Potrivit art. 52 alin. 1 din Codul de procedură civilă, după ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.
Art. 55 din prevede că intervenţia se judecă odată cu cererea principală, instanţa putând disjunge judecarea cererii de intervenţie numai dacă soluţionarea cererii principale ar fi întârziată.
Faţă de faptul că din practicaua sentinţei civile recurate nu rezultă că s-a acordat cuvântul pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, iar din dispozitiv nu reiese că instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea de intervenţie, recursul este întemeiat.
(Decizia nr. 61 din 16 ianuarie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 9335/2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, reclamanta C.C.I.R. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “Z.” S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună dizolvarea societăţii pârâte în baza dispoziţiilor art. 232 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu motivarea că titlul în baza căruia s-a stabilit sediul social al pârâtei, respectiv Contractul de închiriere nr. 21886/1998, a expirat la data de 28.09.1999.
în data de 21.11.2001, Ministerul Finanţelor – Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5 a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că a luat cunoştinţă de existenţa acţiunii de dizolvare printr-o adresă de la C.C.I.R.M.B. în scopul urmăririi şi/sau executării eventualelor obligaţii bugetare ale societăţii. La data de 18.05.2001, tribunalul a respins cererea de intervenţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 4135 din 18.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, dispunându-se dizolvarea S.C. “Z.” S.R.L.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, societatea nemaiavând sediul cunoscut întrucât contractul de închiriere ce constituia titlul în baza căruia s-a stabilit sediul social al societăţii, respectiv Contractul de închiriere nr. 21886 din 28.09.1998, a expirat la data de 28.09.1999.
împotriva Sentinţei civile nr. 4135 din 18.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a declarat apel intervenienta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5, arătând că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi asupra cererii de intervenţie, deşi în motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei aceasta face vorbire şi despre cererea de intervenţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 21.11.2001, Ministerul Finanţelor – Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5 a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu.
Deşi în considerentele sentinţei civile atacate se reţine că la data de 18.05.2001, când s-a discutat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, tribunalul a respins cererea, din practicaua Sentinţei civile nr. 4135 din 18.05.2001 nu rezultă că s-a acordat cuvântul pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie.
De asemenea, nu rezultă sub ce aspect a fost respinsă cererea de intervenţie.
Faţă de faptul că într-o primă fază instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, precum şi de faptul că cererea de intervenţie se judecă odată cu cererea principală (instanţa putând disjunge judecarea cererii de intervenţie numai dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată), Curtea, în baza dispoziţiilor art. 3041 coroborat cu art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea cererii de intervenţie.
