând disp. art. 304 pct. 3 C.pr.civ. în sensul că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe şi art. 304 pct. 9 teza a 2-a , cu aplicarea art. 304 1 C.pr.civ. .
Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul formulat ca nefondat şi a menţinut sentinţa pronunţată de instanţa de fond ca fiind legala şi întemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a arătat că , în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare cauzei, aceasta se stabileşte în funcţie de domiciliul sau reşedinţa salariaţilor reprezentaţi de sindicat – F. A. F. şi nu raportat la sediul sindicatului. Astfel, Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, sindicatele pot reprezenta în justiţie pe membrii săi, în vederea soluţionării unor conflicte de muncă intervenite între aceştia şi angajatorii lor, situaţie în care sindicatul nu are calitate procesuală în nume propriu, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi.
Cum în cauză, membrii de sindicat reclamanţi îşi au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, acesta a soluţionat litigiu de faţă cu respectarea normelor de competenţă teritorială.
Curtea nu a găsit fondat nici motivul de recurs prin care s-a invoca încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante prin soluţionarea cauzei la primul termen de judecată, întrucât pentru acest termen recurenta a fost legal citată, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare şi a avut la dispoziţie doua săptămâni pentru a-si pregăti apărarea, în condiţiile în care sarcina probei în litigiile de muncă revine pârâtei . Faptul ca nu a depus întâmpinare la dosar şi nici acte în apărare a fost apreciat ca fiind culpa recurentei-pârâte, ce nu poate fi invocată ca motiv de recurs, astfel că instanţa de fond, în lipsa unui motiv concret de amânare a judecării cauzei procedând în mod legal la soluţionarea pe fond a dosarului.
Cu privire la fondul cauzei , Curtea a reţinut că în mod legal şi întemeiat, instanţa de fond, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare – ajutor material de Ziua Feroviarului – prevăzute în art. 65 alin.1 din CCM pe anii 2007 -2008 şi art. 64 alin.1 din CCM pe anii 2005 -2006 în cuantum de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, decât parţial în anul 2007 (suma de 100 lei) , în baza disp. art. 243 Codul muncii conform căruia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, a admis în parte acţiunea şi a obligat recurenta – pârâta la plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului pe anii 2006 şi 2008, iar pentru anul 2007 a diferenţei dintre salariul de bază la nivelul clasei 1 de salarizare şi suma de 100 lei deja acordată.
Curtea nu a primit susţinerile recurentei în sensul că ajutorul material solicitat ar fi fost în totalitate achitat pentru anul 2006, şi parţial pentru anii 2007 şi 2008, întrucât în afara sumei de 100 lei deja reţinută ca fiind achitată de instanţa de fond, recurenta –pârâtă nu a făcut dovada achitării şi altor sume de bani ca ajutor material pentru Ziua Feroviarului.
In legătura cu teoria impreviziunii invocată de către recurenta-pârâta , Curtea a reţinut că aceasta este aplicabilă doar în măsura în care obligaţia contractuală nu mai este susceptibilă de executare întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată prin contract, astfel ca debitorul care se afla într-o situaţie determinată de schimbarea drastică şi imprevizibila a împrejurărilor economice din momentul executării contractului fata de momentul încheierii acordului de voinţa a părţilor contractante, să prevină falimentul care ar interveni în cazul in care el ar fi ţinut să execute această obligaţie.
În speţă nu a s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor teoriei impreviziunii, respectiv nici a condiţia imposibilităţii achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate sau a onerozităţii excesive a acestora şi nici a condiţiei ca schimbarea circumstanţelor să nu fi putut fi în mod rezonabil avută în vedere la data încheierii contractului. Astfel, dacă această onerozitate excesivă ar fi existat, angajatorul observând aceasta situaţie in anul 2006 avea posibilitatea să nu mai prevadă acest drept în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii următori, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fiind negociat anual sau prelungit .
Curtea a apreciat că in lumina teoriei impreviziunii recurenta-pârâtă nu poate solicita direct, pe cale de apărare, exonerarea de obligaţia de plata a drepturilor salariale suplimentare ci, avea posibilitatea să solicite, pe cale principală, în baza impreviziunii invocate, fie încetarea acestei clauze contractuale, fie renegocierea acesteia, revizuirea, modificarea sau suspendarea acesteia .
