Prin sentinţa civilă nr. 1912/27.10.2009, pronunţată de Judecătoria Găeşti a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petiţionara S.C. C.T.S. S.R.L. împotriva intimatului Inspectoratul General al Poliţiei Rutiere, Biroul Poliţiei Rutiere Autostrăzi A1.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin plângerea contravenţională formulată, deşi a contestat săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, petiţionara nu a adus nicio dovadă concretă a faptului că, în momentul efectuării controlului de către organele de poliţie, la bordul autovehiculului se afla montat aparatul tahograf analogic.
De asemenea, instanţa a constatat că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu sunt concludente, întrucât nu se referă strict la data de 23 ianuarie 2009, ci au caracter de generalitate cu privire la montarea aparatului tahograf pe autovehiculul de transport marfă al petentei.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că din analiza diagramei tahograf depusă în copie la dosar, rezultă că, pe data de 23 ianuarie 2009, s-a efectuat înregistrarea doar între orele 0,30-4,30, după care nu mai apare nimic înregistrat, de unde se poate trage concluzia că aparatul tahograf a fost scos din funcţiune, aşa cum a constatat în mod direct agentul constatator, cu ocazia verificării autovehiculului.
Instanţa a apreciat că nu se impune nici înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, deoarece nu s-a făcut dovada unor circumstanţe care să reliefeze un grad scăzut de pericol social, iar amenda aplicată este la limita minimă prevăzută de lege.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs petiţionara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe considerentul că motivarea instanţei de fond este contradictorie faţă de probele administrate în cauză.
Astfel, recurenta a susţinut că, prin două procese verbale diferite, a fost sancţionată de două ori, la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră, însă în două locuri diferite, respectiv pe autostrada A1, la km 70 şi km 71, lucru care nu este posibil, conform principiului ubicuităţii.
Recurenta a arătat că pe cel de-al doilea proces verbal nu apare semnătura sa, ci menţiunea nereală că refuză să semneze, tocmai pentru că agentul constatator care a întocmit acest proces verbal s-a inspirat din datele consemnate în primul proces verbal, cel din urma fiindu-i comunicat recurentului prin poştă.
Prin decizia nr. 363/31.03.2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul declarat de petiţionară şi a modificat sentinţa civilă, în sensul că a admis plângerea şi a anulat procesul verbal de contravenţie.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a ţinut seama de cele două procese verbale diferite, care atestă că a fost sancţionat de două ori, la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră, însă în două locuri diferite, respectiv autostrada A1 km 70 şi km 71.
Din analiza acestor două procese verbale, Tribunalul a constatat că cel de-al doilea proces verbal – cel care face obiectul cauzei – este întocmit în lipsa contravenientului, fiindu-i comunicat prin poştă, ceea ce îndreptăţeşte la concluzia că susţinerile recurentului sunt reale, în sensul că a fost întocmit de agentul constatator folosindu-se de datele consemnate în primul proces verbal.
