Reindividualizarea sancţiunii. Nemotivarea hotărarii. Necercetarea fondului cauzei. Consecinţe


Menţionarea în cuprinsul sentinţei a prezumţiei de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenţie nu reprezintă o motivare concretă a plângerii cu soluţionarea căreia a fost sesizată instanţa, fiind simple aserţiuni cu caracter general, care nu au fost raportate la situaţia dedusă judecăţii. Nici pe aspectul reindividualizării sancţiunii nu au fost indicate motivele care au

creat convingerea instanţei de fond că sancţiunea aplicată de agent era prea aspră, aşa încât legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate nu pot fi verificate de instanţa de recurs, cât timp hotărârea nu cuprinde în mod concret motivele care au stat la baza soluţiei de modificare a sancţiunii aplicate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi duce la casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 3695/2008,

nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 4773/299/2008, petenta SC A.N. SA, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 03/BE din 4 martie 2008, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că nu este vinovată de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, ridicarea la cotă a echipamentelor tchnico-edilitare revenind societăţii care asigură garanţia străzii rcspective, şi procesul-verbal este semnat de un martor. Prin sentinţa civilă nr 6307 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis plângerea în parte şi s-a înlocuit amenda cu avertismentul, cu motivarea că petenta nu a răsturnat prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, dar sancţiunea este prea severă. Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, considerând că petenta a fost corect sancţionată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal nr. 03/BE din 4 martie 2008, întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a aplicat intimatei o amendă de 5000 RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 1 din hotărârea C.G.M.B. nr. 103/2006. S-a menţionat în sarcina acestuia că nu a ridicat la cotă echipamentul tehnico-edilitar de pe carosabilul din Calea Victoriei vis a vis de Hotel Bucureşti.

Instanţa de fond nu a analizat în considerente susţinerile şi probele petentei, care s-a referit în plângere la mai multe aspectele de nelegalitate şi netemeinicie a procesului-verbal. Menţionarea în cuprinsul sentinţei a prezumţiei de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal nu reprezintă o motivare concretă a plângerii cu soluţionarea căreia a fost sesizată instanţa, fiind simple aserţiuni cu caracter general care nu au fost raportate la situaţia dedusă judecăţii. Nici pe aspectul reindividualizării sancţiunii nu au fost indicate motivele care au creat convingerea instanţei de fond că sancţiunea aplicată de agent era prea aspră. Astfel, legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate nu pot fi verificate de instanţa de recurs, cât timp hotărârea nu cuprinde în mod concret motivele care au stat la baza soluţiei de modificare a sancţiunii aplicate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa recurată, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.