R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 710 A
Şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREŞEDINTE D.C.
Judecător G.P.N.
Grefier S.O.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant R.P. împotriva sentinţei civile nr. …/ 25.06.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr.8263/94/2012 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi M.A. şi F.M., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2014 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi 03 noiembrie 2014 când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinţei civile nr…./25.06.2013 constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr…./25.06.2013 Judecătoria Buftea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R.P. în contradictoriu cu pârâţii M.A.şi F.M.
Pentru a pronunţa acesta sentinţa instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 872 din 03.11.1998, la BNP A.V., S.C.V.T. &T. 2000 S.R.L., reprezentata legal de P.R., in calitate de vanzatoare, a vandut terenul in suprafata de 1300 mp, situat in intravilanul comunei C., sat C., judetul Ilfov, tarlaua …, parcela …, lui M.A., in calitate de cumparator, pretul vanzarii fiind de 845 de lei. Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul … din 03.11.1998, la BNP A.V., S.C.V. T. &T. 2000 S.R.L., reprezentata legal de P.R., in calitate de vanzatoare, a vandut terenul in suprafata de 4100 mp, situat in intravilanul comunei C., sat C., judetul Ilfov, tarlaua …, parcela …, lui M. A., in calitate de cumparator, pretul vanzarii fiind de 2460 de lei.
Potrivit art.966 din vechiul cod civil, aplicabil in cauza in raport de regula de drept tempus regit actum, „Obligatia fara cauza… nu poate avea nici un efect.”
In cazul in care lipsa cauzei se datoreaza lipsei scopului imediat sanctiunea care se impune a fi constata este nulitatea absoluta a actului juridic.
In cazul contractului sinalagmatic de vanzare-cumparare scopul imediat il reprezinta prefigurarea mintala a contraprestatiei: vanzatorul se obliga sa transmita proprietatea asupra lucrului in schimbul obligatiei asumate a cumparatorului, de plata a pretului.
In cauza de fata, instanta de fond a reţinut că din probele administrate reclamantul nu a facut dovada existentei cauzei de nulitate absoluta pe care o invoca, respectiv a faptului ca in realitate pretul stipulat in cele doua contracte nu s-ar fi platiti, imprejurarea ca pe parcursul unei perioade de timp reclamantul a fost cel care a achitat impozitul aferent terenurilor fiind nerelevant, in raport de obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul R. P. solicitând admiterea apelului schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea apelului apelantul reclamant a arătat că instanţa de fond a respins acţiunea sa doar cu urmatoarea motivare: in cauza de faţă, instanţa reţine că din probele administrate reclamantul nu fi făcut dovada existenţei cauzei de nulitate absolută pe care o invocă, respectiv a faptului că in realitate pretul stipulat în cele două contracte nu s-ar fi plătJt, imprejurarea că pe parcursul unei perioade de timp reclamantul a fost cel care a achitat impozitul aferent terenurilor fiind nerelevant, în raport de obiectul cauzei iar în raport de această minimă argumentaţie, este indreptăţit să afirme că practic instanta nu a motivat sentinţa pronunţată.
Mai arată că analizând considerentele primei instanţe urmează a se observa faptul că aceasta reţine ca unică dovadă, propusă de reclamant, a cauzei de nulitate susţinerea in sensul că a plătit impozitul aferent celor două terenuri. în continuare, apreciaza prima instanţă că această imprejurare este lipsită de relevanţă in raport de obiectul cauzei. Considerentele mai sus expuse relevă în mod categoric faptul că prima instanţă nu a analizat în nici un fel, nici cea mai mare parte a probatoriul propus şi administrat de subsemnatul şi nici argumentele prezentate. Astfel, sintetic indică faptul că probatoriul administrat şi argumentele din cadrul cererii de chemare in judecată au vizat in mod concertat trei aspecte; momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare cu referire expresă la aspecte ce ţin strict de neremiterea materială a preţului; faptul că pârâţii nu au avut niciodată prefigurarea mentală a dobândirii dreptului de proprietate, consecinţă a faptului că nu au remis niciodată preţul pentru cele două terenuri;
A solicitat să se observe că şi în ceea ce priveşte proba cu înscrisuri instanta de fond a analizat doar chitanţele atestând plata impozitului de către subsemnatul or aceste înscrisuri nu reprezintă decât o fracţiune din înscrisurile puse in discutie în prezenta speţă. Se poate observa instanta de fond nu face nici o analiză cu privire la actele (înscrisurile) de proprietate asupra terenurilor, facturii întocmite cu ocazia vânzării şi chitanţei de plată al căror original se află la reclamant ori cu privire la înscrisurile privind grăniţuirea celor două terenuri, care de asemenea se află la el in original.
Mai arată că, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, hotărârea se dă in numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. De altfel, in jurisprudenţa constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico impotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real ,.,ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales in sarcina “instanţei” obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor. argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărărea Perez impotriva Frantei (aC), Cererea nr, 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59J” – citat preluat din Hotărârea pronunţată de Curte in cauza Albina c/a România. paragraful nr. 30 (publicată in Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005). In atare situaţie, ignorarea de către judecătorul fondului a tuturor argumentelor şi probatoriilor subsemnatului, echivalează pe de o parte cu pronunţarea unei hotărâri ce nu întruneşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct.5 Cod de procedură civilă cât şi încălcarea dreptului subsemnatului la un proces echitabil garantat de art 6 parag. 1 din Convenţie.
In ceea ce priveşte scopul imediat literatura reţine:” Scopul imediat numit şi scopul obligatiei este determinat pe categorii de acte juridice civile, astfel: în contractele sinalagmatice, cauza consimţământului; fiecărei părţi constă in reprezentarea, prefigurarea mintală a contraprestaţiei, deci în aceste acte reciprocităţi! de prestatii ale părţilor ii corespunde reoiprocitatea de cauze(. . .)., “Cand lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestaţiei contractele signalagmatice (..) lipseşte un element esenţial al actului juridic (. .. ) ceea ce atrage nulitatea absolută a actului juridic”.
In raport de consideraţiile de mai sus, solicită a se observa că în prezenta cauză lipseşte scopul imediat, şi anume, lipsa contraprestaţiei pârâţilor, Sub acest aspect, a indicat anterior că pârâţii nu au remis niciodată vreo sumă de bani cu titlu de preţ pârâtii deoarece subsemnatul nu am avut niciodată intenţia de a transfera dreptul de proprietate iar corelativ, pârâţii nu au avut intenţia să dobândească in proprietate pentru ei cele doua terenuri deoarece nu au achitat nici o sumă de bani.
A mai arătat că, referitor la menţiunea făcută în cele două contracte de vânzare-cumpărare, în sensul că preţul ar fi fost primit de către subsemnatul în calitate de reprezentant al S.C. V. T. & T. 2000 S.R.L., faptul că menţiunea privind recunoaşterea primirii pretului nu se bucură de prezumţia de autenticitate şi valabilitate conferită de dispoziţiile art. 1173 fost Cod civil deoarece la proba contrară. aceste condiţii. menţiunea face dovada doar până la proba contrară.
Totodată a solicitat să se observe faptul că în contractele de vânzare-cumpărare nu a fost prevăzut că acestea reprezintă chitanţă descărcătoere privind plata preţului.
Referitor la privind plata preţului a arătat faptul că acestea au fost întocmite împreună cu facturile aferente şi se află in original la subsemnatul, întocmirea acestor acte cât şi faptul că aceste acte nu au fost remise niciodată pârâtului A.M. fiind păstrate in original de subsemnatul rezultă din coroborarea declaraţiei martorului propus de subsemnatul cu răspunsul pârâtului A.M. la intrebarea nr, 1 din interogatoriu.
A învederat un prim aspect esenţial, şi anume poziţia contradictori celor doi pârăţi cu privire la momentul plăţii: pârâta F. M. indică acest moment ca fiind în faţa notarului iar pârâtul Antal M. indică momentul plăţii ca fiind anterior prezentării la notar. Faptul că pârâtul A.M. a indicat momentul plăţii ca fiind anterior rezultă implicit din răspunsul la întrebarea nr. l din interogatoriu în care arată că urma să primească chitanţele deşi plata pretului era deja efectuată la momentul perfectării contractelor de vânzare. Este clar că în fata notarului nu s-a predat nici o sumă de bani, aspect care rezultă din lipsa unei asemenea menţiuni atât din cuprinsul contractelor in sine, cât şi din susţinerile pârătului Antal Mikloş, semnatar al acestora. Deci momentul plătit este un prim aspect în legătură cu care însuşi unul dintre parati nu are nici cea mai mică cunoştinţă
Un al doilea aspect esenţial este motivul pentru care originalul chitantelor nu a fost predat pârâţilor, Prin interogatoriu, pâritul A.M. indici faptul că urma să i se remită aceste chitante in original la sediul societăţii vânzătoare, ulterior perfectării vânzării iar pârâta F.M. indică faptul că nu poate explica de ce nu deţine originalul chitantelor. Cu privire la pârâta F.M. se observă incapacitate totală de a oferi detalii despre operaţiune plăţii iar pârâtul A.M. antamează ideea că ar fi plătit fără a primi nici un document doveditor. În continuare, pârâtul A.M. nu justifică in nici un fel de ce, chiar şi în situaţia descrisă de el, nu a primit originalul chitanţelor chiar şi ulterior.
În acest context, deşi în contracte se menţionează că s-a plătit preţul dar cu toate acestea chitanţa descărcătoare pe care pârâtul urma să o primească s-a întocmit separat iar pârâtul Antal Mikloş indică faptul că urma să i se înmâneze, acesta nu a fost in măsură si indice motivele pentru care această remitere materială nu s-a mai realizat deşi subsemnatul aş fi trebuit în mod obligatoriu să fac această remitere.
De asemenea, relevantă este poziţia pârâţilor faţă de situaţia prezentată chiar de aceştia şi mai sus descrisă, în sensul că nu au intreprins absohlt nimic deşi li s-a refuzat însăşi eliberarea actului doveditor al plăţii (act distinct de contract şi care in mod obligatoriu se predă cumpărătorului).
Totodată a solicitat să se aibă în vedere şi declaraţia martorului care a indicat că S.C. V. 2000 I.S.R.L. nu a primit niciodată suma de bani pe care pârâţi susţin că au remis-o. Astfel cum aceasta a indicat ca la data vânzării, era angajată la S.C. V.2000 I.S.R.L. având atribuţii de casier. Revine şi arătă că în conformitate cu Acordul nr, 1 din data de 7.11.1997 (Anexa nr 7 cererea de chemare in judecată) încheiat de S.C. V. T. & T. 2000 S.R.L. şi S.C. V. 2000 I. S.R.L., s-a hotărât ca toate bunurile. activele şi inventarul aparţinând S.C. V.T.& T. 2000 S.R.L. să treacă în patrimoniul S.C. V. 2000 I. S.R.L. (Anexa nr.B la cererea de chemare în judecată). Deci preţul urma să fie remis direct către S.C. V. 2000 I. .S.R.L. Pentru acest motiv, este irelevantă apărarea pârâţilor cu ocazia audierii acestui martor, în sensul că nu putea primi banii deoarece nu lucra la S.C. V. T. & Trade 2000 S.R.L., ci la S.C. V. 2000 I.S.R.L. Prin urmare prin declaraţiile sale la interogatoriu, pârâtul merge până acolo încât încearcă să acrediteze ideea că, deşi l-a dat afara din birou, deşi i-a sustras actele de vânzare cumpărare şi mai mult, deşi a refuzat şi să-i elibereze chitanţele liberatorii de plată a preţului contractului, ar fi rămas totuşi în aşa mari raporturi de prietenie încât mă deplasam periodic la Administraţia Financiară să plătesc impozitele aferente terenului, din prietenie pentru el.
A mai învederat, că în contradicţie cu răspunsul la întrebarea nr.9 din interogatoriu, în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 6 din interogatoriu unde preluând ipoteza mincinoasă a deposedării de acte antamată de pârâţi l-a intrebat cu privire la motivul pentru care au aceptat ca subsemnatul să efectueze acte de administrare şi conservare a bunurilor, răspunsul pârâţilor a fost in sensul că nu au acceptat ca reclamantul să efetueze asemenea operaţiuni. Mai mult,însăşi pârâta F. M. indică faptul că nu cunoaşte aspecte în legătură cu plata impozitului, eventuala restituire a acestor sume către mine sau dacii are chitante cu privire la plata impozitelor. Cu alte cuvinte, nici chiar celălalt coproprietar nu are in nici un fel cunoştinţă de cele susţinute de pârâtul A. M.. De altfel, susţinerile pârâtului nu doar că sunt neadevărate dar sunt un nonsens deoarece chitanţa doveditoare nu are nici o legătură cu pretinsele relaţii de prietenie deoarece nu emana de la subsemnatul ci de la Administraţia Financiară şi trebuia să se afle în mod obligatoriu la pârâţi deoarece această chitanţă este singurul act care face dovada plăţii impozitului nu atât în contra subsemnatului, dar in primul rând in faţa unităţii administrative şi a oricărui alt terţ, Totodată din declaraţiile martorului propus de subsemnatul care a şi achitat impozitul in mai multe rânduri a reieşit că niciodată plăţile pentru impozit nu au fost efectuate din sume remise de pârât sau el aceste sume au fost achitate de către el ca împuternicit al pârâţilor ci plătile au fost făcute cu banii subsemnatului in calitate de proprietar al terenului. Deci, în contra susţinerilor pârâtului nedovedite in nici un fel, vă rog să reţineţi că subsemnatul am plătit impozitul pe teren fără a avea o înţelegere prealabilă sau o împuternicire din partea pârăţilor in acest sens şi fără a solicita sau primi restituirea sumelor avansate de mine .
Cu toate acestea. prin întâmpinare. indică pârâţii efectuarea de lucrări de grăniţuire (singura operaţiune materială de administrare). Subsemnatul arăt că in mod mincinos fac pârâţii această menţiune. in primul rând pârâta F. M. indică din nou faptul că nu are cunoştinţă de aceste lucrări iar pârâtul A. M. deşi susţine că in perioada 1998 – ,1999 a montat bârne de metal cu ajutorul subsemnatului, nu poate indica nici un fel de detaliu cu privire la antreprenor, contract, facturi, recepţie, documentaţie etc. ar, in mod firesc pârâtul nu poate indica aceste detalii deoarece nu doar că nu a efectuat lucrările de grăniţuire cu privire la terenuri dar nu are nici măcar tangenţial vreo legătură cu efectuarea acestor lucrări. în realitate, tot subsemnatul a efectuat lucrările de grăniţuire, absolut toate actele aflându-se la el şi fiind depuse la dosarul cauzei. în acest sens, a contractat lucrări de specialitate de localizare fizică a terenului prin amplasarea de ridicări topometrice (bome de delimitare din ţeavă metalică încastrată in fundaţie de beton) şi lucrări de antrepriză privind grăniţuirea în sine a terenului prin încastrarea de stâlpi metal în beton şi efectuarea de închideri cu sârmă zincată, împrejurarea că toate lucrarile de administrare şi conservare a terenurilor nu au fost efectuate de către pârâţi, ci de către subsemnatul prin S.C V. I. 2000 S.R.L., rezultă din următoarele acte: memoriul tehnic efectuat de executantul S.C. G.S.G. 98 S.R.L. pentru beneficiarul S.C V. I. 2000 S.R.L. privind împrejmuire teren sat C., jud.Ilfov, ante măsurătoarea ce indică materialele şi cantităţile necesare, planul de situaţie la se, 1: 1 000 şi 1: 10 întocmite. (Anexa nr. J 4 la cererea de chemare în judecată).
A mai solicitat să se observe că însuşi martorul propus de pârâti nu este în măsură să prezinte actele de administrare/conservare/stăpânire efectuate de pârâţi cu privire la terenuri Acest martor, deşi nu cunoaşte informaţii decât din ultimii aproximativ 2 ani de zile oferă două aşa zise informatii. şi anume că ar fi efectuat verificări la Primărie cu privire la terenuri şi că ar supraveghea terenurile. La fel ca şi in cazul pârâţilor şi martorul este foarte lacunar în a oferi detalii concrete (ce “verificări” efectua la Primărie şi cum făcea aceste verificări în lipsa unui mandat din parteapârăţilor, de ce efectua aceste verificări etc.) iar minimele informatii pe care le deţine sunt auzite fie de la tatăl său fie de la pârâţi. Declaraţia acestui martor poate fi considerată irelevantă întrucât acesta pretinde că ar avea anumite informatii doar pentru ultimii doi ani, deşi actele de vânzare-cumpărare sunt datate din anul 1998.
De asemenea a solicitat să se aibă în vedere caracterul contradictoriu şi chiar mincinos al declaratiilor martorului care susţine că an de an ştie. i-a văzut şi chiar a mers cu pârâţii pentru ca aceştia să plătească impozitul pe teren, aceste susţineri fiind evident neadevărate din moment ce chiar pârâţii au recunoscut că eu am fost cel care a plătit aceste impozite şi nu au negat nici un moment acest aspect. Pârâta F. M., deşi COPROPRIETAR nu doar că nu cunoaşte momentul la care pretinde că s-ar fi achitat preţul celor două terenuri, dar indică faptul că plata preţului s-a făcut la notar, contrar menţiunilor din contractele de vânzare şi contrar menţiunilor celuilalt coproprietar. pârâtul A.M.; pârâta F. M. nu poate explica de ce nu deţine originalul chitantelor de plată a preţului terenurilor; pârâta F. M. nu poate oferi nici un detaliu concret cu privire la motivul pentru care nu deţine originalul actelor de vânzare şi nici nu poate indica ce acte i-au fost sustrase şi momentul sustragerii, menţionănd doar că ştie că pârâtului A.M. i-a fost interzis accesul in birou; pârâta F. M., deşi COPROPRIETAR nu cunoaşte cine plăteşte impozitul pe terenuri, nu cunoaşte eventuala restituire a acestor sume către mine sau dacă pârâtul A.M. are chitanţele cu privire la plata impozitelor; pârâta F.M.. deşi COPROPRIETAR nu doar că nu a fost în măsură să indice un singur act administrare/conservare/stăpânire efectuat cu privire Ia terenuri, dar nu are cunoştinţă în nici un fel ca aceste lucrări să fi fost efectuate de celălalt coproprietar, pârâtul A.M.;
Cu privire la pârâtul A.M.arătă că alegatiile acestuia nu doar că nu sunt susţinute probator in nici un fel dar mai mult, sunt in profundă contradicţie cu materialul probator administrat, însuşi pârâtul prezentând situaţia de fapt în mod contradictoriu şi lapidar fără a fi în măsură să prezinte detalii minime cu privire la apărările pe care şi le-a formulat Cu privire la pârâta F. M., arăt faptul că aceasta fie prezintă in mod contradictoriu situaţia de fapt, fie în cea mai mare parte nu are cunoştinţă de apărările din întâmpinare, ocazie cu care s-a relevat o profundă necunoaştere a unor detalii minime cu privire la plata preţului, la operaţiunea de vânzare şi la actele însoţitoare, plata impozitelor sau actele de administrare/conservare/stăpânire. în mod evident, probatoriul administrat în cauză a relevat că pârâţii au prezentat în intregime o situaţie de fapt neadevărată în încercarea de a justifica de ce în calitate de pretinşi proprietari ai terenurilor: nu deţin actele vânzării (contractele de vânzare în sine, actele anterioare de constituire şi transfer al dreptului de proprietate, facturile şi chitanţele in original) şi nici nu au putut să nominalizeze in ce constau acestea acte urmare a faptului că nu le-au deţinut niciodată; nu au acţionat in nici un fel impotriva subsemnatului deşi in mod fictiv au invocat reaua mea credinţă; nu au achitat şi nu deţin chitanţele cu privire la plata impozitului pe teren; nu au efectuat acte de administrare/conservare/stăpânire cu privire la terenuri;
A mai învederat că deţine actele vânzării (contractele de vânzare în sine. actele anterioare de constituire şi transfer al dreptului de proprietate, facturile şi chitanţele În original); a achitat şi detine chitanţele cu privire la plata impozitului pe teren; a efectuat acte de administrare/conservare/stăpânire cu privire la terenuri; spre deosebire de părâţi, şi-a exercitat şi îşi exercită în mod activ toate posibilităţile legale în vederea protejării prerogativelor dreptului său de proprietate, drept pe care nu l-a transmis decât formal pârâţilor.
La data de 5 februarie 2014 intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat pentru următoarele motive: instanţa de fond a calificat în mod corect calea de atac ca fiind recursul aşa cum a menţionat în sentinţa atacată. Evident că pentru a face acest lucru instanţa a avut în vedere valoarea contractelor a căror nulitate se solicită a fi constatată, valoarea respectivă fiind mai mică de 100.000 lei. Împrejurarea că partea potrivnică a evaluat valoarea acelor contracte la suma de 120.150 lei din raţiuni de timbraj, nu este un motiv care să conducă la modificarea căii de atac, din moment ce valoarea estimată nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar în dosar nu s-au administrat nici un fel de probe pentru stabilirea valorii actualizate a terenurilor respective. Au considerat că instanţa de fond a procedat legal raportându-se efectiv la valoarea menţionată ca preţ în cele două contracte contestate de partea potrivnică. Au considerat că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu cuprind critici de legalitate ci doar aspecte de netemeinicie, motivele evitând să prezinte, punctual, care ar fi motivele de nelegalitate, care sunt textele legale încălcate de instanţa de fond – în principal cu privire la pretinsa inexistenţă a cauzei licite – adică exact pe motivul pentru care acţiunea se bazează. În fapt, apelantul-reclamant reiterează situaţia de fapt – aşa cum înţelege el să o prezinte, pe lângă probele administrate în cauză, principala sa critică vizând modul în care probele au fost administrate şi cum au fost interpretate de instanţa de fond, ceea ce evident nu constituie un aspect de nelegalitate al hotărârii recurate .
Elementele invocate de apelant, respectiv trimiterea la momentul perfectării contractelor, reprezentarea pe care părţile semnatare le-au avut la acel moment, împrejurarea că apelantul-reclamant, care s-a desocotit ulterior cu intimatul-pârât, a făcut plata impozitului pentru cele două terenuri o anumită perioadă de timp (prin folosirea serviciilor unui funcţionar al său care făcea astfel de plătii pentru alte terenuri de interes pentru recurentul-reclamant), afirmaţia că instanţa de fond nu a analizat răspunsurile la interogatoriu, precum şi documentele depuse la dosar sunt evident aspecte care nu pot constitui motive de apel.
Referirile pe care apelantul le face cu privire la o anumită contradicţie care ar exista între răspunsurile la interogatoriu a celor doi pârâţi este cât se poate de firească, în condiţiile în care intimata-pârâtă F. M. nu s-a ocupat personal de aceste achiziţii, mai mult fiind plecată ani de zile la post într-o misiune diplomatică, timp în care evident nu s-a putut ocupa de acestea aspecte .
Logică care se desprinde din motivele de recurs este cu totul nejuridică. Se cere instanţei de recurs să accepte probe negative de genul, am dreptate pentru că intimaţii-pârâţi, cităm: « nu au oferit nici un argument pentru care subsemnatul nu le-am remis aceste chitante «, sau, cităm: «exemplarele originale ale contractelor de vânzare-cumpărare … nu au fost niciodată remise pârâtilor … » sau, citează: « nu este in măsură să indice nici măcar cu aproximaţie actele care i-au fost sustrase » sau, cităm: « pârâţii nu au fost În măsură să susţină şi să probeze nici măcar un singur act de administrare/conservare/stăpânire cu privire la terenuri », etc., aspecte care dincolo de faptul că nu sunt reale (de plidă ce facem cu faptul că intimatul-pârât încă din 1999 şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F., prezentând acte originale) nu au vreo semnificaţie legată de lipsa cauzei contractelor invocată de recurentul-reclamnat ca motiv al nulităţii absolute a acelor contracte. În acest context, a apreciat că în realitate recursul nu cuprinde nici un fel de critici de vizând nelegalitatea sentinţei recurate, astfel încât, în opinia noastră el este nemotivat, şi vă solicităm anularea sa în raport de prevederile art. 302 lit. (c) C.pr.civ.
Referitor la critica formulată de apelant, în sensul că sentinţa nu este motivată, a solicitat să se constate că motivarea acestei hotărâri nu se limitează la cele citate de apelant
Deşi restrânsă motivare a surprinde esenţialul din acest dosar, respectiv faptul că apelantul reclamant, prin niciuna dintre probele administrate, nu au putut răsturna prezumţia legală instituită de art. 967 C. civ. (în vigoare la data încheierii contractelor în discuţie) referitoare la cauza convenţiilor şi în care se arată că, cităm: “Convenţia este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie “, astfel încât şi numai în baza acestui text legal se poate respinge ideea că înscrisurile aflate în dispută nu ar avea o cauză valabilă. În opinia noastră, în pofida celor afirmate de reclamant, contractele au chiar o cauză expres exprimată. Lectura contractelor arată în mod indubitabil că acestea au o cauză clar exprimată şi pe deplin legală şi validă – aceea a transferului proprietăţii celor două terenuri către cumpărător prin semnarea celor două contracte de vânzare-cumpărare. Clauzele conţinute în contractele respective sunt clauze standard pentru transferul de proprietate, sunt lipsite de echivoc şi nu pot da naştere la nici un fel de interpretarea, de genul celor susţinute de reclamant.
Raportarea prevederilor art. 967 C. civ. la textul actelor de vânzare¬cumpărare în discuţie conduce la ideea că ceea ce se prezintă de către reclamant ca o “constructie juridică solidă – adică existenţa unei nulităţi absolute pentru lipsa cauzei”, ipoteză care se încearcă a fi impusă instanţei de judecată, nu este altceva decât un artificiu juridic lipsit de temei legal şi care, în raport de articolul menţionat este chiar inadmisibil. Astfel, primul aliniat al textului legal sus citat lasă posibilitatea ca, cauza convenţiei să fie valabilă chiar în situaţia în care aceasta “nu ar fi expresă. ” În situaţia în care cauza este expres exprimată, aşa cum este situaţia în cazul de faţă, cauza nu mai este prezumată, astfel încât cea de a două parte a art. 967 C. civ., respectiv posibilitatea de a face “dovada contrarie” nu mai poate fi aplicată, astfel încât acţiunea de faţă, prin care se încearcă a se dovedi că acele contracte de vânzare-cumpărare nu au cauză, devine inadmisibilă.
În măsura în care instanţa de apel, trecând peste aspectele sus invocate va dori să revadă probele administrate în cauză, a considerat că instanţa de fond a evaluat probele administrate în cauză stabilind faptul că între S.C. V. T. & T. 2000 S.R.L., reprezentată de recurentul-reclamant P.R. şi intimatul-pârât A. M., s-au încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 873 si 872 din ziua de 3 noiembrie 1998 la Biroul Notarului Public A.V. Aşa cum este mentionat şi în actele respective cu acel prilej s-a predat vânzatoarei, S.C. V. T. – Trade S.R.L., prin reprezentantul ei, dl P.R., sumele reprezentând preţul terenurilor achiziţionate. Sumele respective au provenit din economiile familiei intimaţilor-pârâţi. Aşa cum rezultă din documentele depuse la dosar, în anul 1999, în calitatea sa de proprietar, intimatul-pârât a solicitat intabularea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cumpărate în comuna Ciolpani, fiind trecut în Cartea Funciară nr. 109 prin Incheierea nr. 2218/1999 dată de Judecătoria Buftea, dreptul său de proprietate devenind opozabil erga omnes, deci inclusiv faţă de reclamantului P. R.. Cu acel prilej a fost înscris în Cartea Funciară şi un alt teren, proprietatea lui M.A., aflat în aceeiaşi zonă cu cele sus menţionate. Pentru efectuarea operaţiunii de întabulare au fost utilizate originalele contractelor de vânzare-cumpărare sus menţionate, aflate în posesia mea, şi copii după acestea. Unul dintre aceste contracte originale de vânzare cumpărare a fost prezentat de altfel şi acestei instanţe de fond pentru certificarea copiei depuse la prezentul dosar, cea ce înlătură pe deplin susţinerile părţii potrivnice că nu ne-am fi aflat vreodată în posesia contractelor originale şi că acelea s-ar afla dosar la recurentul-reclamant (aspect oricum nerelevant în raposrt de temeiul de drept al acestui proces.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea deplină a prevederilor legale, ele cuprinzând toate clauzele clasice pentru acest tip de contract, neexistând vreo încălcare a legii care să atragă nulitatea absolută sau relativă a acestor contracte. A arătat că probat în acest dosar că intimaţii-pârâţi au fost victimele unei plângeri penale la cea 12 ani de la vânzarea terenurilor în discuţie formulate de P.R., în mod nejustificat, aşa cum rezultă din rezoluţia organului de urmărire penală. Pentru a evita realitatea, piedicile juridice (prescripţie, etc) recurentul¬reclamantul a recurs la un artificiu juridic, solicitând instanţei de judecată să constate nulitatea absolută a contractelor puse în discuţie pentru lipsa cauzei. Aceasta pentru faptul că existenţa unei nulităţi absolute ar fi atras caracterul imprescriptibil al acţiunii, precum şi posibilitatea ca orice persoană care ar justifica un interes să poată promova o asemenea acţiune astfel încât dl P. R. şi-ar fi putut «justifica> actualul demers. A arătat că, şi probele pe care le-a administrat înlătură în mod indubitabil teza susţinută de către reclamant şi pe care fundamentează întrega sa acţiune – aceea că cele două contracte ar fi lipsite de cauză – teză care este contrară adevărului şi care, oricum nu a fost probată în vreun fel în acest dosar. A arătat că reclamantul a încercat să reducă în derizoriu forţa probantă a cele două contracte autentice de vânzare-cumpărare încheiate între noi şi care au valoarea probantă extreme de puternică dată lor de art. 1173-1174 C. civ., iar, potrivit art. 1191 C. civ. împotriva acestor acte autentice nu se admite “dovada contrarie “.
A mai învederat că instanţa de fond, în mod judicios, a consemnat că apelantul-reclamant nu a reuşit să probeze cele afirmate prin acţiunea introductivă de instanţă. În principal cele două direcţii pe care reclamantul s-a axat în probaţiunea sa, aşa cum acestea rezultă din textul acţiunii introductive de instanţă sunt: – nu ar fi vorba de o vânzare reală ci de una formală, precum şi faptul că preţul consemnat în contracte nu ar fi fost plătit.
Referitor la aşa zisul caracter formal al vânzări, este de observat că în afară de propriile susţineri (arătate şi mai sus) precum şi în răspunsurile la unele dintre întrebările pe care le-am adresat recurentului-reclamant în cadrul probei cu interogatoriu – şi care evident, emanând de la acesta, nu pot fi considerate probe în favoarea aceluia, partea potrivnică nu a adus nici o probă care să confirme această susţinere. Este important de subliniat că martora audiată la cererea apelantul-recIamant, angajată a acestuia, întrebată din oficiu, dacă reclamantul i-a destăinuit ceva în legătură cu caracterul acestor contracte a declarant că recIamantul nu i-a spus nimic în legătură cu acest aspect. Ori dacă lucrurile ar fi stat aşa cum pretinde recurentul-reclamant (care din spusele martorei – evident “induse” de reclamant – ar fi fost cunoscut în cercul celor care lucrau în societatea respectivă ca proprietar al terenurilor) evident că situaţia nu ar fi fost ţinută secretă, în sensul că “ingineria” menţionată în acţiunea introductivă de instanţă şi citată mai sus ar fi fost cunoscută de toată lumea. Că recurentul-reclamant este de totală rea credinţă în promovare prezentei acţiuni şi în continuare în promovarea acestui recurs, că nu există nici o nulitate absolută sau relativă care să afecteze cele două contracte rezultă şi din atitudinea şi răspunsurile acestuia la întrebările pe care le-am formulat către acesta. Astfel, la întrebarea nr. 23, citează: ” Vă rugăm precizaţi dacă, în opinia d-stră, transferul de proprietate asupra celor două terenuri intervenit prin cele două contracte a căror anulare o solicitaţi a fost unul real sau doar un act formal, aşa cum afirmaţi în acţiunea introductivă de instanţă, aflându-ne în realitate in faţa unor acte simulate? “, reclamantul a răspuns, cităm: “Da, au fost formale “, ceea ce confirmă de fapt că nu există vreo problemă cu lipsa cauzei contractelor, că nu există vreun motiv de nulitate, simulaţia (denumită în mod repetat de către reclamant ca fiind un contract cu caracter formal) nefiind interzisă de lege şi neconstituind un motiv de nulitate.
Pentru a încerca să sugereze că scopul contractelor ar fi fost altul decât cel de transfer al proprietăţii, recurentul-reclamant a recurs şi la minciuni în cuprinsul acţiunii introductive – arătând că intimatul-pârât A. M. i-ar fi inmânat la încheierea contractelor o procură data acestuia de soţia lui, intimata-pârâtă F.M., prin care era autorizat să-i revândă terenurile respective. Această minciună a fost pusă în lumină prin răspunsurile sale la întrebările pe care i-au fost adresate în legatură cu acest aspect. Astfel la întrebarea nr. 10, cităm: “În încercarea d-stră de a sugera că cele două contracte încheiate între noi nu ar fi reale ci doar formale, simulate, că între noi ar fi existat o altă înţelegere decât cea consemnată în contractele autentice – adică transferul real de proprietate – la pag. 3, alin. 2 din acţiunea introductivă de instanţă faceţi afirmaţia că drept garanţie şi pentru a vă “convinge de seriozitatea propunerii sale şi cu privire la sotia sa, întrucât terenurile urmau să devină bunuri comune ale pârâtilor în calitate de soti, pârâtul mi-a comunicat o procură din partea sotiei sale, F. M. prin care aceasta îl împuternicea să înstraineze terenurile în discutie oricărei persoane va crede de cuviinta (anexa 10)”. Cum puteam să fac acest lucru anterior datei de 3 noiembrie 1998 când procura menţionată este datată la trei ani după acel moment, adică la data de 31 august 2001? “, recurentul-reclamant a răspuns recunoscându-si implicit minciuna, citează: “Este o dovadă ulterioară.” În continuare, la întrebarea nr. Il, citează: .Precizaţi cum putea să vă convingă despre pretinsa mea propunere de a acţiona ca o persoană intrepusă, care să semneze contracte fictive cu d-stră, cu obligaţia ulterioară de a vă revinde terenurile în dispută o procură care nu exista la momentul semnării actelor şi pe care evident nu puteam să v-o prezint pentru a vă întării convingerea că vă voi restituii terenurile În discuţie?”, reci amantul a răspuns, cităm: A fost una dintre dovezi”, când în realitate procura respectivă nu exista la momentul sernnării contractelor. Negarea de către apelantul-reclamant a existenţei cauzei contractelor încheiate, a caracterului real al acestora s-a produs (împotriva unor inscrisuri depuse la dosar) şi prin răspunsul acestuia la întrebarea nr. 16, cităm: ” Recunoaşteţi că la data semnării celor două contracte am dobândit posesia de fapt efectivă a terenurilor, am deschis rolul fiscal pe numele meu, am obţinut certificatul de urbanism, etc?, atunci când se răspunde, cităm: “Nu, toate documentele aufostfăcute de mine. ” Pe aceiaşi linie a nesincerităţii se înscriu şi răspunsurile la întrebarea nr. 21, cităm: “Precizaţi dacă vă menţineţi afirmaţia de la pag. 5, pct. 2 din cererea introductivă de instanţă potrivit căreia, actele de vânzare-cumpărare, cităm: “nu au fost remise niciodată părţilor”? la care reclamantul a răspuns, cităm: “Da”, pentru ca mai apoi la întrebarea nr. 22, cităm: ” Dacă răspunsul este “DA” cum vă explicaţi faptul că am îndeplinit personal o serie de operatiuni ca înscrierea în Cartea funciară, deschiderea rolului fis ca 1, etc care se pot realiza doar prin prezentarea unui original al actului de vânzare-cumpărare”, reclamantul să răspundă mincinos, cităm: .Nu este adevărat.”, în condiţiile în care s-a făcut dovada în dosar, prin menţiunea existentă în incheierea de înscriere în Cartea Funciară a terenurilor, că această operaţiune s-a efectuat la cererea mea personală a intimatului-pârât, A. M..
Referitor la cel de al doilea aspect, cel legat de aşa zisa neplată a preţului, dincolo de faptul că această susţinere contravine celor afirmate în faţa notarului public de către recurentul-reclamant la momentul semnarii contractelor autentice de vânzare-cumpărare, apreciem că situaţia aşa zisa neplată nu a fost probată de partea potrivnică. Acest aspect a fost abordat de noi în întrebările nr. 1 şi 2 din interogatoriul pe care l-am formulat pentru recurentul-reclamant, ale cărui răspunsuri sunt elocvente pentru reaua sa credintă. Astfel la întrebarea nr. 1, cităm: “Recunoaşteţi că la semnarea celor doua contracte de vânzare cumpărare, in noiembrie 1998, aţi incasat sumele menţionate ca preţ al terenurilor pe care mi le¬aţi vândut?”, recurentul-reclamant a răspuns minţind, cităm: “Nu”. La întrebarea nr. 2, care evidenţiază prin trimitere la textul contractelor semnate efectuarea plăţii preţului, citează: “Dacă răspunsul este “nu” precizaţi când aţi minţit, acum sau atunci când prin semnatura d-stră aplicată pe contracte, in calitate de reprezentant al ” V. T. & T. 2000 “SRL” aţi confirmat notarului public care a autentificat contractul că preţul a fost încasat, că, citează: !!'” sumă pe care eu vânzătorul, prin reprezentant, declar că am primit-o in intregime de la cumpărător, astăzi, data autentificării prezentului contract”? “. Apelantul¬reclamant a răspuns, citează: “Contractele au fost de conivenţă. “, răspuns care, pe de o parte, contrazice ideea lipsei de cauză a contractelor, iar pe de altă parte, este un mod de a refuza să răspundă la o intrebare clară si punctuală. Apelantul¬reclamant, pe linia comportamentului sau şi în acest recurs, a încercat să facă proba negativă a aşa zisei neincasări a preţului cu depoziţia martorei propuse de el, angajată a reclamantului. Aceasta a relatat că a întocmit în baza contractelor facturi consemnând valoarea de vânzare a terenurilor şi a întocmit chitanţe consemnând plata preţului, fără să fi asistat la transferul sumelor respective de bani. Mai mult, aceasta a arătat că în societatea respectivă existau în serviciul contabilitate şi alte persoane care ar fi putut încasa banii şi că ea nu putea să facă acel lucru pentru că nu era autorizată să încaseze sumele respective pentru că era, la vremea respectivă, angajata societătii V.2000 I. S.R.L. şi nu a fostului propietar al terenurilor, societatea V.T. & T.2000″ S.R.L .. Chiar şi supusă presiunii de către angajatorul său, martora printr-o depoziţie ambiguă, temătoare pentru jurământul pe care l-a făcut în faţa instanţei de judecată, nu a putut convinge că cele susţinute de reclamant sunt reale. Dar, indiferent dacă plata s-a făcut sau nu, acest aspect nu este relevant pentru existenţa sau inexistenţa cauzei contractelor invocată de reclamant ca motiv de nulitate. Mai mult, plata sau neplata pretului în contractul de vânzare-cumpărare nu este nici măcar motiv de nulitate relativă în condiţiile în care acest fapt nu poate afecta validitatea contractului sinalagmatic. Astfel, potrivit art. 1294-1295 din Codul Civil în vigoare la semnarea contractelor, citează: ,,1294 – Vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi acesta a plăti celui dintâi preţul lui. 1295 – Vinderea este perfecta între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, indată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucru încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”. În opinia sa, nici una dintre tezele probatorii propuse de reclamant şi mai sus arătate nu au fost dovedite. Mai mult aspectele sus relevate sunt străine problematicii cauzei convenţiilor şi nu sunt semnificative pentru ipoteza propusă de reclamant că ne-am afla în situaţia unor contracte lipsite de cauză. Dimpotrivă acestea arată că s-ar afla eventual în situaţia unor pretinse vânzări simulate, a unor pretinse vânzări făcute cu vicierea voinţei vânzătorului, aspecte care presupun eventuale nulităţi relative supuse prescripţiei şi rigorii sub aspectul persoanei care poate promova o asemenea acţiune în justiţie, astfel încât recurentul-reclamant a încercat să le evite prin “inventarea” presupusei nulităţii absolute legate de lipsa cauzei.
Analizând sentinţa apelată raportat la motivele de apel invocate tribunalul constată următoarele:
În fapt reţine că prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 872 din 03.11.1998, la BNP A. V., S.C.V. T. &T. 2000 S.R.L., reprezentata legal de P. R., in calitate de vanzatoare, a vandut terenul in suprafata de 1300 mp, situat in intravilanul comunei Ciolpani, sat Ciolpani, judetul Ilfov, tarlaua 32, parcela 313/12, lui M. A., in calitate de cumparator, pretul vanzarii fiind de 845 de lei.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 873 din 03.11.1998, la BNP A. V., S.C.V. T. &T. 2000 S.R.L., reprezentata legal de P.R., in calitate de vanzatoare, a vandut terenul in suprafata de 4100 mp, situat in intravilanul comunei C., sat Ci., judetul Ilfov, tarlaua 32, parcela 314/4, lui M. A., in calitate de cumparator, pretul vanzarii fiind de 2460 de lei.
În drept tribunalul reţine că prin cauza actului juridic civil se înţelege obiectivul urmărit la încheierea acestuia, cauza fiind o condiţie de fond, esenţială, generală şi de validitate a actului juridic. În structura cauzei se regăsesc două elemente : scopul imediat – causa proxima – reprezentat de scopul obligaţiei specific fiecărei categorii principale de acte juridice civile şi scopul mediat – causa remota – constând în motivul determinat al încheierii actului juridic respectiv, motiv concret şi variabil, specific fiecărui act în parte.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative: să existe, să fie reală, să fie licită şi morală. Totodată Tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 976 cod civil 1864 ( aplicabil în speţă în raport de data încheierii contractelor de vânzare cumpărare ) convenţia este valabilă chiar dacă, cauza nu este expresă, cauza fiind prezumată până la proba contrarie, instituindu-se astfel două prezumţii legale relative: cea de valabilitate a cauzei şi cea de existenţă a cauzei.
În speţă, apelantul reclamant invocă lipsa cauzei contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu intimatul pârât pentru lipsa contraprestaţiei în schimbul terenurilor menţionate în contracte, precizând că pârâtul nu s-a comportat niciodată ca şi proprietar al bunurilor.
Cu privire la lipsa contraprestaţiei şi, implicit a scopului imediat, Tribunalul reţine că în cuprinsul celor două contracte de vânzare cumpărare încheiate în formă autentică şi depuse la dosar apelantul a declarat, în faţa notarului,faptul că a primit integral preţul aferent înstrăinării terenului. Împrejurarea că intimatul pârât nu deţine chitanţe eliberatoare nu prezintă relevanţă având în vedere că în contracte s-a menţionat expres plata preţului dar relaţiile de prietenie dintre părţi la momentul încheierii actelor, relaţii ce nu au fost contestate de apelant ci chiar recunoscute prin cererea introductivă. În plus potrivit declaraţiei martorului încuviinţat reclamantului în faţa primei instanţe, au fost întocmite facturi şi chitanţe aferente vânzării terenurilor, martorul arătând că nu a primit banii personal însă precizând că nu avea calitatea de a încasa banii din tranzacţiile respective.
Referitor la lipsa intenţiei reale a intimatului pârât de dobândi bunurile imobile rezultând din omisiunea de a efectuat acte de administrare cu privire la teren şi de a se comporta ca un adevărat proprietar Tribunalul reţine că declaraţiile martorilor încuviinţaţi apelantului reclamant atât la fon cât şi în faza apelului nu sunt de natură a proba aspectele invocate prin motivele de apel. Ambii martori au arătat că au achitat impozitul aferent terenurilor cu banii primiţi de la apelant însă pe numele pârâţilor, toate împrejurările relatate fiind cunoscute de martori de la reclamant.
Pe de altă parte, potrivit declaraţiilor martorilor încuviinţaţi intimatului pârât acesta a împrejmuit terenul, a mers frecvent la cele două imobile, angajând persoane care să se ocupe de teren şi fiind perceput de vecini ca proprietar al bunurilor.
Astfel, Tribunalul reţine că prin probele administrate, apelantul reclamant nu a reuşit să răstoarne prezumţia legală de existenţă a cauzei, deşi sarcina probei îi incumba.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 cod proc civ, va respinge apelul ca nefundat.
Văzând dispoziţiile art.274 cod proc civ va obliga apelantul sa plateasca intimatului suma de 1240 lei reprezentand cheltuieli de judecata – onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant R.P. cu domiciliul în B., ….u nr….., sector 3 împotriva sentinţei civile nr. …/ 25.06.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr.8263/94/2012 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi M. A. şi F. M. ambii cu domiciliul ales în Bucureşti, ….. nr….., ca nefondat.
Obliga apelantul sa plateasca intimatului suma de 1240 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţata in sedinta publica astazi 03.11.2014.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
GREFIER,
Red.jud.fond Vlad Alexandru Radu
Red.jud.C.D/
Comunicat 3 ex.
