Recurs împotriva unei hotărâri a tribunalului prin care s-a respins o cerere de revizuire. Inadmisibilitate


C. proc. civ., art. 299 alin. (1)

în conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii,

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. în speţă, s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri a tribunalului prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti supuse căii de atac a recursului. Prin urmare, o astfel de cerere trebuie respinsă ca inadmisibilă.

C.A. laşi, s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 163/CA din 10 martie 2008,

în Jurindex

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr. 577 din 22 ianuarie 2007, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul E.J. împotriva procesului-verbal încheiat la data de 9 august 2006, reţinându-se că petentul, deşi s-au acordat mai multe termene, nu s-a prezentat şi nu a

produs probe în susţinerea plângerii. împotriva acestei hotărâri a formulat recurs E.J., soluţionat de Tribunalul Iaşi, care, prin decizia nr. 510/E din 17 mai 2007, reţinând că petentul nu a făcut probe contrarc celor menţionate în procesul-verbal contestat că nu există niciun motiv de nulitate a acestuia, că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, a respins recursul. Petentul-recurent a formulat cerere de revizuire a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, invocând lipsa proccdurii de citare.

Tribunalul Iaşi, analizând cererca de revizuire, a apreciat că motivul invocat de revizuient nu se regăseşte între motivele expres prevăzute de art. 322 C. proc. civ. şi, prin decizia nr. 874/CA din 2 octombrie 2007, a respins ca inadmisibilă cererca de revizuire. Curtea de Apel Iaşi a fost sesizată cu o cererc de recurs formulată de petentul E.J. împotriva decizici nr. 874/CA din 2 octombrie 2007, hotărâre pronunţată de Tribunalul Iaşi în cererca de revizuire. Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de recurs formulate, cauza urmând a fi analizată, potrivit art. 137 C. proc. civ., doar cu privire la acest aspect, fară a se avea în vedere fondul pricinii.

Astfel, cu privire la excepţia invocată, curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fară drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. In speţă, s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri a Tribunalului Iaşi, decizia nr. 874/CA din 2 octombrie 2007, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul E.J., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti supuse căii de atac a recursului.

Prin urmare, curtca a respins ca inadmisibilă cererea de recurs a deciziei nr. 874/CA, pronunţată de Tribunalul Iaşi.