Prin sentinţa penală nr. 51 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Vatra Dornei, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedespei, pentru infracţiunea silvică prevăzută de art. 322 alin. 3 din Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 74 şi 76 Cod penal.
Sentinţa a fost atacată cu apel numai de inculpat.
Prin decizia penală nr. 500 din 15 mai 2000, Tribunalul Suceava a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Rejudecând, Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa penală nr. 261 din 10 octombrie 2000,l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 10 lit. c raportat la art. 11 pct. 2, lit. a Cod procedură penală.
Această a doua sentinţă a fost apelată de procuror şi de partea civilă.
Admiţând ambele apeluri, prin decizia penală nr. 1105 din 11 decembrie 2000, Tribunalul Suceava a desfiinţat sentinţa, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei şi l-a obligat la plata despăgubirilor către partea civilă.
Decizia a fost recurată de inculpat.
Admiţând recursul, prin decizia penală nr. 213 din 28 februarie 2001, Curtea de Apel Suceava a casat decizia, cu trimitere pentru rejudecarea apelului, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită – motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 Cod procedură penală.
Rejudecând, Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 335 din 7 mai 2001, a admis apelurile declarate de procuror şi de partea civilă, a desfiinţat sentinţa penală nr. 261 din 10 octombrie 2000 a Judecătoriei Vatra Dornei, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării şi l-a obligat la plata despăgubirilor.
Decizia a fost din nou atacată cu recurs, de inculpat.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 839 din 21 noiembrie 2001, a admis recursul, a casat parţial decizia şi făcând aplicarea art. 74 şi 76 Cod penal, a redus pedeapsa la 6 luni închisoare, menţinând suspendarea executării.
Ultima decizie a tribunalului, ca şi prima de altfel, sunt nelegale, încălcând principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac – principiu consacrat în art. 372 Cod procedură penală, cu referire la apel şi în art. 385® Cod procedură penală, cu referire la recurs.
Potrivit art. 372 Cod procedură penală, instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel.
Textul nu face distincţie dacă instanţa de apel se pronunţă în primul ciclu de judecată, sau după casarea (sau desfiinţarea) cu trimitere.
Prin hotărârea iniţială (sentinţa penală nr. 51/2000), inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 Cod penal.
Cum această sentinţă a fost atacată cu apel numai de inculpat, cuantumul pedepsei, modalitatea de şi reţinere circumstanţelor atenuante sunt lucruri câştigate definitiv.
Indiferent de soluţiile ulterioare, tribunalul, judecând apelurile procurorului şi părţii civile, nu putea aplica o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de prima sentinţă şi nici să înlăture circumstanţele atenuante.
Condamnându-l pe inculpat la 2 ani închisoare, fără aplicarea art. 74 şi 76 Cod penal, tribunalul a încălcat principiul neagravării în propria cale de atac.
Aparent, tribunalul s-a aflat în calea de atac a procurorului, exercitată împotriva unei hotărâi de achitare, dar, aceasta a survenit după o primă hotărâre de condamnare, apelată numai de inculpat, astfel că, tribunalul nu putea face abstracţie de lucrurile câştigate de acesta cu ocazia primei judecăţi.
Decizia penală nr.839/21.11.2001 a Curţii de Apel Suceava
