Prin sentinţa civilă nr. 178 din 6 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia Civilă în dosarul nr. 3543/96/2007, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii O.V, E.A şi G.F, împotriva pârâţilor Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita; s-a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; s-a constatat existenţa unei discriminări create între reclamanţi şi procurorii ce activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, discriminare cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 şi 2 raportat la prevederile art. 3 şi 4 din OUG nr. 27/2006, modificată prin Legea nr. 45/2007, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) şi ale art. 27 din OG nr. 137/2000 republicată; s-a dispus înlăturarea pentru viitor a aceste situaţii de discriminare ; pârâţii au fost obligaţi la calcularea şi plata despăgubirilor echivalente diferenţelor dintre drepturile salariale cu venite reclamanţilor şi drepturile salariale primite efectiv de reclamanţi începând cu luna aprilie 2006 şi pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare; pârâţi au fost obligaţi şi la plata dobânzilor legale, calculate la sumele acordate prin prezenta hotărâre, urmând ca aceste sume să se actualizeze cu indicele de inflaţie, calculate până la data plăţii efective; pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost obligat să efectueze menţiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanţilor; s-a respins cererea reclamanţilor referitoare la perioada 1 ianuarie 2005 – martie 2006; pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi chematul în garanţie Ministerul economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.
Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea sentinţei atacate, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Miercurea Ciuc şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 Cod procedură civilă şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât în speţă fiind aplicabile prevederile art. 27 pct. 1 din OG nr. 137/2000 competenţa de soluţionare a acţiunii introductive revenea judecătoriei, ca instanţă de drept comun, astfel că în mod nelegal a fost respinsă de către instanţa de fond excepţia necompetenţei materiale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că reclamanţii, care sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, au solicitat acordarea aceleiaşi salarizări cu cea a procurorilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii organizate şi Terorism – structura centrală şi cea teritorială, care, în viziunea reclamanţilor ar avea toţi nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul pârât a invocat faptul că legea de salarizare a magistraţilor, respectiv OUG nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007 nu face referire în mod expres la procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul DIICOT, după cum nici Legea nr. 508/2004 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraţilor cuprinşi în structura centrală sau în structurile teritoriale ale DIICOT.
S-a mai susţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, deoarece salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public şi, pe de altă parte, reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iar faptele care intră în competenţa DIICOT se judecă de tribunal, astfel că susţinerile reclamanţilor privind participarea la soluţionarea unor cauze de competenţa DIICOT, sunt greşite.
Pârâtul a arătat, de asemenea, că în mod nelegal instanţa de fond a dispus actualizarea drepturilor băneşti în funcţie de rata inflaţiei şi acordarea dobânzilor legale.
Chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita a solicitat casarea sentinţei atacate şi în consecinţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi respingerea pe fond a acţiunii reclamanţilor.
În motivarea recursului, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a arătat că acesta nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariaţii altor instituţii. S-a mai susţinut că rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este, printre altele, acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin legea finanţelor publice.
În cauză nu s-a reţinut şi nu s-a dovedit că Ministerul Economiei şi Finanţelor ar fi prejudiciat într-o formă sau alta, prin diverse acţiuni sau inacţiuni drepturile şi interesele salariaţilor altor instituţii sau că ar fi reţinut pentru sine o parte din fondurile alocate altor ministere şi ca atare, nu poate să subziste în sarcina acestuia nicio obligaţie de despăgubire. Întrucât în cauză nu s-a dovedit că recurentul ar fi adus atingere unui drept sau interes legitim al reclamanţilor, s-a susţinut că se impune admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a invocat faptul că pretenţiile reclamanţilor de a li se acorda aceeaşi salarizare cu cea a procurorilor de la DIICOT – structura centrală şi cea teritorială, sunt nefondate, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000, iar salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public. De asemenea, s-a susţinut că este inadmisibil şi capătul de cerere referitor la acordarea de dobânzi, deoarece în speţă nu există nicio convenţie între părţi cu privire la acordarea acestora.
Prin încheierea civilă nr. 1092/Reclamant din 25 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş ,Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în dosarul nr. 3543/96/2007 recursurile deduse judecăţii au fost trimise, spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , în temeiul art. I şi II din OUG nr. 75/2008.
Prin decizia nr. 602 din 26 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş , reţinându-se că dispoziţiile art. I şi II din OUG nr. 75/2008 au fost declarate neconstituţionale şi în atare situaţie competenţa de soluţionare a recursurilor revine curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. 1 şi art. 289 din Codul muncii, raportate la art. 3 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată, reclamanţii, care sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc , au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe de drepturi salariale, invocând faptul că sunt discriminaţi prin neacordarea unei indemnizaţii egale cu cea a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Acţiunea reclamanţilor a fost admisă, instanţa de fond reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Prin mai multe decizii pronunţate în mod succesiv de Curtea Constituţională (începând cu decizia nr. 818/2008) aceste prevederi legale au fost declarate neconstituţionale, constatându-se că prevederile respective sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Având în vedere că prin sentinţa atacată instanţa de fond a acordat reclamanţilor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale prevăzute de art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, deşi aceştia nu se încadrează în categoria personalului vizat de normele legale menţionate, curtea reţine că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal în contextul în care în speţă trebuie să se ţină cont de caracterul obligatoriu al deciziilor referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă curtea va admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita în nume propriu şi în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingerii integrale a acţiunii reclamanţilor, precum şi a cererii de chemare în garanţie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, apreciind că faţă de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă , nu se mai impune analizarea şi a celorlalte motive invocate prin memoriile de recurs.
