Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr.45l din 25 februarie 1998 (dosar nr. 2127/1997)
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că minora A.M., fiica reclamantului, a fost încadrată, datorită afecţiunilor de care suferă, în gradul I de invaliditate, necesitând îngrijirea şi supravegherea permanentă din partea unei alte persoane.
Mai rezultă că minora nu are mamă şi că tatăl este singura persoană care îi poate acorda îngrijire şi supraveghere.
Minora beneficiază de drepturile acordate copiilor şcolarizaţi în unităţile pentru deficienţi între orele 8-18, nefiind însă încadrată într-un internat care să-i asigure întreţinerea completă din partea statului, situaţie în care ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 53/1992.
Faptul că minora frecventează o şcoală ajutătoare cu semiinternat nu este de natură a determina privarea acsteia de dreptul la un însoţitor, protecţia specială fiind limitată la programul zilnic între orele 8-18, restul timpului fiind necesare îngrijirea şi supravegherea asigurate de tatăl minorei.
Recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de art.7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992, în sensul înscrierii în carnetul de muncă a vechimii şi a încheierii unui contract de muncă pentru însoţitorul persoanei handicapate, nu sunt condiţionate de alte modalităţi ale protecţiei speciale acordate acestei persoane, ci numai de caracterul permanent al îngrijirii, supravegherii şi
ajutorului acordate.
Deşi minora frecventează cursurile unei şcoli ajutătoare, maladia Langdon-Down constituia o afecţiune gravă, dominată psiho-patologic de deficienţă mintală, dismorfie şi aberaţie cromozonală, copilul putând trece de la docilitate la acţiuni de auto şi heteroagresivitate, astfel că necesită o îngrijire şi suparveghere permanente ce sunt asigurate în mod clar de către tatăl reclamant, care în prezent nu este încadrat în muncă, fiind nevoit să asigure ajutorul copilului său, astfel că instanţa de fond în mod corect a considerat că acesta beneficiază de recunoaşterea drepturilor acordate de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 53/1992, motiv pentru care recursul Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi Bucureşti urmează a fi respins ca nefondat.
