Impozit pe profit. Societate comercială. Creditarea societăţii de către membrii asociaţi cu sume de bani reprezentând dividentele cuvenite. Reîntregirea profitului impozabil cu dobânda acordată de societate asociaţilor.


Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 1247 din 25 mai 1998 (dosar nr. 1695/1997)

Prin procesul-verbal încheiat de reprezentanţi ai Administraţiei Financiare a Sectorului 5 Bucureşti la data de 3 octombrie 1996, s-a stabilit obligaţia Societăţii Comerciale “Omnimpex Chemicals” S.A. de a plăti la bugetul statului o diferenţă de impozit pe profit în sumă de 207.794.213 lei şi majorări de întârziere în sumă de 262.714.185 lei, ca urmare a reîntregirii profitului impozabil cu dobânda pe care societatea a acordat-o asociaţilor care i-au lăsat în folosinţă până la 31 decembrie 1995 dividentele ce li se cuveneau.

Contestaţiile depuse la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Contro­lului Financiar de Stat a Municipiului Bucureşti şi la Ministeail Finanţelor au fost respinse ca neîntemeiate.

După epuizarea procedurii administrative prealabile, considerându-se vătămată în drepturile sale recunoscute de lege de a plăti taxele şi impozitele legal datorate, societatea comercială a sesizat instanţa competentă conform Legii nr. 29/1990 pentru exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor prin care i s-au stabilit obligaţiile fiscale mai sus arătate.

Pentru justa soluţionare a pricinii este necesar a se stabili în primul rând dacă, în raport de actele normative în vigoare, o societate comercială poate beneficia de unele sume de bani puse la dispoziţie de către membrii asociaţi şi dacă dobânzile achitate pentru ele sunt legale şi au caracter deductibil.

în principiu, societăţile comerciale au posibilitatea de a utiliza în activi­tatea ce o desfaşoară fonduri materiale şi băneşti împrumutate sau primite cu alt titlu de la alte persoane fizice sau juridice.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 704/1993, prevede la punctul 82 alin. 2 că “sumele depuse sau lăsate temporar de către asociaţi la unitatea patrimonială, precum şi dobânzile aferente, se înregistrează în conturi distincte”, ceea ce demon­strează, pe de o parte, că membrii asociaţi pot credita societatea cu sume de bani şi, pe de altă parte, că aceste credite pot fi purtătoare de dobânzi.

In privinţa dividentelor, art. 37 din Legea nr. 31/1990 stabileşte că aces­tea nu se vor putea distribui decât din beneficiile reale şi se vor plăti în pro­porţie cu cota de participare la capitalul social.

Instanţa de fond nu a stabilit însă prin probe concludente dacă sumele lăsate de asociaţi la dispoziţia societăţii reprezintă dividente, dacă acestea au fost legal plătite şi impozitate şi nici dacă adunarea generală a hotărât asupra acestui mod de creditare, a condiţiilor şi scopului urmărit.

Neprocedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o sentinţă nele­gală, încât, prin admiterea recursului declarat de Direcţia Generală a Finan­ţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, se va dispune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.