O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3)
Potrivit art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Analizând în speţă fapta reţinută în sarcina petentului, în aplicarea dispoziţiilor legale citate, s-a observat că aceasta a constat în împrejmuirea unui teren aparţinând domeniului public şi a fost determinată de depozitarea repetată a deşeurilor. Faţă de această situaţie, s-a apreciat că scopul urmărit nu a fost acela de a eluda dispoziţiile legale în materie, pentru a beneficia în mod injust de respectivul teren, ci de a evita inconvenientele cauzate în mod obiectiv de depozitarea de deşeuri, scop ce imprimă faptei un grad redus de pericol social. Această concluzie este întărită şi de faptul acceptării de către organele îndrituite a delimitării zonei prin plasa
rea unui gărduleţ, acceptare ce are la bază motivele expuse de petent în cerere şi care au determinat ridicarea gardului.
Jud. Slatina, sent. nr. 6048 din 30 decembrie 2005, portal.just.ro
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22 septembrie 2005, petentul B.D. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 44 din 7 septembrie 2005 şi exonerarea sa de plata amenzii în cuantum de 1000 RON. In motivarea plângerii, petentul a arătat că îngrădirea suprafeţei de teren a fost efectuată în baza dispoziţiei primarului, pentru a se
evita aruncarea deşeurilor. In dovedirea plângerii, au fost ataşate la dosar în copie următoarele înscrisuri: adeverinţa nr. 11879 din 20 iulie 2005, adresa nr. 15765 din 8 septembrie 2005, procesul-verbal de contravenţie sus menţionat.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca
neîntemeiată. In motivare, intimata a arătat că primarul municipiului Slatina a recomandat petentului executarea unui gărduleţ şi că acesta a executat împrejmuire cu gard din lemn fară a deţine autorizaţie, iar adeverinţa nr. 11879/2005, eliberată de Primăria Slatina, nu conferă dreptul de a executa lucrări de consolidare a terenului (îmbunătăţiri funciare) fară autorizaţie de construire. în drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele: prin procesul-verbal de contravenţie nr. 44 din 7 septembrie 2005, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 RON, reţinându-se în sarcina sa faptul că a executat împrejmuirea cu gard din lemn a unui teren în suprafaţă de aproximativ 70 mp (teren domeniu public), limitrof proprietăţii private în suprafaţă de aproximativ 900 mp, fară a deţine autorizaţie de construcţie, faptă prevăzută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991, republicată.
In baza aceluiaşi proces-verbal de contravenţie a fost dispusă şi măsura desfiinţării lucrării şi readucerii terenului la starea iniţială.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii aplicate. Cât priveşte legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, menţiuni a
căror lipsă atrage sancţiunea nulităţii actului constatator, nulitate carc
poate fi constatată şi din oficiu de cătrc instanţă. In ceea ce priveşte temeinicia, instanţa a reţinut că procesul-verbal de constatare a contravenţiilor se bucură de o prezumţie simplă de temeinicie, relativitatea acesteia permiţând răsturnarea sa prin administrarea unor probe concludente. Atât prin plângerea introductivă la instanţă, cât şi ulterior, prin susţinerile sale orale, petentul nu a învederat existenţa şi deţinerea autorizaţiei de construcţie, făcând vorbire doar de existenţa unei aprobări din partea primarului municipiului Slatina, or, în condiţiile în care Legea nr. 50/1991, republicată, permite executarea lucrării numai în baza autorizaţiei de construcţie, rezoluţia care menţionează „se va accepta gărduleţ de delimitare a zonei” nu poate substitui lipsa acestei autorizaţii. Mai mult, s-a reţinut că data cererii adresate de către petent primarului municipiului Slatina, prin care solicita aprobarea menţinerii gardului de protecţie, este ulterioară datei întocmirii proce-sului-verbal de contravenţie, astfel încât instanţa a constatat că, pentru motivele mai sus expuse, prezumţia de temeinicie nu a fost răsturnată.
In ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, cercetând actul sancţionator, instanţa a constatat că petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 RON, adică la minimul incident. Potrivit art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Analizând fapta reţinută în sarcina petentului, în aplicarea dispoziţiilor legale precitate, s-a observat că aceasta a constat în împrejmuirea unui teren aparţinând domeniului public şi a fost determinată de depozitarea repetată a deşeurilor, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa nr. 10473 din 5 august 2003, adresa nr. 894 din 23 august 2004. Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că scopul urmărit nu a fost acela de a eluda dispoziţiile legale în materie, pentru a beneficia în mod injust de respectivul teren, ci de a evita inconvenientele cauzate în mod obiectiv de depozitarea de deşeuri, scop ce imprimă faptei un grad redus de pericol social. Această concluzie este întărită şi de faptul acceptării de către organele îndrituite a delimitării zonei prin plasarea unui gărduleţ, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar, acceptare ce are la bază motivele expuse de petent în cererc şi carc au determinat ridicarea gardului.
Reţinând astfel gravitatea redusă a faptei, instanţa a ftcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001 şi a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului. Faţă de aplicarca sancţiunii avertismentului în materia contravenţiilor privind regimul construcţiilor, instanţa a făcut următoarele precizări: actul cadru în materia contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001, prevede în mod principial, în cuprinsul art. 2, că stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se face prin legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului şi hotărâri ale autorităţilor administraţiilor publice locale sau judeţene, enumerarea fiind deci limitativă. Legea nr. 50/1991, republicată, stabileşte în art. 26 alin. (2) sancţiunea aplicabilă în cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la alin. (1), respectiv sancţiunea amenzii contravenţionale, însă prin art. 35 alin. (3) face trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, care este legea generală, în materie. Astfel, art. 35 alin. (3) prevede că, „în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001″. Textul articolului precitat deschide astfel calea aplicării dispoziţiilor legii generale, în măsura în care nu intră în contradicţie cu reglementările din legea specială, şi oferă posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu prevede această sancţiune”. Analiza Legii nr. 50/1991 determină concluzia inexistenţei vreunei referiri la sancţiunea avertismentului, iar incidenţa art. 7 din O.G. nr. 2/2001 face posibilă aplicarea acestei sancţiuni.
Mai mult, singura dispoziţie legală relativă la sancţiunea avertismentului se regăseşte în art. 69 alin. (4) lit. a) din Norma metodologică de aplicarc a Legii nr. 50/1991 şi prevede inaplicabilitatea acestei sancţiuni, însă, ca act de aplicare, norma metodologică are caracter subordonat legii, neputând depăşi litera acesteia. Astfel fiind, în aplicarea principiului subordonării actelor normative, dispoziţiile sale nu pot decât să explice conţinutul legii din care derivă şi să îl precizeze,
în scopul de a facilita aplicarea sa, neputând adăuga la lege. In lumina acestui principiu, instanţa a constatat, aşadar, că art. 69 alin. (4) lit. a) a fost dat nu în aplicarea legii, ci în completarea sa, depăşindu-se hotarul ce separă actul normativ de actul de aplicare care este reprezentat de conţinutul normativ, scopul şi finalitatea celor două categorii de acte. Or, o asemenea soluţie nu poate fi primită, contravenind regulii de drept comun înscrise în art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi de la care sunt permise derogări numai cu condiţia ca acestea să fie înscrise într-un act normativ având aceeaşi forţă juridică (lege sau
ordonanţă), iar nu printr-un act cu valoare inferioară, cum este prezenta normă metodologică.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a admis în parte plângerea, a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului şi a exonerat petentul de plata amenzii, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie.
