Instanţa de fond nu a reţinut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 129 al. 2 din noul cod penal, în sensul aplicării condamnatului a unei măsuri educative privative de libertate prin înlocuirea restului de pedeapsă de 581 zile rămas neexecutat.
Legea penală mai favorabilă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 129 al. 2 din Codul de procedură penală, în cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă iar pentru infracţiunea comisă după majorat se stabileşte o pedeapsă după care, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii care se majorează cu o durată egală cu cel puţin ¼ din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta, la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat.