Activitatea unităţii de învăţământ nu este o activitate profesională în care se prestează pur şi simplu servicii contracost, astfel că activităţile nu pot fi considerate nici ca fiind acte şi fapte de comerţ în sensul definit de art.3 al Codului comercial.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 56/8 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 5829/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis plângerea contravenţională formulată de petenta UBB Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimatul CJPC BN, ca fiind întemeiată şi în consecinţă s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 247/1013/22.11.2010 (serie XXX nr. 0173028) încheiat de CJPC BN şi a sancţiunii aplicate, ca netemeinice.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimatul.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs precum şi sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, în mod corect a stabilit instanţa de fond că dispoziţiile OG nr.2l/l99l privind protecţia consumatorilor, nu sunt aplicabile activităţilor specifice desfăşurate de unitatea de învăţământ superior, care nu poate fi asimilată „operatorului economic” aşa cum acesta este definit de art.2 pct.3 din acest act normativ.
De altfel, potrivit disp.art. l alin.2 din OG nr.2l/l99l, „(2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta” .
Tot în mod corect a stabilit instanţa de fond că activitatea unităţii de învăţământ nu este o activitate profesională în care se prestează pur şi simplu servicii contracost şi în sprijinul acestei teze, s-a făcut trimitere la alin.34 din preambulul Directivei 2006/l23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care face trimitere la jurisprudenţa europeană şi de unde rezultă fără, echivoc, că activităţile în domeniul social, cultural, educaţional şi judiciar, nu sunt activităţi de natură economică şi nu sunt cuprinse în definiţia serviciului de la art.50 din Tratatul CE.
Din această perspectivă, activităţile respective nu pot fi considerate nici ca fiind acte şi fapte de comerţ în sensul definit de art.3 al Codului comercial , aşa cum a susţinut recurenta şi ca atare, nu sunt aplicabile nici disp.din L.nr. 296/2004 privind Codul consumului, care reglementează raporturile juridice create între operatorii economici şi consumatori.
