Art.38518 Cod procedură penală
Art.197 Cod penal
Art.189 Cod penal
DECIZIA PENALĂ NR.2/06.03.2012
?????Asupra apelului penal de faţă;
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi nr. /P/ 2007 din 24.02.2010, primit la JC la data de 04.03.2010 si înregistrat sub nr. 1425/202/2010, au fost trimişi în judecată inculpaţii FCA şi RFM, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189 alin.2 C.p. şi art. 197 alin.2 lit. a C.p. .
Din procesele verbale de constatare şi cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, date atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, raportul de constatare medico legal şi de constatare tehnico ştiinţifică, examinare auto, precum şi din planşele foto, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.
În seara zilei de 15.10.2007, în jurul orelor 23,00 organele de poliţie ale Postului de Poliţie din comuna SM, au fost sesizate de numitul NN, tatăl vitreg al părţii civile, cu privire la faptul că persoane necunoscute, au luat-o cu forţa pe fiica sa vitregă SCC, au urcat-o într-un autoturism şi au plecat într-o direcţie necunoscută.
În noaptea de 16.10.2007, în jurul orelor 4,10 organele de poliţie au oprit pe raza comunei autoturismul Lancia nr.x în care se aflau inculpaţii FCA, RFM şi persoana dispărută SCC.
Fiind conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări, s-a constatat că în seara zilei de 15.10.2007, în jurul orelor 23,00, inculpaţii FCA şi RFM, în timp ce se deplasau pe raza comunei ŞM cu autoturismul marca Lancia cu nr. de înmatriculare x au găsit-o pe partea vătămată SCC pe strada principală, au forţat-o să se urce în autoturismul lor şi s-au deplasat către comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, unde pe un drum lăturalnic, fără voia ei au întreţinut, pe rând, raporturi sexuale normale şi orale.
Fiind audiată, partea vătămată SCC a declarat că în seara zilei de 15.10.2007, după ce a terminat programul de lucru în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, s-a întâlnit cu numitul GP în municipiul Feteşti la locul ei de muncă şi împreună au hotărât să o ducă acasă în comuna ŞM cu autoturismul marca Matiz.
În comuna ŞM autoturismul Matiz a oprit, iar autoturismul marca Lancia, înmatriculat în Italia le-a blocat drumul. Din acest autoturism a coborât inculpatul FCA, a deschis portiera dreaptă a autoturismului Matiz, a luat-o cu forţa pe partea vătămată şi au urcat-o în acest autoturism.
Partea vătămată a menţionat că în autoturismul marca Lancia, pe bancheta din spate se afla inculpatul RFM şi toţi trei s-au deplasat pe DN 3A spre comuna Dragalina, unde pe un drum lăturalnic de ţară au oprit maşina şi pe rând ambii inculpaţi, prin înţelegere, au întreţinut raporturi sexuale normale.
Soluţionând cauza, Judecătoria Călăraşi prin sentinţa civilă nr. din 01.11.2010, a admis cererea de achitare formulată de inculpaţii FCA şi RFM, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. .
A respins cererea de achitare formulată de inculpaţii FCA şi RFM, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a C.p. .
În baza art. 10 lit. a rap. la art. 11 pct.2 lit. a C.p., a achitat pe inculpaţii FCA şi RFM pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 C.p. .
În baza art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a C.p. , cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., a condamnat pe inculpaţii FCA, si RFM la pedeapsa închisorii de câte 1 an şi 6 luni fiecare.
In baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpaţilor, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a Teza II şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81-82 C.p. şi a art. 71 alin.5 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale cât şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În baza art.359 C.p.p. a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 14 şi 349 C.p.p., rap. la rat. 998 şi următoarele Cod civil, a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SCC (căsătorită V) şi obligă inculpaţii în solidar, la plata sumei de 1000 euro, în echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii, cu titlu de daune morale suferite de aceasta.
A dispus avansarea sumei de 400 lei din fondurile Ministerului de Justiţie, către B.A. Călăraşi, cu titlu de onorariu avocat oficiu – DM.
În baza art. 192 C.p.p. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 505 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunţa asupra achitării inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, instanţa a avut în vedere pe lângă declaraţiile inculpaţilor care nu recunosc săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecară, şi de declaraţiile părţii civile, dar şi ale martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, chiar partea civilă la filele 45 – 52 din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, declară că fostul prieten GF a lovit-o şi ameninţat-o că „va ajunge în Spania la produs”, că în acest timp a apărut o maşină de culoare argintie în care erau doi băieţi (inculpaţii din dosar), care au întrebat-o ce a păţit şi dacă pot să o ajute cu ceva, că ea le-a cerut s-o ducă „până în dreptul magazinului S.C. R şi că aceştia au dus-o la locul solicitat” .
Coroborând declaraţia părţii civile cu declaraţia martorului GF (dată atât în faţa organelor de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei, la fila 110 din dosar) prin care arată că în momentul în care a întrebat partea civilă dacă persoanele din maşina argintie ce a apărut la un moment dat, sunt cu ea, aceasta i-a răspuns afirmativ, este evident că în cauză partea civilă cunoaşte inculpaţii şi s-a urcat de bunăvoie în autoturismul acestora.
Este evident că în cauză nu se poate reţine săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de lipsire de libertate, atâta timp cât partea civilă a mers în diferite locuri publice din Călăraşi, respectiv, la Staţia Peco (unde sunt camere de supraveghere şi permanent autoturismele se alimentează cu carburanţi) şi la magazinul A (unde programul este nonstop, permanent există clienţi iar locaţia este păzită cu personal specializat) unde au consumat diferite produse, unele chiar cerute de partea civilă.
Nu se pot reţine susţinerile părţii civile pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, în ceea ce priveşte faptul că uşile autoturismului erau blocate, iar ea era păzită de unul din inculpaţi, atâta timp cât modelul autoturismului (filele 88 – 89 din dosarul Parchetului) permite deschiderea uşilor din interior,partea civilă având posibilitatea deschiderii acestor uşi când s-a aflat în locaţiile susmenţionate.
Că nu a avut intenţia să coboare din maşină şi că nu a fost lipsită de libertate, rezultă şi din declaraţia martorului CCL (fila 109 din dosar) care în data de 25.10.2010 declară în faţa instanţei că s-a întâlnit cu inculpatul RFM la magazinul A din Călăraşi, că inculpatul era însoţit de un bărbat şi o femeie, ce era partea civilă pe care a identificat-o în sală, că în faţa magazinului mai erau parcate şi alte autoturisme, că în timpul de 5 minute cât a mai discutat cu inculpatul în faţa magazinului şi a maşinii lor a constatat că femeia nu era panicată şi nu cerea ajutor întrucât nu s-a auzit bătaie în uşile sau geamurile autoturismului şi nici strigăte de ajutor.
Convingerea instanţei că în cauză nu s-a săvârşit infracţiunea de lipsire de libertate a mai fost formată şi din faptul că, după ce s-au plimbat în diferite locaţii din Călăraşi, au ajuns în oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa (unde lucrau atât partea civilă, cât şi mama acesteia) şi unde au consumat câte o cafea, după care au plecat în comuna ŞM, judeţul Călăraşi, la cererea părţii civile pentru a se schimba şi a fi readusă în Feteşti.
Un alt motiv pentru care instanţa a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, a fost şi poziţia instabilă a părţii civile în declaraţii, respectiv aceea că în data de 29.07.2008 partea civilă înţelege să formuleze plângere şi împotriva numiţilor PG şi GF (fila 49 din dosarul Parchetului), iar în data de 12.05.2009 (deci la aproximativ un an de la data săvârşirii faptei) revine asupra declaraţiei şi precizează că PG „nu a avut participaţie în vreun fel la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate” şi că „referitor la numiţii GF şi PG, nu am nici o pretenţie materială”, de aici putându-se trage concluzia că partea civilă s-a înţeles cu aceştia, ceea ce nu s-a întâmplat şi cu inculpaţii, ceea ce aşa cum s-a stabilit şi în practica judiciară în materie, în cazul unor declaraţii succesive, retractarea totală sau parţială ori modificarea declaraţiei anterioare – indiferent în ce fază a procesului penal şi din ce motive – nu este de natură, prin ea însăşi, să înlăture acea declaraţie, deoarece altfel ar însemna a lipsi de eficienţă probe administrate în mod legal şi a se ajunge la încălcarea principiului de bază al procesului penal, acela al stabilirii adevărului. Desigur, instanţa de judecată este îndrituită să-şi formeze convingerea cu privire la acea declaraţie şi prin coroborarea acesteia cu celelalte probe existente în dosar. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că, de regulă, declaraţiile care reflectă cel mai bine realitatea, sunt cele obţinute cât mai aproape de momentul comiterii faptei şi nu cele obţinute mau târziu, când se pot emite diferite strategii (în acest mod s-a pronunţat instanţa Curţii de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 1181 şi 123/A/1988).
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de viol, instanţa a respins cererea de achitare formulată de inculpaţi şi a condamnat inculpaţii la pedeapsa închisorii, întrucât din raportul de constatare medico legală (fila 53 din dosarul Parchetului) rezultă că partea civilă are semne de violenţă pe corp ce s-au produs prin lovire cu un corp dur) dar care puteau fi produse şi de lovirea părţii civile de către martorul GF care a lovit-o în repetate rânduri, conform declaraţiei părţii civile de la fila 46 in dosarul Parchetului) şi că „ pe faţa ventrală gambă stângă (1/3 distală) prezintă echimoze violacee de 2,5/1 cm cu moderată tumefacţie subiacentă, că, subclavicular stâng prezintă echimoză violacee de 3/3 cm şi că pe faţa latero – internă coapsă stângă (1/3 proximală) prezintă echimoză violacee de 2,5/2,5 cm, cu moderată tumefacţie subiacentă.
Un alt motiv ce a condus la determinarea convingerii instanţei de vinovăţia inculpaţilor a fost şi coroborarea raportului de constatare tehnico – ştiinţifică cu declaraţia părţii civile prin care arată cu lux de amănunte modul în care s-a comis infracţiunea de viol.
Chiar dacă ar fi fost posibil ca iniţial, partea civilă să fi fost de acord cu întreţinerea raporturilor sexuale cu cei doi inculpaţi, deoarece s-a urcat de bună voie în autoturismul acestora, este evident că ulterior nu a mai acceptat această situaţie, dintr-un motiv sau altul, fapt pentru care, în momentul în care a avut ocazia, în grabă, a anunţat familia de cele întâmplate.
Chiar dacă cei doi inculpaţi nu recunosc săvârşirea infracţiunii de viol, care oricum nu se poate proba decât prin întreg materialul administrat şi prin coroborarea tuturor celorlalte probe, este evident că în cauză s-a săvârşit această faptă, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 197 alin.1 Cod penal, violul este definit ca fiind orice act sexual, de orice natură(cum este în cazul nostru – normal şi oral) prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa.
Este evident faptul că cei doi inculpaţi au profitat de imposibilitatea părţii civile de a se apăra, întrucât în afara faptului că ei erau doi bărbaţi, iar ea o singură femeie, aceştia au şi o statură şi o conformaţie solidă şi atletică ce inspiră teamă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpaţilor, instanţa a avut în vedere natura infracţiunii săvârşite, gravitatea acesteia, urmarea produsă şi concretizată prin prejudicii morale asupra părţii civile, condiţiile în care s-a comis fapta, respectiv pe timp de noapte, în câmp şi în condiţiile în care inculpaţii au staturi atletice ce produc teamă.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptei, scontând pe faptul că este greu de probat infracţiunea de viol în care se iau în seamă şi declaraţiile părţii potrivnice.
Având în vedere atât circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că în cauză se poate face aplicarea prevederilor art. 74 şi 76 C.p.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi cât şi inculpatul RFM.
La termenul din data de 10.02.2011, inculpatul RFM, prezent în instanţă, pe apelul declarat arată că-l retrage, instanţa urmând să ia act de poziţia inculpatului.
Soluţionând apelul, Tribunalul Călăraşi prin decizia penală nr.30/A din 10.02.2011, în baza art. 379 pct.2 lit. a C.p.p., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi împotriva sentinţei penale nr. 375/1.11.2010 a Judecătoriei Călăraşi pe care o desfiinţează în parte numai în ceea ce priveşte modalitatea de a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpaţilor FCA şi RFM pentru infracţiunea prev. de art. 197 alin.1 şi 2 lit.a C.p. şi rejudecând a înlăturat dispoziţiile art. 81-82 C.p. şi 71 alin.5 C.p. privind suspendarea condiţionată.
A dispus executarea pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi în regim de detenţie.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 369 C.p.p. a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul RFMi.
A obligat inculpatul RFM la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 375 lei reprezintă onorariu apărător oficiu (300 lei pentru RF şi 75 lei reprezentând ? din onorariu apărător oficiu pentru FCA).
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet au rămas în sarcina statului.
Impotriva acestei decizii au declarat apel inculpaţii FCA şi RFM, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Soluţionând recursurile, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI- SECŢIA I-a PENALĂ , prin decizia penală nr.1997/2011, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii FCA şi RFM, a casat decizia apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La rejudecarea apelurilor, după casarea cu trimitere, având în vedere actele şi lucrările dosarului şi motivele de apel, tribunalul reţine următoarele:
1. In apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi se critică sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.189 alin.1 şi 2 C.p.
Cu privire la acest aspect se arată că s-au evaluat greşit probele administrate pe tot parcursul procesului, instanţa omiţând declaraţiilor martorilor care au putut fi audiaţi în faza de judecată.
Se arată că există contradictorialitate între temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea (art.10 lit. a C.p.p.) şi considerentele pe care se fundamentează această soluţie care conturează cazul prevăzut de art.10 lit.d C.p.p.
2. Cea de a doua critică vizează netemeinicia sentinţei apelate, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, susţinându-se că este nejustificată reţinerea de circumstanţe atenuante, în condiţiile în care nu există nici o împrejurare de natura celor enumerate în art.74 C.p.
3. Cea de a treia critică (motiv invocat oral de reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi) se referă la faptul că, la soluţionarea pe fond a cauzei, nu s-a dat cuvântul apărătorului părţii civile pe cererea de achitare formulată de apărătorii inculpaţilor.
Inculpatul RFM a declarat că-şi retrage apelul în şedinţa publică din 10.02.2011 (dos 1425/202/2010) situaţie de care tribunalul urmează a lua act şi a dispune conform art.369 C.p.p.
1. In ceea ce priveşte apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, critica cuprinsă în primul motiv de apel este întemeiată.
Inculpaţii FCA şi RFM au fost trimişi în judecată, prin rechizitoriul din 24.02.2010, emis în dos.P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi pentru săvârşirea de către fiecare, a infracţiunilor de lipsire de libertate, prev. de art.189 alin.1 şi 2 C.p. şi viol, prev. de art.197 alin.1 şi 2 lit.a C.p.
Prin sentinţa apelată inculpatul au fost condamnaţi pentru infracţiunea de viol, Judecătoria Călăraşi dispunând achitarea acestora pentru infracţiunea de lipsire de libertate în baza asrt.10 lit. a C.p.p.
Constată tribunalul că situaţia de fapt reţinută de instanţă de fond se bazează pe o parte dintre probe, fiind puse sub semnul îndoielii atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a infracţiunii prev. de art.189 alin. 1 şi 2 C.p.
Pornind de la definiţia cuprinsă în alin.1 al textului de lege amintit anterior (lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal) şi cea acceptată în doctrină (conform căreia de esenţa infracţiunii este desfăşurarea ei în timp care trebuie să dureze atât încât să rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată, de a se deplasa şi acţiona conform voinţei proprii – Drept Penal Român – O. Loghin şi A. Filipaş 1992-pag 58).
Se constată că, în cauză se poate reţine că partea vătămată a fost luată „cu forţa” de pe stradă şi urcată într-un autoturism care a fost pus în mişcare şi s-a deplasat iniţial din com. SM spre com. D pe DN 3 A dar, până la barieră maşina a fost îndreptată pe un drum de pământ, de-a lungul căii ferate.
Este adevărat că această deplasare s-a făcut în scopul găsirii unui loc potrivit săvârşirii celeilalte infracţiuni (cea de viol), dar în cauză, perioada de timp în care partea vătămată a fost dusă cu autoturismul, fără a avea posibilitatea de a coborî din maşină fiindu-i limitată libertatea de mişcare justifică aprecierea că se poate reţine latura obiectivă a infracţiunii prev. de art.189 al.1 şi 2 C.p.
Apreciază tribunalul că şi latura subiectivă este evidentă, inculpaţii acţionând cu vinovăţie în forma intenţiei directe prev. de art.19 al.1 lit.a C.p.
In raport de episodul individualizat anterior, este lipsită de importanţă conduita victimei ulterior violului, fiind fără relevanţă că aceasta a mers împreună cu inculpaţii în mun. Feteşti şi apoi spre domiciliu, fiind plauzibile susţinerile părţii vătămate conform cărora nu a avut posibilitatea să scape, cei doi inculpaţi fiind în permanenţă cu ea sau izolând-o în maşina ale cărei uşi erau blocate.
Tribunalul constată că trebuie îndepărtată declaraţia martorului GF (persoană împotriva căreia partea vătămată a formulat plângere) şi că declaraţia celorlalţi martori audiaţi nemijlocit la fond nu dovedesc altă situaţie decât cea reţinută în rechizitoriu în sensul că nu rezultă că partea vătămată, de bună voie,a plecat cu inculpaţii.
Faţă de aceştia apreciază tribunalul că faptele inculpaţilor FCA şi RFM, care au lipsit-o de libertate pe partea vătămată SCC, în ziua de 15.10.2007 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.189 al.1 şi 2 C.p.p, text de lege în baza căruia urmează a fi condamnaţi cei doi inculpaţi.
2. Cea de a doua critică vizează greşita individualizare a pedepsei pentru infracţiunea de viol reţinută în sarcina inculpaţilor FCA şi RFM.
Constată tribunalul că cei doi inculpaţi au avut o poziţie constată de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii, susţinând că au avut acordul părţii vătămate pentru a întreţine raporturi sexuale(deşi tot inculpaţii declară că nu o cunoşteau pe partea vătămată şi că au „cules-o” pe aceasta în momentele în care era agresată de un bărbat).
Altă apărarea este aceea că nu au exercitat violenţe împotriva părţii vătămate.
Cum inculpaţii nu au contestat sentinţa judecătorească în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina lor a săvârşirii infracţiunii de viol, tribunalul apreciază că aceştia nu au dovedit sinceritate în timpul procesului şi că poziţia lor faţă de faptă şi consecinţele ei dovedeşte lipsă de consideraţie faţă de rigorile normei penale şi încercare de a-şi diminua răspunderea în raport de infracţiune.
Constată tribunalul că inculpaţii nu au antecedente penale dar au fost sancţionaţi administrativ de către procuro pentru alt gen de infracţiuni.
Mai constată tribunalul că pentru inculpatul FCA nu s-au administrat probe în circumstanţiere şi că actele depuse de inculpatul RFM dovedesc că acesta se căsătorise în vara anului 2007 (faptele fiind comise în octombrie 2007) şi că are un copil minor şi că are o conduită normală în societate.
Cu toate acestea apreciază tribunalul că aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare s-a făcut greşit, nefiind indicate împrejurările cărora instanţa le-a conferit valoarea prev. de art.74 C.p., motiv pentru care aceste dispoziţii urmează a fi îndepărtate pentru ambii inculpaţi.
3. Cel de-al treilea motiv de apel va fi respins potrivit art.371 C.p.p, în cauză neexistând declarat apel de către partea vătămată SCC.
In raport de cele de mai sus, urmează ca în baza art.379 alin.2 lit. a C.p.p., tribunalul să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, împotriva sentinţei penale nr./01.11.2010 a Judecătoriei Călăraşi, sentinţă pe care urmează să o desfiinţeze în parte, numai pe latură penală.
Rejudecând în fond, urmează ca în baza art.197 alin.1 şi 2 lit. a c.p., să condamne pe inculpaţii FCA şi RFM la câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p.
In baza art.189 alin.1 şi 2 C.p., urmează să condamne pe inculpaţii FCA şi RFM la câte 7 ani închisoare.
In baza art.33 lit. a – 34 lit. b C.p. şi 35 C.p., inculpaţii FCA şi RFM urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a Teza a II-a şi b C.p.
In baza art.71 C.p., urmează să interzică inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
Urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
In baza art.369 C.p.p urmează să ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul RFM.
Urmează să oblige pe apelantul inculpat RFM la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 300 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei), celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
1
