O.G. nr. 2/2001, art. 34
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta învestită cu solu-
7 i
ţionarea plângerii contravenţionale analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi hotărăşte asupra sancţiunii. Prin raportare la aceste dispoziţii legale, rezultă că limitele controlului judecătoresc care se exercită asupra procesului-verbal în cazul sesizării cu o plângere contravenţională sunt expres stabilite de către legiuitor: se verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi se hotărăşte asupra sancţiunii, neputând-se constata intervenită prescripţia executării amenzii aplicate. Aplicarea art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 poate fi analizată numai în cadrul unui litigiu având ca obiect o contestaţie la sau o acţiune în constatarea intervenirii prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită a amenzii contravenţionale, nu însă şi pe calea procesuală a unei simple plângeri contravenţionale.
Ca atare, constatarea intervenirii prescripţiei executării amenzii contravenţionale nu este de natură a conduce la anularea proce-
sului-verbal, întrucât nulitatea relativă sau absolută este o sanctiu-
7 »
ne a nerespectării condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege la momentul încheierii actului, în timp ce executarea sancţiunii aplicate (inclusiv constatarea intervenirii prescripţiei executării) este o fază ce se situează ulterior încheierii procesului-verbal şi presupune implicit un proces-verbal valabil încheiat, care să constituie titlu executoriu şi să poată fi pus în executare.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 116 din 13 ianuarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 10600 din 20 mai 2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul U.l. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B., Brigada de Poliţie Rutieră. împotriva acestei sentinţe, la data de 8 iulie 2010, a formulat recurs petentul, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului-verbal de contravenţie.
In motivare, recurentul a arătat că în pozele depuse la dosar nu se observă nici existenţa vreunui indicator care să anunţe ridicarea autoturismelor pe sectorul de drum respectiv, nici faptul că ar fi staţionat autoturismul în acea zonă. A mai precizat că, potrivit art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, sarcina probei incumbă intimatei. A menţionat că procesul-verbal a fost comunicat după o lună de la data aplicării sancţiunii, motiv pentru care a intervenit prescripţia executării sancţiunii, conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001. In drept, recurentul a invocat prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Intimata nu a depus întâmpinare, deşi era obligatorie în cauză.
Examinând sentinţa recurată, prin raportare la prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a reţinut următoarele: prin proce-sul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 4820543 din 6 ianuarie 2010, recurentul-pctent a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 240 lei şi măsura complementară de aplicare a 3 puncte de penalizare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că, la data de 6 ianuarie 2010, între orele 16.40-16.46, a staţionat voluntar autoturismul la mai puţin de 25 m de trecerea de pietoni, semnalizată prin indicator şi marcaj rutier. Tribunalul a constatat că prima instanţă a analizat în mod corect legalitatea procesului-verbal, constatând că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi că petentul nu a invocat motive de nulitate relativă.
In ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că ar fi intervenit prescripţia executării sancţiunii, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi hotărăşte asupra sancţiunii. Prin raportare la aceste dispoziţii legale, rezultă că limitele controlului judecătoresc care se exercită asupra procesului-verbal în cazul sesizării cu o plângere contravenţională sunt expres stabilite de către legiuitor: se verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi se hotărăşte asupra
sancţiunii, ncputând-se constata intervenită prescripţia executării amenzii aplicatc. Tribunalul a apreciat că aplicarca art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 poate fi analizată numai în cadrul unui litigiu având ca obiect o contestaţie la executarc sau o acţiune în constatarea inter-venirii prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită a amenzii contravenţionale, nu însă şi pe calea procesuală a unei simple plângeri contravenţionale. Ca atare, constatarea intervenirii prescripţiei executării amenzii contravenţionale nu este de natură a conduce la anularea procesului-verbal, întrucât nulitatea relativă sau absolută este o sancţiune a nerespectării condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege la momentul încheierii actului, în timp ce executarea sancţiunii aplicate (inclusiv constatarea intervenirii prescripţiei executării) este o fază ce se situează ulterior încheierii procesului-verbal şi presupune implicit un proces-verbal valabil încheiat, care să constituie titlu executoriu şi să poată fi pus în executare.
Pe de altă parte, instanţa de fond a analizat în mod corect şi temeinicia procesului-verbal, pornind de la principiul că actul constatator întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, procesul-verbal urmând a
fi analizat prin coroborarc cu celelaltc dovezi administrate în cauză. In aceste condiţii, cum prezumţia respectivă este doar una relativă şi poate fi răsturnată prin proba contrară, tribunalul a reţinut că nu este încălcat dreptul contravenientei la apărare şi la un proces echitabil, astfel cum sunt acestea garantate de prevederile art. 21 alin. (3) din României şi art. 6 din Convenţia europeană. Astfel, printr-o jurisprudenţă constantă, C.E.D.O. a statuat că folosirea prezumţiilor de fapt şi de drept nu este contrară dreptului persoanei la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie în condiţiile în care dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată nu este unul absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988, § 28; cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, § 113). Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale încheiate de agenţii statului este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa oricărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a rcspecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, Deci
zia din 7 septembrie 1999). Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei este de a respecta limita proporţiona-lităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei
sanctionate contravenţional.
In condiţiile în care agentul de poliţie a încheiat procesul-verbal în urma propriilor constatări, nu era necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăţiei recurentului-petent de către intimată, ci revenea acestuia obligaţia de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice. Or, în cauză, tribunalul a constatat că recurentul-petent nu a administrat vreun mijloc de probă în cursul judecăţii prin care să dovedească o situaţie de fapt contrară celei reţinute de către agentul constatator, astfel încât, prin prisma considerentelor prezentate mai sus în lumina jurisprudenţei C.E.D.O., prezumţia de veridicitate a actului sancţionator rămâne în fiinţă. Mai mult decât atât, intimata a depus la dosar planşe fotografice care redau evenimentul rutier respectiv şi care atestă că recurentul-petent a staţionat neregulamentar autoturismul la mai puţin de 25 m de trecerea de pietoni, semnalizată prin indicator şi marcaj rutier, încălcând astfel prevederile exprese ale art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, cu referire la dispoziţiile art. 142 şi art. 143 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate şi că soluţia primei instanţei de respingere a plângerii contravenţionale este legală si temeinică, tribunalul a respins recursul ca nefondat.
