Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 420 din 20 februarie 1998 (dosar nr. 2477/1997)
în baza contractului nr. 136 din 5 mai 1995, încheiat între reclamantă şi partenerul extern “Darway Global Entreprises” Ltd. s-au importat mai multe sortimente de ţigări, printre care şi “Hollyood”, pentru care s-a convenit preţul de 45 dolari SUA/bax.
Faţă de valoarea de tranzacţie stabilită, vama a impus, în baza Hotărârii Guvernului nr. 864/1995, valoarea de 100 dolari/bax, ceea ce a determinat întocmirea declaraţiei vamale completatoare de import şi plata în plus a unor taxe vamale în suma de 499.704.262 lei.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui mod de calcul a taxelor vamale nu a fost soluţionată de Direcţia Generală a Vămilor în termenul legal.
în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 5 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 864/1995, taxa vamală se calculează la valoarea reală în vamă a mărfurilor importate, care va fi valoarea de tranzacţie, ce reprezintă preţul efectiv plătit sau neplătit pentru mărfuri vândute la export cu destinaţia ţării de import.
Recurenta Direcţia Generală a Vămilor a susţinut că preţul din contract este neserios, ori, această apărare nu este fondată, faţă de răspunsul exportatorului, care precizează că este vorba de contracte comerciale pe bază de exclusivitate, preţurile fiind negociate de către partenerii contractului şi sta
bilite în funcţie de dinamicile pieţii.
Acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei de Comerţ la care România a aderat conform Legii nr. 133/1994, conţine o decizie privind cazurile în care administraţie vamală are motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactitatea valorii declarate, decizie care menţionează că “dacă după primirea informaţiilor suplimentare sau în absenţa unui răspuns, administraţiile vamale au în continuare dubii rezonabile despre veridicitatea sau exactitatea valorii declarate, aceasta poate, ţinând seama de art. 1, să considere că valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată pe baza art. 1, adică pe baza valorii de tranzacţie”.
în speţă, aplicarea acestei metode nu-şi găseşte justificare, faţă de împrejurarea că valoarea reală a mărfurilor importate este aceeaşi cu valoarea de tranzacţie, astfel cum apare în contractul încheiat de reclamantă, cât şi cu valoarea declarată în vamă şi cu preţul efectiv plătit.
Soluţia instanţei de admitere a acţiunii, de anulare a actelor contestate, de constatare a refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona contestaţia şi de a obliga pârâta la restituirea sumei încasate cu titlu de daune este temeinică şi legală, astfel că recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins.
