În motivarea ordonanţei, petentul a arătat că, prin ordonanţa contestată, procurorul a dispus ridicarea silită a autovehiculului, de la el, în vederea indisponibilizării acestuia, la sediul IPJ T., până la terminarea cercetărilor.
Petentul a apreciat că măsura dispusă nu este legală şi nici oportună, sub aspectul consecinţelor negative, pe care aceasta le are asupra patrimoniului său.
Petentul a invocat nulitatea ordonanţei contestate, pentru că aceasta nu este motivată.
Pe de altă parte, în opinia sa, măsura ridicării autoturismului nu era nici oportună, potrivit dispoziţiilor art.170 alin.1 Cod procedură penală, ridicarea impunându-se numai atunci când această măsură era strict necesară pentru buna desfăşurare a actelor de cercetare.
În acelaşi timp, el are capacitatea de a conserva, material şi juridic, autoturismul, astfel cum a arătat şi cu prilejul declaraţiilor date în timpul cercetărilor.
Nu în ultimul rând, măsura preluării autoturismului, din detenţia sa, este excesivă şi fără nicio motivare sub aspect procedural.
Petentul a susţinut că a cumpărat autoturismul, prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, la data de 05 februarie 2014, cu bună credinţă, având convingerea că tratează cu adevăratul proprietar, ce avea dreptul de dispoziţie, neîngrădit, asupra obiectului vânzării.
Astfel, vânzarea i-a prezentat la momentul încheierii convenţiei, talonul, cărţile service, titlul de proprietate, sub forma contractului de vânzare-cumpărare pentru vehiculul folosit, din data de 14.10.2013, şi asigurarea auto, pe numele vânzătoarei P. O. C., toate în original.
De altfel, calitatea de proprietar, a suspectei P. O. C., rezultă şi din contractul de vânzare autentic, invocat de procuror, în ordonanţă.
În plus, în opinia sa, este neînţeles de ce partea vătămată I. F. nu a avut diligenţa de a-şi conserva dreptul său asupra preţului, prin notarea în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare.
Dacă ar fi existat o asemenea notare, atunci s-ar fi presupus că el ar fi avut cunoştinţă de posibilitatea rezoluţiunii contractului de vânzare şi atunci buna sa credinţă ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării.
În schimb, semne de întrebare ridică preţul nefiresc de mare, de 50 000 euro, cu care autoturismul a fost vândut de partea vătămată I. F.
Pentru aceste motive, petentul a solicitat admiterea plângerii sale.
În drept şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art.171 alin.2 Cod procedură penală, prin raportare la art.240 Cod procedură penală.
Instanţa a dispus ataşarea dosarului nr.557/P/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Analizând actele dosarului nr.557/P/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., instanţa reţine că, prin ordonanţa din data de 06 mai 2014, în temeiul dispoziţiilor art.171 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus ridicarea silită a autoturismului marca „A, aflat în posesia numitului P. E., inclusiv a rândului de chei, aflat asupra acestuia, autoturismul urmând să fie indisponibilizat la sediul I.P.J, Teleorman, până la terminarea cercetărilor ce se vor efectua în cauză.
Procurorul a motivat măsura dispusă, prin aceea că autoturismul reprezintă un mijloc de probă în cauză iar, cu ocazia audierii sale, deşi i s-a solicitat să predea autoturismul, în vederea indisponibilizării, până la definitivarea cercetărilor, petentul, ce avea calitatea de martor, a refuzat, motivat că este în măsură să asigure autoturismul împotriva sustragerilor, prin folosirea unui mecanism adecvat, urmând să schimbe cip-ul de la cheie.
În ordonanţă s-a reţinut că, prin ordonanţa din 30.04.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută şi pedepsită de art.238 Cod penal, fapta constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2013, persoana vătămată I. F. a vândut, prin act notarial, numitei P. O. C., autoturismul marca „A”, cu suma de 50 000 euro, cumpărătoarea angajându-se să achite contravaloarea autoturismului în două rate, rata I până la data de 31.03.2014 şi rata a II- a până la data de 31.05.2014.
În contract, s-a mai stipulat că, în cazul în care cumpărătoarea nu achită prima rată, la termenul scadent, contractul se va rezilia de drept iar vânzătoarea va intra în posesia autoturismului.
La data încheierii tranzacţiei, vânzătoarea i-a înmânat cumpărătoarei un rând de chei, talonul autoturismului şi cărţile service ale acestuia, urmând ca, la achitarea integrală a preţului, să-i fie remise cumpărătoarei şi cel de al doilea rând de chei, precum şi cartea de identitate a autoturismului, în original.
La scadenţa prevăzută în contract, cumpărătorul nu a achitat preţul, ba mai mult, în perioada respectivă, a vândut autoturismul către o altă persoană, din municipiul Bucureşti, pe nume P. E., căruia i-a înmânat talonul, un rând de chei (motivând că celălalt rând de chei îl are acasă şi îl va remite acestuia, ulterior), precum şi o carte de identitate a autovehiculului, ce conţine data de identificate ale acestuia, care par a fi false, prin raportare la cartea de identitate a autovehiculului, în original, deţinută de persoana vătămată I. F.
Împotriva măsurii dispuse prin ordonanţă, petentul a formulat plângere, în termenul prevăzut de dispoziţiile art.171 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.250 alin.1 Cod procedură penală.
Astăzi, după şedinţă, petentul, prin avocat, a depus o cerere, prin care a solicitat amânarea pronunţării, pentru a depune concluzii scrise.
A anexat cererii: împuternicire avocaţială şi (în copii certificate) contracte
de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, carte de identitate a vehiculului, certificat
de înmatriculare, cărţi de identitate şi acte de stare civilă.
Examinând actele din dosarul de urmărire penală nr.557/P/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria T.M., Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că plângerea este neîntemeiată.
Astfel, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.170 alin.1 Cod procedură penală, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice, în posesia căreia de află, să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă, iar, potrivit dispoziţiilor art.171 alin. Cod procedură penală, dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanţă sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită.
Aşa cum s-a reţinut în motivarea ordonanţei procurorului şi aşa cum şi instanţa constată din verificarea înscrisurilor aflate la dosar, datele din cartea de identitate a autovehiculului, depusă de petent, în copie, nu corespund cu datele din cartea de identitate a autovehiculului, în original, depusă de persoana vătămată I. F., există suspiciunea rezonabilă că aceasta a fost falsificată.
Pe de altă parte, aceste aspecte pot fi lămurite doar prin expertizarea autovehicu-
lului,în cadrul cercetării penale.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.
În baza dispoziţiilor art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
