Legea nr. 50/1991, republicată, art. 3 alin. (1) lit. a), anexa 1 lit. A) pct. 2.5.6., anexa 2 pct. 24
Potrivit anexei 1 lit. A) pct. 2.5.6. din Legea nr. 50/1991, republicată, pentru stabilirea destinaţiei de atelier de confecţii textile pentru o parte a imobilului este necesar acordul notarial al proprietarilor vecini (cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate).
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2322 din 16 noiembrie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1740 din 7 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii E.D. şi E.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 2 Bucureşti, J.E. şi J.N., a fost anulată în parte autorizaţia de construire nr. 1232/147/P din ll septembrie 2008, emisă de pârâtul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, numai în ceea ce priveşte destinaţia de atelier de confecţii textile dată spaţiului E., fiind menţinute în rest autorizaţia, inclusiv în privinţa dreptului de a edifica întreaga construcţie şi a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru stabilirea destinaţiei de atelier de confecţii textile pentru o parte din imobilul pârâţilor era necesar acordul notarial al reclamanţilor, conform dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, anexa 1 lit. A) pct. 2.5.6. Reţinând că,
în speţă, reclamanţii nu şi-au dat acordul pentru această destinaţie menţionată în autorizaţia de construire, în temeiul dispoziţiei art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a anulat în parte autorizaţia atacată, menţinând însă dreptul pârâţilor de a edifica întreaga construcţie autorizată, cu destinaţia de pentru aceştia.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat recurs atât reclamanţii E.D. şi E.Ş., cât şi pârâţii J.E. şi J.N.
In motivarea recursului formulat, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea şi a dispus doar anularea în parte a autorizaţiei de construire, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raporturile de expertiză efectuate anterior promovării acţiunii de către expert al M.M., ca şi a celorlalte probatorii administrate în cauză, concluzionau că se impune obţinerea acordului proprietarilor de la imobilul situat la nr. 16. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 .
In motivarea recursului formulat de către pârâţii J.E. şi J.N., se susţine în esenţă că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este greşită, întrucât au fost interpretate în mod eronat prevederile Legii nr. 50/1991, în ceea ce priveşte necesitatea acordului în formă autentică pentru construirea unei clădiri cu destinaţia de atelier de croitorie, deşi prevederile legale nu menţionează această obligaţie.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile formulate sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte recursul reclamanţilor E.D. şi E.Ş., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., principalele critici vizează modul de apreciere al instanţei cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, respectiv faptul că în mod eronat instanţa de fond a apreciat şi reţinut că autorizaţia de construire este nelegală doar în ceea ce priveşte destinaţia de atelier de confecţii textile dată spaţiului E.
Susţinerile recurenţilor sunt însă nefondate, Curtea constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a reţinut, în raport de întregul material probator administrat în cauză, legalitatea autorizaţiei de construire a imobilului respectiv cu respectarea destinaţiei de locuinţă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 50/1991, anexa 1 lit. A) pct. 2.5 .6, privind acordul notarial al reclamanţilor pentru stabilirea destinaţiei de atelier de confecţii de textile pentru o parte a imobilului pârâţilor.
In ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor-reclamanţi cu privire la edificarea construcţiei intimaţilor pe terenul proprietatea acestora, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că aspectele invocate nu pot fi analizate de către instanţa de contencios administrativ, competenţa legală a acesteia impunând verificarea legalităţii actului administrativ atacat, respectiv autorizaţia de construire.
In ceea ce priveşte recursul pârâţilor J.E. şi J.N., Curtea constată că şi acesta este nefondat, principala critică vizând reţinerea instanţei de fond a obligativităţii obţinerii acordului vecinilor în cazul stabilirii destinaţiei de atelier de confecţii textile pentru o parte din imobil.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, anexa nr. 1 lit. A pct. 2.5.6, acordul vecinilor exprimat în formă autentică este necesar în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate. Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa acestor prevederi legale pentru anularea în parte a autorizaţiei de construire, precizând, totodată, că se menţine valabilitatea acesteia pentru construirea imobilului respectiv cu destinaţia de locuinţă.
Astfel fiind, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile formulate, ca nefondate.
