Prin sentinţa civilă nr.177 din 5 februarie 2008, Tribunalul Mureş a admis excepţia prescripţie dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferentei perioadei 01.03.2004 – 31.10.2004; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii FKE şi VF, în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Statistică şi Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze cu data de 01.11.2004 şi în continuare pe toată durata în care reclamanţii sunt încadraţi în muncă la pârâta DJS Mureş, până la schimbarea condiţiilor legale de acordare a acestor tichete. Sumele astfel acordate vor fi actualizate cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la executarea efectivă. Restul pretenţiilor formulate au fost respinse.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii au calitatea de angajaţi funcţionând în cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş. Legea 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora. Acest lucru nu înseamnă automat, că reclamanţii nu au dreptul la asemenea tichete ci dimpotrivă trebuie să se ţină seama de caracterul şi natura lor, acestea reprezentând măsuri de protecţie şi securitate în muncă precum şi de a unor condiţii optime la locul de muncă potrivit art.41 alin.2 din României.
Instanţa de fond a mai reţinut că atât timp cât reclamanţii se înscriu în categoria de salariaţi în sectorul bugetar iar în acest sector sunt categorii de salariaţi care beneficiază de tichete de masă, neacordarea lor reprezintă în realitate o în ceea ce priveşte dreptul la protecţie socială între salariaţii din sectorul bugetar.
Acordarea acestor tichete în funcţie de voinţa angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecţie socială, restrângere care nu este justificată şi nu are un caracter necesar într-o societate democratică.
Apreciind asupra celor de mai sus, şi văzând şi dispoziţiile art.283 lit.c Codul muncii, instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.
În fine, instanţa de fond a făcut aplicarea disp.art.1084 Cod civil, obligând pârâţii la actualizarea sumelor astfel acordate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâţii Institutul Naţional de Statistică şi Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş.
Recurenţii au invocat, în esenţă, aceleaşi motive de recurs, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune iar pe fondul cauzei greşita aplicare a prevederilor art.1 din Legea 142/1998.
Recurenţii au mai arătat că obligaţia acordării tichetelor de masă revine angajatorului, iar în acest context, potrivit dispoziţiilor cuprinse în legile bugetare, aceste categorii de cheltuieli nu se pot aproba întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.
Dispoziţiile legale aplicate de instanţa de fond au, în opinia recurenţilor, caracter supletiv întrucât dacă legiuitorul ar fi considerat că acordarea tichetelor de masă este o măsură de protecţie socială întrucât acest lucru nu este prevăzut de lege iar instanţa de fond nu a făcut altceva decât să se substituie legiuitorului încălcând astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Nu în ultimul rând se arată că obligarea pârâţilor la plata sumelor actualizate asigură reclamanţilor o dublă reactualizare întrucât valoarea tichetelor de masă a fost actualizată succesiv, în funcţie de rata inflaţiei, prin grija legiuitorului.
Recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei:
Acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată s-a întemeiat pe disp.art.1 din Legea 142/1998.
Conform prevederilor art.1, alin.1 din Legea nr.142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol pentru sectorul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.
Faţă de aceste prevederi legale se constată că Legea nr. 142/1998 nu stabileşte în mod imperativ în sarcina pârâţilor obligaţia de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opţional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiţionat, în ceea ce priveşte aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinaţie în buget.
În condiţiile în care pentru perioada cuprinsă în acţiune, prin legile bugetului de stat nu au fost aprobate pentru instituţiile publice sumele necesare acordării tichetelor de masă, în mod greşit instanţa de fond a ignorat dispoziţiile cuprinse în legile bugetare.
Nu în ultimul rând legile bugetare nu suspendă aplicarea prevederilor art.1 din Legea 142/1998 ci stabilesc cu caracter imperativ imposibilitatea prevederii sumelor pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele instituţiilor publice indiferent de sistemul de finanţare cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii. Cu alte cuvinte în mod expres legea bugetară interzice alocarea unor sume cu astfel de destinaţii şi goleşte de conţinut pe perioada în litigiu beneficiul acordat cu caracter facultativ prin art.1 din Legea 142/1998.
Curtea reţine argumentaţia ÎCCJ în interpretarea prevederilor art.1 alin.1 şi 2 din Legea 142/1998 în sensul în care beneficiul instituit prin art.1 din Legea 142/1998 nu reprezintă un drept ci o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie, are posibilitatea legală să le prevadă şi, nu în ultimul rând, acordarea acestor tichete a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Cu referire la critica vizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat această excepţie în sensul în care, din eroare, recurenţii au formulat critici.
Având în vedere argumentele de mai sus, curtea va admite recursurile declarate găsind întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei şi ca atare curtea va modifica în parte sentinţa criticată şi va respinge integral acţiunea reclamanţilor, menţinând restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.
