Prin sentinţa civilă nr. 2996 din 4 septembrie 2006, Tribunalul Harghita a respins cererea formulată de reclamanta S.C. C. R. C. M. S. SRL Bucureşti, în calitate de mandatară a creditoarei K. E. N.V. Belgia, de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Amiral SRL Miercurea Ciuc, întemeindu-se pe prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a reţinut că s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, motivată de existenţa unei creanţe în cuantum de 43.181,67 Euro, rezultată dintr-un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia s-au emis facturi neachitate şi că, debitoarea a contestat faptul că ar fi în încetare de plăţi, cerând totodată şi obligarea creditoarei la depunerea unei cauţiuni în cuantum de 10% din valoarea sumei în litigiu. Această cerere a fost admisă de judecătorul sindic, iar creditoarea a fost obligată la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cauţiune, dovada plăţii trebuind să se facă pentru termenul din 4 septembrie 2006. La acest termen de judecată nu s-a făcut dovada plăţii cauţiunii, astfel că judecătorul sindic, având în vedere textul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 a respins cererea creditoarei, făcând totodată menţiunea în considerente că cererea creditoarei de prelungire a termenului de consemnare a cauţiunii a ajuns la dosarul cauzei după pronunţarea hotărârii, creditoarea manifestând şi o oarecare pasivitate, deoarece a avut peste două luni la dispoziţie pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de C. R. C. management service SRL Bucureşti, în calitate de mandatară a creditorului K. E. N.V. Belgia, solicitându-se admiterea acţiunii introductive.
În motivarea recursului a invocat aspecte legate de corespondenţa purtată pentru plata cauţiunii, derularea cronologică a acesteia, subliniindu-se că este posibil să se fi întârziat faxul prin care s-a cerut amânarea dovedirii plăţii cauţiunii preşedintelui completului de judecată, dar fiind vorba de un creditor străin, se cuvenea să se acorde un termen de depunere a cauţiunii mai îndelungat, considerându-se chiar interpretabil cuantumul cauţiunii fixate, ţinând cont de denominarea leului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că recursul este nefondat.
În condiţiile în care debitoarea a solicitat obligarea creditoarei la plata unei cauţiuni odată cu contestarea stării de , iar judecătorul sindic prin încheierea din 26 iunie 2006, a dispus obligarea la plata cauţiunii în cuantum de 100.000.000 lei (10.000 RON) şi stabilind că până la termenul următor, respectiv 4 septembrie 2006, să se facă dovada plăţii, nu mai comportă discuţii scopul cauţiunii, acest scop fiind avut în vedere de legiuitor.
Cert este că, dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă, textul aret. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nelăsând nici o posibilitate de interpretare, fiind foarte clar. Practic, odată dispusă plata cauţiunii şi fixat un termen, obligaţia respectivă este un fine de neprimire şi lipsa dovezii plăţii duce la respingerea cererii fără a mai fi analizate celelalte aspecte legate de admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii, aşa după cum în mod corect a procedat judecătorul sindic.
Nu pot fi primite apărările recurentei legate de motivele pentru care cererea de prelungire a termenului de consemnare a cauţiunii a ajuns cu întârziere la dosar, deoarece această cerere, potrivit actului de la fila 189 dosar fond, a fost redactată la 1 septembrie 2006 şi trimisă prin fax la 4 septembrie 2006, cu menţiunea „după şedinţă”, în contextul în care, la 1 septembrie 2006 recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, precizând că, „desigur, subscrisa va consemna cauţiunea în cuantumul indicat de către instanţă până la următorul termen de judecată stabilit în cauză – 4 septembrie 2006”. Faptul că s-a mai precizat că se consideră nejustificată obligaţia de cauţiune, prin prisma textului legal care dă posibilitatea judecătorului sindic să o dispună, nu are relevanţă. Prin acest răspuns la întâmpinare depus doar cu 4 zile anterior termenului fixat pentru plata cauţiunii, nu s-a invocat faptul că era nevoie de un termen mai îndelungat şi nici nu s-a cerut prelungirea termenului, astfel că judecătorul sindic a fost îndreptăţit să aplice prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, neavând până la încheierea dezbaterilor vreo cerere de amân.are. De altfel, în acea cerere de prelungire a termenului de consemnare se susţine că „plata se va efectua la data de 4 septembrie 2006, dar nu până la ora judecării dosarului, ci în cursul acestei zile, dar mai târziu – „, precizându-se că clientul extern a avut suma necesară la data de 1 septembrie 2006.
Judecătorul sindic, pentru a putea soluţiona fondul cererii de deschidere a procedurii, avea nevoie de dovada plăţii cauţiunii la termenul stabilit, legiuitorul nereglementând posibilitatea prelungirii termenului respectiv şi, oricum, dovada trebuia făcută prin document bancar. Relevantă este menţiunea făcută de recurentă cu privire la dovada efectivă a plăţii cauţiunii, dovadă care nu s-a făcut în cursul zilei de 4 septembrie 2006, din moment ce recurenta face precizarea că, dacă instanţa de recurs va considera necesar, va consemna cauţiunea la CEC Harghita în cuantumul indicat şi până la data stabilită .
Recurenta omite faptul că, nu instanţa de recurs a stabilit obligaţia cauţiunii, ci judecătorul sindic, aşa după cum prevede textul legal incident în cauză, iar creditorul avea deja obligaţia să facă dovada plăţii cauţiunii pentru termenul din 4 septembrie 2006, obligaţie neîndeplinită.
Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
