Contravenţie continuă sau contravenţie instan-tanee. Relevanţă privind curgerea termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale


Chiar dacă în sarcina contravenientului s-a reţinut o faptă omisivă, respectiv neaducerea la îndeplinire a unei măsuri impuse printr-o notă de constatare anterioară, şi în general în asemenea situatii contravenţia are un caracter continuu, data constatării fiind

9 9 1

şi data săvârşirii, trebuie avut în vedere şi faptul că i s-a fixat un termen limită pentru dezafectarea construcţiilor provizorii. în practica judiciară s-a statuat în mod constant că, atâta timp cât legea impune îndeplinirea unei obligaţii până la un anumit termen, ajungerea la termen fără a fi îndeplinită obligaţia consumă contravenţia şi o şi epuizează, întrucât efectele neîndeplinirii actului rămân aceleaşi. Prin urmare, contravenţia s-a consumat şi epuizat la termenul limită impus, chiar dacă efectele neîndeplinirii obligaţiei durează în timp, fiind aceleaşi atât înainte, cât şi după această dată. Sancţiunea amenzii fiind aplicată după mai mult de 6 luni de la data săvârşirii contravenţiei, rezultă că aplicarea ei este prescrisă.

Jud. Măcin, sent. civ. nr. 267 din 16 aprilie 2009, portal.just.ro

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la data de 18 decembrie 2008, petentul P.Ş a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, să dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a

contravenţiei seria GNM nr. 007796 din 10 septembrie 2008, întocmit de intimată şi comunicat petentului prin poştă la data de 24 septembrie 2008, întrucât nu i s-au transmis măsurile pe carc trebuia să le ia

pentru a nu fi sancţionat contravenţional. In motivarea cererii, petentul a arătat că, în calitatea sa de crescător de animale, doreşte să fie informat asupra condiţiilor în care îşi poate creşte şi adăposti animalele, dat fiind că a fost sancţionat pentru că le-a dus la păşunat şi le-a adăpostit pe izlaz, în comună nefiindu-i permis să crească animale. De asemenea, a menţionat că este membru al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine, înfiinţată în comuna Greci, asociaţia obţinând arendarea păşunii comunale pentru o perioadă de 5 ani. A mai arătat şi că a fost sancţionat ca urmare a reclamaţiei formulate de I.G., a cărei proprietate se află în apropierea adăpostului de al petentului, aceasta susţinând că petentul, prin activitatea sa de creştere a ovinelor, poluează atmosfera. Or, în opinia petentului, faptul că imobilul proprietate a numitei I.G. nu are canalizare, evacuarea apelor uzate realizându-se direct în pârâul Recea, este de natură să polueze mai mult atmosfera decât activitatea sa de crcştere a ovinelor. Totodată, având în vedere că şi-a crescut animalele de peste 20 ani pe păşunea comunei Greci, fiind netulburat până la mutarea numitei I.G., precum şi faptul că este membru al Asociaţici Crescătorilor de Ovine carc administrează păşunea comunală, petentul a susţinut că poate folosi această suprafaţă de teren ca atare. Mai mult, petentul a arătat că, în opinia numitei I.G., toţi oierii comunei Greci ar trebui amendaţi, întrucât au târlele pe

izlazul comunal. Cererea nu a fost motivată în drept. In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin carc a solicitat respingerea plângerii contravenţionale formulate de petent, ca nefon-

dată. In motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, în fapt, urmare a sesizării primite de la Instituţia Prefectului Tulcea cu privire la dezagrementul produs prin existenţa unei stâne lângă proprietatea d-nei I.G. din comuna Greci, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, s-au deplasat la faţa locului. Aceştia au constatat că în vecinătatea proprietăţii d-nei I.G. există o stână aparţinând petentului. De asemenea, în urma verificărilor la faţa locului, au constatat că acest teren aparţine Consiliului local Greci, având destinaţia de păşune. A mai arătat intimata că petentul nu deţine aviz de la Primăria Greci pentru amplasamentul stânei pe acest teren. Toate aceste aspecte au fost consemnate în nota de constatare nr. 3720 din 8 septembrie 2008, încheiată în prezenţa petentului. Totodată,

intimata a precizat că petentul a mai fost avertizat prin nota de constatare nr. 5847 din 3 octombrie 2007, încheiată de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, şi de cei ai Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea. Prin nota de constatarc din 3 octombrie 2007, petentului i s-a pus în vedere să dezafecteze terenul islazului comunal de construcţiile provizorii ale stânei, însă, în opinia intimatei, petentul a tratat aceste măsuri cu ignoranţă şi nu s-a

conformat. In consecinţă, pentru neîndeplinirea la termen a măsurilor stabilite în nota de constatare nr. 5847 din 3 octombrie 2007, petentul a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor art. 96 alin. (3)

pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005. In drept, intimata a invocat prevederile

O.G. nr. 2/2001 şi pe cele ale O.U.G. nr. 195/2005. în susţinerea întâmpinării, intimata a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut, în fapt, că, potrivit menţiunilor procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria GNM nr. 007796 din 10 septembrie 2008, întocmit de intimata Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, în urma controlului efectuat la Primăria comunei Greci, jud. Tulcea, s-a constatat că petentul P.Ş a săvârşit următoarele fapte: în urma sesizării primite la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, şi a verificării efectuate în teren, s-a constatat că P.Ş nu a îndeplinit la termen măsurile stabilite anterior, respectiv dezafectarea zonei de păşunat, fapt consemnat în notele de constatare încheiate anterior. Agentul constatator a apreciat că aceste fapte constituie contravenţia prevăzută şi sancţionată prin art. 96 alin. (3) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, motiv pentru carc contravenientul P.Ş a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 7.500 lei. A mai apreciat agentul constatator că pagubele produse prin săvârşirea acestei contravenţii sunt necuantificabile material. Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenient, acesta nefiind de faţă la întocmirea lui, această împrejurare adeverindu-se prin semnătura martorei I.F., ale cărei date de identificare au fost menţionate.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa a reţinut că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora aplicarca sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Prin întâmpinare, intimata a arătat că la întocmirea procesului-verbal în discuţie agentul constatator a avut în

vedere nota de constatare nr. 5847 din 3 octombrie 2007. Analizând acest înscris, instanţa a constatat că la data de 3 octombrie 2007 reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, şi de cei ai Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea au efectuat un

control în extravilanul comunei Greci. In teren s-a constatat existenţa unei stâne, amplasată la cea 10 m distanţă de gardul proprietăţii d-nei

I.G., stâna având construcţii provizorii din paiantă şi chirpici pentru adăpostul animalelor şi al ciobanilor, fară a fi delimitată de un gard de împrejmuire. Prin această notă de constatare s-a impus măsura dezafectării terenului aferent islazului comunal de construcţiile provizorii ale stânei. Comisarul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, a fixat termenul limită pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri la data de 31 octombrie 2007, răspunzători pentru dezafectarea terenului fiind petentul şi asociaţii. De asemenea, s-a menţionat în nota de constatare că nerespectarea în totalitate şi la termen a măsurilor impuse constituie contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 alin. (3) pct. 9 şi art. 94 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005.

La data de 8 septembrie 2008, în urma efectuării unui controlul în teren, intimata a constatat că petentul nu a adus la îndeplinire la termen măsurile stabilite prin nota de constatare nr. 5847 din 3 octombrie 2007 şi la data de 10 septembrie 2008 i-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale, conform art. 96 alin. (3) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005. Faţă de această situaţie de fapt şi văzând dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a apreciat că aplicarea sancţiunii contravenţionale este prescrisă, contravenţia reţinută în sarcina petentului fiind una instantanee, şi nu o contravenţie continuă. Este adevărat că în sarcina petentului s-a reţinut o faptă omisivă, respectiv neaducerea la îndeplinire a măsurii impuse prin nota de constatare nr. 5847 din 3 octombrie 2007, şi că în general în asemenea situaţii contravenţia are un caracter continuu, data constatării fiind şi data săvârşirii ei. Cu toate acestea, instanţa a avut în vedere şi faptul că petentului i s-a fixat un termen limită pentru dezafec-

tarea construcţiilor provizorii, şi anume data de 31 octombrie 2007. In practica judiciară s-a statuat în mod constant că, atâta timp cât legea impune îndeplinirea unei obligaţii până la un anumit termen, ajungerea la termen fară a fi îndeplinită obligaţia consumă contravenţia şi o şi epuizează, întrucât efectele neîndeplinirii actului rămân aceleaşi (opinie pe care instanţa o îmbrăţişează).

Instanţa consideră că trebuie făcută o distincţie între efectele unui act şi actul propriu-zis. Ceea ce trebuie verificat pentru a califica o faptă, indiferent dacă este contravenţie ori infracţiune, este dacă actul de durează un interval de timp mai lung, nu dacă efectul acestuia durează un interval de timp mai lung. De exemplu, consecinţele omorului durează o eternitate, fară să însemne că aceasta este o faptă continuă. Doar dacă nu există un interval de timp până la care să fie îndeplinită obligaţia contravenţia va putea fi socotită ca fiind continuă. Pentru identitate de raţiune, chiar dacă în speţă termenul pentru îndeplinirea obligaţiei de dezafectare a construcţiilor provizorii a fost impus de către un reprezentant al intimatei (nu prin lege), atâta timp cât legea [art. 96 alin. (3) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006] face referire la un astfel de termen şi prevede că nerespectarea obligaţiei de a realiza la termen măsurile impuse constituie contravenţie, instanţa a apreciat că în sarcina petentului s-a reţinut săvârşirea unei contravenţii instantanee. Prin urmare, contravenţia s-a consumat şi epuizat la data de 31 octombrie 2007 (termenul limită impus petentului), chiar dacă efectele neîndeplinirii obligaţiei de dezafectare durează în timp, fiind aceleaşi atât înainte, cât şi după data de 31 octombrie 2007. Sancţiunea amenzii a fost aplicată după mai mult de 6 luni de la data săvârşirii contravenţiei, şi anume la data de 10 septembrie 2008. Pe calc de consecinţă, rezultă că aplicarca sancţiunii este prescrisă.