Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr.590 din 6 martie 1998 (dosar nr. 2522/1997)
Rezultă cu certitudine din probele administrate că reclamantul întruneşte atât cerinţele generale cuprinse în art. 9 cât şi pe cele speciale prevăzute în art.14 alin. 2 lit. c din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură fară examen.
Din cuprinsul adresei nr. 33/20 martie 1996 emisă de Baroul Iaşi, prin care se comunică reclamantului că i se respinge cererea, pe motiv că nu a profesat niciodată ca avocat pledant şi că nu se pot aprecia în mod obiectiv cunoştinţele sale juridice, rezultă că în realitate tameiurile de respingere a cererii nu se regăsesc în prevederile Legii nr. 51/1995, nici măcar în legătură cu împrejurarea dacă prin art. 14 alin. 2 se consacră un drept sau o vocaţie ci
se instituie criterii suplimentare cu un pronunţat caracter subiectiv ce adaugă la lege. Din aceasta decurge caracterul nelegal al hotărârii respective, aşa încât contestaţia formulată de reclamant la Consiliul Uniunii Avocaţilor nu poate fi respinsă în raport de prevederile art. 130 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat. în plus, potrivit art. 60 lit. d din Legea nr. 51/1995, Comisia permanentă a Consiliului Uniunii are, între alte competenţe, şi pe aceea de a acorda scutire de examen juriştilor care îndeplinesc condiţiile legale, cu avizul consultativ al consiliului baroului respectiv. Or, aceasta înseamnă că avizul în discuţie nu are caracter obligatoriu şi necenzurabil. Dimpotrivă, fiind consultativ, dacă se ţine seama de conţinutul său în rezolvarea cererii, cum este şi firesc, trebuie verificat dacă s-a emis în condiţiile şi pe baza cri- teriijor legii fiindcă în caz contrar se ajunge la situaţii vădit arbitrare.
în ceea ce priveşte susţinerea că nu s-a avut în vedere caracterul supleativ al dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, este adevărat că faţă de formularea textului se evocă posibilitatea, pentru cel în cauză, de a fi primit în profesie cu scutire de examen. Aceasta nu înseamnă însă că pârâta poate refuza cererea pe motive de oportunitate deoarece în calitatea sa de autoritate publică, ea îşi manifestă opţiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat, cererea de primire în avocatură fară examen nefiind o ofertă de contractare ci invocarea unui drept conferit de lege de cel care îndeplineşte anumite condiţii. Aşa fiind, nu se poate face distincţie între cei ce, formulând cererea, îndeplinesc condiţiile legii şi sunt agreaţi de Uniune şi cei care deşi îndeplinesc condiţiile nu sunt agreaţi, fiindcă se încală principiul constituţional al egalităţii în faţa legii iar primirea în profesia de avocat cu scutire de examen nu s-ar mai realiza printr-un act administrativ ci printr-un contract.
Faţă de cele de mai sus, nu se poate reţine nici caracterul supleativ al dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 şi nici aspectele de oportunitate invocate, fiind de principiu că în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut ca atare de autoritatea publică şi nu se poate refuza cererea pe motiv că nu este oportună.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
