ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III- A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 964 A
SEDINTA PUBLICA DIN : 24.09.2010
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
PRESEDINTE : IULIAN PANAIT
JUDECĂTOR : IULIA LĂCRĂMIOARA MANEA
GREFIER : GEORGE FLORENTIN BĂLTĂREŢU
Pe rol soluţionarea apelului de faţă formulat de apelanta pârâtă L.M.V., împotriva sentinţei civile nr.7347/14.11.2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în contradictoriu cu intimatul reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns apelanta pârâtă L.M.V. prin avocat, lipsind intimatul reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:
Apelanta pârâtă L.M.V., prin avocat, solicită respingerea cererii de majorare a onorariului de expert, având în vedere faptul că nu se justifică această cerere.
Tribunalul, deliberând, respinge cererea de majorare a onorariului de expert, având în vedere faptul că nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate, astfel că nu se justifică această cerere.
Apelanta pârâtă L.M.V., prin avocat, având cuvântul învederează instanţei că nu are cereri prealabile de formulat şi probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă părţii prezente cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta pârâtă L.M.V., prin avocat, având cuvântul, solicită instanţei admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru considerentele avute în vedere prin motivele de apel, fără cheltuieli de judecată. Solicită amânarea pronunţării.
Tribunalul reţine apelul în pronunţare, urmând a aprecia dacă se impune amânarea pronunţării.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului civil de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 7347/14.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in dosarul civil nr. 7948/303/2007, a fost respinsă cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu pârâta L.M.V.; s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că imobilul ce a făcut obiectul contractului menţionat, respectiv teren în suprafaţă totală de 433,5 mp va reveni în patrimoniul reclamantei iar reclamanta a fost obligată să restituie pârâtei suma de 59940 lei , achitată cu titlu de preţ şi contravaloarea lucrărilor edilitare.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 la data de 14.03.2006, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a chemat în judecată pe pârâta L.A., solicitând instanţei să se constate rezoluţiunea (rezilierea) contractului nr.2822/1934 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi autorii reclamantei, M.Lt.N.N. şi Lt.N.N., privind imobilul situat în comuna suburbană Militari, strada E colţ cu strada B, actual General Macarovici nr. l, sector 6 şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în baza clauzei speciale prevăzută de litera g din contract coroborată cu dispoziţiile prevăzute la litera f, cumpărătorul recunoştea că nu avea în momentul încheierii contractului nicio proprietate personală în Bucureşti şi nici nu a vândut vreo proprietate personală de la 1921 şi până la data autentificării contractului. In situaţia în care se va dovedi că această declaraţie nu a fost reală sau că actele depuse la dosar nu corespundeau realităţii, primăria va putea cere în justiţie rezilierea contractului.
Reclamantul a mai arătat că, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 28.01.1932, între Societatea comunală pentru construirea de locuinţe ieftine din Bucureşti, autorii pârâtei cumpăraseră imobilul situat în Bucureşti, strada Sebastian nr.212, compus din curte şi casă în suprafaţă de 119 mp, astfel că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul din strada Macarovici nr.l, autorul pârâtei avea în proprietate un alt imobil. Aceste aspecte rezultă din certificatul de moştenitor nr.213/22.05.1959, din care rezultă că de pe urma defunctului Nicolae Ninoiu au rămas două imobile, unul situat în strada Macarovici nr.l şi ? din imobilul situat în strada Sebastian nr.212.
Prin decizia nr.l572/1961 a Sfatului Popular-Raion VI Lenin din Bucureşti, s-a dispus preluarea în patrimoniul statului, în baza Decretului nr.234/1951 şi sentinţei nr.9706/1959 a Tribunalului Popular VI Lenin, a imobilului corp A, parter, în suprafaţă de 237,32 mp şi teren în suprafaţă de 400 mp din strada General Macarovici nr. 1.
Prin decizia civilă nr.368/15.03.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, imobilul a fost retrocedat în proprietatea pârâtei.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 06.04.2006, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
A precizat pârâta că acţiunea de faţă a fost generată de influenţa pe care au exercitat-o foştii chiriaşi, pârâţi în dosarul nr. l1370/2002, asupra reclamantei. Aceştia au depus la Primăria Municipiului Bucureşti o cerere prin care au solicitat ca această instituţie să exercite calea de atac a revizurii cu privire la decizia civilă nr.368/15.03.2005 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IlI-a Civilă.
În cererea de revizuire au fost invocate motive de nelegalitate a titlului de proprietate al pârâtei, identice cu cele din procesul de faţă, iar instanţa a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive, pârâta a arătat că potrivit disp.art.1890 Cod civil, în vigoare, fără nicio restricţie la data încheierii contractului de vânzare cumpărare prescripţia, atât cea extinctivă cât şi cea achizitivă se împlineşte la trecerea unui termen de 30 de ani şi pentru acţiunile personale.
Conform art.1845 Cod civil, de asemenea în vigoare în 1934, statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca particularii şi că şi aceştia le pot opune.
Contractul de vânzare cumpărare ce face obiectul prezentului litigiu a fost încheiat în 1934 cu privire la un teren aflat în domeniul privat al statului, iar pretinsa declaraţie nereală a fost făcută la data încheierii contractului prin chiar contractul de vânzare cumpărare.
Ulterior, pe terenul cumpărat a fost edificată construcţia care a constituit scopul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
A mai precizat pârâta că potrivit art.9 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, act normativ cu caracter imperativ, momentul de la care începe să curgă termenul general de prescripţie pentru acţiunile privind anularea unui act juridic pe motiv de viclenie este de 18 luni de data facerii actului.
Potrivit art.35 din Decretul nr. 167/1958, se aplică termenul care se împlineşte mai repede, şi anume cel calculat cu începere de la data intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958, astfel încât la data formulării cererii termenul de prescripţie era împlinit.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare erau în vigoare prev. art. 1223-1293 Cod civile precum şi ale legii cu privire la căsătoria militarilor din 1931. Potrivit acestor norme juridice generale, regimul legal al căsătoriei putea fi cel dotal sau cel stabilit de părţi prin contractul de căsătorie. Potrivit legii speciale, ofiţerii nu se puteau căsători decât în regimul juridic dotal.
În raport de aceste norme juridice nu erau incidente prevederile din Codul familiei care instituie regimul devălmăşiei, întrucât acesta a intrat în vigoare în anul 1954. La data intrării în vigoare a Codului familiei, care a transformat toate regimurile juridice matrimoniale anterioare în regimul juridic legal instituit prin Codul familiei, tatăl pârâtei se recăsătorise cu Ninoiu Ecaterina, iar actele supuse analizei au fost încheiate în timpul căsătoriei cu prima soţie, M.N., care a decedat la data de 02.01.1942.
A mai precizat pârâta că potrivit art.1287 Cod civil, părţile pot stipula, prin contractul de căsătorie, în afara regimului dotal asociaţiunea prin care toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei devin proprietatea asociaţiunii, la care contribuie ambii soţi iar lichidarea activului se face la finele căsătoriei prin împărţirea bunurilor în cote egale între asociaţi. În raport de aceste norme legale, pârâta a apreciat că bunul dobândit sub regimul juridic de mai sus, urmează a fi considerat bun proprietate a asociaţiunii şi nu al persoanei.
În ceea ce priveşte regimul juridic al solidarităţii menţionat în contractul de vânzare cumpărare din 1934, pârâta a precizat că menţiunea cumpărării în solidar existentă în cuprinsul actului de vânzare cumpărare nu poate avea conţinutul clasic al solidarităţii, din raporturile obligaţionale, ci reprezenta doar o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate în coproprietate între cumpărători. În cadrul coproprietăţii, niciunul dintre coproprietari nu are decât un drept ideal de proprietate şi nu unul exclusiv. De asemenea, coproprietatea trebuie să rezulte în mod expres dintr-o normă legală specială sau dintr-un act juridic.
În raport de aceste considerente, pârâta a precizat că dobândirea casei din strada Sebastian nr.212 a fost făcută în condiţiile unei coproprietăţi, care durează pe durata existenţei căsătoriei.
Pârâta a mai arătat că în legea specială de împroprietărire din 1921 nu figurau interdicţii exprese de dobândire în favoarea celor care anterior beneficiaseră de o proprietate sau înstrăinaseră o atare proprietate, iar, în prezenta cauză, o asemenea operaţiune juridică nu avusese loc, iar interdicţia la care face referire contractul de faţă nu era operantă.
Prin sentinţa civilă nr.2180/20.04.2006, a fost admisă excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.
Prin decizia civilă nr.98A din 26.01.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr.2880/20.04.2006 pronunţată de Judecătoria Sector 6, dar prin decizia civilă nr. 1278/19.06.2007 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, a fost admis recursul formulat de recurentul reclamant Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr.98/26.01.2007, a fost casată decizia recurată, a fost admis apelul şi a fost desfiinţată sentinţa civilă nr.2880/2006 şi trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
S-a reţinut prin decizia de casare că dreptul material la acţiune al reclamantului nu s-a prescris, întrucât termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data luării la cunoştinţă de către Municipiul Bucureşti despre existenţa unui alt imobil în patrimoniul cumpărătorului la data perfectării celuilalt contract de vânzare cumpărare, în cadrul procesului ce a fost soluţionat prin decizia civilă nr.368/15.03.2005 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a III-a Civilă şi a cărei acţiune a fost introdusă la data de 12.08.2002.
Curtea a constatat că la data de 18.07.2005, deci înlăuntrul termenului de 3 ani, a fost formulată cerere de revizuire a deciziei civile nr.368/15.03.2005 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a III-a Civilă, această acţiune întrerupând cursul prescripţiei, conform art.16 alin.2 lit.b. A mai menţionat Curtea de Apel în decizia nr. 1278/2007 că reclamantul a formulat prezenta cerere în care a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare ca urmare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii menţionate în contract, dată care se situează în interiorul noului termen de prescripţie, care a început să curgă după întrerupere.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 la data de 21.09.2007 sub nr.7948/303/2007.
La data de 31.10.2007, după sfârşitul şedinţei de judecată, pârâta a depus cerere de repunere pe rol arătând că nu a putut depune la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească şi nici nu a luat cunoştinţă de înscrisurile depuse de partea potrivnică.
La data de 31.10.2007, după sfârşitul şedinţei de judecată, pârâta a depus cerere de repunere pe rol arătând că nu a putut depune la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească şi nici nu a luat cunoştinţă de înscrisurile depuse de partea potrivnică.
Instanţa de fond a respins cererea de repunere pe rol pentru următoarele considerente:
Potrivit art.151 Cod procedură civilă, pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Pârâta nu a depus la dosar odată cu cererea de repunere pe rol, alte înscrisuri care să justifice repunerea pe rol a cauzei.
In ceea ce priveşte împrejurarea că aceasta nu a fost prezentă la dezbaterea cauzei pe fond, aceasta nu este imputabilă decât pârâtei, care avea obligaţia, potrivit art.129 alin.l Cod procedură civilă, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform disp.art.723 alin.l şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
De asemenea, potrivit art.116 Cod procedură civilă, pârâta avea obligaţia să depună la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, toate înscrisurile de care înţelegea să se folosească în prezenta cauză. Pârâta avea posibilitatea să depună la dosar aceste înscrisuri până la termenul de judecată din 31.10.2007, în condiţiile în care cauza a avut primul termen de judecată la data de 06.04.2006 şi a parcurs deja trei cicluri procesuale.
In ceea ce priveşte înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamant, acestea nu reprezintă decât două adrese în legătură cu situaţia juridică a imobilului, situaţie juridică bine cunoscută de pârâtă şi de care aceasta putea lua cunoştinţă dacă ar fi fost prezentă la termenul din 14.11.2007 sau dacă ar fi analizat aceste înscrisuri după rămânerea cauzei în pronunţare, în condiţiile în care instanţa a amânat pronunţarea două săptămâni.
Având în vedere acestea, văzând şi faptul că pârâta nu a depus alte înscrisuri sau cereri care să justifice repunerea pe rol a cauzei, instanţa a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a reţinut că instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la temeinicia acestei excepţii, hotărârea instanţei de recurs fiind obligatorie pentru instanţa de fond, conform art.315 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, instanţa a retinut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2822 din 01.02.1934 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, reclamanta a vândut autorului pârâtei, Lt-Nicolae Ninoiu, parcela nr.117 din parcelarea poligonului de tragere situat în comuna suburbană Militari, strada E, colţ strada B, cu următoarele vecinătăţi: la Răsărit, pe o lungime de 27,90 ml, se învecinează cu lotul nr.l 16; la Apus, pe o lungime de 23,20 ml, se învecinează cu strada E; la Nord, pe o lungime de 11 ml, se învecinează cu strada B, iar la Sud, pe o lungime de 20 ml, se învecinează cu lotul nr.l15. Suprafaţa parcelei este de 296,70 mp, în interiorul căreia se va construi, conform condiţiunilor stabilite la punctul nr.5 din prezentul contract şi în conformitate cu regulamentul de construcţii şi alinieri al comunelor suburbane ce va fi în vigoare la data când va începe construirea de către cei împroprietăriţi. Pe lângă această suprafaţă s-a vândut o fâşie de 136,8 mp, lovită de servitute ca să rămână grădină de faţadă, astfel încât suprafaţa totală vândută a fost de 433,5 mp. Preţul vânzării a fost de 8670 lei.
În contract s-a mai precizat contribuţia autorului pârâtei cu suma de 53.437,5 lei, reprezentând o contribuţie egală cu valoarea a o parte din lucrările edilitare, înţelegându-se prin aceste lucrări alimentarea cu apă, pavajul străzilor, inclusiv trotuarelor, în limita sumei disponibile şi lămpi cu pe străzi.
S-a mai menţionat în contract că suma de 8670 lei reprezentând preţul vânzării s-a achitat integral de către cumpărător la casieria municipiului Bucureşti, iar suma de 53.437,5 lei, reprezentând valoarea lucrărilor aferente parcelei vândute s-a achitat integral de către cumpărător la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni în contul şi la dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti, conform recipiselor nr.68983/927, nr.43858/928, nr.70431/928, nr. 1902/929, nr.37000/929, nr.72170/930, nr.6306/930 şi nr.40798 ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.
S-a mai menţionat în contract că suma de 8670 lei reprezentând preţul vânzării s-a achitat integral de către cumpărător la casieria municipiului Bucureşti, iar suma de 53.437,5 lei, reprezentând valoarea lucrărilor aferente parcelei vândute s-a achitat integral de către cumpărător la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni în contul şi la dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti, conform recipiselor nr.68983/927, nr.43858/928, nr.70431/928, nr. 1902/929, nr.37000/929, nr.72170/930, nr.6306/930 şi nr.40798 ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.
Prin contract părţile au stabilit o clauză rezolutorie. Cumpărătorul a recunoscut prin contract că nu are la data încheierii actului nicio proprietate personală în Bucureşti şi că nici nu a vândut nicio proprietate a sa din 1921, data promulgării legii de împroprietărire până la data autentificării actului şi oricând se va dovedi că această declaraţie a cumpărătorului nu a fost reală sau actele depuse la dosar nu corespund realităţii, primăria va putea cere în justiţie rezilierea acestei vânzări.
Prin contract părţile au stabilit o clauză rezolutorie. Cumpărătorul a recunoscut prin contract că nu are la data încheierii actului nicio proprietate personală în Bucureşti şi că nici nu a vândut nicio proprietate a sa din 1921, data promulgării legii de împroprietărire până la data autentificării actului şi oricând se va dovedi că această declaraţie a cumpărătorului nu a fost reală sau actele depuse la dosar nu corespund realităţii, primăria va putea cere în justiţie rezilierea acestei vânzări.
Conform contractului, în caz de pierdere a drepturilor de împroprietărire pe acest lot, cumpărătorul va avea dreptul numai la restituirea sumelor achitate în contul terenului si a lucrărilor edilitare, mai puţin taxa de 5 lei mp, în sumă de 2167,5 lei, ce rămâne Primăriai Municipiului Bucureşti ca despăgubiri pentru cheltuielile avute cu lucrările de împroprietărire şi care este pierdută de împroprietărit.
Conform contractului, în caz de pierdere a drepturilor de împroprietărire pe acest lot, cumpărătorul va avea dreptul numai la restituirea sumelor achitate în contul terenului si a lucrărilor edilitare, mai puţin taxa de 5 lei mp, în sumă de 2167,5 lei, ce rămâne Primăriai Municipiului Bucureşti ca despăgubiri pentru cheltuielile avute cu lucrările de împroprietărire şi care este pierdută de împroprietărit.
Conform contractului, în caz de pierdere a drepturilor de împroprietărire pe acest lot, cumpărătorul va avea dreptul numai la restituirea sumelor achitate în contul terenului si a lucrărilor edilitare, mai puţin taxa de 5 lei mp, în sumă de 2167,5 lei, ce rămâne Primăriai Municipiului Bucureşti ca despăgubiri pentru cheltuielile avute cu lucrările de împroprietărire şi care este pierdută de împroprietărit.
La data încheierii acestui contract, autorului pârâtei, Lt.N.N. şi soţia acestuia de la acea dată, M.N., erau proprietarii imobilulului situat în strada Sebastian nr.212, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2839/28.01.1932.
La data încheierii acestui contract, autorului pârâtei, Lt.N.N. şi soţia acestuia de la acea dată, M.N., erau proprietarii imobilulului situat în strada Sebastian nr.212, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2839/28.01.1932.
Instanţa a reţinut astfel îndeplinirea condiţiei rezolutorii stabilite de părţi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat, ceea ce determină desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor corelative stabilite prin contractul menţionat.
Instanţa nu a reţinut susţinerile pârâtei din întâmpinarea formulată, cu privire la temeinicia acţiunii.
Astfel, nu se poate reţine că imobilul ce face obiectul contractului analizat ar fi fost proprietatea asociaţiunii, astfel cum susţine pârâta, în condiţiile în care chiar pârâta recunoaşte că , potrivit legii speciale din 1931, militarii se puteau căsători doar în regim juridic dotal , iar asociaţiunea ca regim juridic matrimonial, trebuia stipulată prin contractul de căsătorie, conform art.1287 C.civil, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte regimul juridic al dobândirii imobilului din str. Sebastian nr.212, instanţa a reţinut că acest imobil a fost dobândit în coproprietate de autorul pârâtei Lt.N.N. şi soţia acestuia de la acea dată, M. N., dar dispoziţiile art.5 lit. f şi g din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat privind rezoluţiunea contractului nu prevăd condiţia unui drept de proprietate exclusivă a cumpărătorului Lt.N.N. asupra unei alte proprietăţi.
Cu privire la împrejurarea că Legea specială de împroprietărire nu prevedea o interdicţie expresă de dobândire în favoarea celor care anterior beneficiaseră de o proprietate sau înstrăinaseră o astfel de proprietate, instanţa a retinut că inexistenta unei astfel de interdicţii nu are relevantă în cauză, în condiţiile în care părţile au inserat prin contract o astfel de interdicţie şi, conform art.969 c.civil , convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept reţinute, văzând şi dospoziţiile art. 1019-1021 C.civil , instanţa a admis acţiunea şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că imobilul ce a făcut obiectul contractului menţionat, respectiv teren în suprafaţă totală de 433,5 mp va reveni în patrimoniul reclamantei şi a fost obligată reclamanta să restituie pârâtei suma de 59940 lei achitată cu titlu de preţ şi contravaloarea lucrărilor edilitare, conform art.4 din contractul de vânzare-cumpărare menţionat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta L.M.V., la data de 18.01.2008(data poştei), cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Sectia a III a Civilă sub nr. 7948/303/2007 la data de 07.02.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a învederat că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimiterea spre rejudecare sau modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii iar în subsidiar modificarea în sensul obligării la restituirea sumei plătite cu titlu de preţ şi taxe, la valoarea corespunzătoare datei plăţii efective, pentru următoarele considerente:
1. instanţa a încălcat dreptul la apărare al pârâtei prin respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei în condiţiile în care partea adversă a depus înscrisuri după casarea cu rejudecare, fără ca acestea să fi fost comunicate pârâtei şi încălcându-se principiul contradictorialităţii.
2. instanţa a încălcat normele de procedură cu privire la încuviinţarea şi administrarea probatoriilor.
3. hotărârea este greşită sub aspectul soluţiei date referitoare la regimul juridic al proprietăţii în timpul căsătoriei autorilor pârâtei, instanţa nestabilind care era regimul juridic concret al proprietăţii din str. Sebastian nr. 212.
4. instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără a dispune restituirea la valoarea actuală a prestaţiei din anul 1934, sumele nefiind actualizate.
Intimatul Municipiul Bucureşti prin Primar General, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului deoarece reclamanta nu a indicat persoana juridică, sediul şi datele de identificare.
Totodată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare se arată că procesul a fost echitabil cu respectarea aplicării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, instanţa lăsând dosarul la sfârşitul şedinţei de judecată şi, mai mult, amânând pronunţarea o săptămână pentru a da posibilitatea apărătorului pârâtei să depună concluzii scrise.
De asemenea se arată că înscrisurile au fost depuse în două exemplare iar partea adversă nu s-a prevalat de alte înscrisuri pentru a justifica repunerea cauzei pe rol.
Se mai arată că nu se poate reţine că imobilul situat în str. Macarovici nr.1, sector 6 ar fi fost proprietatea asociaţiunii, deoarece contractul de vânzare-cumpărare trebuia să specifice asociaţiunea ca regim juridic matrimonial. Conform art. 1236 dota nu putea fi constituită sau adăugită în timpul căsătoriei, fapt ce constituie o extindere a principiului imuabilităţii iar conform art. 1283 c.civ. averea femeii, care nu era dotală, era extradotală. Contractul de vânzare-cumpărare din 1934 nu putea fi un contract de căsătorie deoarece nu era un bun dotal, ci un contract încheiat în timpul căsătoriei şi cu titlu oneros.
Referitor la imobilul dobândit în coproprietate în anul 1934, se arată că în contract nu s-a specificat că ar fi vorba despre un drept de proprietate exclusivă şi deşi, legea de împroprietărire nu prevedea o interdicţie de dobândire a unei proprietăţi de către cei care au avut sau înstrăinat anterior o proprietate, o astfel de clauză fiind inserată în contract era obligatorie pentru părţi.
De asemenea se arată că instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară având în considerare suma la data încheierii actului şi care nu mai corespunde cu cea actuală, însă pârâta nu a formulat cerere reconvenţională în acest sens.
Prin încheierea din data de 18.04.2008, instanţa a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind cea a apelului.
În probaţiune au fost încuviinţate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv actualizarea sumei de 59940 lei plătită la nivelul anului 1934.
În şedinţa publică din 13.06.2008 a fost suplimentată expertiza contabilă cu încă un obiectiv, respectiv actualizarea sumei de 53437,50 lei plătită în anul 1934.
Concluziile expertului Florescu Ştefan Dan au fost consemnate în raportul de expertiză depus la dosar nr. 9256 din 30.10.2008( filele 32-51) şi răspunsurile la obiecţiuni(filele 81-86, 110-114).
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de critică exprimate şi în raport de prevederile art.297 C.pr.civ, tribunalul apreciază că apelul declarat de L.M.V. este fondat, pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveşte primele motive de apel, privind încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, tribunalul reţine că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 105 alin.2 Cod proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor iar în cazul nulităţilor prevăzute de lege vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Prin urmare, pentru a putea conduce la nulitate trebuie ca partii sa i se fi creat o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului de procedura.
Instanţa de fond a respins cererea de repunere pe rol.
Deşi din paragraful 2 al încheierii din data de 31.10.2007 reiese că pârâta a fost prezentă prin apărător, tribunalul apreciază că aceasta este o eroare materială de transcriere, care nu poate conduce prin ea însăşi la nulitatea încheierii de dezbateri.
Astfel din conţinutul acestei încheieri de dezbateri, reiese că pârâta nu a fost prezentă, instanţa neacordând cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului acestei părţi şi nici asupra probatoriului, aspecte care se coroborează cu referatul efectuat după terminarea şedinţei de judecată.
În ceea ce priveşte probatoriul încuviinţat, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, deci şi pentru pârâtă a încuviinţat proba solicitată prin întâmpinarea depusă.
În ceea ce priveşte înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamant, acestea nu reprezintă decât două adrese în legătură cu situaţia juridică a imobilului, înscrisuri care au fost depuse la dosar în exemplare suficiente şi pentru comunicarea către partea adversă(filele 6,7 şi 12,13), însă aceasta nu a fost prezentă la termenul din 31.10.2007 până la închiderea şedinţei de judecată, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora.
Faptul că apărătorul a fost în imposibilitate de a se prezenta până la momentul închiderii şedinţei, nu poate fi imputat instanţei de judecată şi nici nu se încalcă dreptul la apărare, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu a fost formulată o cerere de amânare a cauzei însoţită de dovada imposibilităţii de prezentare a apărătorului iar instanţa a dispus amânarea cauzei conform disp. art. 156 alin.2 Cod proc. civ., partea putând depune concluzii scrise.
În ceea ce priveşte posibilele înscrisuri pe care le avea de depus în probaţiune pârâta, tribunalul reţine că pârâta avea obligaţia să depună la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, toate înscrisurile de care înţelegea să se folosească în prezenta cauză iar dacă avea alte înscrisuri suplimentare putea să le depună cu 5 zile înaintea termenului de judecată prin serviciul registratură. Instanţa reţine că pârâta nu a depus asemenea înscrisuri nici cu ocazia cererii de repunere pe rol şi nici cu ocazia formulării căii de atac, ceea ce este de natură să reliefeze că nu a avut loc o încălcare a dreptului de apărare prin neacordarea posibilităţii de către instanţa de fond ca pârâta să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
De asemenea, tribunalul reţine că dat fiind stadiul procesual în care se găsea dosarul la momentul încuviinţării probatoriului, respectiv acesta fiind în al doilea ciclu procesual după casarea cu rejudecare, părţile au avut suficient timp să depună la dosar toate înscrisurile relevante în cauză.
Totodată, tribunalul reţine că pârâta nu poate justifica o vătămare a dreptului la apărare, câtă vreme cele două adrese depuse de reclamantă nu au fost determinante la soluţionarea cauzei, soluţia instanţei nefiind fundamentată pe aceste adrese care conţineau situaţia juridică a imobilelor.
Mai mult decât atât, instanţa reţine că împrejurarea că aceasta nu a fost prezentă la dezbaterea cauzei pe fond, aceasta nu este imputabilă decât pârâtei, care avea obligaţia, potrivit art.129 alin.l Cod procedură civilă, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea principiului contradictorialităţii şi nici a dreptului la apărare.
Cât priveşte cererea de repunere a cauzei pe rol, tribunalul reţine că potrivit art.151 Cod procedură civilă, pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Pârâta nu a depus la dosar odată cu cererea de repunere pe rol, alte înscrisuri care să justifice repunerea pe rol a cauzei, astfel că instanţa nu trebuia să repună cauza pe rol doar pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse în şedinţă publică de reclamantă, aceasta din urmă invocându-şi propria culpă de a nu fi prezentă la strigarea cauzei la ordine şi nici până la închiderea şedinţei de judecată, în condiţiile în care nu a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare.
Prin urmare, reţinând că nu existau temeiuri pentru a fi repusă cauza pe rol, tribunalul reţine că instanţa de fond nu a încălcat normele de procedură privind dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii prin respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol.
În ceea ce priveşte motivul de apel ce se referă la faptul că hotărârea este greşită sub aspectul soluţiei date referitoare la regimul juridic al proprietăţii în timpul căsătoriei autorilor pârâtei, instanţa nestabilind care era regimul juridic concret al proprietăţii din str. Sebastian nr. 212, tribunalul reţine că şi acesta este neîntemeiat.
Astfel, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2822 din 01.02.1934 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, reclamanta a vândut autorului pârâtei, Lt.N.N., parcela nr.117 din parcelarea poligonului de tragere situat în comuna suburbană Militari, strada E, colţ strada B în suprafaţă de 296,70 mp, în interiorul căreia se va construi, conform condiţiunilor stabilite la punctul nr.5 din prezentul contract şi în conformitate cu regulamentul de construcţii şi alinieri al comunelor suburbane ce va fi în vigoare la data când va începe construirea de către cei împroprietăriţi. Pe lângă această suprafaţă s-a vândut o fâşie de 136,8 mp, lovită de servitute ca să rămână grădină de faţadă, astfel încât suprafaţa totală vândută a fost de 433,5 mp.
În ceea ce priveşte regimul juridic al acestui imobil din str. Sebastian nr. 212, dobândit în anul 1932, tribunalul reţine că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acest imobil a fost dobândit în coproprietate de autorul pârâtei Lt.N.N. şi soţia acestuia de la acea dată, M.N., regimul juridici fiind cel al coproprietăţii.
Astfel, conform art. 1283 Cod civil din 1864, regimul matrimonial legal în raporturile patrimoniale dintre soţi în reglementarea anterioară a Codului Familiei, era cel al separaţiei de bunuri, cu excepţia situaţiei când părţile pe calea convenţiei matrimoniale de căsătorie nu determinau un alt regim convenţional anterior căsătoriei. Potrivit acestor norme juridice generale, regimul legal al căsătoriei putea fi cel dotal sau cel stabilit de părţi prin contractul de căsătorie. Potrivit legii speciale, ofiţerii nu se puteau căsători decât în regimul juridic dotal.
În raport de aceste norme juridice nu erau incidente prevederile din Codul familiei care instituie regimul devălmăşiei, întrucât acesta a intrat în vigoare în anul 1954. La data intrării în vigoare a Codului familiei, care a transformat toate regimurile juridice matrimoniale anterioare în regimul juridic legal instituit prin Codul familiei, tatăl pârâtei se recăsătorise cu N. E., iar actele supuse analizei au fost încheiate în timpul căsătoriei cu prima soţie, M.N., care a decedat la data de 02.01.1942.
Potrivit art.1287 Cod civil, părţile pot stipula, prin contractul de căsătorie, în afara regimului dotal asociaţiunea prin care toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei devin proprietatea asociaţiunii, la care contribuie ambii soţi iar lichidarea activului se face la finele căsătoriei prin împărţirea bunurilor în cote egale între asociaţi.
Prin urmare , chiar dacă nu era reglementat regimul matrimonial al comunităţii de bunuri, soţii exercitau asupra bunurilor, care nu erau supuse regimului dotal sau al asociaţiunii, regulile de la coproprietatea comună pe cote părţi.
Tribunalul reţine că imobilul dobândit în anul 1932 nu este ca urmare a dotei acordate fostei soţii M.N., deoarece conform art. 1236 Cod civil dota nu putea fi constituită sau adăugită în timpul căsătoriei, iar conform art. 1283 c.civ. averea femeii, care nu era dotală, era parafernală. Contractul de vânzare-cumpărare din 1932 nu putea fi un contract de căsătorie deoarece nu era un bun dotal, ci un contract încheiat în timpul căsătoriei, în conţinutul acestuia stipulându-se solidaritatea celor doi soţi. Totodată, tribunalul reţine că imobilul ce face obiectul contractului analizat nu a fost proprietatea asociaţiunii, astfel cum susţine pârâta, în condiţiile în care chiar pârâta recunoaşte că , potrivit legii speciale din 1931, militarii se puteau căsători doar în regim juridic dotal , iar asociaţiunea ca regim juridic matrimonial, trebuia stipulată prin contractul de căsătorie, conform art.1287 C.civil, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
Prin urmare, tribunalul reţine că instanţa de fond în mod temeinic a reţinut regimul juridic al coproprietăţii acestui bun, fapt care se coroborează şi cu certificatul de moştenitor nr. S 213/22.05.1959, din care reiese că autorul pârâtei Lt.N.N. a dobândit şi transmis către moştenitori cota de ? din imobilul situat în str. Sebastian nr. 212.
Chiar şi pârâta a învederat în ceea ce priveşte regimul juridic al solidarităţii menţionat în contractul de vânzare cumpărare din 1934, că menţiunea cumpărării în solidar existentă în cuprinsul actului de vânzare cumpărare reprezenta doar o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate în coproprietate între cumpărători.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut astfel îndeplinirea condiţiei rezolutorii stabilite de părţi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat, ceea ce determină desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor corelative stabilite prin contractul menţionat, deoarece dispoziţiile art.5 lit. f şi g din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2822/1934 de Tribunalul Ilfov – secţia Notariat privind rezoluţiunea contractului nu prevăd condiţia unui drept de proprietate exclusivă a cumpărătorului Lt.N.N. asupra unei alte proprietăţi. Astfel, chiar dacă acesta deţinea doar o cotă ideală din bun, acesta avea un drept de proprietate asupra imobilului din str. Sebastian nr. 212 şi prin urmare nu putea dobândi un alt imobil în proprietate în anul 1934, conform clauzelor stipulate în acest contract, determinant pentru această interdicţie fiind existenţa în patrimoniul cumpărătorului a unui drept real de proprietate şi nu întinderea dreptului de proprietate, nefiind stipulat termenul de proprietar exclusiv.
Cu privire la împrejurarea că Legea specială de împroprietărire nu prevedea o interdicţie expresă de dobândire în favoarea celor care anterior beneficiaseră de o proprietate sau înstrăinaseră o astfel de proprietate, în mod corect instanţa a retinut că inexistenta unei astfel de interdicţii nu are relevantă în cauză, în condiţiile în care părţile au inserat prin contract o astfel de interdicţie şi, conform art.969 c.civil , convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Astfel, clauza din contract are caracterul unei condiţii rezolutorii şi de a cărei realizare depinde desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor corelative, în cazul îndeplinirii acesteia, actul juridic fiind desfiinţat retroactiv. Prin urmare, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat, având în vedere că anterior contractului de vânzare-cumpărare din anul 1934, autorii pârâtei deţineau în proprietate imobilul din str. Sebastian nr. 212 dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1932, în mod temeinic instanţa a considerat îndeplinită evenimente conditione şi a dispus rezoluţiunea actului din 1934 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără a dispune restituirea la valoarea actuală a prestaţiei din anul 1934, tribunalul reţine că acest motiv de apel este întemeiat.
Astfel, tribunalul reţine că unul din efectele rezoluţiunii îl constituie repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel că pârâta nu trebuia să formuleze o cerere reconvenţională în acest sens.
Totodată din conţinutul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2822 din 01.02.1934 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat reiese că preţul vânzării a fost de 8670 lei.
În contract s-a mai precizat contribuţia autorului pârâtei cu suma de 53.437,5 lei, reprezentând o contribuţie egală cu valoarea a o parte din lucrările edilitare, înţelegându-se prin aceste lucrări alimentarea cu apă, pavajul străzilor, inclusiv trotuarelor, în limita sumei disponibile şi lămpi cu petrol pe străzi.
Prin urmare, instanţa reţine din interpretarea acestor dispoziţii, că în caz de desfiinţare a contractului din culpa cumpărătorului, acesta are dreptul la restituirea numai a sumei de (8670 rol + 53437,50 rol) – 2167,50 lei, adică suma de 59940 rol ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie.
Din completarea raportului de expertiză întocmit de expertul contabil Florescu Ştefan Dan(filele 110-114) reiese că suma de 59940 rol plătită în anul 1934, actualizată cu indicele de inflaţie la data de 13.05.2010 este în cuantum de 65694,24 Ron.
În consecinţă, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că suma pe care o va restitui reclamanta pârâtei este în cuantum de 65694,24 Ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul, formulat apelanta-pârâtă L.M.V. în contradictoriu cu intimata-reclamantă Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 7347/14.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti in dosarul civil nr. 7948/303/2007.
Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că suma pe care o va restitui reclamanta pârâtei este în cuantum de 65694,24 Ron.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.09.2010.
Preşedinte Judecător Grefier
Iulian Panait Iulia Lăcrămioara Manea George Florentin Băltăreţu
1
