Analizând, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepţia unită cu fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Sub acest aspect, se reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel încât instanţa este ţinută de cadrul procesual trasat de reclamant prin conţinutul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, respectiv Hotărârea nr. 90/23.01.2008 privind Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, instanţa reţine că acest act normativ a fost abrogat începând cu data de 10.12.2013.
Cadrul legal în ceea ce priveşte procesul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie a energiei electrice îl constituie legea energiei electrice nr. 13/2007. Totodată, potrivit prevederilor H.G. nr. 90/2008 şi ale H.G. nr. 59/2013, competenţa privind emiterea avizului tehnic de racordare aparţine operatorului de distribuţie şi de reţea licenţiat de către ANRE. Pârâta EEM S.A., entitate juridică distinctă cu personalitate juridică şi patrimoniul diferit, nu are atribuţii de distribuţie a energiei şi nici de a emite avizul tehnic de racordare, ci doar asigură relaţia contractuală cu consumatorul şi îndeplineşte activitatea de facturare a consumului de energiei electrică. Pârâta chemată în judecată nu deţine licenţa de operator de distribuţie şi nu are, potrivit prevederilor legale în vigoare, atribuţii de eliberare a avizului tehnic de racordare.
Faţă de aceste aspecte, excepţia lipsei calităţii procesual pasive în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, fiind întemeiată, urmează a fi admisă, iar primul capăt de cerere formulat de reclamanţi va fi respins ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, examinând capătul al doilea al acţiunii formulate de reclamanţi, instanţa reţine că reclamanţii solicită, în esenţă, obligarea pârâtei la încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice.
Examinând înscrisurile de la dosar, în lumina prevederilor H.G. nr. 90/2008 şi ale H.G. nr. 59/2013, instanţa constată că reclamanţii nu posedă, deocamdată, întreaga documentaţie necesară încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice. Astfel, reclamanţii nu au obţinut de la operatorul de distribuţie a energiei electrice un aviz tehnic de racordare, întrucât nu au respectat condiţiile impuse de lege pentru emiterea acestui aviz tehnic de racordare. Chiar dacă reclamanţii au depus la dosar un proces verbal de recepţie a lucrărilor de construcţie, acestea se referă doar la construcţie şi nu la lucrările ce trebuiau a fi executate în specialitatea electroenergetică.
Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că nu există, în speţă, obligaţia legală pentru pârâtă de a încheia la acest moment contractul de furnizare a energiei electrice cu reclamanţii, de vreme ce reclamanţii nu îndeplinesc toate cerinţele impuse de lege pentru a se putea încheia contractul de furnizare a energiei electrice, astfel încât cel de-al doilea capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Sub acest aspect, se reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel încât instanţa este ţinută de cadrul procesual trasat de reclamant prin conţinutul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, respectiv Hotărârea nr. 90/23.01.2008 privind Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, instanţa reţine că acest act normativ a fost abrogat începând cu data de 10.12.2013.
Cadrul legal în ceea ce priveşte procesul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie a energiei electrice îl constituie legea energiei electrice nr. 13/2007. Totodată, potrivit prevederilor H.G. nr. 90/2008 şi ale H.G. nr. 59/2013, competenţa privind emiterea avizului tehnic de racordare aparţine operatorului de distribuţie şi de reţea licenţiat de către ANRE. Pârâta EEM S.A., entitate juridică distinctă cu personalitate juridică şi patrimoniul diferit, nu are atribuţii de distribuţie a energiei şi nici de a emite avizul tehnic de racordare, ci doar asigură relaţia contractuală cu consumatorul şi îndeplineşte activitatea de facturare a consumului de energiei electrică. Pârâta chemată în judecată nu deţine licenţa de operator de distribuţie şi nu are, potrivit prevederilor legale în vigoare, atribuţii de eliberare a avizului tehnic de racordare.
Faţă de aceste aspecte, excepţia lipsei calităţii procesual pasive în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, fiind întemeiată, urmează a fi admisă, iar primul capăt de cerere formulat de reclamanţi va fi respins ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, examinând capătul al doilea al acţiunii formulate de reclamanţi, instanţa reţine că reclamanţii solicită, în esenţă, obligarea pârâtei la încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice.
Examinând înscrisurile de la dosar, în lumina prevederilor H.G. nr. 90/2008 şi ale H.G. nr. 59/2013, instanţa constată că reclamanţii nu posedă, deocamdată, întreaga documentaţie necesară încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice. Astfel, reclamanţii nu au obţinut de la operatorul de distribuţie a energiei electrice un aviz tehnic de racordare, întrucât nu au respectat condiţiile impuse de lege pentru emiterea acestui aviz tehnic de racordare. Chiar dacă reclamanţii au depus la dosar un proces verbal de recepţie a lucrărilor de construcţie, acestea se referă doar la construcţie şi nu la lucrările ce trebuiau a fi executate în specialitatea electroenergetică.
Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că nu există, în speţă, obligaţia legală pentru pârâtă de a încheia la acest moment contractul de furnizare a energiei electrice cu reclamanţii, de vreme ce reclamanţii nu îndeplinesc toate cerinţele impuse de lege pentru a se putea încheia contractul de furnizare a energiei electrice, astfel încât cel de-al doilea capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
