Prin sentinţa comercială nr. 11 din 10 ianuarie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş nr. 955/2006 a admis excepţia tardivităţii invocată de administratorul judiciar S.C. C. C. SRL Târgu-Mureş şi a respins contestaţia la tabelul definitiv al creditorilor debitoarei S.C. Carbid F. SA Târnăveni, formulată de AVAS Bucureşti, a respins contestaţia formulată de S.C. T. C. I. SRL Braşov, privind planul de reorganizare propus de debitoare, prin administrator Ignat Gheorghe Sorin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că atât Legea nr. 64/1995, republicată, în forma în vigoare după momentul deschiderii procedurii faţă de debitoare, cât şi Legea nr. 85/2006, intrată în vigoare la 20 iulie 2006, au cuprins o dispoziţie identică referitoare la dreptul fiecărui creditor de a solicita înscrierea creanţei pretinse, legiuitorul prevăzând şi termenul până la care poate formula contestaţie. În cazul dedus judecăţii, termenul pentru definitivarea tabelului preliminar a fost stabilit pentru 31 august 2006, iar contestaţiile trebuia înregistrate cu cel puţin 10 zile înaintea acestei date. S-a ţinut cont de faptul că administratorul judiciar şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica creditoarei AVAS atât refuzul de înscriere în tabelul preliminar al sumelor solicitate cât şi motivele acestui refuz, dovada fiind reprezentată de Notificarea nr. 955/2006/171-210 din 10 august 2002, transmisă prin scrisoare recomandată nr. 15615 din 12 august 2006. S-a mai precizat că termenul de formulare a contestaţiilor este unul de decădere, astfel că reţinerea excepţiei tardivităţii invocate de administratorul judiciar este obligatorie, potrivit art. 103 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte contestaţia creditoarei S.C. T. C. I. SRL Braşov, judecătorul sindic a constatat că potrivit sentinţei comerciale nr. 3078 din 30 noiembrie 2006, planul de reorganizare propus de debitoare a fost deja admis de judecătorul sindic, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 85/2006, prin aceeaşi hotărâre stabilindu-se atât măsurile care se impun vis-a-vis de convocarea adunării generale a creditorilor în vederea votării planului, cât şi data confirmării acestuia, în sensul prevăzut de art. 101 din lege. Întrucât data confirmării a fost stabilită pentru 4 ianuarie 2007, iar contestaţia împotriva planului s-a formulat între timp, din considerente de administrare a actului de justiţie, s-a amânat pronunţarea asupra confirmării, în aşa fel încât să fie posibilă soluţionarea contestaţiei în contradictoriu cu debitoarea şi creditorii prin comitetul creditorilor, măsură considerat a fi impusă şi de faptul că prin capătul principal de cerere a fost atacată însăşi Hotărârea Adunării generale a creditorilor din 22 decembrie 2006, când a avut loc votul asupra planului, iar confirmarea depindea de soluţia dată asupra contestaţiei.
Judecătorul sindic a pornit de la prevederea că o hotărâre a adunării creditorilor poate fi desfiinţată pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotrivă şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării. Dat fiind conţinutul procesului verbal, s-a apreciat că petenta are această calitate specială de a ataca hotărârea însă contestaţia s-a considerat nefondată, deoarece nu s-a probat nici un motiv de nelegalitate a hotărârii. S-a reţinut că în ansamblu, toate criticile petentei vizează chestiuni de oportunitate, respectiv critici şi incertitudini faţă de posibilitatea reală a îndeplinirii şi respectării planului şi punctual, motivul de nelegalitate putea să constea în aspectul propus şi anume acela că, chestiunea înscrisă la ordinea de zi, aprobarea planului de reorganizare, nu a făcut obiectul deliberării. Din perspectiva abordată de petentă, pe considerentul că administratorul special nu a participat la acea şedinţă, judecătorul sindic a ţinut cont de faptul că o astfel de obligaţie nu se regăseşte în lege, iar nelegalitatea ar fi decurs din ipoteza în care ordinea de zi dezbătută în şedinţă ar fi fost alta decât cea din convocator.
S-a constatat că, potrivit dovezilor depuse la dosar, în aplicarea prevederilor art. 99 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar şi-a îndeplinit obligaţiile consemnate în sentinţa de admitere a planului privind convocarea adunării generale a creditorilor, aducerea la cunoştinţă publică a planului de reorganizare prin publicarea anunţului în Buletinul procedurilor de nr. 760 din 7 decembrie 2006, iar din cuprinsul procesului verbal al şedinţei rezultă cu certitudine că deliberările şi voturile creditorilor au avut ca obiect tocmai ordinea de zi cu unicul ei punct înscris. S-a precizat în considerente că toate celelalte critici vizând oportunitatea şi viabilitatea planului nu mai puteau fi transpuse pe plan juridic din partea unui creditor după momentul admiterii planului, conform dispoziţiilor art. 98 alin. 3 din lege, decât prin votul negativ dat în şedinţă, în plus, noua lege în materie de insolvenţă a restrâns sarcinile judecătorului sindic cu ocazia admiterii planului în ceea ce priveşte posibilitatea de cenzură în cazul în care planul ar fi considerat neviabil, menţionându-se şi că doi practicieni în insolvenţă au opinat favorabil în sensul perspectivelor de reorganizare a debitoarei prin plan.
Împotriva hotărârii judecătorului sindic a declarat recurs atât AVAS cât şi S.C. T. C. I. SRL Braşov.
Recurenta AVAS a solicitat modificarea în sensul admiterii contestaţiei şi rectificarea tabelului creanţelor prin înscrierea sa la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 4 din cu suma de 828.052 RON, deoarece în mod nelegal instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al administratorului judiciar, fără a verifica veridicitatea celor afirmate. S-a precizat că Borderoul poştal nu constituie un act doveditor al faptului că AVAS a fost notificată cu privire la neincluderea creanţei sale în tabelul creditorilor, invocându-se textul art. 86 alin. 3 Cod procedură civilă, care impune drept act doveditor scrisoarea recomandată cu dovada de primire. S-a subliniat că judecătorul sindic trebuia să solicite administratorului judiciar să prezinte confirmarea de primire de către AVAS a actului transmis prin poştă. În continuare, recurenta a prezentat aspecte legate de fondul cauzei, respectiv de creanţa care face obiectul contestaţiei.
Recurenta S.C. T. C. I. SRL Braşov a solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele, invocând textul art. 3041 Cod procedură civilă şi modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei iar pe cale de consecinţă, desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor (art. 11 alin. 1 lit. „j” şi „m” şi art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006), respingerea planului de reorganizare a debitoarei, întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (art. 98 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2006) şi aplicarea prevederilor art. 105 din acelaşi act normativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a precizat că debitoarea a depus planul cu depăşirea termenului prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 85/2006, ceea ce atrage sancţiunea decăderii, că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, sentinţa este lipsită de temei legal. S-a menţionat că, în convocarea la şedinţa adunării generale a creditorilor în mod deliberat nu s-a făcut referire la dezbaterea planului de restructurare, abia după care se putea pune în discuţie exprimarea votului, că pe parcursul desfăşurării adunării administratorul judiciar a refuzat dezbaterea planului pe considerentul că nu el este autorul planului, iar majoritatea creditorilor au fost reprezentaţi la adunare de delegaţi cu procura limitată la exprimarea votului.
Recurenta a criticat faptul că judecătorul sindic a atribuit un caracter definitiv şi irevocabil hotărârii de admitere a planului, susţinere contrazisă de prevederile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 şi care contravine art. 977 şi urm. Cod civil, menţionându-se că prin hotărârea de admitere a planului, judecătorul sindic trebuie să exercite controlul judecătoresc cu privire la admisibilitatea în principiu atât cu privire la îndeplinirea procedurilor prealabile cât şi cu privire la fondul planului după dezbaterea în contradictoriu a prevederilor din plan şi exprimarea opiniei unui expert independent.
Recurenta a considerat că respectarea dreptului procedural al oricărui creditor de a contesta planul implică şi examinarea criticilor de fond pentru motive de fezabilitate şi viabilitate. Prin admiterea în principiu a planului, acesta rămâne doar un proiect şi toate etapele ulterioare şi terminologia folosită confirmă necesitatea dezbaterii planului înainte de exprimarea votului. În aceeaşi ordine de idei, recurenta a considerat că lipsa administratorului special la adunarea creditorilor rămâne un element de fapt care trebuia să fie luat în considerare de judecătorul sindic, întrucât a împiedicat deliberările asupra planului, concluzionând că împiedicarea deliberărilor asupra planului prin întocmirea defectuoasă a convocatorului şi lipsa administratorului special la adunarea creditorilor, neconsemnarea în procesul verbal de şedinţă a tuturor deliberărilor, sunt chestiuni de legalitate nu de oportunitate, care trebuiau cenzurate de judecătorul sindic ca încălcări ale legii.
Recurenta a precizat că judecătorul sindic nu a dat răspuns criticilor de nelegalitate şi în consecinţă, nu a soluţionat în totalitate acţiunea sa, concluzia fiind că suntem în situaţia în care un plan de reorganizare a fost confirmat pe propria răspundere a debitoarei, fără a fi examinat pe fond, deşi nu conţine toate menţiunile cerute de lege, nu indică o perspectivă certă de redresare a activităţii debitoarei.
În notele de şedinţă depuse la dosar de aceeaşi recurentă, se precizează că de la data formulării motivelor de recurs a luat cunoştinţă, din informaţii apărute în presă şi din informarea depusă de debitoare la BVM Bucureşti, de faptul că debitoarea şi-a întrerupt activitatea, deoarece este în incapacitate de plată şi nu a achitat la scadenţă datoriile curente faţă de furnizorii de utilităţi. S-au prezentat aspecte care rezultă din declaraţii şi alte informaţii de presă precum şi împrejurarea că debitoarea a ascuns cu rea-credinţă faptul că rezultatele sale economice la 31 decembrie 2006 sunt negative.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că ambele recursuri a fost considerate nefondate.
Recurenta AVAS se apără faţă de excepţia tardivităţii prin puterea doveditoare a actului de procedură, invocând reglementarea art. 86 alin. 3 Cod procedură civilă , susţinând că borderoul nu constituie dovada de primire şi prin urmare, nici dovada notificării.
Instanţa de recurs constată însă că judecătorul sindic a avut în vedere nu numai borderoul poştal din data de 12 august 2006, dar şi Notificarea nr. 955 din 10 august 2006, transmisă prin scrisoarea recomandată nr. 15615 din 12 august 2006, indicând chiar filele din dosar la care se află dovezile menţionate în considerente. De altfel, judecătorul sindic nu a reţinut că borderoul poştal face dovada notificării, ci că petenta se află la poziţia nr. 15615 din acest borderou, după ce a avut în vedere faptul că dovada comunicării refuzului de înscriere a sumelor solicitate în tabelul preliminar şi motivele acestui refuz este reprezentată de Notificarea nr. 955 din 10 august 2006, transmisă prin scrisoare recomandată nr. 15615 din 12 august 2006.
Prin urmare, soluţia dată de judecătorul sindic contestaţiei formulate de AVAS, este întemeiată.
În privinţa contestaţiei creditoarei S.C. T. C. I. SRL Braşov, în mod corect judecătorul sindic a avut în vedere în primul rând că ne aflăm în situaţia în care planul de reorganizare propus de debitoare a fost admis printr-o sentinţă anterioară, astfel că s-au avut în vedere condiţiile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 85/2006, iar în acest moment procedural nu se pot invoca aspectele legate de termenul în care s-a depus planul. Pentru a pronunţa hotărârea de admitere sau de respingere a planului, judecătorul sindic a verificat dacă acesta conţine toate informaţiile prevăzute de lege, iar opinia privind posibilitatea de realizare a planului putea fi cerută înainte de admiterea lui. Prin urmare, ar excede cadrului procesual dedus judecăţii, să se analizeze aspecte legate de întocmirea şi conţinutul planului la un moment ulterior admiterii lui printr-o hotărâre judecătorească, alta decât cea vizată de actuala cale de atac.
În contextul celor arătate, rămâne de analizat legalitatea hotărârii adunării creditorilor din 22 decembrie 2006, contestatoarea indicând textele art. 11 alin. 1 lit. j şi m şi art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor, poate fi desfiinţată pentru nelegalitate, judecătorul sindic reţinând că, petenta are calitatea specială de a ataca hotărârea. Întrucât hotărârea adunării generale a fost luată ca urmare a admiterii planului, legalitatea trebuie verificată prin prisma respectării dispoziţiilor art. 99 alin. 1 şi 2 din lege, aspecte constatate a fi respectate de administratorul judiciar.
Contrar susţinerilor recurentei, judecătorul sindic a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii sub aspectul elementelor pe care putea să le verifice în legătură cu planul prin prisma motivelor contestaţiei precum şi sub aspectul motivelor de nelegalitate, în ceea ce priveşte convocarea adunării generale, concluzia fiind că, la data respectivă, 22 decembrie 2006, ordinea de zi din convocator a fost în concordanţă cu ceea ce s-a dezbătut în şedinţă, iar părerea asupra planului se concretizează în votul dat de creditor cu privire la acesta.
Legiuitorul nu foloseşte expresia de „admitere în principiu” a planului, ci de „admitere”, înainte de votare, apoi de confirmare. Creditorii pot să accepte sau nu planul şi în funcţie de votul lor, judecătorul îl va confirma sau nu.
Potrivit opiniei recurentei, cel puţin aşa cum se subînţelege, planul admis de judecător, ar trebui supus dezbaterilor în cadrul adunării creditorilor şi posibil modificat în funcţie de propunerile sau obiecţiunile acestora. Nu se poate reţine o asemenea interpretare, deoarece conţinutul formal al planului, informaţiile pe care trebuie să le deţină, sunt avute în vedere la pronunţarea hotărârii de admitere a planului. Nemulţumirea creditorilor faţă de un plan admis, se concretizează în votul negativ dat cu privire la plan iar confirmarea va depinde de ponderea voturilor în funcţie de natura clasei creditorilor şi modul în care votul respectiv influenţează rezultatul final care determină acceptarea planului şi apoi confirmarea.
Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorului sindic s-a constatat a fi temeinică şi legală, astfel că ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.
