Potrivit dispoziţiilor art. 53 (1) din Noul Cod de procedură civilă încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 (1) teza a II-a civilă această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Nefiind pronunţată o hotărâre de către Tribunalul Galaţi în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 235/22.06.2014 a Judecătoriei Tg. Bujor recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de recuzare ca netimbrată este inadmisibil
Decizia civilă nr. 479/R din 26.11.2014 a Curţii de Apel Galaţi
Prin decizia din 2.10.2014 în dosarul 543/316/2014 a Tribunalului Galaţi – Secţia I Civilă s-a anulat cererea de recuzare a judecătorilor A.M. şi R.G.F. formulată de intimata-reclamantă O.M. Tulnici ca netimbrată.
S-a reţinut că la termenul din 19.09.2014 în şedinţă publică reprezentantul O.M. Tulnici a formulat oral cererea de recuzare a celor doi judecători.
Instanţa a pus în vedere recurentei-intimate să depună la dosar cererea de recuzare motivată şi să achite taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri de revizuire.
O.M. Tulnici nu s-a conformat în sensul că nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru astfel că instanţa a făcut aplicarea disp. art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, anulând cererea de recuzare ca netimbrată.
Prin prezentul recurs O.M. Tulnici susţine că la finalul şedinţei de judecată din 19.09.2014 nu s-a stabilit un termen în care să se soluţioneze cererea de recuzare, fiind stabilit doar un termen în continuare pe data de 14.10.2014 pentru judecata în fond.
Recursul declarat este inadmisibil pentru mai multe considerente.
Potrivit disp. art. 53 (1) din Noul Cod de Procedură civilă încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.
În speţă după soluţionarea cererii de recuzare prin încheierea din 2.10.2014 s-a fixat termen la data de 14.10.2014 pentru continuarea judecăţii.
Totodată potrivit disp. art. 53 (1) teza a II-a când această din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Prin urmare nefiind pronunţată o hotărâre de către Tribunalul Galaţi în apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 235/22.06.2014 a Judecătoriei Tg. Bujor, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de recuzare ca netimbrată este inadmisibil.