– procedura penala (termen de apel, caz de casare, limita judecarii in recurs)
Dosar nr. 181/339/2010 (3508/2010)
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II a penala,
decizia penala 529 din 9 martie 2011
Apel tardiv. Limita judecarii in recurs. Imposibilitatea analizarii motivului de recurs prev. de art.385/9 pct.14 C.p.p.
Termenul de apel curge de la pronuntare pentru partea prezenta la dezbateri chiar daca dispozitivul hotararii a fost comunicat acesteia. Apelul inculpatului fiind respins ca tardiv, acesta nu poate invoca in recurs cazul de casare prev. de art.385/9 pct.14 C.p.p. privind gresita individualizare a pedepsei, critica sa urmand a fi limitată doar la legalitatea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel.
art. 363 C.pr. pen.
Prin sentinţa penală nr.44/22.04.2010, Judecătoria Zimnicea a condamnat în baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art.37 lit.a C. pen. pe inculpatul D.C.I., la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza disp. art.83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3/14.01.2009 a Judecătoriei Alexandria urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta cauză, în total pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu modificările şi completările ulterioare a condamnat pe inculpatul D.M.I., la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza disp.art.86 alin.3 din aceeaşi OUG 195/2001 cu modificările şi completările ulterioare, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.
În baza disp. art.33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului D.M.I., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea – închisoare 1 an.
A interzis celor doi inculpaţi drepturile prevăzute de art.64 lit.a – teza a II-a, b şi c. cod pen. în condiţiile prevăzute de art.71 C. pen.
În baza disp. art.81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului D.M.I. şi în baza art.82 C. pen. a fixat termenul de încercare de 3 ani.
A atras atenţia aceluiaşi inculpat asupra disp. art.83 C. pen.
În baza art.71 C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului D.M.I. s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art.191 C. pr. pen. a obligat inculpaţii la plata sumelor de câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare statului din care suma de 600 lei onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a retinut că, în după amiaza zilei de 12.09.2009, în timp ce se afla pe raza localităţii Piatra, judeţ Teleorman, inculpatul D.M.I. s-a deplasat la volanul autoturismului Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare B-14-PSK, spre locuinţa inculpatului D.C.I., fiind însoţit de martorul L.F.C.. De comun acord au stabilit să meargă să ia mai multe unelte de lucru de la un cetăţean din aceeaşi localitate, moment în care inculpatul D.C.I. l-a rugat pe proprietarul autoturismului – inculpatul D.M.I., să-l lase să conducă el maşina până la locuinţa respectivă, lucru cu care acesta a fost de acord, deşi cunoştea faptul că nici prietenul său nu poseda permis de conducere. Ulterior, în timp ce se deplasau pe raza localităţii, sens de deplasare Viişoara – Furculeşti, la volan aflându-se inculpatul D.C.I., în apropierea parcului amplasat în centrul comunei Piatra, observând un echipaj al poliţiei rutiere, acesta s-a speriat şi a frânat brusc împrejurare în care a pierdut controlul volanului şi a acroşat cu partea dreaptă – faţă un stâlp de la reţeaua electrică de joasă tensiune.
Împotriva acestei sentinţe, la 7.05.2010 a declarat apel inculpatul D.C.I., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal nu a reţinut şi dispozitiile art.74 lit.c C. pen. şi nu a făcut aplicarea dispozitiilor art.76 lit.d C. pen., cu toate că erau incidente în cauză.
A sustinut că deşi a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, în stare de recidivă, instanţa de fond ar fi trebuit să-i reţină ca circumstanţă atenuantă, împrejurarea prev. de art.74 lit.c C. pen. având în vedere că a avut o atitudine sinceră, încă din faza urmăririi penale, dar şi în faza de judecată, recunoscând infracţiunea săvârşită, cercetarea judecătorească, fiind astfel mult uşurată.
A mai arătat că instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama şi de circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta, precum şi de circumstanţele personale – a depus la dosar la termenul din 22.04.2010 un înscris care dovedea că a absolvit un curs de legislaţie rutieră – precum şi de gradul relativ redus de pericol social al infracţiunii săvârşite.
Prin decizia penală nr.190/A/18.11.2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia penală, s-a respins ca tardiv declarat apelul formulat de apelantul inculpat D.C.I.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Tribunalul a reţinut că, instanţa de fond, în mod greşit, a menţionat în dispozitivul sentinţei apelate că, pentru inculpatul D.C.I., termenul de declarare a apelului curge de la comunicare. Tribunalul a constatat că acest inculpat a fost prezent la termenul din 22.04.2010, când a fost pronunţată sentinţa atacată, astfel încât, în cauză, este aplicabil art.363 al.3 C. pr. pen. prima teză, in sensul ca “Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.”
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.C.I. fără să expună motivele. Ulterior, inculpatul a depus în scris motivele de recurs, cu respectarea dispoziţiilor art.38510 alin.1 C. pr. pen., formulând critici pe fondul cauzei, solicitând redozarea pedepsei, coborârea acesteia sub minimul special şi aplicarea dispoziţiilor art.81 C. pen.
Deşi legal citat, recurentul nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs.
Din oficiu, Curtea a solicitat Judecătoriei Zimnicea să înainteze copie de pe notele grefierului cu privire la şedinţa din 22.04.2010 şi să precizeze dacă inculpatul D.C.I. a fost sau nu prezent la dezbateri.
Relaţiile solicitate au fost înaintate la termenul din 28.02.2011.
Examinând cauza în temeiul art.3856 alin.1 şi 2 C. pr. pen., Curtea constata că recursul este nefondat.
Sentinţa penală nr.44/2010 a Judecătoriei Zimnicea a fost pronunţată în data de 22.04.2010, anterior intrării în vigoare şi aplicării Legii nr.202/2010 de modificare a C. pr. pen.
Potrivit art. XXIV alin.1 din legea de mai sus: “Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Drept urmare, recursul exercitat de către inculpatul D.C.I. se soluţionează potrivit legii vechi.
Conform art.3856 alin.2 C. pr. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limite motivelor de casare prevăzute de art.3859 C. pr. pen.
Deşi prin decizia pronunţată de instanţa de apel nu a fost analizat fondul cauzei, apelul declarat de inculpat fiind respins ca tardiv, recurentul nu a criticat soluţia sub acest aspect, criticile sale vizând fondul cauzei, motivele de recurs încadrându-se în cazul de casare prev. de art.3859 pct.14 C. pr. pen.
În raport de limitele sesizării, instanţa de recurs nu va putea însă analiza această critică, analiza fiind limitată doar la legalitatea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel.
Sub acest aspect, Curtea constată că soluţia pronunţată de Tribunal este legală.
Menţiunea din dispozitivul sentinţei în sensul că termenul de apel curge de la comunicare pentru inculpatul D.C.I., se datorează unei erori materiale, întrucât, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii, ca şi din relaţiile comunicate instanţei de recurs de către Judecătoria Zimnicea, recurentul a fost prezent la termenul de dezbateri din 22.04.2010, aşa încât, în conformitate cu dispoziţiile art.363 alin.3 teza I C. pr. pen., termenul de apel curgea de la pronunţare şi nu de la comunicare.
În consecinţă, inculpatul trebuia să exercite calea de atac până în data de 3.05.2010. Comunicarea eronată a hotărârii nu influenţează curgerea termenului de apel, care are o fundamentare legală, aşa încât apelul declarat de inculpat, după acest moment, este tardiv.
Calea de atac nu poate fi calificată nici ca un apel peste termen, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art.364 C. pr. pen., deoarece inculpatul a fost prezent la judecata în primă instanţă.
2
