Apel respins ca tardiv formulat. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Tribunalul SIBIU Sentinţă civilă nr. 1053 din data de 23.12.2015

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. … s-a dispus admiterea excepției nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.

A fost anulată ca netimbrată contestația la formulată de L. M. împotriva intimaților D. D. și BEJ și obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin Rezoluția întocmită la primirea dosarului, din data de 19.11.2014 judecătoria a fixat în sarcina contestatorului obligația de a achita suma de 970 lei cu titlu de taxa de timbru, fiind încunoștințat în acest. S-a formulat din partea acestuia la data de 08.12.2014 o cerere de ajutor public judiciar, solicitând fie scutirea de la plata taxei de timbru, fie reducerea acesteia. Însă prin Încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data de 10.02.2015 instanța a respins ca neîntemeiată cererea sa, menținând astfel în sarcina reclamantului obligația de a achita suma de 970 lei cu titlu de taxă de timbru.

Față de dispozițiile art. 33 din OUG 80-2013, având în vedere că a fost încunoștințat asupra faptului că trebuie să achite suma de 970 lei și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației la executare, sub sancțiunea anulării acesteia ca fiind netimbrată și față de împrejurarea că, până la termenul acordat de instanța de fond, acesta nu a achitat taxa de timbru datorată, ci dimpotrivă a arătat că renunță la judecarea prezentei cereri, instanța de fond a admis excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu și, în consecință, a anulat ca fiind netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul L. M.

Totuși, având în vedere momentul la care reclamantul a formulat acea cerere de renunțare la judecata cererii, respectiv 13.02.2015, ulterior primirii de către pârâtă a cererii de chemare în judecată, aceasta formulând și întâmpinare, instanța de fond a apreciat că acesta se regăsește în culpă procesuală, prin atitudinea sa dând naștere unor sarcini de natură patrimonială intimatei care s-a văzut nevoită a apela la serviciile unui apărător pentru a-și exprima poziția procesuală. Ca atare, a obligat reclamantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 raportat la 451 C.pr.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D. D. solicitând schimbarea in parte a sentinței apelate, în sensul acordării cheltuielilor de judecata integral sau cel puțin sa se reaprecieze cuantumul acestora spre maximum dovedit; cu cheltuieli de judecata in apel.

În motivarea apelului a arătat că în fapt, judecătoria Sibiu fata de cererea de renunțare formulata de către contestatorul L. M. (fila 97 dosar) prin care solicita renunțarea ia judecata, cu precizarea ca ” taxele judiciare de timbru îngrădesc accesul la justiție a oamenilor săraci (în cazul contestatorului cu 5.000 lei salariu lunar) stabilește cuantum al cheltuielilor de judecată in suma de 200 lei.

Consideră apelanta că față de faptul ca la momentul la care a fost obligata sa iși angajeze avocat, datorita faptului ca contestatorul a înțeles sa conteste PENSIA ALIMENTARA A COPIILOR PE care o datora, si fata de faptul ca a achitat suma de 800 lei, dar si fata de faptul ca in cauza toata procedura scrisa a fost, epuizata, s-au pus note inclusiv pe cererea de acordare a ajutorului public judiciar, instanța a greșit la aprecierea cuantumului cheltuitor de judecata doar de 200 lei.

Este nelegala aceasta apreciere, fata de faptul ca inclusiv dosarul executional a fost comunicat, deci practic, la ultimul termen de judecata s-a renunțat la judecata. Fata de respingerea contestației ca insuficient timbrata, solicită reaprecierea cheltuielilor de judecata spre maxim, daca nu integral, având în vedere volumul dosarului și faptul ca contestatorul a promovat cererea de chemară in judecată, în scopul de nu a fi executat cu contribuția de întreținere pentru copii, fapt ce în sarcina apelantei a generat cheltuieli suplimentare; soluția este nelegală, fata de faptul ca la ultimul termen de judecata contestatorul, șicanator, dar si ca un tertip, renunța la judecata tocmai pentru a nu plati cheltuielile de judecata.

Solicită apelanta acordarea cheltuielilor în întregime sau reaprecierea spre maximum acestora dovedite (fila 39 dosar).

În drept, a invocat art. 466, 480 N.C.pr.civ., art. 452, 453 N. C.pr.civ.

Intimatul L. M. a înaintat la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În cadrul ședinței de judecată din data de 10.12.2015, dată fiind împrejurarea că instanța de fond a menționat în minuta și dispozitivul sentinței civile atacate calea de atac ca fiind recursul, dosarul fiind înregistrat la tribunal spre soluționare completului de recurs R1, s-a dispus calificarea prezentei căi de atac ca fiind apelul, cauza fiind soluționată în complet legal constituit.

La același termen de judecată, intimatul a invocat tardivitatea formulării cererii de apel de către apelantă.

S-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 17.12.2015, iar apoi, potrivit considerentelor din încheierea ulterioară, la data de 23.12.2015.

Tribunalul, raportat la dispozițiile art. 245, art. 248 C.pr.civ., va analiza cu prioritate excepția tardivității formulării apelului, invocată de intimat.

Astfel, se constată că potrivit prevederilor art. 651 alin. 4 C.pr.civ. – În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Conform procesului verbal de înmânare depus la fila 106 dosar fond, hotărârea a fost comunicată apelantei la data de 24.06.2015.

Calculând termenul de 10 zile pentru exercitarea apelului, prevăzut de art. 651 alin. 4 C.pr.civ., cu respectarea dispozițiilor art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., se constată că ultima zi în care putea fi exercitată calea de atac este data de 06.07.2015.

Cererea de apel a fost înaintată la instanță la data de 24.07.2015, prin fax, deci după împlinirea termenului de apel (06.07.2015).

Având în vedere că la data de 10.12.2015 instanța a stabilit că apelul este calea de atac în prezenta cauză, deși în cuprinsul hotărârii apelate este menționată calea de atac ca fiind recurs în termen de 30 zile de la comunicare, având în vedere că dispozițiile art. 457 N.C.pr.civ. nu reglementează situația în care calea de atac prevăzută de lege este exercitată într-un termen mai îndelungat în considerarea mențiunii greșite din hotărârea apelată, astfel încât aplicabile sunt normele art. 186 N.C.pr.civ. și având în vedere că în situația de față, apelanta putea formula cerere de repunere în termenul exercitării căii de atac, în termen de 10 zile de la data la care instanța a stabilit natura căii de atac, tribunalul a amânat pronunțarea hotărârii în prezenta cauză, la data de 23.12.2015, pentru a se verifica dacă până la expirarea termenului se va formula sau nu o astfel de cerere de către apelantă.

Apelanta nu a înțeles să formuleze cerere motivată de repunere în termenul de apel, și întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, cererea de apel a fost înaintată la instanță peste termenul de 10 zile prevăzut de lege, tribunalul va admite excepția tardivității formulării apelului, invocată de către intimat, și în consecință, va respinge, fiind tardiv formulat, apelul declarat de intimata de la fond D. (fostă L.) D. împotriva sentinței civile nr. … pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. ….

Se constată că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.