Procedura specială a somaţiei de plată, reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este derogatorie de la dreptul comun.
Astfel fiind, în cadrul acestei proceduri speciale nu sunt incidente dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă, nefiind necesară efectuarea concilierii directe prealabile, datorită caracterului necontencios al acesteia.
(Decizia nr. 1744 din 16 decembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 824/F din 15.08.2002, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a admis ordonanţa comercială formulată de S.C. “M.” S.A. şi a dispus emiterea somaţiei de plată a pârâţilor G.D. şi B.T. în solidar către reclamantă, până la data de 16.09.2002, a echivalentului în lei a sumei de 89,94 USD din ziua plăţii efective, reprezentând contravaloarea serviciilor telefonice, a sumei de 14.062.579 lei, reprezentând penalităţi contractuale până la 15.07.2002, şi a cheltuielilor de judecată.
A respins capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere calculate după 15.07.2002, pe motivul că acestea nu sunt exigibile.
împotriva Sentinţei civile nr. 824/F din 15.08.2002, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a formulat acţiune în anulare pârâta B.T., criticând sentinţa atacată că ar fi fost pronunţată în lipsa pârâţilor şi fără ca ei să fi fost citaţi, deşi şi-au schimbat domiciliul din februarie 2001, ca urmare a faptului că au vândut apartamentul. Un alt motiv ar fi acela că fiul ei a vândut, doar la câteva luni de la încheierea contractului, atât telefonul, cât şi contractul, fapt adus la cunoştinţa creditoarei. Aceasta este de acord cu plata sumei, dar cere acordarea plăţii în rate, datorită faptului că are un mic, fiul său, beneficiar al prestaţiilor S.C. “M.” S.A., nu este în ţară şi mai are în îngrijire un copil minor.
Fiind de acord cu plata sumelor, pârâta a cerut exonerarea de plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 930/F din 17.09.2002, Tribunalul Ialomiţa a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta-debitoare B.T., reţinând în esenţă că nici una din apărările formulate nu este întemeiată, că nu i s-a solicitat altceva decât respectarea obligaţiilor contractuale, că schimbarea domiciliului şi faptul că a vândut telefonul nu reprezintă motive de neplată a facturilor, deoarece nu a făcut atari dovezi, acordarea plătii în tranşe nefiind în spiritul Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.
Astfel s-a pronunţat sentinţa de mai sus.
împotriva Sentinţei civile nr. 930/F din 17.09.2002 a declarat recurs debitoarea-pârâtă B.T., criticând sentinţa civilă atacată ca netemeinică şi nelegală, deoarece, schimbând domiciliul şi neprimind facturile, nu poate fi pusă în întârziere. Aceasta susţine că ar fi aflat întâmplător de introducerea cererii pentru somaţia de plată, că a recunoscut debitul principal şi deci nu ar trebui obligată la plata cheltuielilor, că reclamanta-creditoare nu a încercat procedura concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 din Codul de procedură civilă, că unele facturi sunt prescrise şi instanţa nu şi-a îndeplinit rolul activ în acest sens, deoarece în relaţiile comerciale prescripţia este de 6 luni şi deci, sub acest aspect, acţiunea reclamantei ar fi prescrisă.
Pentru aceste motive cere admiterea recursului, în principal respingerea acţiunii reclamantei ca prescrisă, şi în subsidiar obligarea doar la debitul principal şi exonerarea de la plata penalităţilor de întârziere.
Pârâta-creditoare a depus la dosar întâmpinare în care cere motivat respingerea recursului. Recursul este nefondat.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea constată şi reţine următoarele:
între părţile în cauză au fost stabilite relaţii contractuale în baza unui contract de prestări de servicii de telefonie mobilă, cu obligaţii clare pentru fiecare parte. Creditoarea S.C. “M.” S.A. se obliga să presteze acest gen de servicii, în temeiul cărora emitea facturi pentru plata lor, facturi care nu au fost acceptate la plată de pârâtul-beneficiar.
Recurenta-debitoare are în cauza de faţă calitatea de garant, fiind ţinută în solidar la plata sumelor, conform art. 42 din Codul comercial.
în cauză nici nu s-a contestat raportul juridic născut ca urmare a contractului încheiat, ci doar că nu s-ar fi primit facturile ce o obligau la plată pe recurentă, şi aceasta datorită faptului că şi-ar fi schimbat domiciliul.
Această apărare nu poate fi reţinută ca întemeiată de către Curte, fiind de altfel respinsă şi de instanţa de fond, deoarece, potrivit art. 5.2. din Condiţiile generale ale contractului, în cazul în care aceste facturi nu ajung la client din motive ce nu sunt imputabile S.C. “M.” S.A., clientului îi revine obligaţia de a obţine relaţii în legătură cu factura fiscală şi aceea de a o plăti în 14 zile de la expirarea perioadei lunare de facturare, ceea ce recurenta-pârâtă nu dovedeşte că a făcut.
Debitoarea nu a îndeplinit nici obligaţiile prevăzute la art. 13.3., referitoare la modificări privind adresa, obiectul de activitate, solvabilitatea, statutul juridic.
în cazul Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 fiind vorba de o procedură specială nu se impune concilierea prealabilă prevăzută de art. 7201 din Codul de procedură civilă. De asemenea, nu este admisibilă plata în rate şi nu poate fi exonerată nici de plata cheltuielilor de judecată, deoarece în materie comercială debitorul este de drept în întârziere, înştiinţarea prealabilă şi introducerea acţiunii constituind punere în întârziere a debitorului, astfel că în cauză nu-şi mai au aplicabilitatea dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă.
Referitor la prescripţie, este eronată susţinerea pârâtei că în materie comercială prescripţia este de 6 luni, în acest domeniu termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, astfel că acţiunea reclamantului nu este prescrisă.
întrucât se şi recunoaşte debitul, dar întârzierea în plată este evidentă, iar potrivit art. 6.1. din contract penalităţile sunt de 1% pe zi de întârziere, pârâta nu poate fi exonerată de plata acestora. în consecinţă, în cauză fiind vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, sunt deci îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.
