Apelul declarat de inculpat in termen de 10 zile de la extradarea din Italia, unde s-a aflat in executarea unei pedepse privative de libertate impotriva sentintei penale pronuntate in lipsa, poate fi examinat peste termen, instanta având facultatea si de a suspenda executarea hotarârii de condamnare.
Inculpatul A.M.A. – prin cererea înregistrata la Curtea de Apel Constanta sub nr.728/36/2008 la data de 14.04.2008- a declarat apel împotriva sentintei penale nr.142/16.03.1999 a Tribunalului Constanta pronuntata în dosarul nr.1386/1998.
Sustine apelantul- inculpat A.M.A. ca la judecata cauzei ce a format obiectul dosarului nr.1386/1998 si la pronuntarea sentintei penale apelate nu a fost prezent- fiind plecat în Italia.
În cauza, declaratia de apel, a fost facuta prin aparator – la data de 31.01.2008 – în termenul legal de 10 zile de la extradare – 21.01.2008.
Analizând actele si lucrarile dosarului – Curtea constata:
Tribunalul Constanta prin sentinta penala nr.142/16.03.1999- pronuntata în dosarul nr.1386/1998 – în baza art.197 al.2 lit.”a,b” cod penal – cu aplic.art.75 lit.”c” cod penal si art.13 cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A.M.A. – la pedeapsa de 7 ani închisoare, iar în baza art.209 al.1 cod penal cu aplic.art. 13 cod penal – la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.33-34 cod penal – s-au contopit pedepsele aplicate si s-a dispus ca inculpatul A.M.A. sa execute pedeapsa de 7 ani închisoare – în regim de detentie.
Apelantul a fost impiedicat sa participe la judecata in fond a cauzei si a declarat apel in termen deoarece s-a aflat in efectuarea unei pedepse privative de libertate conform adresei nr. 703/2003 RES eliberata de Procuratura Republicii de pe langa Tribunalul din Roma.
În considerarea celor mai sus prezentate, Curtea constata ca sentinta penala nr.142/16.03.1999 – este lovita de nulitate absoluta prin prisma dispozitiilor art.197 alin.2 cod procedura penala – sens în care, conform dispozitiilor art.379 alin.2 lit.”b”, cod procedura penala – apelul inculpatului A.M.A. va fi admis, hotarârea apelata va fi desfiintata si cauza se va trimite Tribunalului Constanta spre rejudecare pentru a respecta regulile si garantiile procesual penale – impuse de dispozitiile art.287 si urmat. Cod procedura penala.
Curtea dispune suspendarea executarii pedepsei.