Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia tir. 790 din 27 martie 1998 (dosar nr. 1299/1997)
Societatea Comercială “SIFA” S.R.L. Galaţi s-a constituit iniţial cu capital exclusiv românesc, la data de 6 martie 1991.
La data de 20 august 1992, ea a primit aportul social al unui investitor străin, devenind societate comercială cu participare de capital mixt.
Prin procesul-verbal încheiat la 17 martie 1995, un inspector de specialitate al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Galaţi a verificat modul în care agentul economic şi-a îndeplinit obligaţiile legale privind plata impozitelor şi a taxelor către bugetul
de stat.
Organul de control a stabilit că societatea comercială datorează, începând din luna martie 1992, impozit pe profit în valoare de 16.343.495 lei, din care a constituit şi virat suma de 1.991.072 lei, rezultând o diferenţă nevirată de 13.782.991 lei, penalităţi de întârziere în valoare egală cu impozitul şi penalităţi pentru nevirarea în termen, de 24.715 lei.
Contestaţia formulată împotriva acestor măsuri a fost respinsă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Galaţi prin decizia nr. 11 din 31 mai 1995. Totodată, s-au stabilit în plus majorări de întârziere în sumă de 15.769.663 lei.
Ministerul Finanţelor, prin decizia nr. 740 din 11 septembrie 1996, a menţinut măsurile luate de organele din subordine prin procesul-verbal de control şi decizia Direcţiei judeţene a finanţelor publice.
Prin sentinţă, Curtea de Apel Galaţi a reţinut în mod corect că în propria cale de atac nu se putea înrăutăţi situaţia societăţii comerciale.
Ca atare, legal şi temeinic instanţa de fond a modificat actele juridice atacate, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a majorărilor de întârziere în sumă de 15.744.948 lei, care nu fusese consemnată în procesul-verbal de control.
Cât priveşte impozitil pe profit şi penalităţile ce totalizează suma de 27.565.982 lei, prima instanţă a apreciat că ele se cuvin bugetului de stat deoarece în condiţiile art. 14 din Legea nr. 35/1991, doar investiţia străină a beneficiat de scutire şi nu societatea comercială ca persoană juridică, plătitoare de impozit.
S-a mai reţinut că anterior reclamanta a beneficiat de scutire de plată a impozitului pe baza prevederilor Legii nr. 12/1991, facilitate de care nu se poate bucura încă o dată.
Soluţia, ca şi motivarea, sunt însă eronate, deoarece confirmarea acestora ar însemna să se accepte faptul că deşi Legea nr. 35/1991 a avut în vedere scutirea de impozit şi în cazul majorării capitalului social al unei existente cu aportul unui investitor străin, în practică, o astfel de scutire să nu opereze, pe considerentul că de principiu o societate nu poate beneficia de două scutiri.
Argumentul instanţei nu îşi găseşte suport în nici o dispoziţie legală.
Pe de altă parte, este de reţinut că atunci când a definit noţiunea de investiţie străină, Legea nr. 35-1991, prin articolul 14, nu a înţeles să facă o delimitare între capitalul străin şi capitalul românesc subscrise la constituirea întregului capital al societăţii comerciale mixte.
Nu există nici o raţiune ca o investiţie străină, efectuată prin constituirea unei societăţi comerciale împreună cu un asociat român, să beneficieze integral de scutire de plata impozitului pe profit, iar o altă societate, devenită mixtă prin aport străin la capitalul social să nu beneficieze de aceeaşi facili
tate întrucât, potrivit legii, beneficiara scutirii de plata impozitului este unitatea plătitoare de impozit, adică societatea comercială ca persoană juridică şi nu partea străină din capitalul acesteia.
Acceptarea punctului de vedere al organelor financiare, preluat în sentinţă, ar conduce la afectarea profitului unic obţinut de agentul economic şi la prejudicierea asociaţilor români şi străini, situaţie în care pentru cei dintâi nu ar mai fi asigurate facilităţile instituite de textul legal menţionat.
De altfel, este semnificativ faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, acestea, indiferent de forma în care sunt efectuate, beneficiază de tratament naţional, potrivit legislaţiei române în vigoare şi reglementărilor internaţionale la care România este parte.
Concluzia ce se impune este aceea că, utilizând noţiunea de investiţie străină cu privire la realizarea ei în baza art. 1 lit. a şi b din legea specială aplicabilă, legiuitoail a înţeles prin aceasta societatea comercială cu investiţia străină şi nu numai aportul de capital al partenerului extern.
Prin urmare, subiectul plătitor de impozite rămâne societatea comercială în întregul său şi nu acţionarii sau asociaţii acesteia.
în sprijinul concluziei de mai sus sunt şi prevederile art. 1 din Legea nr. 12/1991, care au definit ca subiect fiscal societatea comercială şi nu pe investitorul străin.
Faţă de considerentele expuse urmează a se admite recursul declarat de reclamantă.
Pe cale de consecinţă va fi casată sentinţa, iar în fond admisă integral acţiunea şi anulate decizia de soluţionare ministerială, precum şi procesul- verbal de control financiar încheiat la 17 martie 1995.
Va fi exonerată recurenta-reclamantă de plata impozitului pe profit în sumă de 13.782.991 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 13.782.991 lei.
