Curtea Suprema de Justiţie, Secţia de administrativ, decizia nr. 35 din 28 ianuarie 1998 (dosar nr. 706/1997)
Urmărindu-se normalizarea situaţiei deţinătorilor de terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării construcţiilor aflate pe ele, prin art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, s-a stabilit că “terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, ai locuinţelor”, prin alin.4 al aceluiaşi text de lege arătându-se că “dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile”.
Interpretarea corectă a acestor dispoziţii legale conduce la concluzia că dobânditorul unor construcţii este îndreptăţiţ să primească în proprietate întreaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, atunci când există, adică tot terenul ce s-a avut în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi în urma căreia a fost deţinut în fapt de dobânditor.
Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă că în actul autentic de înstrăinare este menţionată o altă suprafaţă decât cea reală existentă, cum este cazul în speţă, în actul autentic apărând că terenul aferent ar fi avut 83 mp, când numai casa de locuit şi anexele ocupă suprafaţa de 292,2 mp, după cum nu are importanţă suprafaţa pentru care s-a plătit chirie.
Intenţia părţilor convenţiei vânzare-cumpărare a privit întreaga suprafaţă de 577,1 mp atribuită pârâţilor prin ordinul prefectului şi aceasta rezultă din faptul că a fost delimitată de restul proprietăţii vânzătorilor prin gardul ridicat chiar de aceştia. Cumpărătorii au folosit de la data convenţiei întreaga suprafaţă de teren, edificând şi alte construcţii, în baza unor autorizaţii, în decursul timpului, fără vreo opunere a vânzătorilor.
Be altfel, anterior actului autentic, părţile au consemnat într-o chitanţă că vânzarea priveşte şi terenul aflat în faţa şi spatele casei, iar contestarea chitanţei prin afirmaţiile făcute în motivele de recurs are un caracter pur formal.
In aceste condiţii, constatând că prefectul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
